(10 decembrie 1902, Bucuresti – 20 aprilie 1947, Cluj)
Licentiat al Facultatii de Drept din Bucuresti (1924). Doctor al Universitatii din Paris cu o teza despre La technique législative en matière de codification civile, Étude de droit comparé (1930), care a devenit prima lucrare pe acest subiect din literatura juridica franceza.
Conferentiar (1931) si profesor agregat de Drept civil la Facultatea de Drept din Oradea (1931-1934). Profesor titular la catedra de Drept civil a Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Cluj (1934). Opera sa cuprinde valoroase studii, publicate in România si in Franta, referitoare la diverse aspecte ale dreptului civil. A fost preocupat de problemele teoretice si practice din materia persoanelor (Jurisprundence roumaine en matière de droit civil, Personnes et Droits de famille, 1933; Despre nume, 1937) si a familiei (Nebunia ca motiv de divort, 1934; Despre actele frauduloase in materie de casatorie, 1934; Factorul eugenic in casatorie, 1943).
A comentat si a criticat limitele dispozitiilor legii din 20 aprilie 1932 prin care s-a abolit incapacitatea femeii maritate (L’abolition de l’incapacité de la femme mariée roumaine, 1933) si a legii din 9 iulie 1943 privitoare la situatia juridica a copilului natural (Câteva aspecte noua in legislatia familiei, 1944).
In materia drepturilor reale a evidentiat particularitatile regimului publicitatii imobiliare din spatiul ardelean in raport cu cel din Vechiul Regat (Publicitatea imobiliara, 1931) si a publicat prima parte dintr-o monografie asupra micii proprietati (Organizarea micii proprietati taranesti, 1939). Membru al „Société de législation comparée” din Paris. Membru corespondent al Academiei de Stiinte Morale si Politice a României.