Referitor la garantarea secretului convorbirilor si a corespondentei avocatului cu clientul sau aflat in stare de detinere (retinere si arestare), noul Cod contine o prevedere in art. 89 alin. (2) in care se arata ca „persoana retinuta sau arestata are dreptul sa ia contact cu avocatul, asigurandu-i-se confidenti- alitatea comunicarilor, cu respectarea masurilor necesare de supraveghere vizuala, de paza si securitate, fara sa fie interceptata sau inregistrata convor- birea dintre ei”. In teza urmatoare se prevede insa ca „probele obtinute cu incalcarea prezentului alineat se exclud”.

Ce sa intelegem din aceasta reglementare? Credem ca ea lasa loc de interpretari, creand aparenta ca insusi legiuitorul nu a exclus posibilitatea interceptarii si inregistrarii convorbirilor dintre avocat si clientul sau aflat in stare de detinere, neexistand o garantare reala a secretului profesional al avocatului si a confidentialitatii raporturilor dintre acesta si clientul sau[1]. Altfel de ce sa fie necesar sa se prevada expres sanctiunea excluderii unor probe obtinute in orice mod daca nu se accepta implicit si posibilitatea ca acestea sa fie obtinute in modalitatea interzisa in textul legal?

Dincolo, insa, de acest inconvenient generat de formularea textului, in mod evident legiuitorul a urmarit sa reglementeze conditiile de exercitare a dreptului suspectului sau inculpatului retinut sau arestat de a lua contact cu avocatul sau, in scopul garantarii confidentialitatii raporturilor dintre acestia. Prin aceasta, s-a urmarit realizarea unui echilibru al intereselor implicate, recunoscand, pe de o parte, dreptul suspectului sau inculpatului aflat in stare de detinere la respectarea privilegiului avocat-client, iar, pe de alta parte, necesitatea instituirii restrictiilor exercitiului acestui drept, justificate de nevoia de a asigura buna desfasurare a procesului penal prin supunerea titularilor acestui drept masurilor de supraveghere vizuala, depaza si securitate. Nu exista, insa, nicio garantie reala ca nu va fi intercep- tata sau inregistrata convorbirea dintre ei, asa cum pretinde legiuitorul.

Audierea avocatului in calitate de martor

Ca una dintre consecintele principale ale recunoasterii secretului profesional al avocatului printre garantiile dreptului la aparare, care figureaza printre principiile directoare ale procesului penal, atat legea speciala, cat si Codul de procedura penala in actuala reglementare contin prevederi referitoare la incompatibilitatea calitatii de avocat cu cea de martor in procesul penal in care asigura asistenta juridica si reprezentarea unei parti sau a unui subiect procesual principal. Ea face parte din insasi substanta dreptului la aparare, pentru ca, in lipsa unei asemenea garantii, nicio persoana care ar recurge la serviciile unui avocat nu ar putea sa se confe- seze, neavand certitudinea ca informatiile pe care le comunica avocatului nu ar putea fi divulgate de catre acesta in ipoteza in care ar putea sa fie audiat la un moment dat in calitate de martor in proces impotriva propriului sau client.

Astfel, Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prevede in art. 46 alin. (2), (3) si (4) ca „avocatul nu poate fi ascultat ca martor si nu poate furniza relatii niciunei autoritati sau persoane cu privire la cauza care i-a fost incredintata, decat daca are dezlegarea prealabila, expresa si scrisa din partea tuturor clientilor sai interesati in cauza”, „calitatea de martor are intaietate fata de calitatea de avocat cu privire la faptele si imprejurarile pe care acestea le-a cunoscut inainte de a fi devenit aparator sau reprezentant al vreunei parti in cauza”, si, „daca a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfasura nicio activitate profesionala in acea cauza”.

Din continutul acestor prevederi rezulta doua aspecte esentiale: principiul, care este cel al interdictiei ascultarii avocatului ca martor in cauza in care acorda asistenta juridica sau reprezentare, cu doua derogari de la acest principiu, respectiv una justificata de acordul clientului si cealalta de luarea la cunostinta despre faptele si imprejurarile cauzei inainte de a deveni aparator sau reprezentant al vreunei parti in cauza, situatie in care se acorda prioritate calitatii de martor in raport cu cea de avocat; situatia de incompatibilitate in care se afla avocatul daca a fost ascultat ca martor, situatie in care are interdictia de a desfasura orice activitate profe- sionala in acea cauza.

Noutatea pe care o aduce Codul de procedura penala actual in raport cu cel anterior este aceea ca, plecand de la prevederile cuprinse in legea speciala, a introdus pentru prima data in cadrul reglementarii avocatului ca subiect procesual distinct si cazuri de incompatibilitate a acestuia, inclusiv cazul de incompatibilitate rezultat din calitatea de martor. Modul de reglementare al acestuia este, insa, defectuos si se contrazice cu legea speciala. Astfel, art. 88 alin. (2) NCPP prevede la lit. b) printre cazurile de incompatibilitate a avocatului si cel constand in calitatea acestuia de „martor citat in cauza”. In legatura cu acesta, se prevede in mod expres ca „nu poate fi avocat al unei parti sau al unui subiect procesual principal”. Or, legea speciala face referire la avocatul care „a fost ascultat ca martor”, ceea ce inseamna ca nu este suficient sa fie citat in aceasta calitate, ci este necesar sa fi dat o declaratie de martor in cauza.

Intr-adevar, daca interpretam textul din Codul de procedura penala in limitele termenilor strict folositi, s-ar putea intelege ca unica cerinta pe care o impune legiuitorul pentru existenta acestui caz de incompatibilitate este aceea de citare a avocatului in calitate de martor in procesul penal in care acorda asistenta sau reprezentarea unei parti sau a unui subiect procesual principal, in conditiile legii. Prin intermediul citarii are loc, practic, o schimbare unilaterala de subiect procesual, respectiv din avocat in martor, fara vreo conditie suplimentara.

Citarea unei persoane in calitate de martor este hotarata chiar de organul judiciar penal in fata caruia se afla cauza, in raport de faza procesuala in care aceasta se gaseste la un moment dat. Ea poate fi dispusa in urma incuviintarii audierii persoanei ca martor, fie din oficiu, fie la cerere, in urma aprecierii cu privire la indeplinirea conditiilor legale de catre organul judiciar competent potrivit legii. Avand in vedere permisiunea textului legal, practic, oricand organul judiciar ar putea obtine inlaturarea din proces a unui avocat „incomod”, citandu-l ca martor, chiar daca, ulterior, fie s-ar renunta la audierea lui, fie in urma declaratiilor obtinute nu ar rezulta vreo proba a carei administrare sa fie necesara aflarii adevarului si solutionarii juste a cauzei penale, ori s-ar constata pur si simplu ca nu are cunostinta despre fapte sau imprejurari de fapt care ar putea constitui proba in cauza penala[2].

Prevederile din legea speciala referitoare la incompatibilitatea calitatii de avocat cu cea de martor ca o garantie importanta a asigurarii secretului profesional al avocatului sunt reluate si in materia audierii martorilor, unde reglementarea este aproape identica cu cea existenta in Codul de procedura penala anterior. Astfel, a fost mentinut principiul potrivit caruia nu pot face obiectul declaratiei martorului acele fapte sau imprejurari al caror secret ori confidentialitate poate fi opusa prin lege organelor judiciare [art. 116 alin. (3) NCPP]. Este de mentionat ca acest text de lege nu interzice audierea unei persoane cu privire la toate aspectele de fapt, ci doar cu privire la cele care se afla sub incidenta secretului sau confidentialitatii. In mod evident, interdictia audierii in aceasta calitate include si avocatul, avand in vedere si prevederea cuprinsa in art. 306 alin. (6) NCPP, care prevede ca „secretul bancar si cel profesional, cu exceptia secretului profesional al avocatului, nu sunt opozabile procurorului, dupa inceperea urmaririi penale” (s.n.).

Cum insa secretul profesional al avocatului nu este absolut nici in viziunea legii speciale, si nici a Codului de procedura penala actual, desi ar trebui sa fie, dupa parerea noastra, astfel cum am aratat la inceput tinandu-se seama si de interesul aflarii adevarului in cauza penala, sunt prevazute doua situatii de exceptie de la principiul enuntat mai sus.

Prima consta in aceea ca faptele sau imprejurarile care cad sub incidenta secretului profesional al avocatului pot face obiectul declaratiei martorului atunci cand persoana indreptatita, care este clientul isi exprima acordul in acest sens [art. 116 alin. (4) NCPP]. A doua este aceea in care avocatul a cunoscut faptele si imprejurarile de fapt inainte de a dobandi aceasta calitate. In aceasta din urma situatie, se prevede ca are intaietate calitatea de martor fata de cea de avocat [art. 114 alin. (3) NCPP]. Ratiunea acestei derogari de la principiul interdictiei ascultarii avocatului in calitate de martor rezida in acordarea preeminentei interesului aflarii adevarului in procesul penal in raport cu interesul pastrarii secretului profesional al avocatului.

Ea nu poate fi folosita, insa, in mod abuziv, ca un tertip, in scopul inlaturarii din cauza a avocatului ales, prin incalcarea grava a dreptului pe care il au partile si subiectii principali de a beneficia de asistenta juridica a avocatului lor ales, ci doar in situatia speciala in care se stabileste ca avocatul angajat in cauza a asistat ca martor la savarsirea unei infractiuni ori are cunostinta despre fapte si imprejurari de fapt care servesc la consta- tarea existentei sau inexistentei unei infractiuni, la identificarea persoanei care a savarsit-o si la cunoasterea imprejurarilor necesare pentru justa solutionare a cauzei, fapte si imprejurari de fapt pe care le-a cunoscut inainte de a dobandi aceasta calitate si care nu pot fi stabilite altfel decat prin aceasta modalitate.

Dupa parerea noastra, stabilirea calitatii de martor a avocatului intr-o cauza penala trebuie sa aiba caracter exceptional si sa fie subsidiara utilizarii celorlalte mijloace de proba de care dispune organul judiciar. De asemenea, ea nu poate avea la baza doar emiterea unei citatii, ci este necesar ca aceasta sa rezulte dintr-un act procedural (de exemplu un proces-verbal, o ordonanta, o incheiere de sedinta etc.), care trebuie sa fie motivat, ori din continutul unei alte probe administrate in cauza. Totodata, ea trebuie sa tina seama si de dispozitiile legale privind asigurarea respectarii secre- tului profesional al avocatului, la care se poate renunta doar in cazurile stricte permise de lege in interesul aflarii adevarului si solutionarii juste a cauzei penale.

* Material extras din articolul Unele consideratii privind garantarea secretului profesional al avocatului in lumina noului Cod de procedura penala al prof. univ. dr. Gheorghita Mateut din cadrul Facultatii de Drept, Universitatea Babes-Bolyai.

Publicat in Avocatura in Romania – 150 de ani in linia intai a luptei pentru Drept

Vezi si Confidentialitatea avocat – client

Supravegherea tehnica a raportului dintre avocat si client

NOTE SUBSOL:

[1] Statul poate restrange comunicatiile confidentiale ale unei persoanei aflate in detentie cu avocatul sau doar in circumstante exceptionale (CEDO, Sakhnovskiy c. Rusiei, parag. 102, precit.), iar in situatia in care un avocat nu poate conversa cu clientul sau fara sa fie supravegheat, asistenta juridica pierde mult din utilitate (CEDO, S. c. Elvetiei, 28 noiembrie 1991, parag. 48, serie A nr. 220; Brennan c. Regatului Unit, 16 ianuarie 2002, parag. 58, www. echr.coe.int).

[2] Un asemenea exemplu ni-l ofera procedeul organului de urmarire penala care, la data de 20.02.2015, a dispus in dosarul nr. 63/P/2012 al DNA – Serviciul Teritorial Oradea, citarea, in mod abuziv, a avocatului suspectului in calitate de martor cu privire la „autenticitatea” convorbirii telefonice pe care a avut-o cu clientul sau la data de 05.09.2012, cand a fost contactat de catre acesta in vederea incheierii unui nou contract de asistenta juridica. Cu ocazia prezentarii la organul de urmarire penala, la data de 24.02.2015, avocatul suspectului a invocat exceptia lipsei calitatii sale de martor, aratand ca nu are cunostinta despre nicio fapta sau imprejurare de fapt pe care sa o fi cunoscut inainte de a dobandi calitatea de avocat in cauza, ca la momentul convorbirii telefonice a existat un raport dintre avocat si client astfel cum pretinde art. 139 alin. (4) NCPP in baza unui contract de asistenta juridica anterior si ca inclusiv in cauza noua pentru care a fost solicitat ca avocat, contractul de asistenta juridica a fost incheiat verbal la acel moment, imprejurarea incheierii ulterioare a acestui contract in forma scrisa neputand afecta valabilitatea acestuia. Prin Ordonanta din 24.02.2015 a fost respinsa aceasta exceptie, solutie mentinuta de procurorul sef prin Ordonanta din 17 martie 2015, care a respins plangerea formulata pe motiv ca a primit-o ulterior datei de 9 martie 2015, cand a fost intocmit rechizitoriul.

Please follow and like us: