Dr. Gabriela Cristina Frenţiu
Preşedinte al Secţiei I civile
a Tribunalului Bistriţa-Năsăud
Denisa-Livia Băldean
Vicepreşedinte al Curţii de Apel Cluj
Articol apărut în lucrarea Noul Cod de procedură civilă. Comentat şi adnotat, Editura Hamangiu, Mai 2013.
Art. 200. Verificarea cererii şi regularizarea acesteia. (1) Completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifică, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197.
(2) Când cererea nu îndeplineşte aceste cerinţe, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).
(3) Dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul prevăzut la alin. (2), prin încheiere, dată în camera de consiliu, se dispune anularea cererii.
(4) Împotriva încheierii de anulare, reclamantul va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând motivat să se revină asupra măsurii anulării.
(5) Cererea de reexaminare se face în termen de 15 zile de la data comunicării încheierii.
(6) Cererea se soluţionează prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului, de către un alt complet al instanţei respective, desemnat prin repartizare aleatorie, care va putea reveni asupra măsurii anulării dacă aceasta a fost dispusă eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat potrivit alin. (2).
(7) În caz de admitere, cauza se retrimite completului iniţial învestit.
COMENTARII
1. Verificarea cererii de chemare în judecată. La primirea cererii de chemare în judecată, completul căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza are obligaţia de a verifica dacă cererea cuprinde elementele prevăzute de art. 194 NCPC, dacă este însoţită de un număr de copii egal cu numărul pârâţilor şi un exemplar pentru instanţă, dacă este ataşată dovada achitării taxei de timbru aferente pretenţiilor formulate.
Elementele prevăzute de art. 194 NCPC trebuie să existe în cazul oricărei cereri de chemare în judecată, indiferent de denumirea acesteia. În doctrină s-a exprimat opinia conform căreia plângerea contravenţională adresată instanţei judecătoreşti, nemotivată, nu atrage sancţiunea anulării acesteia[1]. În esenţă se argumentează că procesul contravenţional este guvernat de principiul oficialităţii, şi nu al disponibilităţii, că în virtutea acestui principiu, legiuitorul permite nemotivarea căii de atac, ceea ce înseamnă că acest lucru trebuie să fi e valabil şi pentru cererea introductivă. În sprijinul opiniei se invocă şi argumente practice ca: formularea plângerii anterior comunicării procesului-verbal în materia contravențiilor rutiere, când se refuză semnarea actului sancționator; comunicarea procesului-verbal ce conţine o scurtă descriere a faptei, în condiţiile în care probarea faptei contravenţionale se realizează cu anexele procesului-verbal, astfel încât petentul nu este în măsură să formuleze o motivare adecvată; posibilitatea invocării din oficiu de către instanţă a unor cauze de nulitate, ceea ce face ca nemotivarea plângerii să nu constituie un obstacol în desfăşurarea procesului contravenţional; depunerea la dosar a documentelor pe baza cărora s-a întocmit procesul-verbal numai odată cu întâmpinarea, astfel încât motivarea plângerii se face prin răspunsul la întâmpinare[2].
Nu putem împărtăşi această opinie. Suntem de părere că şi plângerea contravenţională, ca orice cerere de chemare în judecată, trebuie să cuprindă arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, potrivit art. 194 lit. d) NCPC, sub sancţiunea anulării cererii dispusă în faza verificării prealabile, în ipoteza necomplinirii lipsei motivelor în termenul stabilit, conform art. 200 alin. (3) NCPC. Obiectul plângerii îl constituie procesul-verbal de contravenţie, conform art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, astfel încât plângerea se formulează doar după momentul comunicării actului sancţionator. În ipoteza în care plângerea s-ar formula anterior comunicării procesului-verbal, în temeiul art. 194 lit. e) NCPC, completul învestit cu judecarea plângerii va solicita petentului depunerea actului contestat, sancţiunea în caz de neconformare fiind tot anularea plângerii.
Procesul-verbal de contravenţie cuprinde menţiunile prevăzute la art. 16 din O.G. nr. 2/2001, astfel încât nu se poate reţine cu deplin temei că petentul nu ar putea indica temeiurile pentru care apreciază actul sancţionator ca nelegal sau netemeinic. Chiar şi în cazul unei descrieri sumare a faptei reţinute, petentul are posibilitatea fi e de a invoca nulitatea procesului-verbal pe considerentul lipsei descrierii faptei (apreciind că descrierea sumară echivalează în fapt cu lipsa descrierii faptei), fie de a contesta comiterea faptei sumar descrise.
Motivarea se raportează la cele conținute în cuprinsul procesului-verbal contestat pe calea plângerii, astfel încât depunerea, odată cu întâmpinarea, de diferite documente ca mijloace de probă nu constituie un argument pentru a excepta plângerea de la obligativitatea motivării. Nimic nu îl împiedică pe petent ca, în raport de actele depuse în probaţiune de organul constatator, să propună propriile probe, în condiţiile art. 254 alin. (2) NCPC.
Posibilitatea instanței de a invoca din oficiu nulitatea absolută nu poate suplini lipsa motivării. Aceasta întrucât instanţa va analiza actul contestat numai în ipoteza în care este legal sesizată, adică atunci când plângerea s-a promovat în termen şi cuprinde toate elementele prevăzute de lege sub sancţiunea nulităţii, printre care se regăseşte şi motivarea în fapt. Faptul că art. 34 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 prevede expres că nu este obligatorie motivarea căii de atac a apelului nu înseamnă că şi motivarea plângerii este facultativă. Conform art. 47 din O.G. nr. 2/2001, prevederile acestui act normativ special se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă. Ca atare, în lipsa unei prevederi exprese, cuprinse în norma specială, privitoare la nemotivarea plângerii, devin incidente dispoziţiile de drept comun, cuprinse în art. 194 NCPC, care prevăd obligatoriu indicarea motivelor de fapt şi de drept.
Dacă toate cerinţele legii sunt îndeplinite, cererea va fi comunicată pârâtului, completul dispunând comunicarea prin rezoluţie aplicată pe cererea de chemare în judecată.
Norma are rolul de a reduce implicarea conducerii administrative a instanţelor în gestionarea dosarelor, crescând responsabilitatea judecătorului căruia i s-a repartizat cauza în gestionarea fiecărui dosar care i s-a repartizat.
În cazul conflictelor în privinţa cărora participarea la şedinţa de informare cu privire la avantajele medierii este obligatorie, dovada unei asemenea participări va fi ataşată cererii de chemare în judecată, însă ea poate fi depusă la dosar şi ulterior, la termenul stabilit de instanţă în acest scop. Aşadar, suntem de părere că, în ipoteza în care reclamantul nu anexează certificatul de informare sau procesul-verbal, după caz, cu ocazia citării părţilor pentru primul termen de judecată, instanţa nu numai că poate, dar şi trebuie să pună în vedere reclamantului necesitatea depunerii dovezii participării la şedinţa de informare până la termenul de judecată fixat. Sancţiunea nedepunerii va fi suspendarea judecăţii în baza art. 242 NCPC, pentru procesele începute până la data de 1 august 2013 inclusiv, respectiv respingerea acțiunii ca inadmisibilă, pentru procesele începute după 1 august 2013, potrivit art. VII din O.U.G. nr. 4/2013.
2. Completarea cererii de chemare în judecată. Sancţiune. În cazul în care se constată necesitatea unor completări sau modificări, completul învestit aleatoriu cu soluționarea cauzei va comunica în scris reclamantului necesitatea efectuării completărilor sau modificărilor necesare în termenul imperativ de maxim 10 zile de la data primirii comunicării.
Apreciem că încunoştinţarea părţii nu trebuie să fi e una generică, de genul „există obligaţia completării sau modificării cererii de chemare în judecată conform art. 194-196 NCPC ori obligaţia plăţii taxei de timbru conform art. 197 NCPC şi Legii nr. 146/1997”, ci instanţa va trebui să precizeze, în concret, care sunt lipsurile cererii, care sunt modificările ce trebuie efectuate, care este cuantumul concret al taxei judiciare de timbru datorate [obligaţie prevăzută expres în sarcina instanţei prin art. 18 alin. (1) din Legea nr. 146/1997] şi unde se achită aceasta.
Acordarea termenului se face cu mențiunea că neîndeplinirea obligaţiilor impuse în termenul stabilit atrage sancţiunea anulării cererii. De la regula anulării cererii există o singură excepţie, şi anume, atunci când reclamanţii nu s-au conformat obligaţiei de desemnare a unui reprezentant comun, în termenul de 10 zile de la data la care au primit comunicarea privitoare la necesitatea de a-şi desemna un astfel de reprezentant, completul învestit cu judecarea cererii de chemare în judecată nu va proceda la anularea acesteia, ci va desemna, prin încheiere, un curator special, care va asigura reprezentarea reclamanţilor.
Anularea cererii se dispune prin încheiere, dată în camera de consiliu, susceptibilă de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare. Măsura se dispune de completul învestit aleatoriu cu judecarea cauzei. Prin urmare, în cazul anulării unei cereri formulate în materia conflictelor de muncă sau alte drepturi de asigurări sociale, fiind vorba de o judecată în primă instanţă, completul va fi constituit dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari, conform art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată.
Așa cum s-a relevat în cadrul analizei art. 196, prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 196 NCPC trebuie interpretate în corelaţie cu dispoziţiile art. 200 NCPC, nu în sensul că în procedura verificării prealabile sancţiunea nulităţii intervine doar pentru lipsa numelui, prenumelui, denumirii, obiectului, motivelor de fapt, ci în sensul că în procedura verificării prealabile lipsa oricăreia dintre cerinţele art. 194-197 NCPC, neacoperită în termenul prevăzut de lege, duce la anularea cererii, nulitatea prevăzută de alin. (1) şi (2) ale art. 196 NCPC fiind incidentă în privinţa cererilor formulate ulterior stabilirii primului termen de judecată, adică ulterior finalizării verificării regularităţii cererii de sesizare a instanţei de judecată.
Soluţia anulării cererii intervine în ipoteza în care reclamantul nu a completat lipsurile în termenul legal de maxim 10 zile şi numai dacă până la momentul anulării nu a dispărut cauza de nulitate. Prin urmare, dacă la expirarea celor 10 zile (calculate pe zile libere) completul de judecată constată că reclamantul nu a completat cererea, va proceda la anularea acesteia. Dimpotrivă, dacă la momentul la care completul de judecată verifică dacă reclamantul a completat sau nu cererea, acesta constată că lipsurile au fost acoperite, dar peste termenul legal de 10 zile calculat de la comunicare, apreciem că anularea cererii nu va interveni, deoarece, conform art. 177 alin. (3) NCPC, actul de procedură nu se anulează dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia. Dacă însă acoperirea cauzei de nulitate intervine ulterior pronunţării încheierii de anulare, în intervalul de timp cuprins între momentul anulării cererii prin încheiere şi momentul formulării cererii de reexaminare, nulitatea nu poate fi considerată acoperită în condiţiile art. 177 alin. (3) NCPC, deoarece cauza nulităţii trebuie să dispară până la data pronunţării asupra excepţiei nulităţii.
Chiar dacă reclamantul sesizează o instanţă necompetentă material sau teritorial, întrucât în procedura regularizării cererii instanţa nu-şi poate analiza competenţa, apreciem că instanţa sesizată, chiar posibil necompetentă, va proceda la anularea cererii de chemare în judecată în cazul în care reclamantul nu acoperă lipsurile cererii sale.
Încheierea de anulare se comunică numai reclamantului, nu și pârâtului. Aceasta întrucât, în această etapă de regularizare a cererii, pârâtul nu cunoaşte faptul că împotriva sa au fost formulate pretenţii. Prin urmare, având în vedere că sancţiunea anulării operează în cazul nerespectării cerinţelor prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, anterior comunicării acesteia către pârât, apreciem că, prin derogare de la regula comunicării hotărârii tuturor părţilor, înscrisă în art. 427 NCPC [încheierea fiind şi ea o hotărâre, potrivit art. 424 alin. (5) NCPC], încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată va fi comunicată exclusiv reclamantului.
Termenul de 15 zile prevăzut de lege pentru formularea cererii de reexaminare se aplică tuturor cererilor de chemare în judecată, indiferent de obiectul lor, fără a se avea în vedere eventualul caracter urgent al unei anumite proceduri.
În ipoteza în care cererea nu cuprinde mai multe cerințe, însă instanţa se află în imposibilitatea comunicării lipsurilor la acelaşi moment, pe considerentul că un element depinde de cunoaşterea altui element lipsă, suntem de părere că instanţa poate reveni pentru a doua oară la reclamant, cerându-i să completeze cererea. Desigur, această revenire a doua oară trebuie să aibă loc cu titlu excepţional, doar în ipoteza în care instanţa este în imposibilitatea comunicării tuturor lipsurilor deodată. Bunăoară, în cazul neindicării valorii obiectului cererii, instanţa este în imposibilitate de a stabili taxa judiciară de timbru datorată.
În această situație, în procedura verificării prealabile se va solicita reclamantului să indice valoarea obiectului cererii sale, urmând ca după indicarea acestei valori, dacă se constată că cererea nu este timbrată sau este insuficientă timbrată, să se revină cu adresă către reclamant în cuprinsul căreia se va preciza cuantumul concret al taxei datorate, solicitându-se depunerea dovezii de plată în termenul prevăzut la alin. (2) al art. 200 NCPC. Procedura privitoare la regularizarea cererii este incidentă şi în procedurile speciale, ori de câte ori nu există vreo reglementare specială care să prevadă altfel.
3. Renunţarea reclamantului la judecata cererii sale. Ulterior promovării acţiunii există posibilitatea ca reclamantul să renunţe la judecarea cererii sale. Credem că în faza prealabilă stabilirii primului termen de judecată, completul de judecată învestit aleatoriu cu judecarea acţiunii va lua act de voinţa reclamantului, pronunţând în camera de consiliu, fără citarea părţilor, o sentinţă supusă recursului, conform art. 406 alin. (6) NCPC. Fiind vorba de un act de dezînvestire a instanţei fără a se soluţiona fondul cauzei, hotărârea prin care se ia act de renunţare va fi o sentinţă, conform art. 424 alin. (1) raportat la art. 406 alin. (6) NCPC. Soluţia este identică şi în cazul renunţării la dreptul pretins.
Întrucât întreaga procedură prevăzută de art. 200 și art. 201 NCPC până la stabilirea primului termen de judecată se desfăşoară în camera de consiliu, iar citarea părţilor se dispune numai pentru primul termen de judecată stabilit, considerăm că sentinţa prin care instanța va lua act de renunțarea la judecată sau la dreptul dedus judecăţii se pronunţă fără citarea părţilor şi în camera de consiliu. Instanţa va lua act de renunţarea la judecată în această etapă numai dacă intervine anterior comunicării acţiunii către pârât. Altfel, dacă reclamantul renunţă ulterior comunicării cu pârâtul a acţiunii, instanţa va fixa primul termen de judecată şi numai la acest termen va putea lua act de renunţare, deoarece este necesară încunoştinţarea ambelor părţi, în condiţiile în care, potrivit art. 406 alin. (2) NCPC, pârâtul poate solicita cheltuieli de judecată. Dacă renunţarea intervine în faza regularizării cererii, anterior comunicării cererii de chemare în judecată către pârât, sentinţa se va comunica doar reclamantului, deoarece pârâtul nu cunoaşte încă faptul că împotriva sa au fost formulate pretenţii.
4. Cererea de reexaminare. Soluții. Cererea de reexaminare se soluţionează de un alt complet decât cel care a dispus sancțiunea contestată, prin încheiere definitivă, dată în camera de consiliu. Judecata se desfăşoară numai cu citarea reclamantului, nu şi a pârâtului. Completul desemnat să judece cererea de reexaminare se stabileşte prin repartizare aleatorie.
Pornind de la prevederea legii, aceea că judecata se realizează de un complet al aceleiaşi instanţe, altul decât cel care a dispus sancţiunea, apreciem că acest complet trebuie să aibă aceeaşi compunere cu cel care a adoptat măsura a cărei reexaminare se solicită. Așadar, în ipoteza unei cereri de reexaminare a sancţiunii anulării unei cereri formulate în materia conflictelor de muncă sau altor drepturi de asigurări sociale, completul va fi constituit tot dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari. Prin urmare, chiar dacă reexaminarea constituie o cale specială de atac, întrucât ea se soluţionează tot în primă instanţă, de un alt complet, compunerea va fi tot cea prevăzută de art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată.
Acest complet poate pronunţa următoarele soluţii:
a) respinge cererea, menținând, în consecinţă, ca legală şi temeinică încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată, în cazul în care constată că măsura anulării s-a dispus cu respectarea cerinţelor legale, că neregularităţile sesizate nu s-au acoperit în termenul maxim de 10 zile calculat de la primirea comunicării privind necesitatea acoperirii neregularităţilor;
b) admite cererea, anulează încheierea de anulare a cererii de chemare în judecată, atunci când constată că anularea s-a dispus eronat sau că neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat. În caz de admitere a cererii de reexaminare, cauza se retrimite completului iniţial învestit.
__________________
[1] M. Ursuţa, Noul regim contravenţional în contextul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă şi a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în Dreptul nr. 3/2013, p. 175-176.
[2] Idem, p. 176.
