Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai, Baroul Cluj, INPPA Centrul Teritorial Cluj – în colaborare cu Editura Hamangiu – vă invită pe 3-4 martie 2017 la conferinţa „CODURILE PENALE LA TREI ANI DE LA INTRAREA ÎN VIGOARE”.

Evenimentul va avea loc la Grand Hotel Italia din Cluj-Napoca, iar prelegerile vor fi susţinute de cadre universitare şi practicieni de prestigiu.

banner Cluj

TEMELE CONFERINȚEI:

  • Prof. univ. dr. Tudorel ToaderConstituţionalitatea normelor penale şi procesual penale;
  • Prof. univ. dr. Viorel PaşcaDe la previzibilitatea legii penale la previzibilitatea practicii judiciare;
  • Prof. univ. dr. Gheorghiţă MateuţRemedii ale judecăţii în lipsa inculpatului în actualul Cod de procedură penală;
  • Prof. univ. dr. Valerian CiocleiDespre dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală;
  • Prof. univ. dr. Lavinia Lefterache Interpretarea noţiunilor de faptă care nu este prevăzută de legea penală şi de pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie;
  • Prof. univ. dr. Cristina RotaruParticipaţia în cazul infracţiunilor de dare de mită – luare de mită, trafic de influenţă – cumpărare de influenţă;
  • Prof. univ. dr. Florin Streteanu – Câteva aspecte privind prescripţia răspunderii penale;
  • Conf. univ. dr. Andrei ZarafiuCâteva probleme actuale şi controversate privind camera preliminară;
  • Conf. univ. dr. Sergiu BogdanAbuzul în serviciu sau ce-am avut şi ce-am pierdut;
  • Conf. univ. dr. Radu ChiriţăDespre caracterul facultativ al legii;
  • Lect. univ. dr. Daniel AtasieiMotive şi laitmotive în invocarea pericolului pentru ordinea publică pentru solicitarea de arestare preventivă;
  • Lect. univ. dr. Andra-Roxana TrandafirAplicarea legii insolvenței în procesele penale;
  • Lect. univ. dr. Daniel NiţuConfiscarea extinsă. Confiscarea specială;
  • Avocat dr. Călin BudișanConcilierea dintre luarea măsurilor preventive şi recunoaşterea prezumţiei de nevinovăţie;
  • Judecător dr. Mihai UdroiuCum poate fi atins standardul probei dincolo de orice îndoială rezonabilă;
  • Procuror Georgina BodoronceaAbuzul în serviciu – infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie;
  • Procuror Irina KuglayRestituirea cauzei la parchet pentru neregularitatea rechizitoriului.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
La lucrările conferinţei sunt invitaţi să participe avocaţi, judecători, procurori, poliţişti, precum şi orice alte persoane interesate de reglementările în materie penală.

descarca programul in format pdfDescărcaţi programul conferinţei
în format pdf

 

TAXA DE PARTICIPARE:

  • Pentru stagiari: 200 lei / persoană (avocaţi, judecători, procurori, poliţişti debutanţi);
  • Pentru ceilalţi participanţi: 250 lei / persoană.

->>> Taxa include mapa conferinţei, ecuson şi certificat de participare, pauzele de cafea şi prânzul (bufet suedez)
->>> Înscrierile vor fi permise în limita locurilor disponibile în sală.

Plata taxei pentru participare se efectuează prin:

  • transfer bancar în contul INPPA Centrul Teritorial CLUJ (CUI 26292146), RO81 BTRL 0130 1205 S425 23XX, deschis în LEI la Banca Transilvania;
  • numerar (începând cu 1.02.2017, orele 9,00-14,00), la sediul INPPA Centrul Teritorial Cluj, situat în Cluj-Napoca, str. Pavel Roșca, nr. 4, ap. 15, jud. Cluj.

În cadrul ordinului de plată, la rubrica „detalii” trebuie precizate numele şi prenumele persoanei/persoanelor pentru care se efectuează plata taxei de participare. Factura aferentă plăţii poate fi ridicată în original în prima zi a conferinţei de la un desk special amenajat în acest scop.

Data limită de efectuare a tuturor plăţilor 28 februarie 2017 inclusiv.

În vederea emiterii ecusoanelor conferinţei se vor trimite prin e-mail, la adresa office@inppa-cluj.ro,

  • numele şi prenumele participantului/participanţilor
  • instituţia reprezentată
  • funcţia deţinută
  • împreună cu o copie a OP-ului aferent taxei de partici­pa­re.

Accesul în sala de conferinţă se face exclusiv pe baza ecusonului nominal care va fi ridicat la înregistrare, împreună cu mapa conferinţei.

CAZARE:
Participanţii care doresc să se cazeze la Grand Hotel Italia pot beneficia de tariful preferenţial cu mic dejun inclus oferit partici­pan­­­ţilor de 65 EURO / cameră /noapte regim SGL şi 75 EURO / cameră / noapte regim DBL. Rezervările vor fi făcute de fiecare par­ti­cipant în parte, precizând că aparţine grupului „Facultatea de Drept”, pentru a beneficia de tarifele mai sus men­ţio­nate. Rezervarea este considerată fermă în momentul în care este înregistrată plata în contul hotelului.

Datele de contact ale hotelului sunt următoarele: Cluj-Napoca, str. Trifoiului, nr. 2, tel. +040364111333, email: eventcluj@selecthotels.it

ALTE DETALII:
Conferinţa face parte din categoria activităţilor de formare profesională continuă.
Pentru participarea la lucrările conferinţei, se vor emite atestate de participare, care pot fi ridicate în a doua zi a conferinţei de la un desk special amenajat în acest scop. Conform deciziei Consiliului de conducere al INPPA, avocaţii care participă direct la lu­crări primesc prin INPPA, în baza atestatului de participare, câte 15 puncte de pregătire profesională.

 PARTENERI MEDIA:

JURIDICE.ro_-1024x363

2_logo17-page-001-660x330

 

Please follow and like us: