In primul rand, art. 139 alin. (4) NCPP, mentinand intr-un fel vechea reglementare din art. 91^1 alin. (6) CPP, prevede expres ca „raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice[1] decat daca exista date ca avocatul savarseste ori pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2)” (s.n.), adica infractiunile aflate pe lista de infractiuni grave. In continuare, se mai prevede ca, „daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta il apara, probele obtinute nu pot fi folosite in cadrul niciunui proces penal, urmand a fi distruse, de indata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de indata, de catre procuror”. In fine, ultimul paragraf al acestui alineat, introdus prin Legea nr. 255/2013, prevede ca „atunci cand apreciaza necesar, judecatorul dispune informarea avocatului”.

avocatura-in-romania-3-D

Din continutul reglementarii, care in esenta nu este noua in raport cu cea continuta in Codul de procedura penala anterior, rezulta in mod evident aceeasi optiune a legiuitorului: raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma, in principiu, obiectul suprave- gherii tehnice. Ratiunea acestei prevederi o reprezinta necesitatea protejarii secretului profesional al avocatului „privitor la orice aspect al cauzei”, conform art. 11 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare[2]. Legea speciala nu contine, insa, asa cum vom vedea, decat o preve- dere generala in cuprinsul art. 35.

Conditiile si procedura la care face trimitere art. 35 din legea speciala sunt cele prevazute in art. 139 alin. (4) NCPP, care permite supravegherea tehnica in aceasta situatie speciala numai daca exista date ca avocatul savarseste ori pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele considerate grave, enumerate in art. 139 alin. (2), fie din proprie initiativa, fie la indemnul clientului sau. Din continutul acestui text rezulta ca protectia secretului profesional al avocatului priveste strict raporturile profesionale dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta in proces, nu si aspec- tele care depasesc acest cadru, care pot face obiectul metodelor speciale de supraveghere tehnica.

Din punct de vedere tehnic, astfel cum s-a remarcat in literatura de specialitate[3], nu se poate face distinctie, insa, in momentul interceptarii, asupra tipului de raport si asupra persoanelor angajate in convorbiri sau comunicari, astfel incat este posibil – si legiuitorul a prevazut acest lucru –, ca supravegherea tehnica sa surprinda si raportul strict profesional. De aceea s-a prevazut, astfel cum am subliniat mai sus, ca, „daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care aceste il apara, probele obtinute nu pot fi folosite in cadrul niciunui proces penal, urmand a fi distruse de indata de catre procuror” (s.n.).

Dupa parerea noastra, aceasta reglementare nu este compatibila cu jurisprudenta CEDO in materie[4], intrucat simpla posibilitate ca discutiile dintre avocat si clientul sau sa fie interceptate constituie o incalcare a dreptului la respectarea vietii private si a corespondentei, dar si a dreptului la aparare, ca o componenta principala a dreptului la un proces echitabil. Consideram ca art. 139 alin. (4) NCPP nu ofera garantii suficiente, deoarece nu elimina riscul prejudicierii partii care a conversat cu avocatul sau, fiindu-i interceptate si inregistrate convorbirile care pot contine infor- matii despre faptele care formeaza obiectul procesului penal, putand conduce organele de urmarire penala la obtinerea unor mijloace de proba prin recurgere la alte procedee probatorii.

Este adevarat ca textul legal prevede o dubla garantie pentru a proteja secretul profesional al avocatului, respectiv distrugerea probei si interdictia folosirii acesteia. Prevederea referitoare la distrugerea probei este insa pur formala, deoarece, in conditiile in care inregistrarea se face pe un suport digital, simpla stergere a informatiei nu are drept efect distrugerea ei, fiind posibila oricand accesarea ulterioara a acesteia. In realitate, poate fi distrus doar mijlocul de proba, respectiv procesul-verbal in care sunt redate convorbirile, comunicarile sau conversatiile interceptate si inregistrate, precum si suportul tehnic pe care sunt imprimate inregistrarile[5].

Referitor la imposibilitatea folosirii probei, ea atrage doar interzicerea utilizarii in procesul penal a inregistrarii convorbirii dintre avocat si clientul sau, nu si a folosirii probelor administrate in urma audierii convorbirilor inregistrate prin recurgerea la mijloace de proba obtinute prin alte procedee probatorii (de pilda, printr-o perchezitie domiciliara). In aceasta situatie, desi ne gasim in prezenta unei probe derivate, obtinute in mod direct din proba obtinuta in mod nelegal, ea va ramane valabila pentru cauza, daca a fost administrata in urma folosirii unui alt procedeu probator, nefiind indeplinite conditiile prevazute de art. 102 alin. (4) C.pr.pen. pentru ca judecatorul de camera preliminara sa fie indrituit sa dispuna excluderea ei[6].

