Extras din Cereri și excepții de cameră preliminară. I. Procedura, regularitatea actului de sesizare, legalitatea actelor de urmărire penală, capitolul I. Procedura în Camera Preliminară
Autor: Cristinel Ghigheci

5. Neformularea în scris a cererilor şi excepţiilor în faza camerei preliminare

O problemă apărută după pronunţarea Deciziei nr. 641/2014 a Curţii Constituţionale a României a fost aceea de a stabili dacă mai este necesară formularea în scris a cererilor şi excepţiilor, din moment ce acestea trebuie puse în discuţie în şedinţă contradictorie.

Camera-prel_blog

În practica judiciară, într‑o primă opinie s‑a reţinut că nerespectarea procedurii scrise anterioare dezbaterii orale, care are drept scop asigurarea unei contradictorialităţi reale a căii de atac, conduce la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă.

S‑a susţinut că Decizia nr. 641 din 11.11.2014, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 344 alin. (4), art. 345, art. 346 alin. (1) şi art. 347 NCPP, nu a constatat neconstituţionalitatea etapei scrise a procedurii de cameră prealabilă, ci numai necesitatea ulterioară a unor dezbateri orale şi contradictorii. În acest context, părţile trebuie să depună cererile şi excepţiile, iar în calea de atac, motive de contestaţie în scris. Această etapă este anterioară şi obligatorie trecerii în dezbateri contradictorii şi orale şi asigură tocmai posibilitatea obţinerii contradictorialităţii. Ignorarea acestui demers conduce la neîndeplinirea unei condiţii a exerciţiului dreptului la acţiune, cu consecinţa respingerii ca inadmisibilă a contestaţiei. În mod similar, jurisprudenţa anterioară în materia recursului, a doua cale ordinară de atac, prevedea că omisiunea depunerii motivelor cu 5 zile înainte de termen avea drept sancţiune numai evaluarea cazurilor ce se puteau lua în considerare din oficiu, acesta fiind argumentul pentru care calea de atac, în cazul respingerii, era considerată nefondată, iar nu inadmisibilă. De asemenea, prin Decizia nr. XIII/2005 pronunţată în cadrul unui recurs în interesul legii [1] s‑a statuat în sensul că plângerea întemeiată pe dispoziţiile art. 278₁ CPP 1968, adresată direct instanţei, fără a fi în prealabil atacată la procurorul ierarhic superior, este inadmisibilă. S‑a mai subliniat că condiţiile prealabile prevăzute de lege sunt obligatorii şi nu pot fi ignorate. Ca urmare, s‑a reţinut că nerespectarea procedurii scrise anterioare dezbaterii orale care are drept scop asigurarea unei contradictorialităţi reale a căii de atac conduce la respingerea contestaţiei ca inadmisibilă [2].
Într‑o altă opinie, având în vedere posibilitatea invocării şi din oficiu a cererilor şi excepţiilor, s‑ar putea susţine că nu ar mai fi necesară formularea în scris a acestora, ci ar fi suficientă susţinerea lor orală la termenul acordat în acest sens.
Chiar dacă în practica judiciară, cererile şi excepţiile sunt formulate de regulă în scris, a fost acceptată suplimentarea orală a acestora cu alte cereri şi excepţii noi, fără a se considera că acestea sunt inadmisibile [3].

În doctrină, într‑o opinie s‑a susţinut că persoana vătămată şi părţile care nu au formulat cereri şi excepţii în termenul stabilit de judecător pot invoca cereri şi excepţii chiar la termenul stabilit pentru asigurarea contradictorialităţii procedurii, potrivit art. 345 NCPP [4].

[1] Publicată în M. Of. nr. 119 din 08.02.2006.
[2] I.C.C.J., s. pen., înch. JCP nr. 138/C din 20.05.2015, nepublicată.
[3] C.A. Braşov, s. pen., înch. JCP din 30.08.2016, nepublicată. Încheierea a rămas definitivă prin respingerea contestaţiilor de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul I.C.C.J.
[4] M. Udroiu, op. cit., p. 166.

Într‑o altă opinie s‑a apreciat că părţile şi persoana vătămată pot ridica oral, în faţa judecătorului de cameră preliminară, şi alte cereri şi excepţii de nulitate absolută decât cele pe care le‑au formulat, în scris, cu privire la legalitatea urmăririi penale, în termenul de 20 de zile acordat în acest scop [1].

În opinia noastră, credem că nu pot fi limitate strict la cereri şi excepţii de nulitate absolută cele care pot fi ridicate oral în faţa judecătorului de cameră preliminară, având în vedere că legea prevede că nulităţile relative pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară. Procedura penală nu poate fi atât de strictă ca procedura civilă, în ceea ce priveşte sancţionarea nerespectării formei prevăzute de lege, deoarece scopul şi funcţiile procesului penal sunt diferite de cele ale procesului civil.

[1] B. Micu, R . Slăvoiu, A.G. Păun, op. cit., p. 376.

6. Natura juridică a termenului de formulare a cererilor şi excepţiilor în faza camerei preliminare

A. În practica judiciară s‑a pus problema dacă termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară pentru depunerea cererilor şi excepţiilor, potrivit art. 344 alin. (2) N CPP , este unul de decădere sau de recomandare.
Relevanţa acestei chestiuni constă în aceea că, în cazul în care se va considera că este vorba de un termen de decădere, atunci el nu ar putea fi depăşit de părţi sau de persoana vătămată, iar cererile şi excepţiile formulate cu depăşirea acestui termen vor fi respinse ca tardive. De asemenea, tot de soluţia dată acestei chestiuni depinde şi un alt aspect practic, respectiv acela privind posibilitatea ca acest termen să poată fi prelungit sau nu de către judecătorul care l‑a stabilit. Dacă ar fi vorba de un termen de decădere, ar fi exclusă această posibilitate, în timp ce, în cazul în care s‑ar ajunge la concluzia că este vorba de un termen de recomandare, judecătorul de cameră preliminară ar putea să dispună prelungirea acestuia.

Soluţiile de practică judiciară au fost atât în sensul respingerii ca tardive a cererilor şi excepţiilor formulate peste termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară, cât şi în sensul soluţionării pe fond a acestora, considerându‑se că depăşirea lui nu atrage sancţiunea decăderii.

În doctrină s‑a susţinut că inculpatul este ţinut de termenul impus de prevederile art. 344 alin. (2) NCPP (fixat de judecător în funcţie de complexitatea cauzei, dar nu mai scurt de 20 de zile) în ceea ce priveşte invocarea nulităţilor relative, dacă încălcarea, astfel sancţionată, a intervenit în cursul urmăririi penale [1]. Aceasta ar însemna că, mergând pe această opinie, inculpatul nu ar mai putea invoca nulităţi relative după expirarea acestui termen, chiar dacă nu s‑ar fi terminat faza camerei preliminare în faţa judecătorului de cameră preliminară de la instanţa de fond.
De asemenea, s‑a mai arătat în doctrină că acest drept, care se referă la exercitarea unui drept procesual al inculpatului, este unul de decădere, aşa cum rezultă şi din textul art. 346 alin. (2) NCPP, iar nerespectarea acestuia atrage decăderea din exerciţiul dreptului şi nulitatea actului făcut peste termen, conform art. 268 alin. (1) NCPP, calcularea lui făcându‑se pe zile exclusive, conform art. 269 alin. (2) NCPP [2].

Sunt însă şi opinii doctrinare care susţin că, având în vedere că încălcarea dispoziţiilor legale din timpul urmăririi penale poate fi invocată, atât în cazul nulităţii absolute, cât şi în cazul nulităţii relative, până la încheierea procedurii de cameră preliminară, cererile şi excepţiile pot fi invocate şi după depăşirea termenului iniţial stabilit de judecător [3]. Faţă de această soluţie, s‑a spus că nimic nu îl împiedică pe judecător ca, în funcţie de particularităţile cauzei şi dacă apreciază solicitarea întemeiată, să admită o eventuală cerere a inculpatului de suplimentare a termenului fixat iniţial pentru formularea cererilor şi excepţiilor [4].
A fost criticată soluţia potrivit căreia nerespectarea termenului ar atrage decăderea, susţinându‑se că aceasta ar fi o inovaţie în materia instituţiei decăderii, prin lăsarea posibilităţii de interpretare a faptului că sancţiunea decăderii ar putea opera şi prin raportare la termenele judiciare, nu doar la cele legale imperative; în consecinţă, se consideră că termenul stabilit de judecătorul de cameră preliminară este un termen judiciar (nu legal imperativ), iar depăşirea acestuia nu atrage decăderea părţilor şi a subiecţilor procesuali principali din dreptul de a‑şi vedea examinate în procedură contradictorie cererile formulate după expirarea termenului, dar înainte ca judecătorul de cameră preliminară să fi dispus o soluţie de începere a judecăţii în camera de consiliu [5].

În practica judiciară, într‑o cauză soluţionată de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa supremă, în conformitate cu dispoziţiile art. 344 alin. (2) NCPP, la data de 22.04.2015, în prezenţa apărătorilor aleşi şi a celor desemnaţi din oficiu, inculpaţilor le‑a fost comunicată câte o copie certificată a actului de sesizare, aducându‑li‑se la cunoştinţă obiectul procedurii de cameră preliminară, precum şi posibilitatea de a formula, în scris, cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală până la data de 18.05.2015.

