Articole juridice, Autori, Blog Juridic, Drept civil, Editoriale, Jurisprudenta, Noutati editoriale, Spete juridice, Stiri juridice

Clasificarea nulităţilor actului juridic civil: Nulitatea absolută şi nulitatea relativă

Like & Share

In cadrul acestui blog juridic oferim in mod constant extrase din cele mai bune lucrari ale Editurii Hamangiu. Astazi va oferim un articol juridic referitor la clasificarea nulitatilor actului juridic civil si stim faptul ca este unul dintre cele mai importante subiecte pentru studenti, masteranzi si absolventi.

Cursul de drept civil. Partea generală. Ediția a 3-a ii are ca autori pe:

  • Gabriel BOROI, Doctor in Drept al Facultatii de Drept, Universitatea din Bucuresti (1995); licentiat in Drept al Facultatii de Drept, Universitatea din Bucuresti (1988). In perioada 1991 1992 a urmat un stagiu de pregatire in cadrul Universitatii Sophia Antipolis din Nisa, Franta.
  • Carla Alexandra ANGHELESCU, Doctor in Drept al Facultatii de Drept a Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti, sub indrumarea prof. univ. dr. Gabriel Boroi (2015); licentiata in Drept a Facultatii de Drept a Universitatii Nicolae Titulescu din Bucuresti (2010); absolventa a Institutului National al Magistraturii (2012).

Curs de drept civil. Partea generala. Editia a 3-a_Gabriel Boroi, Carla Anghelescu

Iata extrasul din lucrarea „Curs de drept civil. Partea generala. Editia a 3-a”:

„Clasificarea nulităţilor actului juridic civil
1.4.1. Nulitatea absolută şi nulitatea relativă

În funcţie de natura interesului ocrotit prin dispoziţia legală încălcată la încheierea actului juridic civil, deosebim nulitatea absolută şi nulitatea relativă [art. 1246 alin. (2) C.civ.].

Nulitatea absolută este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes general, deci a unei norme juridice imperative de ordine publică, desigur, care instituie o condiţie de validitate pentru încheierea actului juridic [art. 1247 alin. (1) C.civ.].

Nulitatea relativă este aceea care sancţionează nerespectarea, la încheierea actului juridic civil, a unei norme juridice care ocroteşte un interes individual (particular), deci a unei norme juridice imperative de ordine privată, care instituie o condiţie de validitate pentru încheierea actului juridic [art. 1248 alin. (1) C.civ.].

Felul nulităţii (absolute sau relative) se stabileşte, în primul rând, ţinând cont de indicaţia legiuitorului. Astfel, în Codul civil din 2009, nulitatea absolută este desemnată fie prin sintagma ca atare (de exemplu, art. 66, art. 196‑197, art. 206‑207, art. 684, art. 775, art. 956, art. 1015 C.civ.), fie prin formula „constatarea nulităţii” (de exemplu, art. 306, art. 319 C.civ.) sau „act nul” (de exemplu, art. 1247, art. 2274 C.civ.), iar nulitatea relativă este desemnată, în afară de sintagma ca atare (de exemplu, art. 685, art. 1032, art. 1124 C.civ.), prin formula „act anulabil” (de exemplu, art. 1248, art. 1262, art. 1299 C.civ.).

Dacă din textul de lege care instituie nulitatea nu rezultă felul acesteia ori dacă dispoziţia legală stabileşte doar condiţia de validitate pentru încheierea actului juridic, fără a indica şi sancţiunea incidentă, stabilirea felului nulităţii se face în raport de natura interesului ocrotit prin edictarea normei juridice care a fost nesocotită la încheierea actului juridic.

Desigur că, dacă legiuitorul precizează în mod expres că, în situaţia respectivă, este vorba de o nulitate absolută sau, după caz, de o nulitate relativă, nu mai este necesară stabilirea felului nulităţii în raport de natura interesului ocrotit, iar aceasta chiar şi atunci când s‑ar ajunge la o altă soluţie decât cea la care s‑a oprit legiuitorul[1].

Dacă nici în raport de natura interesului ocrotit de norma juridică încălcată nu se poate determina felul nulităţii, atunci se va aplica prezumţia de nulitate relativă stabilită de art. 1252 C.civ., care dispune că „în cazurile în care natura nulităţii nu este determinată ori nu reiese în chip neîndoielnic din lege, contractul este anulabil”.

Menţionăm că în doctrină a fost formulată şi aşa‑numita teorie a actelor inexistente, adepţii acesteia deosebind: acte lovite de nulitate relativă, acte lovite de nulitate absolute şi acte inexistente[2].

O asemenea teorie este însă inutilă, deoarece, şi în cazul aşa‑zisei inexistenţe, urmează ca instanţa să verifice cauza ineficacităţii actului, iar regimul juridic al inexistenţei este tocmai regimul juridic
al nulităţii absolute. Mai mult, motivul real care îi determină pe unii autori să împărtăşească această teorie (faptul că nulitatea absolută, în anumite sisteme de drept, este supusă prescripţiei extinctive), poate fi ignorat în sistemul nostru de drept, întrucât nulitatea absolută este imprescriptibilă.

Subliniem însă că teoria actelor juridice inexistente, cu care nu suntem de acord, nu trebuie confundată cu teoria clauzelor considerate ca nescrise, aceasta din urmă cunoscând unele aplicaţii chiar în Codul civil din 2009. În ceea ce ne priveşte, considerăm că, în ipoteza unei clauze considerate ca nescrisă, se poate spune că, practic, ar fi vorba de o nulitate absolută (şi, ca regulă, parţială) care însă operează de drept.

[1] Spre exemplu, deşi participarea tuturor coproprietarilor la efectuarea partajului priveşte numai interesele particulare ale acestora, art. 684 alin. (2) C.civ. sancţionează cu nulitatea absolută partajul efectuat în absenţa unuia dintre ei – E. Chelaru, op. cit., p. 188.De asemenea, art. 5 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, dispune că, sub sancţiunea nulităţii absolute, până la rambursarea integrală a creditului ipotecar, imobilul ipotecat va putea fi înstrăinat numai cu acordul prealabil, în scris, al creditorului ipotecar, acord dat pentru fiecare înstrăinare, deşi se observă că textul de lege, instituind o condiţie specială de validitate a actelor juridice de înstrăinare a imobilului ipotecat pentru garantarea creditului ipotecar pentru investiţii imobiliare, nu a urmărit să asigure protecţia unui interes general, ci a interesului creditorului ipotecar, deci a unui interes individual.

[2] Teoria inexistenţei actului juridic derivă din concepţia nulităţii „actului organism”, care, după cum am menţionat deja, este în prezent abandonată. Astfel, comparându‑se actul juridic cu un organism uman, se arată că actul juridic valid este precum un organism perfect sănătos, actul juridic lovit de nulitate relativă este ca un organism atins de o boală care se poate vindeca, actul juridic lovit de nulitate absolută este precum un organism atins de o boală incurabilă, care îi va aduce moartea, iar actul inexistent este ca un organism ce nu a putut să prindă viaţă.”

Lucrarea „Curs de drept civil. Partea generala. Editia a 3-a” poate fi comandata AICI, cu reducere 10%>>>

Mai multe articole din cadrul acestui blog juridic pot fi citite aici.

Like & Share

S-ar putea să te intereseze și