Trecand peste aceste neajunsuri, comparativ cu art. 911 alin. (6) din Codul de procedura penala anterior, care facea referire doar la inregistrarea convorbirilor dintre avocat si partea pe care o reprezinta sau asista in proces, formula actuala a art. 139 alin. (4) NCPP este mult mai larga, deoarece exclude din cadrul obiectului supravegherii tehnice „raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta”, formula care ne conduce la ideea ca s-a avut in vedere orice raport cu caracter profesi- onal, fiind suficient pentru existenta acestuia un contract de asistenta juridica in curs de executare, indiferent de natura cauzei. Aceasta inter- pretare este sustinuta si de prevederea expresa in cuprinsul aceluiasi text ca probele obtinute in urma supravegherii unui asemenea raport nu pot fi folosite in cadrul niciunui proces penal.

Plecand de la aceasta interpretare, este nelegala utilizarea in procesul penal a convorbirii suspectului cu avocatul sau cu care avea incheiat contract de asistenta juridica intr-un dosar penal anterior, convorbire in cadrul careia acesta ii solicita avocatului sau acordarea unei noi asistente juridice intr-o alta cauza penala[7]. Imprejurarea ca la momentul respectiv nu a existat contract de asistenta juridica in forma scrisa pentru noua cauza pentru care a fost solicitata angajarea, acest contract fiind incheiat in forma scrisa abia la cateva zile dupa aceasta convorbire, este lipsita de relevanta din doua considerente: mai intai, pentru ca raportul dintre avocat si client a fost deja stabilit in baza contractului de asistenta juridica anterior, care nu si-a pierdut valabilitatea, chiar daca privea o alta cauza penala; in al doilea rand, pentru ca, potrivit legii speciale[8], forma scrisa a contractului de asistenta juridica este o cerinta ad probationem, contractul incheindu-se in mod valabil in forma verbala, astfel incat trebuie considerat ca fiind incheiat chiar in momentul in care a avut loc convorbirea din care reiesea ca avocatul era de acord cu solicitarea de angajare pentru noua cauza.

In pofida eforturilor vizibile ale legiuitorului de protejare a secretului convorbirilor si comunicarilor de orice fel dintre avocat si clientul sau, suntem de parere ca textul art. 139 alin. (4) NCPP, cu ajustarile aduse de Legea de punere in aplicare, este susceptibil de critici de neconstitutiona- litate. Din formularea acestuia rezulta ca pot forma obiectul supravegherii tehnice si raporturile dintre avocati si persoanele pe care le asista sau reprezinta daca exista date ca avocatul savarseste ori pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute de lege. Textul autorizeaza, dupa parerea noastra, incalcarea principiului egalitatii de arme intre acuzare si aparare, pentru ca, prin modul de formulare, apararea pare a fi asezata intr-o pozitie de inferioritate fata de acuzare in dispunerea si executarea acestui procedeu probatoriu derogator de la procedeele probatorii comune. Astfel, in timp ce acuzarea beneficiaza de confidentialitate, apararea este complet desco- perita, intrucat se permite monitorizarea permanenta a discutiilor si raporturilor avocatului cu cei pe care ii asista sau reprezinta. Credem ca textul vine in contradictie si cu regula confidentialitatii, consacrata in jurisprudenta CEDO sub denumirea de „privilegiul avocat-client”, de care trebuie sa beneficieze avocatul in raporturile sale cu cei pe care ii asista sau reprezinta.

O reglementare similara exista si in art. 147 alin. (2) NCPP, in privinta retinerii, predarii si perchezitionarii trimiterilor postale, stabilindu-se ca „este interzisa retinerea, predarea si perchezitionarea corespondentei sau a trimiterilor postale trimise ori primite in raporturile dintre avocat si suspectul, inculpatul sau orice alta persoana pe care acesta o apara, cu exceptia situatiilor in care exista date ca avocatul savarseste sau pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2)”.

Aceste texte din Codul de procedura penala se completeaza cu art. 35 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care, insa, se rezuma la nivelul unei norme de trimitere, stabilind ca „nu vor putea fi ascultate si inregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului, si nici nu va putea fi interceptata si inregistrata corespondenta sa cu caracter profesional, decat in conditiile si cu procedura prevazuta de lege”. Aceasta inseamna ca prevederea din legea speciala nu-si va putea gasi utilitatea decat prin prisma dispozitiilor Codului de procedura penala la care am facut referire anterior si care se aplica in mod corespunzator, atat in privinta supravegherii tehnice, cat si in privinta interceptarii si inregistrarii corespondentei dintre avocat si client.

In legatura cu secretul convorbirilor si comunicarilor de orice fel dintre avocat si clientul sau, trebuie subliniat ca el interzice oricarei persoane sa ia cunostinta de continutul acestora. Aceste corespondente, daca sunt surprinse cu ocazia unei supravegheri tehnice, nu pot forma in niciun caz obiectul unor transcrieri intr-un proces-verbal. Redarea intr-un proces-verbal a unor asemenea conversatii este lovita de nulitate de ordine publica, susceptibila sa afecteze ansamblul procedurii.

Dupa cum rezulta din cuprinsul textului legal, plasarea sub ascultare a liniei telefonice a unui cabinet de avocat sau a locuintei acestuia nu poate fi ordonata decat in ipoteza unei proceduri penale vizand avocatul insusi. In acest caz, consideram ca ar trebui informat si decanul baroului, sub sanctiunea nulitatii. In orice caz, credem ca locuinta sau cabinetul unui avocat nu ar trebui sa poata face obiectul unei supravegheri tehnice de captare, de transmitere si de inregistrare a convorbirilor efectuate in aceste locuri, existand riscul incalcarii insurmontabile a principiului confidentialitatii care trebuie sa caracterizeze raporturile dintre avocat si clientul sau.

In esenta, credem ca trebuie sa se tina seama de doua principii funda- mentale: confidentialitatea conversatiilor pe care le are avocatul cu clientul sau si dreptul oricarui suspect sau inculpat de a nu fi ascultat de organul judiciar decat in cadrul unui interogatoriu realizat dupa formele legale, nu in afara acestora, prin intermediul modalitatilor tehnice de interceptare a comu- nicatilor si comunicarilor de orice fel[9].Aceste principii impun, dupa parerea noastra, prevederea expresa intr-un cod de procedura penala a interdictiei absolute a ascultarii conversatiilor dintre avocat si clientul sau.

Avand in vedere, insa, continutul suficient de permisiv al textului procedural, care permite desfasurarea activitatilor de supraveghere tehnica privind raportul dintre avocat si clientul sau in conditii care sunt lasate la aprecierea exclusiva a organului judiciar, fiecare avocat ar trebui sa stie de aici inainte ca toate conversatiile pe care le efectueaza cu fiecare dintre clientii sai, vizate de o procedura penala care-l priveste pe avocat, sunt susceptibile de ascultare. Care trebuie sa fie atunci conduita avocatului? Trebuie sa-si avertizeze clientul de eventualitatea unei supravegheri tehnice? In ceea ce ne priveste, credem ca este o datorie generala a avocatului de a o face in toate cazurile. Astfel, clientul sau trebuie sa fie informat de acest risc de ascultare in scopul de a evita folosirea de cuvinte nepotrivite in cadrul unei expuneri, susceptibile de a fi interpretate si de-i cauza un prejudiciu.

Problema care se mai pune aici este si aceea de a sti daca avocatul insusi poate sa converseze cu clientul sau in aceste conditii, avand in vedere existenta unei strategii de aparare, care, de regula, insoteste pregatirea si organizarea apararii, in special in cauzele penale. Cert, conversatiile de fond nu trebuie sa aiba loc la telefon, acestea fiind cel mai frecvent ascul- tate, ci necesita efectuarea tête-à-tête, iar singurul loc care nu ar putea fi legalmente supravegheat ramane totusi cabinetul de avocat. Aceasta recomandare nu schimba insa cu nimic problema majora pe care o pune practica ascultarilor telefonice din zilele noastre, fiind binecunoscut ca adesea apararea este ascultata si spionata22.

* Material extras din articolul Unele consideratii privind garantarea secretului profesional al avocatului in lumina noului Cod de procedura penala al prof. univ. dr. Gheorghita Mateut din cadrul Facultatii de Drept, Universitatea Babes-Bolyai.

Publicat in Avocatura in Romania – 150 de ani in linia intai a luptei pentru Drept

Vezi si Confidentialitatea avocat – client

NOTE SUBSOL:

[1] Prin supravegherea tehnica se intelege utilizarea unei dintre metodele prevazute de art.138 alin. (1) lit. a)-e) NCPP: a) interceptarea comunicatiilor ori a oricarui tip de comunicare la distanta; b) accesul la un sistem informatic; c) supravegherea video, audio sau prin fotografiere; d) localizarea sau urmarirea prin mijloace tehnice; e) obtinerea datelor privind tranzactiile financiare ale unei persoane.

[2] M. Of. nr. 98 din 7 februarie 2011.

[3] C.M. Chirita, Supravegherea tehnica in Noul Cod de procedura penala comentat de N. Volonciu. A.-S. Uzlau s.a., Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2014, p. 317.

[4] CEDO, Iordachi si altii c. Republicii Moldova, 10 februarie 2009, apud C.M. Chirita, op. cit., 317. In acelasi sens, a se vedea si CEDO, Pruteanu c. Romania, 3 februarie 2015, www.echr.coe.int (Curtea Europeana a Drepturilor Omului a decis ca interceptarea conversatiilor unui avocat cu clientul sau aduce atingere nu numai secretului profesional, care este baza relatiei de incredere care trebuie sa existe intre aceste doua persoane, ci si dreptului propriu al avocatului la viata privata si secretul corespondentei. Curtea a mai examinat si problema de a sti daca avocatul avea la dispozitie un recurs a posteriori pentru controlul legalitati inregistrarilor. S-a constatat ca, dupa dreptul intern, reclamantul nu dispunea direct de acest drept, fiind conditionat de trimiterea in judecata a clientului sau si de interesele acestuia in procedura penala. De aceea, pe buna dreptate, Curtea Europeana a apreciat ca accesibilitatea la acest recurs al avocatului nu era garantata si, in consecinta, a apreciat ca ingerinta litigioasa era disproportionata, deoarece persoana interesata nu a beneficiat de un „control eficace”, apt sa limiteze ingerinta cu privire la ceea ce „este necesar intr-o societate democratica”. In continuare, Curtea a mai decis ca avocatul poate in mod legal sa se planga de atingerea adusa dreptului sau propriu la respectarea vietii private si a corespondentei pe motivul interceptarii conversatiilor sale, independent de calitatea clientului sau in justitie si chiar daca reclamantul nu a facut obiectul autorizarii punerii sale sub ascultare, in ratiunea calitatii sale de avocat si a relatiei sale cu clientul. Cu titlu de principiu, atunci cand conversatiile sunt inregistrate si sunt utilizate in cadrul unui proces penal, persoana interesata, inclusiv avocatul, trebuie sa beneficieze de un „control eficace” pentru a putea contesta ascultarile telefonice in cauza).

[5] C.M. Chirita, op. cit., p. 317-318.

[6] In acelasi sens, ibidem.

[7] Prin Rechizitoriul DNA – Serviciul Teritorial Oradea din data de 9.03.2015 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului L.V. pentru savarsirea infractiunilor de dare de mita in forma continuata prevazuta de art. 255 C. pen. 1968, cu referire la art. 6 si art. 7 alin. (2) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. 1968 si art. 5 C. pen. 1968 si de complicitate la spalarea de bani in forma continuata, fapta prevazuta de art. 26 C. pen. 1968, raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) pen. 1968 si art. 5 C. pen. 1968. Rechizitoriul s-a intemeiat, printre altele, contrar exigentelor art. 139 alin. (4) NCPP, si pe transcrierea la data de 19.02.2015 a convorbirii telefonice dintre inculpatul L.V. si avocatul sau, inregistrata la data de 5.09.2012, data la care, fiind citat in dosarul penal nr. 63/P/2012, l-a contactat telefonic pe avocatul G.M. pentru a-i solicita acestuia sa-l asiste in fata organului de urmarire penala. Din continutul convorbirii a rezultat ca avocatul G.M. a acceptat verbal sa-l asiste pe inculpat si i-a transmis, totodata, ca nu are posibilitatea sa-l insoteasca la data de 7.09.2012 pentru cand a fost citat initial, insa va solicita amanarea audierii pentru alta data, asa cum s-a si intamplat, solicitarea fiindu-i incuviintata pentru data de 13.09.2012, cand s-a si incheiat in forma scrisa contractul de asistenta juridica nr. 012000/13.09.2012. Totodata, la momentul convorbirii telefonice din 5.09.2012 exista un raport avocat-client intre G.M. si L.V. in baza contractului de asistenta juridica nr. 011985/17.04.2012.

[8] Potrivit art. 121 alin. (5) din Statutul profesiei de avocat (M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011), „contractul de asistenta juridica poate fi incheiat, in mod exceptional, si in forma verbala. In acest caz, ca si in situatia prevazuta la alin. (2), dispozitiile art. 44 din Lege se aplica in mod corespunzator. Contractul in forma scrisa va fi incheiat in cel mai scurt timp posibil”.

[9] Punerea sub ascultare a convorbirilor telefonice ale acuzatului si avocatului sau poate constitui o eventuala violare a dreptului la o asistenta efectiva (CEDO, Zagaria c. Italiei, 27 noiembrie 2007, parag. 36, www.echr.coe.int).

Please follow and like us: