Capitolul al VIII-lea. Convenţiile cu privire la competenţă | Extras din Competenţa în materie civilă potrivit Regulamentului Bruxelles I bis (nr. 1215/2012) | Gheorghe-Liviu Zidaru

Secţiunea a 4-a. Condiţiile de fond
§1. Corelaţia cu condiţiile de fond ale actului juridic

Articolul 25 din Regulament reglementează – cel puţin explicit – doar condiţiile în care poate fi încheiată o convenţie cu privire la competenţă, precum şi cerinţele de formă aplicabile acesteia.
Convenţia cu privire la competenţă constituie însă un act juridic, iar potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie, începând cu cauzele Segoura şi Estasis Salotti (precitate), cerinţele de formă sunt menite să asigure că clauza de jurisdicţie a făcut cu adevărat obiectul unui acord de voinţă al părţilor; cu alte cuvinte, cerinţele de formă trebuie să asigure existenţa reală a consimţământului, ori a actului juridic, în sensul de negotium juris. 

Read More

Please follow and like us: