Blog Hamangiu

Editura Hamangiu – Partenerul tau de drept

Modificarea Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 1/2016, adoptată ca urmare a Deciziei nr. 895/2015 a Curţii Constituţionale (II)

AUTOR: Asist. univ. dr. Nicolae-Horia ŢIŢ
Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Executarea silitaNota redacției: O analiză detaliată a implicațiilor generate în procedura executării silite ca urmare a modificărilor aduse prin Decizia Curții Constituționale nr. 895/2015 și prin O.U.G. nr. 1/2016 se regăsește în lucrarea Executarea silită. Partea generalăNicolae-Horia ȚIȚ, Ed. Hamangiu, 2016.

 

 

Partea a II-a – Încuviinţarea executării silite

(Partea I – Înregistrarea cererii de executare - poate fi accesată aici.)

Principala modificare a Codului de procedură civilă realizată prin O.U.G. nr. 1/2016 constă în revenirea la soluţia legislativă consacrată iniţial în legătură cu competenţa de încuviinţare a executării silite, aceasta fiind atribuită instanţei de executare. Ca urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor art. 666 CPC, în redactarea dată prin Legea nr. 138/2014, prin Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 a Curţii Constituţionale, legiuitorul a intervenit prompt, prin O.U.G. nr. 1/2016, din intenţia de a nu lăsa procedura încuviinţării executării fără o reglementare specifică în ceea ce priveşte competenţa şi procedura de soluţionare[1].

Ca urmare a acestei modificări, textul art. 666 revine la o formulare asemănătoare (dar nu identică) cu cea pe care o avea art. 665 în varianta anterioară modificării prin Legea nr. 138/2014. De asemenea, se revine la soluţia legislativă a înglobării procedurii învestirii cu formulă executorie în cea a încuviinţării executării silite, art. 641 CPC căpătând o nouă redactare, referitoare la înscrisurile sub semnătură privată, care, în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege, pot constitui titluri executorii.

Astfel, potrivit art. I pct. 8 din O.U.G. nr. 1/2016, art. 666 C. proc. civ. va avea următorul cuprins:

„Art. 666. Încuviinţarea executării silite. (1) În termen de maximum 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita încuviinţarea executării de către instanţa de executare, căreia îi va înainta, în copie certificată de el pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu, încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) şi dovada achitării taxei judiciare de timbru.

(2) Cererea de încuviinţare a executării silite se soluţionează în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea acesteia la instanţă, prin încheiere dată în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Pronunţarea se poate amâna cu cel mult 48 de ore, iar motivarea încheierii se face în cel mult 7 zile de la pronunţare.

(3) Încheierea va cuprinde, în afara menţiunilor prevăzute la art. 233 alin. (1), arătarea titlului executoriu pe baza căruia se va face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silită a bunurilor debitorului şi modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta.

(4) Încuviinţarea executării silite permite creditorului să ceară executorului judecătoresc care a solicitat încuviinţarea să recurgă, simultan ori succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. Încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării. De asemenea, încuviinţarea executării silite se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate.

(5) Instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă:

  1. cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;
  2. hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;
  3. înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege sau alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege;
  4. creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă;
  5. debitorul se bucură de imunitate de executare;
  6. titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;
  7. există alte impedimente prevăzute de lege.

(6) Încheierea prin care instanţa admite cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, însă poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege. Dispoziţiile art. 712 alin. (3) rămân aplicabile.

(7) Încheierea prin care se respinge cererea de încuviinţare a executării silite poate fi atacată numai cu apel exclusiv de creditor, în termen de 15 zile de la comunicare.

(8) În partea finală a încheierii de încuviinţare a executării silite va fi adăugată formula executorie, cu următorul cuprins:

«Noi, Preşedintele României,

Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul (Aici urmează elementele de identificare a titlului executoriu.) pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii. (Urmează semnătura preşedintelui completului şi a grefierului.)»”

Ca şi în cazul înregistrării cererii de executare, noua reglementare dă prilejul reluării interpretărilor şi controverselor ivite în doctrină în legătură cu procedura încuviinţării executării silite anterior modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014[2]. Vom prezenta, în continuare, succint, câteva consideraţii în legătură cu procedura de încuviinţare şi vom evidenţia elementele de noutate faţă de reglementarea existentă anterior modificării prin Legea nr. 138/2014.

Odată parcursă procedura de înregistrare a cererii, executorul va solicita instanţei de executare încuviinţarea executării silite. Ca regulă generală, efectuarea executării silite propriu-zise nu va putea fi făcută decât după încuviinţarea acesteia de către instanţa de executare, cererea de încuviinţarea a executării putând fi formulată doar de către executorul judecătoresc, nu şi de către creditor. Deşi art. 666 alin. (1) CPC nu lasă loc pentru excepţii, totuşi legiuitorul a prevăzut şi astfel de situaţii, respectiv în care cererea de încuviinţare a executării se adresează de către creditor instanţei de executare [în cazul prevăzut de art. 2445 alin. (1) C. civ., aşa cum vom arăta mai jos] ori în care executarea are loc, în mod excepţional, fără a fi necesară încuviinţarea executării (aşa cum este cazul la art. 2442-2443 C. civ. privind preluarea silită a bunului mobil ipotecat). De asemenea, măsura sechestrului asigurător se aduce la îndeplinire de către executorul judecătoresc fără încuviinţarea instanţei, cu aplicarea dispoziţiilor art. 665 CPC [art. 955 alin. (1) CPC, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 19 din O.U.G. nr. 1/2016]. Toate procedurile execuţionale reglementate de Codul de procedură civilă se desfăşoară însă doar după încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, la cererea executorului judecătoresc sesizat de creditor.

Legea prevede un termen de 3 zile pentru formularea cererii de încuviinţare a executării, termen care începe să curgă de la data înregistrării cererii de executare. În cazul depăşirii termenului de 3 zile, creditorul poate formula contestaţie la executare în temeiul art. 712 alin. (1) teza finală CPC, termenul pentru exercitarea contestaţiei începând să curgă de la data împlinirii termenului de 3 zile. Prin urmare, sancţiunea nerespectării termenului de 3 zile prevăzut de art. 666 alin. (1) CPC nu este aceea a decăderii, cererea de încuviinţare a executării silite neputând fi respinsă pe motiv că a fost formulată după împlinirea acestuia.

Cererea de încuviinţare a executării trebuie să îndeplinească cerinţele generale prevăzute de art. 148 CPC, respectiv arătarea creditorului şi a debitorului, cu indicarea domiciliului sau, după caz, a sediului acestuia, arătarea obligaţiei a cărei executare se solicită, temeiul acesteia, respectiv titlul executoriu, modalităţile de executare, în situaţia în care creditorul le-a indicat în mod expres în cererea de executare, bunul ce urmează a fi executat sau urmărit, dacă este cazul. La cerere se vor anexa, în copie certificată de executor pentru conformitate cu originalul, cererea creditorului, titlul executoriu şi încheierea prin care s-a dispus deschiderea dosarului de executare, potrivit art. 665 alin. (1) CPC. De asemenea, cererea va fi timbrată cu taxa judiciară de timbru pe care creditorul are obligaţia să o anexeze la cererea de executare. Taxa judiciară de timbru are un cuantum de 20 de lei pentru fiecare titlu executoriu, potrivit art. 10 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru[3], astfel cum a fost modificat prin art. V din O.U.G. nr. 1/2016. Taxa judiciară de timbru trebuie depusă în original, odată cu cererea de încuviinţare a executării silite, doar celelalte înscrisuri care însoţesc cererea urmând a fi depuse în copie certificată de executor pentru conformitate cu originalul.

Cererea de încuviinţare a executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, aşa cum rezultă din art. 666 alin. (1) şi din art. 651 alin. (3) CPC, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 6 din O.U.G. nr. 1/2016 şi care prevede, în noua redactare, că „Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe”.

Ca regulă generală, potrivit art. 651 alin. (1) CPC, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

Este de remarcat că, spre deosebire de varianta iniţială a Codului de procedură civilă, reglementarea actuală nu mai cunoaşte o derogare de la regula prevăzută de art. 651 alin. (1) în cazul urmăririi silite imobiliare. Dacă în reglementarea iniţială a Codului de procedură civilă, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 138/2014, competenţa instanţei de executare era prevăzută după reguli diferite, fiind consacrată, în cazul urmăririi silite imobiliare, soluţia legislativă a competenţei instanţei locului situării bunului imobil, în actuala reglementare, competenţa instanţei de executare se determină după regula stabilită la art. 651 alin. (1) CPC indiferent de modalitatea de executare ce va fi urmată. Cu alte cuvinte, chiar dacă se intenţionează declanşarea unei urmăriri imobiliare, executorul competent se va adresa cu cererea de încuviinţare a executării silite instanţei de executare în circumscripţia căreia se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului la momentul sesizării organului de executare, ca regulă generală, şi nu instanţei locului situării bunului imobil. Spre exemplu, dacă debitorul are domiciliul în Bucureşti, sector 1, iar creditorul doreşte să urmărească silit un imobil al acestuia aflat în Iaşi, cererea de executare se va depune la un executor judecătoresc din circumscripţia Curţii de Apel Iaşi [potrivit art. 652 alin. (1) lit. a) CPC], însă acesta va solicita încuviinţarea executării silite de la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, care este instanţa de executare competentă potrivit art. 651 alin. (1) CPC. În materia încuviinţării executării silite nu pot fi aplicate, prin analogie, regulile de competenţă teritorială alternativă prevăzute de art. 714 alin. (2) CPC în materia contestaţiei la executare, competenţa instanţei de executare având caracter exclusiv. Pe de altă parte, aşa cum am arătat şi mai sus, potrivit art. 651 alin. (3) şi art. 666 alin. (1) CPC, doar instanţa de executare este competentă să soluţioneze cererile de încuviinţare a executării silite.

În cazul în care cererea de încuviinţare a executării este îndreptată la o instanţă necompetentă din punct de vedere teritorial, având în vedere că necompetenţa are caracter exclusiv, aceasta va fi invocată din oficiu de instanţă, care îşi va declina competenţa în favoarea instanţei de executare competente, prin încheiere nesupusă niciunei căi de atac [art. 132 alin. (3) CPC]. Prin urmare, dosarul va fi trimis de îndată instanţei de executare competente, nefiind necesară formularea unei noi cereri de încuviinţare a executării silite de către executorul judecătoresc.

Dacă cererea de încuviinţare a executării silite este soluţionată de o instanţă necompetentă, debitorul va putea invoca neregularitatea pe calea contestaţiei împotriva încheierii de încuviinţare a executării [art. 712 alin. (3) CPC]. Nulitatea care intervine în această situaţie este una necondiţionată, potrivit art. 176 pct. 3 CPC, şi va afecta atât încheierea de încuviinţare, cât şi toate actele de executare îndeplinite, potrivit art. 179 alin. (3) din acelaşi cod, neputându-se considera că acestea ar avea o existenţă de sine stătătoare. În acest caz, ulterior admiterii contestaţiei la executare, executorul va trebui să solicite o nouă încuviinţare a executării silite de la instanţa de executare competentă.

Procedura de soluţionare a cererii de încuviinţare a executării silite este una necontencioasă, încadrându-se în categoria cererilor privitoare la darea autorizaţiilor judecătoreşti, potrivit art. 527 CPC. Articolul 666 alin. (2) CPC prevede reguli derogatorii de la dreptul comun cu privire la soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite, respectiv aceasta se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor, în termen de maximum 7 zile de la înregistrarea ei. Amânarea pronunţării poate fi făcută pentru maxim 48 de ore, iar redactarea încheierii se face în termen de maxim 7 zile de la pronunţare. Aceste termene au caracter relativ, depăşirea lor neatrăgând sancţiuni procedurale cu privire la procedura execuţională. Faptul că legea prevede aceste termene conduce la concluzia că cererea de încuviinţare a executării silite nu este supusă procedurii de verificare şi regularizare prevăzute de art. 200 CPC, aceasta fiind incompatibilă cu termenele şi procedura specială reglementate de art. 666 alin. (2). Prin urmare, în cazul cererii de încuviinţare a executării silite nu se va putea recurge la acordarea unui termen de 10 zile pentru complinirea anumitor lipsuri ţinând de cerinţele intrinseci sau extrinseci ale acesteia; totuşi, nu excludem posibilitatea ca instanţa de executare să pună în vedere executorului judecătoresc (şi nu direct creditorului) să complinească anumite lipsuri, înlăuntrul termenului de 7 zile prevăzut de art. 666 alin. (2) CPC.

În cazul admiterii cererii de încuviinţare a executării, încheierea trebuie să cuprindă, potrivit art. 666 alin. (3) CPC, în afara menţiunilor prevăzute de art. 233 alin. (1) din acelaşi cod, arătarea titlului executoriu în baza căruia se face executarea, suma, atunci când aceasta este determinată sau determinabilă, cu toate accesoriile pentru care s-a încuviinţat urmărirea, când s-a încuviinţat urmărirea silită a bunurilor debitorului şi modalitatea concretă de executare silită, atunci când s-a solicitat expres aceasta. Redactarea art. 666 alin. (3) CPC, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 1/2016, este asemănătoare, dar nu identică, cu cea a art. 665 alin. (3) nemodificat prin Legea nr. 138/2014. Mai exact, textul art. 666 alin. (3) păstrează, sub aspectul menţiunilor cuprinse în încheierea de încuviinţare a executării silite, redactarea dată prin Legea nr. 138/2014, şi nu se revine la redactarea iniţială a textului.

Astfel, în cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite vor fi menţionate în mod expres:

titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează executarea silită. Este vorba despre titlul executoriu iniţial, pe baza căruia creditorul a formulat cererea de executare şi care a fost anexat în original sau în copie legalizată la aceasta. Nu este necesar ca în cuprinsul încheierii de încuviinţare să se facă menţiune expresă cu privire la faptul că aceasta se extinde şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare, deoarece acest efect se produce ex lege, aşa cum vom arăta şi mai jos;

– suma pentru care se porneşte urmărirea silită, numai în cazul în care aceasta este determinată sau determinabilă; per a contrario, s-ar putea înţelege că executarea silită ar putea fi încuviinţată şi atunci când suma de bani pentru obţinerea căreia este încuviinţată urmărirea nu este determinată sau determinabilă. Or, o astfel de concluzie este greşită, raportat la cerinţele substanţiale pe care trebuie să le îndeplinească creanţa, potrivit art. 663 alin. (3) CPC. Aşa cum vom arăta şi în continuare, executarea silită nu poate fi încuviinţată decât dacă din cuprinsul titlului executoriu rezultă o creanţă certă, lichidă şi exigibilă. Aceasta înseamnă, în cazul urmăririi silite, că suma de bani pe care creditorul doreşte să o obţină de la debitor este prevăzută întocmai în cuprinsul titlului executoriu, caz în care ea se va regăsi şi în cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite, sau este determinată (calculată) pe baza criteriilor stabilite de titlul executoriu. În anumite situaţii, această determinare este făcută de creditor, înainte de sesizarea organului de executare, caz în care, în cuprinsul cererii de executare, creditorul va trebui să arate şi care este modalitatea de calcul în baza căreia a fost determinată respectiva sumă. Există însă şi situaţii în care cuantumul exact al creanţei va fi determinat după încuviinţarea executării silite, de către executor sau chiar de către instanţa de executare [situaţiile prevăzute de art. 628 alin. (2)-(4) CPC]. În aceste cazuri, suma este determinabilă, însă nu poate fi stabilită decât ulterior încuviinţării, drept pentru care în încheierea de încuviinţare a executării nu va putea fi consemnat un cuantum exact;

– modalitatea concretă de executare silită, numai dacă creditorul a indicat în mod expres această modalitate în cuprinsul cererii de executare. Ca expresie a principiului disponibilităţii, în faza de executare, creditorul poate limita cadrul procesual execuţional, inclusiv în ceea ce priveşte modalităţile de executare, problema punându-se, evident, doar în cazul urmăririi silite, deoarece, în cazul executării silite directe, legea prevede o singură modalitate de executare pentru fiecare categorie de obligaţii susceptibile de executare silită. Prin urmare, în cazul în care creanţa ce urmează a fi pusă în executare constă în obligarea debitorului la plata unei sume de bani, creditorul poate să precizeze, ab initio, că nu doreşte să recurgă decât la o anumită sau la anumite modalităţi de executare, restrângând în acest fel cadrul procesual execuţional şi impunând executorului judecătoresc să recurgă doar la modalităţile de executare respective. În cazul în care modalitatea de executare este menţionată expres în cererea de executare şi, ca urmare, în încheierea de încuviinţare a executării silite, executorul judecătoresc nu va putea recurge la o altă modalitate de executare decât dacă creditorul solicită aceasta şi după ce obţine o nouă încuviinţare a executării pentru respectiva modalitate. Aceasta nu presupune neapărat deschiderea unui nou dosar execuţional, în măsura în care celelalte elemente ale cadrului procesual execuţional (părţile, creanţa, titlul executoriu) rămân neschimbate.

Având în vedere redactarea art. 666 alin. (3) CPC, în cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite nu se va face referire la bunul sau bunurile asupra cărora se va efectua urmărirea silită, acestea urmând a fi determinate, în cele mai multe cazuri, ulterior încuviinţării executării. Cu toate acestea, în cazul în care competenţa executorului judecătoresc este determinată prin raportare la locul situării bunurilor imobile (respectiv în cazul urmăririi silite imobiliare, al urmăririi silite a fructelor neculese şi recoltelor prinse de rădăcini sau al urmăririi veniturilor generale ale imobilelor), în încheierea de încuviinţare se va face menţiune cu privire la faptul că executorul nu va putea urmări decât imobilele aflate în circumscripţia teritorială a curţii de apel în raza căreia îşi desfăşoară activitatea. De asemenea, se va face menţiune cu privire la bunurile supuse executării silite în cazul executării silite directe mobiliare şi imobiliare (predarea silită a bunurilor mobile şi imobile).

Lipsa din cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite a menţiunilor prevăzute de art. 666 alin. (3) atrage sancţiunea nulităţii condiţionate virtuale a încheierii, potrivit art. 175 alin. (1) CPC. Este de remarcat faptul că art. 666 alin. (3) nu prevede în mod expres sancţiunea nulităţii pentru niciuna dintre menţiunile din cuprinsul încheierii, prin urmare, nulitatea nu va putea interveni decât în situaţia în care partea care o invocă dovedeşte că prin nerespectarea cerinţei legale i s-a adus o vătămare, iar aceasta nu ar putea fi altfel înlăturată decât prin desfiinţarea încheierii.

De asemenea, este de remarcat că, prin comparaţie cu redactarea iniţială a art. 665 alin. (3) CPC, anterior modificării acestuia prin Legea nr. 138/2014, din cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite a dispărut menţiunea referitoare la autorizarea creditorului să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, deoarece aceasta era inexactă, putând lăsa impresia că cel care va putea efectua actele de executare va fi direct creditorul. Aşa cum am arătat şi mai sus, cu privire la menţiunile cuprinse în încheierea de încuviinţare, s-a păstrat redactarea art. 666 alin. (3) dată prin Legea nr. 138/2014 şi nu s-a revenit la redactarea anterioară.

În partea finală a încheierii de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite va fi adăugată formula executorie. Prin O.U.G. nr. 1/2016 se revine, aşadar, la soluţia legislativă consacrată iniţial prin Codul de procedură civilă, potrivit cu care învestirea cu formulă executorie reprezintă o consecinţă a admiterii cererii de încuviinţare a executării silite, nu o formalitate prealabilă sesizării organului de executare. Formula executorie va fi cuprinsă în partea finală a încheierii de încuviinţare şi nu va fi aplicată pe titlul executoriu, care, de altfel, nici nu va fi depus în original la instanţă. Formula executorie va fi cuprinsă în încheierea de încuviinţare a executării silite indiferent de natura titlului executoriu (hotărâre judecătorească sau alt înscris căruia legea îi conferă acest caracter) şi indiferent de modalitatea de executare aleasă de creditor. Lipsa din cuprinsul încheierii de încuviinţare a executării silite a formulei executorii atrage nulitatea necondiţionată a actelor de executare ce ar fi efectuate în astfel de condiţii, deoarece, pentru acestea, apare ca fiind o cerinţă procedurală extrinsecă actului de procedură (art. 176 pct. 6 CPC). Prin urmare, în cazul în care instanţa de executare încuviinţează executarea silită, dar omite să insereze formula executorie în cuprinsul încheierii, executorul judecătoresc nu va trece la executare înainte de îndreptarea erorii materiale constând în menţionarea în cuprinsul încheierii a formulei executorii [cu excepţia înfiinţării popririi, care, aşa cum vom arăta şi mai jos, va putea fi făcută şi în baza unui certificat de soluţie, potrivit art. 783 alin. (1) CPC, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 1/2016].

Admiterea cererii de executare produce anumite efecte, potrivit art. 666 alin. (4) CPC. Aceste efecte sunt însă condiţionate de opţiunea creditorului şi de regulile de competenţă teritorială aplicabile executorului judecătoresc, potrivit art. 652 alin. (1) CPC.

În primul rând, încuviinţarea executării silite va permite creditorului să ceară executorului judecătoresc să recurgă, simultan sau succesiv, la toate modalităţile de executare prevăzute de lege în vederea realizării drepturilor sale, inclusiv a cheltuielilor de executare. În cazul urmăririi silite, creditorul poate opta între mai multe modalităţi de executare, în măsura în care creanţa sa îndeplineşte condiţiile pentru a fi pusă în executare în oricare dintre aceste modalităţi [având în vedere dispoziţiile art. 813 alin. (5) CPC] şi executorul judecătoresc este competent teritorial, potrivit art. 652 alin. (1) CPC. Încuviinţarea executării silite dată într-un dosar de executare nu va putea însă produce efecte într-un altul, chiar dacă se urmăreşte executarea aceluiaşi titlu executoriu. De asemenea, în cazul executării silite directe, legea prevede o sigură modalitate de executare pusă la dispoziţia creditorului, acesta neputând solicita executorului să efectueze acte de executare în altă modalitate decât cea prevăzută de lege.

În al doilea rând, încuviinţarea executării silite produce efecte pe întreg teritoriul ţării, din această expresie a legiuitorului, folosită la art. 666 alin. (4) CPC, netrebuind să se înţeleagă însă că executorul judecătoresc sesizat de creditor îşi prorogă competenţa de executare cu privire la toate modalităţile de executare, pe întreg teritoriul ţării. Executorul judecătoresc nu va putea efectua decât acele acte de executare care îi revin în competenţă, potrivit regulilor stabilite de art. 652 alin. (1) CPC, a căror încălcare atrage o nulitate necondiţionată, potrivit alin. (5) al aceluiaşi articol. Din contră, ca o procedură care garantează principiul legalităţii, încuviinţarea executării trebuie să aibă în vedere competenţa executorului judecătoresc, efectuarea ulterioară a unor acte de executare în afara circumscripţiei teritoriale a curţii de apel în raza căreia îşi are biroul atrăgând sancţiunea nulităţii acestora, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 652 alin. (2) CPC. Potrivit acestui text de lege, atunci când bunurile mobile ale debitorului se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, este competent oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curţi de apel. Prorogarea de competenţă a executorului judecătoresc se produce, aşadar, numai în cazul urmăririi silite mobiliare, nu şi în cazul celorlalte modalităţi de executare silită. Din contră, dacă executorul judecătoresc iniţial învestit de creditor constată că nu sunt bunuri şi venituri urmăribile în raza competenţei sale teritoriale, creditorul poate cere instanţei de executare continuarea executării silite printr-un alt executor judecătoresc, potrivit art. 652 alin. (4) şi art. 653 alin. (4) CPC. În această situaţie, nu va fi necesară o nouă încuviinţare a executării silite, după înlocuirea executorului judecătoresc de către instanţa de executare [care rămâne aceeaşi, potrivit regulii stabilite de art. 651 alin. (1) CPC] cu un alt executor judecătoresc indicat de creditor, acesta va continua executarea, efectuând actele de executare în raza sa de competenţă. Dacă însă creditorul doreşte ca executarea să fie continuată de executorul iniţial sesizat, însă intenţionează să efectueze acte de urmărire care nu ar intra în competenţa teritorială a acestuia, trebuie să formuleze o nouă cerere de executare, cu care să învestească un executor competent, care va solicita o nouă încuviinţare de la instanţa de executare. Spre exemplu, în cazul în care executarea a început la un executor judecătoresc din Bucureşti, având în vedere că domiciliul debitorului era în Bucureşti, sector 1, la momentul sesizării organului de executare, însă, ulterior încuviinţării executării silite de către Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, se constată că acesta deţine bunuri mobile atât pe raza Curţii de Apel Bucureşti, cât şi a Curţii de Apel Ploieşti, atunci executorul iniţial sesizat îşi prorogă competenţa şi cu privire la executarea bunurilor aflate în raza Curţii de Apel Ploieşti, potrivit art. 652 alin. (2) CPC. Dacă însă se constată, ulterior încuviinţării, că debitorul nu deţine bunuri pe raza Curţii de Apel Bucureşti, ci doar a Curţii de Apel Ploieşti, atunci executorul iniţial învestit nu poate continua executarea, însă creditorul poate solicita înlocuirea acestuia cu un alt executor, competent pentru a efectua executarea în raza Curţii de Apel Ploieşti, situaţie în care, ulterior admiterii cererii de înlocuire, nu va mai fi necesară o nouă încuviinţare a executării. Dacă debitorul are bunuri pe raza Curţii de Apel Bucureşti, însă creditorul doreşte să fie efectuate acte de executare şi pe raza Curţii de Apel Ploieşti, atunci este necesară formularea unei noi cereri de executare, adresată unui executor competent pentru raza teritorială a acesteia din urmă, care va solicita, la rândul său, încuviinţarea executării silite de la instanţa de executare (Judecătoria sectorului 1 Bucureşti).

În al treilea rând, efectele încheierii de încuviinţare a executării silite se extind şi asupra titlurilor executorii care se vor emite de executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare silită încuviinţate. Sunt astfel de titluri executorii:

– încheierea prin care executorul judecătoresc calculează cuantumul sumelor datorate de debitor creditorului cu titlul de dobânzi, penalităţi sau alte sume, stipulate în titlul executoriu, dar fără a fi indicat cuantumul lor [art. 628 alin. (2) CPC];

– încheierea executorului judecătoresc de actualizare a obligaţiei principale stabilite în bani, potrivit criteriilor cuprinse în titlul executoriu sau, în lipsa acestora, în funcţie de rata inflaţiei [art. 628 alin. (3) CPC];

– încheierea executorului judecătoresc de stabilire a cheltuielilor de executare [art. 670 alin. (6) CPC];

– încheierea prin care executorul judecătoresc stabileşte, pe bază de expertiză sau de alte documente justificative, despăgubirile datorate de debitor, dacă prin titlul executoriu creditorul a fost autorizat ca, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia de a face sau, după caz, contravaloarea lucrărilor necesare restabilirii situaţiei anterioare încălcării obligaţiei de a nu face [art. 903 alin. (1) CPC].

Efectele încheierii de încuviinţare a executării se extind asupra titlurilor care se vor emite de către executorul judecătoresc în cadrul procedurii de executare numai în cazul în care acestea vizează acelaşi debitor. În cazul în care titlul executoriu emis de executor vizează un alt debitor, vor fi necesare o nouă cerere de executare şi, prin urmare, o nouă încuviinţare a executării silite. Constituie o astfel de situaţie cea reglementată de art. 851 CPC, respectiv cazul în care adjudecatarul nu depune preţul în termen, iar imobilul este scos din nou la licitaţie; în acest caz, fostul adjudecatar va fi obligat să plătească cheltuielile prilejuite de noua licitaţie şi eventuala diferenţă de preţ, respectiv, în cazul în care la noul termen de licitaţie imobilul nu este vândut, toate cheltuielile prilejuite de urmărirea imobilului. Cu privire la aceste sume datorate de fostul adjudecatar, procesul-verbal de licitaţie constituie titlu executoriu. Acest titlu nu va putea fi însă pus în executare în acelaşi dosar de executare, deoarece calitatea de debitor o are fostul adjudecatar, fiind necesară obţinerea încuviinţării executării silite a acestuia, de la instanţa de executare competentă.

Articolul 666 alin. (4) teza finală CPC prevede că încuviinţarea executării silite se extinde asupra titlurilor executorii care se vor emite în cadrul procedurii de executare de către executorul judecătoresc, nefăcând nicio menţiune în legătură cu titlurile ce se vor emite pe parcursul executării de către instanţa de executare. Prin urmare, se pune problema dacă pentru acestea va fi necesară o nouă încuviinţare a executării silite. În legătură cu aceste titluri, trebuie să facem distincţie între cazurile în care prin ele se modifică elemente din structura raportului juridic obligaţional (cum ar fi părţile sau prestaţia datorată de debitor) şi cele care conduc la realizarea obligaţiei cuprinse în titlul iniţial.

Dacă titlul emis de instanţă conduce la realizarea creanţei cuprinse în titlul iniţial, în temeiul căruia a fost dată încheierea de încuviinţare, executarea va continua în cadrul aceluiaşi dosar de executare, nefiind necesare o nouă cerere de executare şi o nouă încuviinţare a executării silite [spre exemplu, în cazul încheierii instanţei de executare de stabilire a daunelor moratorii cuvenite creditorului potrivit art. 1535 C. civ., dacă acestea nu sunt cuprinse în titlul executoriu, potrivit art. 628 alin. (4) CPC, al încheierii prin care instanţa de executare autorizează creditorul să îndeplinească, pe cheltuiala debitorului, obligaţia de a face cuprinsă în titlul executoriu, potrivit art. 904 CPC, ori în cazul încheierii prin care instanţa de executare autorizează creditorul să desfiinţeze el însuşi sau prin alte persoane, pe cheltuiala debitorului, lucrările făcute de acesta împotriva obligaţiei de a nu face, potrivit art. 905 CPC].

În situaţia în care prin încheierea instanţei de executare se modifică un element al raportului juridic obligaţional, cum ar fi părţile [în cazul hotărârii de validare a popririi, care este titlu executoriu contra terţului poprit, potrivit art. 792 alin. (1) CPC] sau prestaţia datorată de debitor [spre exemplu, încheierea prin care instanţa de executare stabileşte suma definitivă datorată creditorului cu titlu de penalitate în cazul neexecutării obligaţiei de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, potrivit art. 906 alin. (4) CPC, sau încheierea prin care instanţa de executare stabileşte suma ce urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunului în cazul imposibilităţii predării acestuia, potrivit art. 892 alin. (1) CPC], vor fi necesare o nouă cerere de executare şi o nouă încheiere de încuviinţare a executării silite.

O altă situaţie de excepţie este aceea a actului de adjudecare, care constituie titlu executoriu pentru adjudecatar împotriva debitorului sau, după caz, terţului dobânditor, ca şi împotriva oricărei persoane care posedă sau deţine imobilul adjudecat, fără a putea invoca un drept opozabil în condiţiile legii [art. 854 lit. i) CPC]. Pentru punerea în executare a actului de adjudecare trebuie formulată o nouă cerere de executare, potrivit dispoziţiilor art. 664 şi urm. CPC. Executarea silită care urmăreşte predarea silită a bunului adjudecat este, aşadar, distinctă de cea în care a fost emis actul de adjudecare, adjudecatarul putând învesti, la alegerea sa, acelaşi executor sau un alt executor competent. Efectul încheierii de încuviinţare a executării silite nu se extinde, aşadar, şi asupra actului de adjudecare, soluţie raţională, în condiţiile în care, cu privire la obligaţia de predare a bunului adjudecat, subiecţii raportului execuţional sunt diferiţi (calitatea de creditor o are adjudecatarul, iar calitatea de debitor o are debitorul din dosarul în care a fost emis actul de adjudecare, terţul dobânditor sau, după caz, orice persoană care posedă ori deţine imobilul adjudecat, fără a putea invoca un drept opozabil în condiţiile legii), iar modalitatea de executare este diferită (în dosarul în care a fost emis actul de adjudecare, modalitatea de executare este urmărirea silită imobiliară, în dosarul în care titlul executoriu este reprezentat de actul de adjudecare, modalitatea de executare este executarea silită directă imobiliară, adică predarea silită a bunurilor imobile – art. 896 şi urm. CPC).

Analiza pe care instanţa de executare trebuie să o facă în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite vizează mai multe categorii de condiţii, formale şi substanţiale, referitoare la declanşarea procedurii de executare. Acestea rezultă din interpretarea art. 666 alin. (5) CPC, care enumeră motivele pentru care instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite, respectiv:

– cererea de executare silită este de competenţa altui organ de executare decât cel sesizat;

– hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu;

– înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întruneşte toate condiţiile de formă cerute de lege sau alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege;

– creanţa nu este certă, lichidă şi exigibilă;

– debitorul se bucură de imunitate de executare;

– titlul cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

– există alte impedimente prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte competenţa organului de executare sesizat de către creditor, instanţa de executare va analiza această chestiune raportat la regulile de stabilire a competenţei teritoriale a executorului, potrivit art. 652 alin. (1) CPC, şi la înscrisurile anexate la cererea de încuviinţare a executării silite. Spre exemplu, în cazul în care a fost sesizat un executor judecătoresc din circumscripţia unei alte curţi de apel decât cea în circumscripţia căreia se află domiciliul debitorului, trebuie făcută dovada, odată cu cererea de încuviinţare a executării silite, că debitorul deţine bunuri mobile sau imobile situate în circumscripţia curţii de apel în raza căreia îşi desfăşoară activitatea executorul sesizat. În situaţia lipsei unor astfel de dovezi, instanţa va putea amâna soluţionarea cererii de încuviinţare, punând în vedere executorului judecătoresc să depună la dosar înscrisuri pe baza cărora să fie stabilită competenţa sa teritorială, cu respectarea termenului prevăzut de art. 666 alin. (2) CPC. Făcând aplicarea regulilor generale prevăzute în materie necontencioasă, instanţa va putea solicita explicaţii şi altor persoane interesate în cauză, în speţă creditorului, potrivit art. 532 alin. (2) CPC, putând pune în vedere direct acestuia să depună la dosar înscrisuri din care să rezulte competenţa organului de executare sesizat. În cazul nedepunerii acestor dovezi de către executor sau de către creditor, soluţia va fi aceea de respingere a cererii de încuviinţare a executării, şi nu cea de suspendare a judecăţii în temeiul art. 242 alin. (1) CPC.

Referitor la situaţia de la art. 666 alin. (5) pct. 2 CPC (hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu), trebuie avut în vedere că, prin O.U.G. nr. 1/2016, în procedura încuviinţării executării a fost înglobată şi procedura învestirii cu formulă executorie, astfel încât revine instanţei de executare obligaţia ca, în cadrul acesteia, să verifice toate cerinţele formale referitoare la titlu. Sub acest aspect, trebuie avută în vedere distincţia dintre hotărârile judecătoreşti şi alte titluri executorii. În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti, trebuie verificată îndeplinirea cerinţelor referitoare la caracterul executoriu provizoriu (art. 448-449 CPC), caracterul executoriu (art. 633 CPC) sau definitiv (art. 634 CPC). În ceea ce priveşte caracterul executoriu al celorlalte înscrisuri, trebuie făcută distincţie între situaţia prevăzută de art. 666 alin. (5) pct. 2 CPC, referitoare la caracterul executoriu al înscrisului, şi cea de la art. 666 alin. (5) pct. 3, referitoare la neîntrunirea condiţiilor de formă cerute de lege sau a altor cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege. Condiţia de la pct. 2 vizează încadrarea înscrisurilor în categoria celor prevăzute de lege ca având caracter executoriu. Cu privire la acest aspect, art. 641 CPC, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 1/2016, prevede că înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege şi că orice clauză sau convenţie contrară este nulă şi considerată astfel nescrisă. În măsura în care creditorul depune ca temei al cererii de executare un înscris sub semnătură privată care, potrivit legii, nu constituie titlu executoriu (spre exemplu, un contract de vânzare, încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată, având ca obiect un bun mobil), instanţa de executare va respinge cererea de încuviinţare a executării silite, în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 2 CPC, chiar dacă în cuprinsul respectivului înscris se face menţiunea că acesta constituie titlu executoriu, având în vedere că o astfel de clauză trebuie considerată nescrisă. Dacă înscrisul depus de către creditor face parte din categoria înscrisurilor sub semnătură privată care constituie, potrivit legii, titluri executorii, însă nu îndeplineşte condiţiile de formă de care legea condiţionează caracterul său executoriu, atunci cererea va fi respinsă în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 3 CPC. Spre exemplu, în cazul în care creditorul depune un contract de împrumut de consumaţie, însă acesta nu are dată certă, cererea de încuviinţare a executării silite va fi respinsă în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 3 CPC, deoarece înscrisul se încadrează în categoria celor care, potrivit legii, constituie titluri executorii, însă nu îndeplineşte toate condiţiile de formă prevăzute în acest sens, prin raportare la dispoziţiile art. 2165 şi art. 2157 alin. (1) C. civ. La fel, în cazul în care titlul executoriu este reprezentat de un contract de locaţiune încheiat sub forma înscrisului sub semnătură privată, dacă nu se face dovada înregistrării acestuia la organele fiscale, potrivit art. 1798, art. 1809 alin. (3) sau art. 1816 alin. (3) C. civ., ori, în cazul contractului de arendare, dacă nu se face dovada înregistrării la consiliul local, potrivit art. 1845 C. civ.

Teza finală a art. 666 alin. (5) pct. 3 CPC face referire la „alte cerinţe în cazurile anume prevăzute de lege”, condiţie care nu se regăsea în redactarea anterioară modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014. Această condiţie face referire la posibilitatea ca instanţa de executare învestită cu soluţionarea cererii de încuviinţare a executării silite să verifice, în anumite situaţii expres prevăzute de lege, şi îndeplinirea altor cerinţe referitoare la titlul executoriu şi care nu se referă la formalitatea acestuia. Este cazul hotărârilor arbitrale privind un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil; în cazul în care aceasta se execută silit, instanţa de executare învestită în temeiul unei astfel de hotărâri va verifica îndeplinirea procedurilor impuse de lege şi achitarea de către părţi a impozitului privind transferul dreptului de proprietate [art. 603 alin. (3) CPC, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 1/2016], în caz contrar urmând să respingă cererea de încuviinţare.

În doctrină şi în practică s-a pus problema dacă cererea de executare silită poate fi formulată în baza unui certificat de soluţie eliberat de instanţa care a soluţionat cauza, urmând ca hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu să fie depusă la dosar până la momentul încuviinţării executării silite. Mai exact, se ridică întrebarea dacă, în cazul în care cererea de executare silită este însoţită de un certificat de soluţie, însă până la momentul soluţionării cererii de încuviinţare a executării este depusă la dosar hotărârea judecătorească redactată, instanţa de executare va admite sau va respinge cererea de încuviinţare[4]. Pentru a clarifica această chestiune, trebuie analizate dispoziţiile procedurale referitoare la nulităţi. Astfel, depunerea titlului executoriu, în original sau în copie legalizată, odată cu cererea de executare, potrivit art. 664 alin. (4) CPC, constituie o cerinţă extrinsecă cererii de executare, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii necondiţionate, potrivit art. 176 pct. 6 CPC. Cu toate acestea, nulitatea nu intervine dacă, până la momentul pronunţării instanţei, cauza acesteia dispare [art. 177 alin. (3) CPC]. Cu alte cuvinte, eventualele neregularităţi ale cererii de executare, inclusiv cele referitoare la cerinţele extrinseci, nu vor atrage nulitatea acesteia dacă sunt complinite până la momentul încuviinţării executării. Sub aspectul existenţei titlului executoriu, instanţa de executare va admite cererea de încuviinţare dacă la momentul verificării cerinţelor prevăzute de lege titlul executoriu era depus la dosar, chiar dacă iniţial cererea de executare a fost formulată în temeiul unui certificat de soluţie. Sub aspectul întreruperii cursului prescripţiei, se va ţine însă cont de momentul la care creditorul a înfăţişat titlul executoriu, şi nu de momentul formulării cererii de executare, dacă aceasta era însoţită doar de un certificat de soluţie [art. 709 alin. (1) pct. 2 CPC].

Pe lângă cerinţele formale referitoare la titlul executoriu, instanţa de executare va analiza, în procedura încuviinţării executării silite, cerinţele substanţiale ale creanţei ce urmează a fi pusă în executare sau a cărei recuperare se urmăreşte, respectiv caracterul cert, lichid şi exigibil [art. 666 alin. (5) pct. 4 CPC].

În ceea ce priveşte caracterul cert al creanţei, acesta trebuie să rezulte din chiar titlul executoriu, neexistând posibilitatea ca existenţa creanţei să fie dovedită şi cu alte înscrisuri, chiar dacă acestea ar proveni de la debitor. Prin urmare, în măsura în care creditorul ar face dovada existenţei creanţei sale nu numai cu titlul executoriu, ci şi cu alte înscrisuri, chiar provenind de la debitor, cererea de executare va fi respinsă. În privinţa caracterului lichid, atunci când cuantumul creanţei este determinat de creditor pe baza criteriilor stabilite în titlu, odată cu cererea de executare trebuie arătată şi modalitatea de calcul, pentru ca instanţa de executare, cu ocazia încuviinţării executării silite, să verifice dacă respectiva creanţă este în mod corect determinată de creditor. În lipsa unei modalităţi de calcul indicate de creditor, cererea nu poate fi încuviinţată, creanţa nefiind lichidă. În ceea ce priveşte caracterul exigibil al creanţei, creditorul trebuie să facă dovada acesteia, dacă este cazul, cu înscrisuri, atunci când scadenţa nu rezultă din titlu. Spre exemplu, în cazul declarării scadenţei anticipate a contractelor de credit, creditorul trebuie să facă dovada acesteia, în conformitate cu regulile stabilite în acest sens prin contract. De asemenea, în situaţia prevăzută de art. 675 CPC (decăderea debitorului din beneficiul termenului de plată), cererea de decădere a debitorului din termenul de plată este de competenţa instanţei de executare. Or, putem vorbi despre o instanţă de executare numai după sesizarea organului de executare cu cererea de executare silită. Prin urmare, executorul sesizat de creditor va admite cererea de executare, urmând ca, ulterior, creditorul să solicite instanţei de executare decăderea debitorului din beneficiul termenului de plată, în condiţiile art. 675 CPC.

Articolul 666 alin. (5) pct. 5 CPC reglementează impedimentul la executare referitor la imunitatea de executare a debitorului. Este vorba despre imunităţile de care beneficiază membrii personalului diplomatic, în baza tratatelor şi convenţiilor internaţionale care reglementează această chestiune.

Potrivit art. 666 alin. (5) pct. 6 CPC, cererea de executare va fi respinsă şi în situaţia în care titlul executoriu cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită. În verificarea acestei cerinţe, instanţa de executare trebuie să aibă în vedere dispoziţiile art. 628 alin. (1) CPC, referitor la obligaţiile susceptibile de executare silită, precum şi cele referitoare la modalităţile de executare silită.

Nu în ultimul rând, art. 666 alin. (5) pct. 7 CPC prevede că cererea de încuviinţare a executării silite va putea fi respinsă şi pentru alte impedimente prevăzute de lege în legătură cu titlul executoriu sau cu declanşarea procedurii de executare. Prin urmare, chiar dacă partea introductivă a art. 666 alin. (5) poate lăsa impresia că enumerarea motivelor de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite are caracter restrictiv, totuşi, prin raportare la pct. 7, instanţa de executare poate avea în vedere orice condiţie, formală sau substanţială, intrinsecă sau extrinsecă referitoare la formularea cererii de executare, titlul executoriu sau cadrul procesual execuţional, în vederea declanşării executării silite.

Prin urmare, instanţa de executare ar putea avea în vedere, ca impedimente la declanşarea executării silite:

– neîndeplinirea de către creditor a obligaţiei corelative care îi revine, conform titlului executoriu (art. 677 CPC);

– neachitarea de către creditor a cauţiunii stabilite de instanţa care a încuviinţat executarea provizorie a hotărârii (art. 678 CPC);

– lipsa dovezii calităţii de reprezentant a persoanei care a formulat cererea de executare sau dovedirea calităţii de reprezentant cu nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de lege în acest sens (art. 151 CPC);

– depunerea doar a unei copii simple a titlului executoriu, nu a originalului sau a unei copii legalizate [art. 664 alin. (4) CPC];

– nesemnarea cererii de executare de către creditor sau reprezentantul acestuia [art. 664 alin. (3) coroborat cu art. 148 alin. (1) CPC];

– faptul că s-a dispus suspendarea executării provizorii de către instanţa de apel (art. 450 CPC), suspendarea executării hotărârii de către instanţa de recurs [art. 484 alin. (2)-(5) CPC] ori de cea care soluţionează contestaţia în anulare (art. 507 CPC) sau revizuirea (art. 512 CPC)[5].

Aşa cum am arătat şi mai sus, aceste impedimente urmează a fi evaluate de instanţă la momentul soluţionării cererii de încuviinţare a executării, nu la momentul formulării cererii de încuviinţare a executării silite. Cu alte cuvinte, dacă între momentul sesizării organului de executare şi cel al soluţionării cererii de încuviinţare neregularitatea a fost îndreptată, instanţa nu va putea respinge cererea de încuviinţare, raportat la dispoziţiile art. 177 alin. (3) CPC.

Printre impedimentele pe care executorul judecătoresc le poate sancţiona cu respingerea cererii de executare nu se regăseşte şi cel referitor la prescripţia dreptului de a obţine executarea silită, aceasta putând fi invocată doar de către debitor, prin contestaţia împotriva executării silite înseşi. Invocarea prescripţiei nu poate fi făcută din oficiu nici de către organul de jurisdicţie, nici de către cel de executare, potrivit art. 707 alin. (1) CPC şi art. 2512 alin. (2) C. civ., şi nu ar putea fi soluţionată într-o procedură necontencioasă, chiar dacă aceasta are loc în faţa instanţei de executare. Regimul juridic al prescripţiei este, în reglementarea noului Cod civil şi a noului Cod de procedură civilă, unul cu caracter relativ, prescripţia neproducând efecte de drept, ci doar dacă este invocată de persoana interesată [art. 707 alin. (1) CPC][6].

De asemenea, între impedimentele referitoare la declanşarea executării silite nu se regăseşte nici interdicţia prevăzută de lege la art. 813 alin. (5) CPC, deoarece acesta interzice doar vânzarea bunurilor imobile în cazul în care creanţa are o valoare mai mică de 10.000 lei, nu şi declanşarea urmăririi imobiliare. Prin urmare, instanţa va putea încuviinţa executarea imobiliară, chiar dacă valoarea creanţei este mai mică de 10.000 de lei, şi va putea face formalităţile prealabile vânzării, fără însă să poată scoate în vânzare imobilul decât în situaţiile prevăzute de art. 813 alin. (5) CPC (debitorul nu are alte bunuri urmăribile sau ele nu pot fi valorificate ori acesta refuză nejustificat să furnizeze executorului informaţiile, lămuririle şi dovezile necesare în legătură cu existenţa şi valoarea unor bunuri mobile sau a unor venituri de natură a fi valorificate în vederea acoperirii integrale a creanţei ori furnizează cu rea-credinţă informaţii incomplete)[7].

Pe lângă verificarea cerinţelor formale şi substanţiale prevăzute de lege pentru declanşarea executării silite, în cadrul procedurii încuviinţării executării silite, instanţa de executare va putea să decidă şi cu privire la alte măsuri necesare efectuării actelor de executare în condiţii speciale. Astfel, potrivit art. 732 alin. (2) CPC, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din O.U.G. nr. 1/2016, în cazul în care există pericol evident de sustragere a bunurilor de la urmărire, la solicitarea creditorului făcută în cuprinsul cererii de executare, instanţa, prin încheierea de încuviinţare a executării, va dispune sechestrarea bunurilor urmăribile odată cu comunicarea somaţiei către debitor. În acest caz, se va face menţiunea corespunzătoare în chiar încheierea de încuviinţare a executării. Chiar dacă textul de lege se referă doar la solicitarea creditorului făcută în cererea de executare, apreciem că o astfel de solicitare trebuie făcută şi de către executorul judecătoresc, prin cererea de încuviinţare a executării, deoarece aceasta este cea care învesteşte instanţa de executare.

Situaţia este diferită în cazul în care prin cererea de încuviinţare a executării se solicită autorizarea pătrunderii în locuinţa unei persoane sau în alte locuri. Potrivit art. 680 alin. (2) CPC, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din O.U.G. nr. 1/2016, în cazul altor titluri executorii decât hotărârile judecătoreşti, la cererea creditorului sau a executorului judecătoresc, depusă odată cu cererea de încuviinţare a executării silite ori pe cale separată, instanţa de executare va putea să autorizeze intrarea în încăperile ce reprezintă domiciliul, reşedinţa sau sediul unei persoane, precum şi în orice alte locuri. Această autorizare nu se va putea da însă prin încheierea de încuviinţare a executării silite, deoarece poate fi dată numai după citarea terţului care deţine bunul. Or, procedura de încuviinţare se desfăşoară fără citarea părţilor, fiind incompatibilă, inclusiv ca termene, cu citarea unei terţe persoane. Prin urmare, chiar dacă cererea de autorizare este formulată în cuprinsul cererii de încuviinţare a executării silite, aceasta se va soluţiona separat, cu respectarea regulilor procedurale prevăzute de art. 680 alin. (2) teza finală CPC, respectiv cu citarea terţului care deţine bunul, prin încheiere executorie şi nesupusă niciunei căi de atac.

Încheierea de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac, formularea folosită de legiuitor trebuind înţeleasă în sensul în care aceasta nu va putea fi atacată nici cu apel ori recurs, nici cu contestaţie în anulare sau revizuire. Chiar dacă nu se precizează în mod expres, încheierea de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite nu se comunică decât executorului judecătoresc, urmând ca acesta să comunice o copie de pe încheiere debitorului, în condiţiile art. 667 CPC. Împotriva acestei încheieri se va putea formula contestaţie la executare, potrivit art. 712 alin. (3) CPC (astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 12 din O.U.G. nr. 1/2016), de către orice persoană interesată sau vătămată. Raportat la această dispoziţie, apreciem că şi creditorul poate formula contestaţie la executare împotriva încheierii de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite, atunci când ar fi vătămat prin aceasta (spre exemplu, în situaţia în care instanţa ar indica în mod expres modalitatea de executare, deşi prin cererea de executare silită creditorul nu a solicitat în mod expres o anumită modalitate de executare).

Posibilitatea formulării contestaţiei la executare împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite are şi semnificaţia faptului că aceasta nu are autoritate de lucru judecat, urmând ca instanţa de executare învestită cu o astfel de contestaţie să verifice, de data aceasta într-o procedură contradictorie, îndeplinirea cerinţelor prevăzute de lege pentru declanşarea executării silite. Contestaţia împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite constituie o varietate a contestaţiei împotriva executării silite înseşi, deoarece urmăreşte, aşa cum am arătat, verificarea condiţiilor privind declanşarea executării. Prin urmare, contestaţia va trebui formulată în termenul prevăzut de art. 715 alin. (1) pct. 3 CPC. De asemenea, având în vedere dispoziţiile art. 666 alin. (6) CPC [„(…) poate fi cenzurată în cadrul contestaţiei la executare silită, introdusă în condiţiile prevăzute de lege”], contestaţia va trebui să îndeplinească toate cerinţele de formă intrinseci şi extrinseci, inclusiv cele referitoare la plata taxei judiciare de timbru.

Cu privire la completul care soluţionează contestaţia la executare prin care este atacată încheierea de încuviinţare a executării silite, dacă din compunerea acestuia face parte judecătorul care a pronunţat încheierea de încuviinţare, intervine cazul de incompatibilitate relativă prevăzut de art. 42 alin. (1) pct. 1 CPC, şi nu cel de incompatibilitate absolută prevăzut de art. 41 alin. (1) din acelaşi cod. Prin urmare, invocarea incompatibilităţii va trebui făcută cu respectarea dispoziţiilor art. 44 CPC, prin formularea unei cereri de recuzare înainte de începerea oricărei dezbateri, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 45.

În cazul admiterii contestaţiei la executare, instanţa va anula încheierea de încuviinţare, cu consecinţa desfiinţării tuturor actelor de executare, în temeiul art. 179 alin. (3) CPC. Anularea încheierii de încuviinţare a executării silite are semnificaţia anulării executării silite înseşi, astfel încât debitorul va avea deschisă calea întoarcerii executării, potrivit art. 723 alin. (1) CPC. De altfel, dispoziţiile art. 720 alin. (1) CPC nici nu cuprind o soluţie expresă pentru situaţia admiterii contestaţiei împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite, astfel încât, în această situaţie, soluţia va fi aceea a anulării executării silite înseşi.

Încheierea de respingere a cererii de încuviinţare a executării silite se comunică creditorului, doar acesta putând formula apel împotriva acestei încheieri, în termen de 15 zile de la comunicare. Dat fiind caracterul necontencios al acestei proceduri, apreciem că la soluţionarea apelului nu va fi citat decât creditorul. Apelul se va soluţiona în camera de consiliu, potrivit art. 534 alin. (5) CPC, hotărârea dată în apel fiind definitivă [art. 666 alin. (7) CPC precizează că încheierea de respingere a cererii de încuviinţare a executării este supusă exclusiv apelului]. În cazul admiterii apelului, instanţa de apel va schimba soluţia primei instanţe şi va face în cuprinsul hotărârii menţiunile specifice încheierii de încuviinţare a executării silite, urmând ca, în acest caz, formula executorie să fie cuprinsă în finalul hotărârii de admitere a apelului.

[1] Chiar dacă, potrivit motivării Deciziei nr. 895/2015, ca efect al acesteia şi până la adoptarea unei soluţii legislative corespunzătoare, instanţele judecătoreşti au devenit competente să încuviinţeze executarea silită, s-a apreciat, prin expunerea de motive a O.U.G. nr. 1/2016, că „lipsa unor norme specifice privind competenţa şi procedura de încuviinţare a executării silite de către instanţele judecătoreşti, care să însoţească efectele prevăzute în considerentele deciziei mai sus menţionate, ar accentua vidul legislativ generat de constatarea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 666 din noul Cod de procedură civilă, cu consecinţa apariţiei unei practici judiciare neunitare în materie, fiind necesară conferirea unui efect imediat normelor privind competenţa şi procedura de încuviinţare a executării silite de către instanţele judecătoreşti” şi că „(…) starea de incertitudine juridică, cu consecinţe grave pe planul soluţionării proceselor civile aflate în faza de executare silită – constând în afectarea drepturilor procesuale ale participanţilor la procedurile de executare silită şi punerea instanţelor judecătoreşti în situaţia de a judeca în lipsa unor reguli specifice vizând competenţa şi procedura de soluţionare în materia încuviinţării executării silite –, ar putea fi amplificată în lipsa unei intervenţii legislative imediate”.

[2] A se vedea, în acest sens, D.M. Gavriş, Încuviinţarea executării silite, în G. Boroi (coord.), op. cit., pp. 147-153; E. Oprina, I. Gârbuleţ, op. cit., pp. 395-404; I. Leş, op. cit., pp. 936-941; G.C. Frenţiu, D.-L. Băldean, op. cit., pp. 1008-1016; V. Mitea, Încuviinţarea executării silite, în I. Deleanu, V. Mitea, S. Deleanu, op. cit., pp. 69-73; M. Fodor, Elemente de noutate referitoare la încuviinţarea executării silite în reglementarea noului Cod de procedură civilă, în Revista română de executare silită nr. 1/2013, pp. 23-33; R. Stanciu, De ce (nu) este necesară procedura încuviinţării executării silite, în Revista română de executare silită nr. 1/2014, pp. 109-115.

[3] M. Of. nr. 392 din 29 iunie 2013.

[4] R. Stanciu, De ce (nu) este necesară procedura…, p. 113; O. Popescu, A.-M. Teoc, Consideraţii privind posibilitatea de a porni executarea silită în temeiul unui certificat de grefă, în Revista română de executare silită nr. 3/2014, pp. 76-84.

[5] Trib. Timiş, s. a II-a civ., dec. nr. 63 din 15 iulie 2013, în R. Stanciu, Încuviinţarea executării silite în noul Cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2014, pp. 199- 201.

[6] G. Boroi, M. Stancu, op. cit., p. 991.

[7] În sens contrar, respectiv pentru soluţia de respingere a cererii de încuviinţare a executării pentru existenţa unui alt impediment prevăzut de lege pentru declanşarea procedurii de executare în cazul în care se solicită urmărirea imobiliară pentru o creanţă cu o valoare mai mică de 10.000 lei, a se vedea Jud. sect. 1 Bucureşti, înch. din 16 aprilie 2013, în R. Stanciu, Încuviinţarea executării silite…, pp. 219-221.

 

Please follow and like us:

Previous

Modificarea Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 1/2016, adoptată ca urmare a Deciziei nr. 895/2015 a Curţii Constituţionale (I)

Next

Modificarea Codului de procedură civilă prin O.U.G. nr. 1/2016, adoptată ca urmare a Deciziei nr. 895/2015 a Curţii Constituţionale (III)

2 Comments

  1. Bolborea Vasile

    Analiza detailata e de apreciat deoarece e mai mult decat un comentariu, dar era bine daca CPC cuprindea aceste modificari.
    Doresc sa stiu daca magistratii nu respecta prevederile Declaratiei Drepturilor Omului, cum trebuie actionat.
    Cu stima si respect,
    Bolborea Vasile

  2. Avram

    O sentinta civila data de judecatorie poate constitui titlu executoriu daca s-a atasat certificat de grefa a tribunalului prin care s-a respins apelul declarat de parat impotriva sentintei de fond? Multumim!

Lasă un răspuns către Avram Anulează răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

Share prietenilor