[1] C. Vlad , Activitatea judecătorului de cameră preliminară urmare a sesizării cu rechizitoriu, în Dreptul nr. 2/2015, p. 181.
[2] L.F. Uşvat, Este camera preliminară o fază distinctă a procesului penal?, în Dreptul nr. 3/2014, p. 98.
[3] A. Zarafiu, op. cit., p. 383.
[4] Idem, p. 386.
[5] M. Udroiu, op. cit., p. 162.

Ulterior, având în vedere complexitatea cauzei şi solicitarea inculpatului B.T.L. de acordare a unui nou termen pentru depunerea de cereri şi excepţii, judecătorul de cameră preliminară a stabilit termenul de 25.05.2015 [1].

Într‑o altă cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat că excepţia nu a fost formulată în termenul legal prevăzut de lege, subliniindu‑se că este vorba de termenul stabilit de art. 344 alin. (2) NCPP, care nu poate fi mai mic de 20 de zile de la comunicarea copiei certificate a rechizitoriului, înăuntrul căruia inculpatul are dreptul de a formula, în scris, cereri şi excepţii. S‑a reţinut că, la expirarea acestui termen, cererile şi excepţiile se comunică fie inculpatului, fie Ministerului Public, care poate răspunde în scris, în termen de 10 zile de la comunicare [2], iar cum Codul de procedură penală în vigoare a instituit disciplina procesuală, orice alte excepţii, cu excepţia nulităţilor absolute prevăzute de art. 281 lit. a)‑d) NCPP, nu mai pot fi invocate. În consecinţă, cererea formulată de inculpată a fost considerată tardivă şi nu a mai fost analizată [3].

Într‑o altă cauză, deşi cererile şi excepţiile au fost formulate în camera preliminară, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că nulitatea ordonanţelor procurorului invocate de apărarea inculpatei este tardiv formulată, având în vedere că este vorba de nulităţi relative ce trebuiau invocate de îndată ce partea a luat cunoştinţă de acestea, ceea ce nu s‑a întâmplat în cauză [4].

În opinia noastră, faţă de dispoziţiile explicite ale art. 282 alin. (4) lit. a) NCPP, potrivit cărora nulităţile relative intervenite în cursul urmăririi penale pot fi invocate până la închiderea procedurii de cameră preliminară, considerăm că nu se poate susţine că ele ar trebui invocate doar în cursul urmăririi penale, de îndată ce partea a luat cunoştinţă de acestea, aşa cum se susţine în această ultimă cauză menţionată. Acesta este şi un argument în favoarea soluţiei că termenul de formulare a cererilor şi excepţiilor nu este unul de decădere, ci de recomandare, deoarece procedura de cameră preliminară nu se încheie la termenul acordat de judecător pentru formularea cererilor şi excepţiilor.

[1] I.C.C.J., s. pen., înch. JCP nr. 452 din 23.06.2015, nepublicată.
[2] Potrivit art. 344 alin. (4) NCPP, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 75/2016 (publicată în M. Of. nr. 334 din 29.04.2016): „La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (3), dacă s‑au formulat cereri sau excepţii ori dacă a ridicat excepţii din oficiu, judecătorul de cameră preliminară stabileşte termenul pentru soluţionarea acestora, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate şi cu participarea procurorului”.
[3] C.A. Braşov, s. pen., înch. JCP din 06.06.2016, nepublicată. Încheierea a rămas definitivă prin respingerea contestaţiilor.
[4] C.A. Bucureşti, s. I pen., înch. JCP din 22.07.2016, nepublicată. Încheierea a rămas definitivă prin respingerea contestaţiei parchetului.

Într‑o altă cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat în mod explicit că acest termen judiciar nu este unul de decădere, ci un termen de recomandare şi a reţinut că încălcarea lui nu atrage decăderea inculpatului din dreptul de a invoca cereri sau excepţii în camera preliminară. S‑a argumentat că această concluzie este impusă de faptul că cererile şi excepţiile pot fi ridicate şi de judecătorul de cameră preliminară, din oficiu, potrivit art. 345 alin. (1) NCPP. Din acest motiv, aceste cereri formulate de inculpat peste termenul judiciar stabilit de judecătorul de cameră preliminară nu pot fi respinse ca tardive, ci vor fi examinate pe fond [1].

B. Pentru aceste motive, credem că, nefiind vorba de un termen de decădere, este permisă şi suplimentarea cererilor şi excepţiilor după expirarea acestui termen, dar nu mai târziu de momentul dezbaterii cererilor şi excepţiilor în faţa judecătorului de cameră preliminară. După momentul dezbaterilor asupra cererilor şi excepţiilor, până la momentul pronunţării de către judecătorul de cameră preliminară, cererile şi excepţiile nu ar mai putea fi formulate, deoarece acestea nu au fost puse în discuţie contradictorie. Singura excepţie o reprezintă invocarea unor cazuri de nulitate absolută, care pot fi invocate şi în calea de atac a contestaţiei, chiar dacă nu au fost invocate în faţa judecătorului de cameră preliminară de la fond.

În doctrină s‑a susţinut că nu este posibilă invocarea unor cereri şi excepţii noi nici în cadrul procedurii‑remediu prevăzute de art. 346 NCPP, deoarece, în această procedură, obiectul dezbaterii îl formează soluţia ce trebuie pronunţată asupra fazei camerei preliminare; în ipoteza în care părţile sau subiecţii procesuali înţeleg să formuleze în cadrul şedinţei de judecată prevăzute de art. 346 NCPP noi cereri şi excepţii, se consideră că acestea ar trebui respinse ca tardiv formulate [2].

În practica judiciară, judecătorul de cameră preliminară, văzând etapa iniţială scrisă, necesitatea dezbaterii cererilor şi excepţiilor, pronunţarea preexistentă pe fondul cererilor şi excepţiilor în etapa prevăzută de art. 345 NCPP, a apreciat că nu este permisă de lege suplimentarea cererilor după acest moment procesual. S‑a reţinut că, în caz contrar, sancţiunea ar fi decăderea, cu consecinţa respingerii noilor cereri ca inadmisibile şi că procedura ulterioară încheierii pronunţate în baza art. 345 NCPP are drept scop exclusiv obţinerea poziţiei Ministerului Public şi dispunerea începerii judecăţii ori restituirii cauzei la parchet, iar nu repunerea părţilor în termenul formulării de cereri şi excepţii.

[1] C.A. Braşov, s. pen., înch. JCP din 30.08.2016, nepublicată. Încheierea a rămas definitivă prin respingerea contestaţiilor de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul I.C.C.J.
[2] M. Udroiu, op. cit., p. 171.

Noţiunea de închidere a procedurii de cameră preliminară trebuie definită ca fiind momentul procesual la care judecătorul dezbate cererile şi excepţiile, conform art. 345 NCPP. Dacă expirarea termenului stabilit de judecător în procedura scrisă, pentru depunerea cererilor şi excepţiilor, nu este de decădere, acest efect îl produce încheierea pronunţată în temeiul art. 345 NCPP [1].

Cu atât mai mult, nu ar putea fi suplimentate cererile şi excepţiile în calea de atac a contestaţiei formulate împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond. Referitor la un astfel de motiv de contestaţie, judecătorul de cameră preliminară a constatat într‑o cauză că inculpatul nu a solicitat excluderea declaraţiei sale din 30.09.2013, dată în calitate de martor, nici în scris şi nici oral cu prilejul dezbaterilor cererilor şi excepţiilor în faţa judecătorului de cameră preliminară din prima instanţă, iar această chestiune nici nu s‑a invocat din oficiu de către judecătorul de cameră preliminară. S‑a reţinut că prin contestaţia prevăzută de art. 347 NCPP se poate verifica modul de soluţionare a cererilor şi excepţiilor invocate de părţi sau din oficiu de judecătorul de cameră preliminară, iar acest control judiciar este dublu condiţionat. Astfel, pentru ca o anumită chestiune privind legalitatea efectuării actelor de urmărire penală, în acest caz legalitatea administrării unei probe, să poată fi examinată în contestaţie, trebuie ca aceasta să fi făcut obiectul dezbaterilor în contradictoriu în faţa judecătorului de cameră preliminară din cadrul primei instanţe şi să fie indicată ca motiv de contestaţie. Or, din actele şi lucrările dosarului nu rezulta că inculpatul a solicitat excluderea declaraţiei sale din 30.09.2013 în faţa judecătorului de cameră preliminară al curţii de apel şi a respins această solicitare făcută direct în contestaţie [2].

[1] I.C.C.J., s. pen., înch. JCP nr. 287 din 06.04.2016, nepublicată; I.C.C.J., s. pen., înch. JCP nr. 138/C din 20.05.2015, nepublicată. În acelaşi sens, a se vedea şi I. Kuglay, în M. Udroiu (coord.), op. cit., 2017, p. 1426.
[2] I.C.C.J., s. pen., înch. JCP nr. 231 din 19.02.2016, nepublicată.

Please follow and like us: