AUTOR: Asist. univ. dr. Nicolae-Horia ŢIŢ
Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Executarea silita

Nota redacției: O analiză detaliată a implicațiilor generate în procedura executării silite ca urmare a modificărilor aduse prin Decizia Curții Constituționale nr. 895/2015 și prin O.U.G. nr. 1/2016 se regăsește în lucrarea Executarea silită. Partea generalăNicolae-Horia ȚIȚ, Ed. Hamangiu, 2016.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe[1], adoptată ca urmare a constatării, prin Decizia nr. 895/2015 a Curţii Constituţionale[2], a neconstituţionalităţii art. 666 CPC, aduce o serie de modificări reglementărilor aplicabile fazei de executare silită a procesului civil, care vizează în special procedura încuviinţării executării silite. În cea mai mare parte a lor, aceste modificări constituie o revenire la reglementarea existentă anterior modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014[3], referitoare, în sinteză, la încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare şi înglobarea procedurii învestirii cu formulă executorie în procedura încuviinţării. Prin urmare, cele mai multe modificări legislative nu constituie o noutate absolută, ele fiind deja aplicate în practică şi comentate de doctrină anterior adoptării Legii nr. 138/2014.

Având în vedere cele arătate, vom evidenţia în continuare, succint, principalele modificări, cu referire la:

– înregistrarea cererii de executare (I);
–  încuviinţarea executării silite (II);
–  titlurile executorii (III)
executarea silită prin poprire (III);
executarea ipotecii mobiliare (III).

De asemenea, în partea finală a studiului ne vom referi la efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 895/2015 şi la regulile de aplicare în timp a O.U.G. nr. 1/2016.

Partea I – Înregistrarea cererii de executare

Potrivit art. I pct. 7 din O.U.G. nr. 1/2016, art. 665 CPC se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 665. Înregistrarea cererii de executare. (1) De îndată ce primeşte cererea de executare, executorul judecătoresc, prin încheiere, va dispune înregistrarea acesteia şi deschiderea dosarului de executare sau, după caz, va refuza motivat deschiderea procedurii de executare.

(2) Încheierea prevăzută la alin. (1) se comunică de îndată creditorului. În cazul în care executorul judecătoresc refuză deschiderea procedurii de executare, creditorul poate face plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii prevăzute la alin. (1), la instanţa de executare.”

Textul modificat este identic cu cel prevăzut de art. 664 CPC anterior modificării intervenite prin Legea nr. 138/2014[4].

Având în vedere comentariile şi interpretările acestui text de lege făcute anterior intrării în vigoare a Legii nr. 138/2014[5], ne vom referi în continuare, pe scurt, la câteva chestiuni privind aplicarea acestuia, respectiv:

termenul în care executorul trebuie să pronunţe încheierea de înregistrare a cererii şi de deschidere a dosarului de executare, respectiv de refuz al deschiderii;

înregistrarea cererii de executare în evidenţele executorului judecătoresc;

natura plângerii reglementate de art. 665 alin. (2) CPC şi procedura de soluţionare a acesteia;

efectele admiterii plângerii reglementate de art. 665 alin. (2) CPC.

În ceea ce priveşte prima chestiune, art. 665 alin. (1) CPC nu stabileşte un termen pentru înregistrarea cererii, aşa cum este cazul la art. 666 alin. (1) şi (2) cu privire la formularea de către executorul judecătoresc şi soluţionarea de către instanţa de executare a cererii de încuviinţare a executării silite. Din contră, este folosit, ca şi în alte situaţii, termenul „de îndată”, care are semnificaţia unei proceduri rapide, dar care, în acelaşi timp, conferă o anumită marjă de apreciere executorului cu privire la înregistrarea cererii. Prin raportare şi la alte texte de lege care folosesc aceeaşi sintagmă [spre exemplu, art. 396 alin. (1) CPC, potrivit cu care, în cazuri justificate, dacă instanţa nu ia hotărârea de îndată, pronunţarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăşi 15 zile] şi având în vedere şi practica execuţională, apreciem că sintagma „de îndată” trebuie înţeleasă în sensul în care înregistrarea cererii trebuie făcută în aceeaşi zi cu depunerea sau primirea acesteia la biroul executorului judecătoresc. Deşi textul de lege nu prevede expres, apreciem că pe cererea de executare trebuie făcută o rezoluţie de primire, în care să fie consemnată data, deoarece aceasta este data la care organul de executare se consideră învestit, deci momentul de la care începe executarea silită, potrivit art. 622 alin. (2) CPC, şi momentul de la care se întrerupe cursul prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită [condiţionat de depunerea, odată cu cererea de executare, a titlului executoriu, în original sau în copie, potrivit art. 709 alin. (1) pct. 2 CPC]. De asemenea, prin raportare la acest moment, se determină competenţa teritorială a instanţei de executare, potrivit art. 651 alin. (1) CPC, precum şi legea aplicabilă procedurii de executare, potrivit art. 24 din acelaşi cod.

Cererea de executare va fi înregistrată în registrul general al biroului executorului judecătoresc, conform art. 85 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti[6]. Înregistrarea cererii se face indiferent dacă aceasta îndeplineşte sau nu cerinţele de formă prevăzute de art. 664 CPC, operaţiunea de înregistrare putând fi urmată de o scurtă etapă de regularizare a cererii. Deşi legea nu prevede în mod expres acest lucru, considerăm că o astfel de etapă este necesară, mai ales prin prisma prevederilor referitoare la semnarea cererii. Astfel, făcând o aplicare corespunzătoare a dispoziţiilor art. 148 alin. (5) CPC, apreciem că executorul va putea acorda un termen scurt pentru semnarea cererii, precum şi pentru complinirea altor lipsuri, precum depunerea titlului executoriu în original sau în copie legalizată, depunerea taxei judiciare de timbru, a dovezii calităţii de reprezentant. Regularizarea cererii se face după înregistrarea ei, însă executorul nu se poate considera învestit decât la momentul depunerii titlului executoriu în original sau în copie legalizată, dacă acesta nu a fost depus odată cu cererea.

Executorul judecătoresc va analiza, în procedura prevăzută de art. 665 alin. (1) CPC, doar cerinţele intrinseci şi extrinseci ale cererii de executare, nu şi cerinţele prevăzute de lege pentru declanşarea executării silite, care vor face obiectul procedurii de încuviinţare a executării, prevăzută de art. 666 CPC[7]. Cu alte cuvinte, executorul va verifica dacă cererea cuprinde menţiunile prevăzute de art. 664 alin. (3) CPC, prin raportare la art. 148 din acelaşi cod, şi dacă, potrivit art. 664 alin. (4), aceasta este însoţită de titlul executoriu în original sau în copie legalizată, de dovada achitării taxei judiciare de timbru, de dovada calităţii de reprezentant (dacă a fost formulată prin reprezentant legal ori convenţional, el fiind ţinut să îşi dovedească această calitate, în condiţiile art. 151 CPC). Cu privire la îndeplinirea, respectiv neîndeplinirea acestor cerinţe, executorul se va pronunţa prin încheiere motivată, aşa cum vom arăta şi mai jos.

Deşi, la o primă lectură, art. 665 alin. (1) CPC ar lăsa impresia că se va constitui un dosar de executare numai în situaţia în care sunt îndeplinite cerinţele formale intrinseci ale cererii de executare, apreciem că dosarul de executare trebuie constituit în toate situaţiile[8]. Este vorba, aşadar, despre două operaţiuni diferite pe care executorul le efectuează în temeiul art. 665 alin. (1) CPC: înregistrarea cererii, care are loc în toate situaţiile, şi analizarea de către executor a cerinţelor de formă cu privire la cererea de executare. Există mai multe argumente în acest sens. În primul rând, potrivit art. 657 alin. (1) lit. b) CPC, toate încheierile executorului judecătoresc trebuie să cuprindă arătarea dosarului de executare, menţiune prevăzută de lege sub sancţiunea nulităţii, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol. Aşadar, chiar dacă din exprimarea art. 665 alin. (1) CPC s-ar putea trage concluzia că se constituie dosar de executare numai în cazul în care cererea de executare îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege, apreciem că, şi în cazul refuzului, încheierea se pronunţă tot în cadrul unui dosar de executare. Acest lucru rezultă şi din reglementarea referitoare la registrele executorului, în registrul general fiind înregistrate toate lucrările executorului (art. 85 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000)[9]. Prin urmare, indiferent de situaţie, cererea de executare se înregistrează în registrul general şi, în baza acesteia, se constituie un dosar, în care se va pronunţa o încheiere prin care se va dispune, după caz, începerea procedurii de executare sau se va refuza deschiderea procedurii[10].

Deşi textul de lege pare a sugera contrariul, încheierea prevăzută de art. 665 alin. (1) CPC trebuie motivată, indiferent de soluţia dată de executorul judecătoresc, având în vedere dispoziţiile art. 657 alin. (1) lit. g) CPC, motivarea în fapt şi în drept a încheierii fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii, potrivit art. 657 alin. (2).

Ca urmare a înregistrării cererii şi deschiderii (începerii) procedurii de executare, executorul este obligat să formuleze cererea de încuviinţare a executării silite, în termenul prevăzut de art. 666 alin. (1) CPC, în condiţiile în care cererea de executare îndeplineşte cerinţele prevăzute de art. 664 din acelaşi cod; executorul nu va analiza eventualele impedimente la care se referă art. 666 alin. (5) CPC, acestea urmând a fi avute în vedere de instanţa de executare în procedura încuviinţării executării silite. De asemenea, executorul nu va putea refuza deschiderea procedurii de executare pe motiv că s-a împlinit cursul prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, deoarece prescripţia nu operează de plin drept, ci numai la cererea persoanei interesate [art. 707 alin. (1) CPC], formulată pe calea contestaţiei la executare[11]. Cu toate acestea, apreciem că, în cazul unor nereguli vădite referitoare la îndeplinirea unor cerinţe referitoare la declanşarea procedurii de executare, executorul are obligaţia de a-l înştiinţa pe creditor, urmând ca, în situaţia în care acesta persistă în cererea sa, executorul să solicite încuviinţarea şi instanţa de executare să se pronunţe cu privire la îndeplinirea acestor condiţii. Aşadar, motivele pentru care executorul poate refuza deschiderea procedurii sunt relativ restrânse şi cantonate strict la cerinţele formale, intrinseci şi extrinseci, ale cererii de executare silită: lipsa semnăturii, nedepunerea titlului executoriu în original sau în copie legalizată, nedovedirea calităţii de reprezentant, în cazul în care cererea este formulată prin reprezentant, nedepunerea taxei de timbru etc.

Încheierea reglementată de art. 665 alin. (1) CPC se comunică de îndată creditorului, indiferent de soluţia pronunţată de executor. Legea deschide o cale de atac specială împotriva încheierii prin care s-a refuzat deschiderea procedurii execuţionale, respectiv calea plângerii, care poate fi formulată în termen de 15 zile de la comunicare.

O.U.G. nr. 1/2016 consacră, din nou, soluţia legislativă a plângerii împotriva încheierii de refuz al executorului de deschidere a procedurii de executare, deşi aceasta ar putea fi uşor confundată cu contestaţia împotriva refuzului executorului de a efectua o executare silită, reglementată de art. 712 alin. (1) teza finală CPC. Confuzia poate fi amplificată şi prin aceea că, prin art. I pct. 13 din O.U.G. nr. 1/2016, se modifică art. 720 alin. (8) CPC, care revine la redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 138/2014, respectiv, „În situaţia prevăzută la alin. (7), instanţa va solicita încheierea prevăzută la art. 665 alin. (1) sau, după caz, actul care constată refuzul executorului judecătoresc de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită, de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua altă măsură prevăzută de lege”.

Distincţia între cele două vehicule procedurale trebuie realizată prin raportare la natura şi forma refuzului executorului. Plângerea poate fi formulată, potrivit art. 665 alin. (2) CPC, împotriva încheierii motivate de refuz al deschiderii procedurii de executare. Cu alte cuvinte, în cazul în care refuzul executorului judecătoresc de a deschide procedura este unul motivat, calea de atac împotriva acestuia este cea a plângerii. În cazul unui refuz nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită, calea de atac este cea a contestaţiei la executare, potrivit art. 712 alin. (1) teza finală şi art. 720 alin. (7) teza I CPC. Consecinţele acestei distincţii sunt importante sub aspect procedural, deoarece plângerea se va soluţiona în procedura necontencioasă, fără citarea executorului, aşa cum vom arăta în continuare, pe când contestaţia se soluţionează în contradictoriu cu executorul judecătoresc, care, în cazul admiterii acesteia, va putea fi obligat la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum şi, la cererea părţii interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată [art. 720 alin. (7) teza finală CPC]. Calificarea cererii formulate de creditor în plângere sau în contestaţie va fi făcută de instanţa de executare prin raportare la caracterul justificat sau nejustificat al refuzului executorului judecătoresc, în conformitate cu dispoziţiile art. 152 CPC (instanţa nu este ţinută de denumirea dată de parte cererii sale). Prin urmare, chiar dacă creditorul va formula împotriva încheierii de refuz al deschiderii procedurii de executare, dată de executor în temeiul art. 665 alin. (1) CPC, o contestaţie la executare, instanţa de executare sesizată nu o va respinge ca inadmisibilă, ci o va califica drept plângere, în cazul în care încheierea de refuz este motivată, urmând să o soluţioneze după regulile procedurii necontencioase, fără a putea aplica executorului amenda judiciară prevăzută de art. 720 alin. (7) CPC. Din contră, dacă creditorul, prin cererea sa, invocă faptul că, în mod nejustificat, executorul a refuzat să primească sau/şi să înregistreze cererea de executare, respectiva cerere va fi calificată drept o contestaţie la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 712 alin. (1) teza finală CPC, în cazul admiterii acesteia executorul putând fi obligat la plata amenzii şi a daunelor prevăzute de art. 720 alin. (7) din acelaşi cod.

Din acest punct de vedere, apreciem că trimiterea pe care art. 720 alin. (8) CPC, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 1/2016, o face la art. 665 alin. (1) este nejustificată şi de natură să creeze confuzii, astfel încât, de lege ferenda, ar trebui eliminată.

De asemenea, plângerea reglementată de art. 665 alin. (2) CPC nu trebuie confundată cu plângerea reglementată de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată[12]. Aceasta poate fi formulată în cazul refuzului nejustificat al executorului de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute de art. 7 lit. b)-i) din Legea nr. 188/2000, deci mai puţin cele referitoare la punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, atribuţie reglementată de art. 7 lit. a). Distincţia are relevanţă sub aspectul competenţei instanţei, respectiv, în cazul plângerii reglementate de art. 665 alin. (2) CPC, competentă este instanţa de executare, aşa cum vom arăta şi mai jos, iar în cazul plângerii reglementate de art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, competentă este judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc. Greşita calificare a temeiului juridic al plângerii şi depunerea acesteia la o instanţă necompetentă nu vor atrage respingerea ca inadmisibilă; instanţa sesizată va stabili corecta calificare a naturii juridice a plângerii şi, dacă este cazul, îşi va declina competenţa. Astfel, spre exemplu, dacă plângerea formulată împotriva încheierii executorului date în condiţiile art. 665 alin. (1) CPC este depusă la judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc, chiar dacă ar fi întemeiată, în mod greşit, pe dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 188/2000, prin raportare la obiectul plângerii, instanţa o va califica în mod corect şi, dacă este cazul, va invoca din oficiu excepţia necompetenţei materiale, urmând să îşi decline competenţa în favoarea instanţei de executare, determinată potrivit art. 651 alin. (1) CPC (în situaţia în care aceasta ar fi o altă instanţă decât cea sesizată de creditor cu plângerea).

Aşa cum am arătat, plângerea este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, determinată potrivit regulilor prevăzute de art. 651 alin. (1) CPC. În lipsa unor reglementări speciale, plângerea reglementată de art. 665 alin. (2) CPC trebuie soluţionată în procedura necontencioasă, deci potrivit regulilor prevăzute de art. 527 şi urm. CPC[13]. Astfel, trebuie ţinut cont de faptul că în această procedură nu urmează a fi analizate dreptul subiectiv şi nici măcar dreptul de a trece la executarea silită, ci exclusiv cerinţele formale ale cererii de executare, analizarea cerinţelor referitoare la competenţa executorului, titlul executoriu, creanţă, imunitate, alte impedimente urmând să fie făcută ulterior, în procedura încuviinţării executării silite. Prin urmare, plângerea trebuie să îndeplinească cerinţele prevăzute de art. 530 CPC. Date fiind natura procedurii şi faptul că plângerea este îndreptată împotriva refuzului executorului, în aplicarea dispoziţiilor art. 532 alin. (1) CPC, aceasta se va judeca în camera de consiliu, cu citarea doar a creditorului, nu şi a executorului judecătoresc, instanţa putând cere lămuriri acestuia, în temeiul art. 532 alin. (2) CPC. Încheierea prin care instanţa soluţionează plângerea se va comunica creditorului, în cazul respingerii, acesta putând formula apel în termen de 10 zile de la comunicare, potrivit art. 651 alin. (4) CPC. În cazul admiterii plângerii, executorul va fi obligat să dispună declanşarea procedurii de executare. Având în vedere că nu are calitatea de parte în procedura soluţionării plângerii, executorul nu va putea formula apel împotriva încheierii de admitere a acesteia.

[…]

[1] M. Of. nr. 85 din 4 februarie 2016.

[2] M. Of. nr. 84 din 4 februarie 2016.

[3] M. Of. nr. 753 din 16 octombrie 2014.

[4] Ulterior, Codul de procedură civilă a fost republicat în M. Of. nr. 247 din 10 aprilie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.

[5] A se vedea D.M. Gavriş, Înregistrarea cererii de executare, în G. Boroi (coord.), Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Vol. II. Art. 527-1133, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, pp. 145-147; E. Oprina, I. Gârbuleţ, Tratat teoretic şi practic de executare silită. Vol. I. Teoria generală şi procedurile execuţionale, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 392-395; I. Leş, Noul Cod de procedură civilă. Comentariu pe articole. Art. 1-1133, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, p. 936; G.C. Frenţiu, D.-L. Băldean, Noul Cod de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2013, p. 1008; V. Mitea, Înregistrarea cererii de executare, în I. Deleanu, V. Mitea, S. Deleanu, Noul Cod de procedură civilă. Comentarii pe articole, vol. II, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 68-69; N.-H. Ţiţ, Sesizarea organului de executare şi încuviinţarea executării silite în reglementarea noului Cod de procedură civilă, în Revista de ştiinţe juridice nr. 2/2013, pp. 181-195.

[6] Aprobat prin Ordinul ministrul justiţiei nr. 210/2001 (M. Of. nr. 64 din 6 februarie 2001).

[7] D.M. Gavriş, op. cit., p. 146.

[8] Pentru opinia contrară, a se vedea E. Oprina, I. Gârbuleţ, op. cit., p. 393.

[9] În practica unor camere ale executorilor judecătoreşti, pentru a fi evitate neajunsurile determinate de redactarea art. 665 CPC (art. 664 anterior modificării Codului de procedură civilă prin Legea nr. 138/2014), s-a recurs la înfiinţarea unui registru separat, registrul cererilor de executare silită, în care erau înregistrate toate cererile, înregistrarea în registrul general făcându-se numai în legătură cu cererile cu privire la care executorul dispune înregistrarea şi deschiderea dosarului de executare.

[10] Pentru a înlătura controversele de interpretare a textului, apreciem că, de lege ferenda, eventual prin viitoarea lege de aprobare a O.U.G. nr. 1/2016, art. 665 alin. (1) CPC ar trebui reformulat, înlăturându-se referirea la deschiderea dosarului de executare. Propunem, aşadar, ca art. 665 alin. (1) CPC să aibă formularea „De îndată ce primeşte cererea de executare, executorul judecătoresc va dispune, prin rezoluţie, înregistrarea acesteia şi, prin încheiere motivată, se va pronunţa asupra deschiderii procedurii de executare”.

[11] G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ed. a 2-a, revizuită şi adăugită, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 997.

[12] M. Of. nr. 738 din 20 octombrie 2011.

[13] D.M. Gavriş, op. cit., p. 147.

 

Please follow and like us: