Studiu introductiv de Prof. Univ. Dr. Aurora Ciucă, Preşedinte al Asociaţiei Vespasian V. Pella – extras din Criminalitatea colectivă a statelor și dreptul penal al viitoruluiAutor: Vespasian Pella, Traducere de: Aurora Ciuca, Alina Gentimir, Rodica Boca

Criminalitatea-colectiva_Backtowork

Animat de idealul stabilirii „edificiului lumii pe bazele justiţiei şi ordinii internaţionale”, într‑o epocă în care războiul era acceptat ca mijloc licit de soluţionare a diferendelor internaţionale şi omenirea încerca să‑şi vindece profundele răni produse de prima conflagraţie mondială, V.V. Pella [1] afirma sentenţios că agresiunea este o manifestare a criminalităţii colective a statelor. Se întâmpla în 1919, în aula Facultăţii de Drept din Paris unde, în prezenţa unor eminenţi profesori (printre care Emile Garçon, coordonatorul tezei sale de doctorat, şi Alfred Le Poittevin), tânărul jurist român îşi expunea valoroasele şi novatoarele idei pe care avea să le reia în 1924, la lucrările Conferinţei de la Berna, şi să le dezvolte, câţiva ani mai târziu, în „Criminalitatea colectivă a statelor şi dreptul penal al viitorului”.

În 1925, profesorul ieşean (deputat, membru al Comitetului de experţi al Societăţii Naţiunilor şi al Consiliului Uniunii Interparlamentare [2]) publica această carte după ce, în prealabil, o prezentase ca proiect al grupului român la cea de‑a XXIII‑a Conferinţă a Uniunii Interparlamentare de la Washington (pentru codificarea dreptului internaţional şi incriminarea războiului de agresiune) [3].

O a doua ediţie, care apare astăzi în limba română după nouă decenii de aşteptare, a văzut lumina tiparului în 1926, îmbogăţită cu elogioasele aprecieri din partea personalităţilor juridice şi politice ale vremii care, dat fiind ineditul propunerilor, au fost chemate să participe la o dezbatere doctrinară (numită anchetă internaţională) de o efervescenţă fără precedent în lume. Majoritatea celor care au contribuit la această laudatio au remarcat „ardoarea, entuziasmul” (Barbosa de Magalhães) şi curajul (E.S. Rappaport) [4] lui Pella de fi declarat „război războiului” (H. Barthélemy) şi de „a fi pus forţa victorioasă a Ideii în slujba unei nobile cauze” (Donnedieu de Vabres). De la Madrid, profesorul Quintiliano Saldana îl percepe pe Pella ca pe un discipol ce şi‑a depăşit maeştrii, ca „eminent Apostol al justiţiei penale internaţionale”; din Canada, N.A. Belcourt insistă asupra sarcinii profund umanitare asumate cu „o erudiţie care reflectă o muncă desfăşurată cu o perseverenţă lăudabilă”; din Argentina, profesorul Ladislas Thöt subliniază meritul „ilustrului jurisconsult român de a fi dat, din punctul de vedere al fondului şi al formei, un caracter juridic şi politic internaţional acestei vagi idei comune” şi de a se fi lansat „în construirea după un riguros plan ştiinţific, a grandiosului palat al acestei noi şi foarte puternice ramificaţii a disciplinelor juridice”. Notabile sunt, de asemenea, cuvintele profesorului ceh Jaroslav Kallab despre românul „în spiritul căruia se întâlnesc, într‑o manieră foarte fericită, facultăţile unui savant asociate cu
cele ale unui distins om politic” care a „devenit protagonistul unei noi ramuri a ştiinţei dreptului internaţional”.

Chiar şi cei (foarte puţini) care au considerat utopic imensul proiect creionat de Pella au făcut‑o cu adâncă reverenţă şi reală consideraţie faţă de autor. Majoritatea a fost însă de acord că venise momentul marii reforme a dreptului internaţional. În răspunsul său, Hugh H.L. Bellot, secretarul general al Asociaţiei de Drept Internaţional subliniază că „nu există nimic utopic în capitolele pe care le aşteptăm cu nerăbdare şi care ar trebui să indice, în linii mari, ce ar trebui să conţină un Cod penal internaţional şi cum trebuie folosit acesta. Nu există nimic himeric în sancţiunile pe care le sugeraţi. Dumneavoastră puneţi prima piatră pe acest drum atât de dorit către pacea universală”.

Concluziile acestei dezbateri, pe care, de altfel, fiecare cititor le va putea desprinde cu un sentiment de justificată mândrie, sunt evidente. Lucrarea este apreciată ca fiind „o construcţie în linii armonioase” (André Weiss) care „deschide în mod indubitabil o eră nouă de gândire şi acţiune în domeniul Dreptului internaţional” (Vincenzo Lanza), o operă „de o importanţă capitală la momentul actual; toţi cei care doresc pacea, cei care nu mai cred în ea sau cei care cred că este încă imposibil de realizat vor găsi în remarcabila lucrare toate elementele necesare pentru a se convinge că războiul de agresiune este o crimă care poate fi evitată numai printr‑o morală internaţională, prin studierea cauzelor care duc la eşecul acestei morale, prin certitudinea că nerespectarea acestei morale implică sancţionarea tuturor celor care se vor face vinovaţi de crima de război de agresiune, fie ei simpli indivizi sau state” (Mégalos Caloyanni).

______________________________________
[1] 17 ianuarie 1897 (Râmnicu Sărat) – 24 august 1952 (New York).
[2] Creată în 1889 din iniţiativa a doi parlamentari pacifişti, William Randal Cremer şi Frédéric Passy, Uniunea Interparlamentară este primul forum permanent de negocieri politice multilaterale (care astăzi numără 163 de ţări membre şi 10 adunări parlamentare regionale asociate).
[3] Urmare a interesului suscitat de generoasele propuneri, reprezentanţii Comisiei juridice ai acestui înalt for decid (la New York, în luna octombrie a aceluiaşi an) crearea unei sub‑comisii de studiu privitoare la redactarea unui proiect de Cod represiv al naţiunilor avându‑i ca membri, alături de Pella, pe profesorii La Fontaine şi Schűcking.
[4] „Pentru a crea în această lume lucruri cu adevărat noi, este nevoie de curaj, încă o dată de curaj şi mereu de curaj. Pe care dumneavoastră îl aveţi”, Emile Stanislaw Rappaport, profesor, judecător la Curtea Supremă, Secretar general al Comisiei de Codificare al Republicii Polone, Preşedinte al Grupului Polonez şi Vicepreşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Drept Penal.

Excepţionalul proiect reformator al dreptului internaţional privind răspunderea colectivă a statelor a atras nominalizarea lui V.V. Pella la Premiul Nobel pentru Pace în anul 1926. Propunerea a fost avansată (la 1 ianuarie 1926) de fostul ministru al Justiţiei, profesorul Constantin G. Dissescu (membru marcant al Uniunii interparlamentare şi preşedinte al Grupului român) şi a rămas în istoria Institutului Nobel ca prima scrisoare de recomandare trimisă Comitetului de un român în favoarea unui conaţional [1]. Ferm convins de valoarea operei lui Pella, în cele 45 de pagini ale scrisorii ce însoţea cele două volume ale cărţii, acesta a realizat o frumoasă pledoarie pentru mai tânărul său coleg, încercând să surprindă toate aspectele legate de „activitatea sa neobosită în promovarea ideilor pacifiste” [2]. Broşurile conţinând opiniile personalităţilor care au participat la dezbaterea internaţională menţionată au însoţit ulterior o a doua scrisoare [3] şi au susţinut candidatura lui Pella care, deşi nu a avut finalitatea dorită [4], a subliniat meritul său incontestabil la dezvoltarea dreptului internaţional. Ca, de altfel, în toate lucrările sale anterioare [1] şi în activitatea ştiinţifică [2] şi politică ulterioară [3] acestei cărţi de referinţă, Pella se dedică, cu un infatigabil devotament, ideilor pacifiste şi planurilor de modernizare a dreptului internaţional.

_____________
[1] Vasilica Sirbu, The Nobel Peace Prize from a Romanian Perspective – The InterwarPeriod, Revista pentru Studii Baltice şi Nordice, vol. 3, nr. 2 (2011), p. 283. Prima scrisoare de susţinere din partea unui român a fost aceea a lui Nicolae Iorga care, în 1912, îl recomanda Comitetului Nobel pe profesorul Karl Lamprecht de la Universitatea din Leipzig.
[2] Premiul Nobel din acel an a fost acordat lui Aristide Briand (ministrul francez al afacerilor de externe) şi lui Gustav Stresemann (ministru al afacerilor de externe german). A se vedea Gheorghe Sbârnă, Vespasian V. Pella – au service de la science du droit et cause de la paix, Annals of the Academy of Romanian Scientists, Series of History and Archeology nr. 2/2013, ediţia on line, p. 95.
[3] O a doua scrisoare a profesorului Dissescu alături de două copii ale lucrării şi cinci broşuri în care erau incluse rezultatele anchetei internaţionale a fost trimisă Comitetului Nobel la 16 martie 1926, la două luni după cea dintâi, V. Sîrbu, op. cit. p. 282.
[4] Printre cauzele care pot fi reţinute se numără necunoaşterea exactă a mecanismelor şi regulamentelor Institutului Nobel, dar şi absenţa solidarităţii şi a unei puternice susţineri naţionale. Pe lângă faptul că nominalizările pentru premiu trebuiau să vizeze personalităţi recunoscute pe plan intern şi internaţional (ceea ce, în cazul lui Pella era evident), acestea trebuiau să fie intens susţinute. „O singură scrisoare trimisă o dată pe an sau anual, de‑a lungul câtorva ani nu este suficientă pentru a câştiga premiul” arată cercetătoarea V. Sîrbu (op. cit., p. 277) care oferă exemplul laureatului german Karl von Ossietzky (din 1935) al cărui dosar conţinea peste 90 de scrisori de recomandare. Insuficienta promovare a valorilor româneşti în epoca interbelică este vizibilă, din păcate, şi în cazul lui Nicolae Titulescu, diplomat de excepţie şi reprezentant al României la Liga Naţiunilor (ales de două ori consecutiv – în 1930 şi 1931 – Preşedinte al Adunării Generale a acestei organizaţii) şi o voce extrem de puternică şi de respectată pe plan internaţional în susţinerea dreptului păcii care nu a fost nominalizat pentru această distincţie. În plus, aşa cum arată prof. G. Sbârnă, data limită pentru depunerea recomandărilor pentru Pella era 1 februarie 1926. Este motivul pentru care prof. Dissescu îşi exprima regretul de a nu fi avut la dispoziţie toate mesajele în favoarea candidatului, V.G. Sbârnă, op. cit., p. 96.
[1] Peste douăzeci de lucrări ştiinţifice (publicate până la vârsta de 30 de ani) dintre care amintim: Delicte tolerate (1919), Amnistia (publicată la Paris, în limba franceză, în 1920), La guerre d’agression et la constitution d’un droit répressif des nations (apărută în 1925, în engleză şi în franceză), teza de doctorat Des incapacités résultant des condamnations pénales en Droit International (1920), Aurora Ciucă, Studiu introductiv, V.V. Pella, Reprimarea pirateriei, Ed. Institutul European, Iaşi, 2015, p. 15.
[2] Observations sur le projet interparlementaire d’une déclaration des droits et des devoirs des Etats, Union interparlementaire (1927), La guerre‑crime et les criminels de guerre, Neuchâtel, Ed. de la Baconnière, 1964; Cursurile susţinute la Academia de Drept internaţional de la Haga: La répression de la piraterie, RCADI, vol. 15, 1926, p. 145‑275, La répression des crimes contre la personnalité de l’Etat, RCADI, vol. 33, 1930, p. 671‑870; Articolele: Le Pacte Briand‑Kellogg et ses conséquences sur le droit international et le droit interne des Etats, Paris, Académie diplomatique internationale, Séances et travaux, 1930; Uniunea federală europeană (zece articole), Ed. Universul, Bucureşti, 1930; La criminalité de guerre et les illusions de la paix, Revue internationale de droit pénal, 1931; Towards an International Criminal Court, în American Journal of International Law, vol. 44, 1950, p. 37‑68.
A se vedea Aurora Ciuca, Vespasian V. Pella, Société Française pour le droit international, La Galerie des Internationalistes Francophones, http://www.sfdi.org/internationalistes/pella/.
[3] Rapoarte şi comunicări prezentate în cadrul conferinţelor internaţionale: Les problèmes de la sécurité: l’harmonisation du droit interne des Etats avec les nouveaux principes du droit de la paix, Compte rendu de la XXVIIIe Conférence interparlementaire, Geneva, 1932, Payot, 1933, p. 196, Communication lors de la XXVe Conférence de l’Union Interparlementaire, Berlin du 23 au 28 août 1928 concernant les principes de la vie internationale qui doivent être inscrits dans la déclaration des droits et des devoirs des Etats, Union interparlementaire, Compte rendu de la XXVe Conférence, Librairie Payot, 1928, Communication sur le désarmement, lors de la XXVIIe Conférence de l’Union interparlementaire, Bucureşti, 1931, Compte rendu de la XXVIIe Conférence, Librairie Payot, 1932, Communication prononcée dans le cadre des débats sur le thème de la Sécurité et du Désarmement en qualité de rapporteur pour la partie concernant les problèmes complexes de la sécurité, à la XXXe Conférence de l’Union Interparlementaire, Istanbul 24‑29 septembre 1934, Compte rendu de la XXXe Conférence, Librairie Payot, 1934, Allocution lors de l’Assemblée générale de la Fédération internationale des comités de coopération européenne, ian‑martie 1935, Paris, Comptes rendus des assemblées générales de la Fédération internationale des Comités de coopération européenne et du Comité Français de Coopération européenne, 1935, p. 10‑17, Communication sur le thème du Rapport „Neutralité et assistance”, présenté au nom de la Commission permanente pour l’étude des questions juridiques, lors de la XXXIe Conférence de l’Union Interparlementaire, Bruxelles 26‑31 juillet 1935, Compte rendu de la XXXIe Conférence, Librairie Payot, 1935, Communication sur le thème Sécurité collective et la réforme du Pacte de la Société des Nations, présenté en qualité de vice‑président de la Commission juridique, lors de la XXXIIIe Conférence de l’Union Interparlementaire tenue à Paris du 1er au 6 septembre 1937, Compte rendu de la XXXIIIe Conférence, Librairie Payot, 1937. Commission permanente pour l’étude des questions juridiques, lors de la XXXIe Conférence de l’Union Interparlementaire, Bruxelles 26‑31 juillet 1935, Compte rendu de la XXXIe Conférence, Librairie Payot, 1935, Communication sur le thème Sécurité collective et la réforme du Pacte de la Société des Nations, présenté en qualité de vice‑président de la Commission juridique, lors de la XXXIIIe Conférence de l’Union Interparlementaire tenue à Paris du 1er au 6 septembre 1937, Compte rendu de la XXXIIIe Conférence, Librairie Payot, 1937.

Continuarea extrasului AICI.

Please follow and like us: