Ca urmare a publicării a celor două ediții ale lucrării Infracțiunile rutiere. Comentarii, doctrină și jurisprudență am primit mai multe întrebări din partea colegilor, dar și din partea altor profesioniști ai dreptului interesați de diferitele situații întâlnite în practică în legătură cu acest subiect. La cele mai multe am încercat să răspund în ediția a doua a lucrării amintite, dar sunt și alte chestiuni pe care nu le-am analizat din cauza faptului că eu personal sau alți colegi cu care am discutat nu ne-am confruntat cu ele sau nu le-am considerat relevante pentru această lucrare. Una dintre acestea este dacă o persoană vizată de obligația prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) NCP (să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță) ca urmare a dispunerii amânării aplicării pedepsei împotriva sa săvârșește sau nu infracțiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” prevăzută de art. 335 NCP ori dacă sancționarea persoanei se va face doar prin aplicarea procedurii de revocare a amânării aplicării pedepsei prevăzute de art. 582 NCPP cu referire la art. 88 NCP.
Consultând practica judiciară, am identificat o speță interesantă, redată în continuare, care ridică mai multe întrebări: Care este procedura de urmat în astfel de situații? Care sunt instanțele competente în caz de revocare a amânării aplicării pedepsei? Constituie infracțiune fapta săvârșită cu ocazia încălcării obligației de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță? Există concurs între infracțiunea care a determinat soluția amânării aplicării pedepsei și fapta săvârșită cu ocazia încălcării obligației de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, dacă aceasta constituie infracțiune?
Prin sentința penală nr. 163 din 28.09.2017, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, s-a admis sesizarea formulată de judecătorul delegat la Biroul executări penale privind revocarea amânării aplicării pedepsei, stabilite inculpatului B.A. prin sentința penală nr. 46 din 23.03.2017, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, definitivă prin neapelare.
În baza art. 88 alin. (1) NCP s-a dispus revocarea amânării aplicării pedepsei de 9 luni închisoare, aplicarea pedepsei de 9 luni închisoare inculpatului B.A. și executarea acesteia în regim de detenție.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că prin sesizarea judecătorului delegat la Biroul executări penale, înregistrată la data de 01.09.2017, în conformitate cu prevederile art. 554 NCP, s-a solicitat instanței să se constate că inculpatul B.A. nu respectă măsurile/obligațiile de supraveghere, respectiv obligația de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere.
Sesizarea judecătorului delegat la Biroul executări penale a avut în vedere adresa din 31.07.2017 a Serviciului de Probațiune Arad, prin care s-a comunicat că inculpatul nu a respectat obligația de a nu conduce autovehicule pe durata termenului de supraveghere, sens în care s-a depus la dosar un raport de evaluare privind încălcarea măsurilor/obligațiilor de supraveghere întocmit în conformitate cu prevederile art.43-44 din Legea nr. 252/2013.
Analizând materialul probator administrat în cauză, Judecătoria Chișineu Criș (instanța care a judecat în primă instanță infracțiunea ce ar putea atrage revocarea – n.n.) a reținut că prin sentința penală nr. 46 din 23.03.2017 a Judecătoriei Chișineu Criș, definitivă prin neapelare la data de 11.04.2017, inculpatului B.A. i-a fost stabilită pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 396 alin. (10) NCPP. În baza art. 396 alin. (4) NCPP și art. 83 NCP, s-a amânat aplicarea pedepsei stabilite mai sus pe un termen de supraveghere de 2 ani, calculat în condițiile art. 84 alin. (1) NCP. În baza art. 84 alin. (2) și art. 85 alin. (1) NCP, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Arad, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe Serviciul de probațiune Arad, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice Serviciului de probațiune Arad schimbarea locului de muncă; e) să comunice Serviciului de probațiune Arad informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 84 alin. (2) și art. 85 alin. (2) lit. g) NCP, pe durata termenului de amânare a aplicării pedepsei, i s-a impus inculpatului B.A. obligația de a nu conduce autovehicule. În baza art. 404 alin. (3) NCPP și art. 83 alin. (4) NCP, i s-a atras atenția inculpatului B.A. asupra dispozițiilor art. 88 NCP, atenționând inculpatul asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce-i revin pe durata termenului de supraveghere.
Se are în vedere că, potrivit art. 88 NCP, dacă pe parcursul termenului de supraveghere persoana supravegheată, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.
Or, din cuprinsul adresei Serviciului de Probațiune Arad rezultă că inculpatul a încălcat obligația de a nu conduce autovehicule stabilită prin sentința penală nr. 46 din 23.03.2017, acesta conducând din nou un autovehicul pe drumurile publice, iar pe numele său a fost întocmit un nou dosar penal, faptele fiind recunoscute de acesta.
Judecătoria Chișineu Criș a reținut că inculpatul a cunoscut obligația ce i-a fost impusă prin sentință și că în mod conștient a acționat, conducând pe drumurile publice un autovehicul. Instanța a considerat că inculpatul a fost de rea-credință, pentru că a încălcat, cu știință, obligația ce i-a fost impusă și a apreciat că scopul pedepsei, în cazul inculpatului, nu a fost realizat prin amânarea aplicării pedepsei și se impune revocarea acesteia, fiind incident în cauză cazul de revocare prevăzut de art. 88 alin. (1) NCP.
Instanța a înlăturat apărările inculpatului referitoare la împrejurarea că i s-ar crea astfel o situație mai grea decât în cazul în care revocarea ar fi dispusă de instanța care judecă cea de-a doua infracțiune săvârșită de acesta (Judecătoria Arad) cu ocazia încălcării obligațiilor, întrucât odată revocată amânarea aplicării pedepsei, nu se mai poate dispune față de inculpat decât o pedeapsă cu regim detenție.
Mai mult, Judecătoria Chișineu Criș a arătat că și dacă infracțiunea săvârșită ca urmare a încălcării obligației de a nu conduce vehicule ar rămâne nesancționată ca urmare a unei soluții de netrimitere în judecată, în prezenta cauză tot se impune revocarea amânării, deoarece încălcarea obligației impuse cu rea-credință este dovedită și nu este obligatoriu ca aceasta să constituie infracțiune.
Împotriva sentinței penale nr. 163 din 28.09.2017, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, a declarat apel inculpatul B.A., apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 30.10.2017.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) NCPP, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că în prezenta cauză competența de soluționare a demersului procesual al inculpatului B.A. aparține Tribunalului Arad.
Ca urmare a declinării de competență, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Arad la data de 09.02.2018.
Examinând contestația formulată prin prisma motivelor invocate, tribunalul a constatat că este fondată.
Tribunalul a arătat că (pentru faptele prin care s-a încălcat obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță – n.n.), prin sentința penală nr. 268 din 2 februarie 2018 a Judecătoriei Arad, definitivă prin decizia penală nr. 518 din 10.05.2018 a Curții de Apel Timișoara, i s-au aplicat inculpatului B.A. două pedepse de câte 9 luni închisoare pentru comiterea a două infracțiuni prevăzute de art. 335 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 38 alin. (1) NCP, art. 375 și art. 396 alin. (10) NCPP.
În baza art. 88 alin. (3) NCP, s-a revocat măsura amânării aplicării pedepsei de 9 luni închisoare, dispusă prin sentința penală nr. 46 din 23.03.2017 a Judecătoriei Chișineu Criș, definitivă prin neapelare la 11.04.2017, în temeiul dispozițiilor art. 335 alin. (1) NCP, cu aplicarea art. 375 și art. 396 alin. (10) NCPP.
S-a constatat concursul de infracțiuni, în condițiile art. 38 alin. (1) NCP, între infracțiunile judecate în cauza Judecătoriei Arad (definitivă prin decizia Curții de Apel Timișoara) și infracțiunea judecată în dosarul Judecătoriei Chișineu Criș.
În temeiul dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) NCP, a fost stabilită inculpatului pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, la care se va adăuga o treime – 6 luni închisoare – din totalul celorlalte două pedepse de 9 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 3 luni închisoare în detenție.
S-a reținut că faptele pentru care inculpatul B.A. a fost condamnat prin sentința penală a Judecătoriei Arad au fost comise la datele de 06.06.2017 și 07.08.2017, adică în cursul termenului de supraveghere stabilit conform sentinței penale nr. 46 din 23.03.2017 a Judecătoriei Chișineu Criș, ceea ce a atras aplicarea dispozițiilor art. 88 alin. (3) NCP.
Însă faptele pentru care a fost condamnat definitiv inculpatul B.A. de către Judecătoria Arad au făcut obiectul sesizării judecătorului delegat la compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Chișineu Criș, din prezentul dosar.
Drept urmare, câtă vreme pentru aceste fapte s-a pronunțat o hotărâre de condamnare definitivă, constatându-se incidența dispozițiilor art. 88 alin. (3) NCP, sesizarea întemeiată pe dispozițiile art. 88 alin. (1) NCP a rămas fără obiect.
Din aceste considerente, tribunalul, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) NCPP, a admis contestația formulată de inculpatul B.A. împotriva sentinței penale nr. 163 din 28.09.2017, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș, pe care a desființat-o și, rejudecând, a respins sesizarea judecătorului delegat la compartimentul executări penale din cadrul Judecătoriei Chișineu Criș privind revocarea amânării aplicării pedepsei de 9 luni închisoare, stabilită persoanei condamnate B.A., prin sentința penală nr. 46 din 23.03.2017 a Judecătoriei Chișineu Criș.
Trib. Arad, s. pen., dec. pen. nr. 156 din 15 mai 2018, www.rolii.ro
În cele ce urmează vom răspunde la întrebările de mai sus.
1) Care este procedura de urmat în astfel de situații?
La prima vedere, am putea considera că soluția se impune de la sine și că în marea majoritate a cazurilor ar fi aplicabilă doar revocarea amânării aplicării pedepsei, prevăzută de art. 88 alin. (1) NCP, urmând procedura prevăzută de art. 582 NCPP.
Astfel, dacă fapta de încălcare a obligației nu constituie infracțiune, la sesizarea consilierului de probațiune care întocmește un raport de evaluare, instanța de executare va verifica dacă a fost încălcată obligația stabilită de instanță [în cazul nostru, obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) NCP] cu intenție – lucru care denotă că amânarea aplicării pedepsei nu și-a atins scopul – și, în caz afirmativ, dispune revocarea amânării aplicării pedepsei, condamnarea inculpatului și executarea pedepsei în regim de detenție[1].
Dacă încălcarea obligației constituie infracțiune intenționată sau praeterintenționată, descoperită în termenul de supraveghere al amânării aplicării pedepsei, atunci va interveni
[1] Sentința judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunal, care o va soluționa prin decizie, conform art. 4251 NCPP.
A se vedea și M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Sinteze și grile, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 364; M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială. Sinteze și grile, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 663-664.
revocarea amânării aplicării pedepsei, prevăzută de art. 88 alin. (3) NCP[2]. În acest caz, după ce va condamna (cu executare) pe inculpat pentru noua infracțiune care atrage revocarea, la sesizarea procurorului sau din oficiu, prima instanță care judecă noua infracțiune va verifica dacă a fost încălcată obligația stabilită de instanță [în cazul nostru, obligația de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) NCP] și, în caz afirmativ, dispune revocarea amânării aplicării pedepsei, condamnarea inculpatului și executarea pedepsei pentru infracțiunea pentru care se dispusese inițial amânarea aplicării pedepsei, aplicând dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni[3]. Atenție că revocarea amânării aplicării pedepsei nu se va putea dispune direct în fața instanței de control judiciar, iar în acest caz, la sesizarea consilierului de probațiune, a procurorului sau a judecătorului delegat cu executarea, instanța care a judecat în primă instanță infracțiunea care atrage revocarea va analiza și soluționa revocarea amânării aplicării pedepsei conform procedurii arătate mai sus și aplicând dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni[4].
2) Care sunt instanțele competente în caz de revocare a amânării aplicării pedepsei?
Dacă infracțiunea pentru care se dispune amânarea aplicării pedepsei și obligația prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) NCP este una dintre cele contra siguranței circulației pe drumurile publice, prevăzute de art. 334-341 NCP, și nu există nicio altă cauză care să determine competența personală a unei anumite instanțe, respectiv nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 38, art. 39 sau art. 40 NCPP[5], atunci:
– prima instanță va fi, de fiecare dată, judecătoria – ca instanță de executare, instanță care a judecat în primă instanță infracțiunea care atrage revocarea, respectiv ca instanță care efectuează judecata în fond;
– instanța de control judiciar va fi tribunalul, care judecă contestația la sentința judecătoriei care a judecat ca instanță de executare sau ca instanță care a judecat în primă instanță infracțiunea care atrage revocarea, sau curtea de apel, care judecă apelul la sentința judecătoriei care a judecat în fond infracțiunea care atrage revocarea.
3) Constituie infracțiune fapta săvârșită cu ocazia încălcării obligației de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță? Există concurs între infracțiunea care a determinat soluția amânării aplicării pedepsei și fapta săvârșită cu ocazia încălcării obligației de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță, dacă aceasta constituie infracțiune?
[2] Menţionăm că, prin Decizia nr. 24/2017 (M. Of. nr. 860 din 1 noiembrie 2017), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 83 alin. (1) lit. b) şi art. 88 alin. (3) C.pen., a stabilit că, în ipoteza săvârşirii unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de supraveghere al amânării aplicării unei pedepse, atât pronunţarea soluţiei de condamnare pentru noua infracţiune, cât şi revocarea amânării aplicării pedepsei anterioare sunt obligatorii.
[3] Sentința judecătoriei poate fi atacată cu apel, conform art. 408 NCPP, apelul urmând să fie soluționat de curtea de apel prin decizie, conform art. 421-425 NCPP.
[4] Sentința judecătoriei poate fi atacată cu contestație la tribunal, care o va soluționa prin decizie, conform art. 4251 NCPP.
A se vedea și M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Sinteze și grile, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 361-363; M. Udroiu, Procedură penală. Partea specială. Sinteze și grile, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 663.
[5] Art. 38 NCPP – competenţa curţii de apel, art. 39 NCPP – competenţa curţii militare de apel, art. 40 NCPP – competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În principiu, simpla încălcare a obligației de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță nu constituie infracțiune. Această concluzie se desprinde din art. 1 alin. (1) NCP, care stabilește că „legea penală prevede faptele care constituie infracțiuni”, și din faptul că art. 335 alin. (2) NCP nu vizează printre ipoteze și situația posesorului de permis de conducere auto care are obligația (temporară) de a nu conduce anumite vehicule stabilite de instanță [indiferent dacă obligația este cea prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) NCP, care însoțește amânarea aplicării pedepsei[1]].
Observăm că nici în alte cazuri în care persoana nu respectă obligațiile stabilite de organele judiciare nu se comite o infracțiune decât în măsura în care legiuitorul a incriminat acea conduită[2].
Pe de altă parte, trebuie să avem în vedere că legiuitorul se referă la obligația de a nu conduce „anumite vehicule stabilite de instanță”.
Însă vehicul, potrivit art. 6 pct. 35 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată[3], înseamnă „sistemul mecanic care se deplasează pe drum, cu sau fără mijloace de autopropulsare, utilizat în mod curent pentru transportul de persoane și/sau bunuri ori pentru efectuarea de servicii sau lucrări”.
Deci, sfera de aplicare a dispozitivelor care sunt vehicule în sensul legii este foarte mare și include nu doar autovehiculul, tramvaiul, tractorul agricol sau forestier și remorca, adică acele vehicule la care se referă în mod special art. 334-341 NCP, ci și bicicleta și trotineta electrică, care sunt și ele vehicule definite legal[4] și care pot face numai ele obiectul obligației interzise de instanță, deși nu sunt vizate de art. 334-341 NCP.
Pentru a conduce pe drumurile publice bicicleta sau trotineta electrică și chiar și pentru a conduce pe drumurile publice tractorul agricol sau forestier nu este nevoie, în acest stadiu al legiferării, de permis de conducere. Și totuși putem imagina o situație în care instanța ar putea să îi interzică unei persoane să conducă bicicleta, dar persoana să fie posesoare de permis de conducere și să aibă dreptul de a conduce autovehiculul pe drumurile publice. Dacă această persoană va fi depistată conducând bicicleta în perioada interzisă de instanță ca urmare a amânării aplicării pedepsei, instanța de executare ar putea să dispună revocarea amânării aplicării pedepsei, sancțiune care nu ar fi intervenit dacă persoana ar fi fost surprinsă conducând autovehiculul.
Mai mult, infracțiunile prevăzute de art. 334-341 NCP protejează siguranța circulației pe drumurile publice, în timp ce obligația ce poate fi stabilită de instanță nu se referă neapărat la conducerea pe drumurile publice.
[6] Situația este similară și concluziile prezentei secțiuni se aplică și în cazul obligației prevăzute de art. 215 alin. (2) lit. i) NCPP, care poate fi stabilită odată cu luarea măsurii preventive a controlului judiciar de către procuror, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanță.
[7] Încălcarea de către inculpat a măsurilor și obligațiilor stabilite pe perioada controlului judiciar nu constituie infracțiune, deși poate conduce la înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă. În schimb, încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligației de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea itinerariului sau a condițiilor de deplasare, stabilite potrivit legii, poate atrage atât înlocuirea arestului la domiciliu cu arestarea preventivă, cât și răspunderea penală a persoanei pentru infracțiunea de evadare, conform art. 285 alin. (3) lit. c) NCP.
[8] M. Of. nr. 670 din 3 august 2006.
[9] La art. 6 pct. 10 din O.U.G. nr. 195/2002 este definită bicicleta, iar la art. 6 pct. 101 din O.U.G. nr. 195/2002 este definită trotineta electrică.
Practica judiciară consultată nu a oferit niciun exemplu atât de pitoresc precum acela de a interzice circulația cu bicicleta sau trotineta electrică. În schimb, sunt foarte multe situații și chiar și din speța prezentată în acest articol observăm cum agentul poate, încălcând obligația prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) NCP, să comită și infracțiunea prevăzută de art. 335 NCP și cum aceasta a intrat în concurs cu infracțiunea anterioară, care a determinat amânarea aplicării pedepsei și instituirea obligației prevăzute de art. 85 alin. (2) lit. g) NCP.
CLICK AICI pentru a afla mai multe informații despre volumul Infracțiunile rutiere, autor Adrian Radu.
