Condiții de admisibilitate privind competența Curții Constituționale
(Fragment din Codul civil reflectat in jurisprudenta Curtii Constitutionale)
§1. În raport cu competența autorității legiuitoare
1. Excepția de neconstituționalitate. Invocarea unei omisiuni legislative. Inadmisibilitate
Norma criticată:
Art. 36 alin. (5) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998, care are următorul cuprins: „(5) Terenurile fără construcții, neafectate de lucrări de investiții aprobate, potrivit legii, din intravilanul localităților, aflate în administrarea consiliilor locale, considerate proprietate de stat prin aplicarea dispozițiilor Decretului nr. 712/1966 și a altor acte normative speciale, se restituie foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, după caz, la cerere”.
Texte constituționale invocate:
Art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 44 alin. (2) teza întâi privind garantarea și ocrotirea proprietății private
Critica de neconstituționalitate formulată:
Se invocă neconstituționalitatea textului de lege criticat, prin lipsa reglementării posibilității pentru foștii proprietari ai terenurilor preluate de stat de a beneficia de terenuri în compensare sau de despăgubiri, în cazul în care dreptul lor de proprietate nu mai poate fi reconstituit pe vechiul amplasament, deoarece este afectat de construcții sau de lucrări de interes public.
Analiza criticilor de neconstituționalitate:
Critica de neconstituționalitate vizează în fapt o omisiune de reglementare. Curtea nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite și nici nu-și poate asuma rolul de a crea, abroga sau de a modifica o normă juridică.
Art. 61 și art. 146 lit. d) din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Critica de neconstituționalitate vizează în fapt o omisiune de reglementare și nu poate fi reținută, în acord cu jurisprudența constantă a Curții Constituționale, prin care, statuând asupra limitelor competenței sale, a reținut că „nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite” și nici „nu-și poate asuma rolul de a crea, abroga sau de a modifica o normă juridică” (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 45/1995, publicată în M. Of. nr. 90 din 12 mai 1995, sau Decizia nr. 27/1996, publicată în M. Of. nr. 85 din 26 aprilie 1996). De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992: „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, astfel încât prevederile art. 36 alin. (5) din Legea nr. 18/1991 nu pot fi supuse controlului de constituționalitate sub aspectul omisiunii de reglementare
Soluția pronunțată: Inadmisibilitate (Decizia nr. 195/2005, M. Of. nr. 479 din 7 iunie 2005)
S-a dispus respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate.
2. Aspectele practice ale măsurilor reparatorii. Oportunitatea lor. Excluderea analizei acestora pe calea controlului de constituționalitate. Inadmisibilitate
Norma criticată:
Art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, publicată în M. Of. nr. 8 din 12 ianuarie 2000 cu completările și modificările ulterioare, care are următorul cuprins: „Pentru aplicarea prezentei legi comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietate privată a unității administrativ-teritoriale respective”. Textul de lege criticat a fost abrogat prin Legea nr. 267/2011 privind abrogarea alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, M. Of. nr. 870 din 9 decembrie 2011.
Texte constituționale invocate:
Art. 44 alin. (2) teza întâi și art. 136 alin. (5) privind dreptul de proprietate privată
Critica de neconstituționalitate formulată:
Prevederile criticate contravin dispozițiilor din Constituție invocate întrucât conferă un drept de a dispune comisiilor locale de aplicare a fondului funciar cu privire la terenurile proprietate privată a unității administrativ-teritoriale.
Analiza criticilor de neconstituționalitate:
Este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege. Curtea nu se poate pronunța asupra aspectelor practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității măsurilor reparatorii.
Art. 61 și art. 146 lit. d) din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Asupra constituționalității art. 3 din Legea nr. 1/2000, raportat la dispozițiile art. 44 alin. (2) teza întâi și ale art. 136 alin. (5) din Constituție, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 279/2007, publicată în M. Of. nr. 280 din 26 aprilie 2007, statuând că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea și amploarea măsurilor pe care le stabilește prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunității vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunța, dar, în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel „legislator pozitiv”. În acest sens sunt dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „(3) Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”, iar, pe de altă parte, conform art. 61 alin. (1) din Constituție, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Soluția pronunțată: Inadmisibilitate (Decizia nr. 177/2009, M. Of. nr. 383 din 5 iunie 2009)
S-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.
3. Excepția de neconstituționalitate. Redactarea deficitară a textului. Suplinirea lipsei de reglementare. Atribuția exclusivă a Parlamentului. Inadmisibilitate
Norma criticată:
Art. 480 C. civ. 1864, care are următorul cuprins: „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”. Codul civil din 1864 a fost abrogat prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. În prezent, soluția legislativă criticată a fost preluată în art. 555 C. civ.
Texte constituționale invocate:
Reglementarea criticată contravine dispozițiilor constituționale referitoare la libertatea conștiinței și a cultelor, principiului majorității, precum și legislației europene în materie care reglementează obligația statului de a garanta respectarea acestor libertăți prevăzute de Constituția României.
Critica de neconstituționalitate formulată:
Se susține că reglementarea actuală a textului de lege criticat „este improprie realităților sociale existente la zi”, întrucât permite „accesarea sa și în cazul unor litigii improprii aplicării acestui text legal”. De asemenea, se susține că acest text de lege este deficitar deoarece „nu se primește nicio derogare reală, care să îndrume părțile spre legi speciale care să nu vulnerabilizeze judecătorul, ci din contră, să ofere atât acestuia, cât și părților, posibilitatea de a beneficia de o judecată curată, lipsită de interpretări prea vaste și încărcată de orgolii acumulate în timp datorită unor realități nu numai sociale, dar și istorice”.
Analiza criticilor de neconstituționalitate:
Norma legală a fost edictată în lumina dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, ce consacră principiul separației puterilor în stat. Suplinirea omisiunii de reglementare ori a caracterului incomplet al normei, chiar dacă ar fi reale, nu intră în atribuțiile Curții Constituționale.
Art. 61 și art. 146 lit. d) din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Instanța de contencios constituțional nu se poate pronunța asupra aspectelor ce vizează modalitatea de interpretare și aplicare a legislației de către instanțele de judecată. Referitor la susținerea autorului excepției privind redactarea deficitară a textului de lege criticat, neadecvată realităților sociale actuale, s-a reținut că norma legală a fost edictată în lumina dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, coroborate cu cele ale art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, ce consacră principiul separației puterilor în stat. De aceea, chiar dacă omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al acesteia ar fi reale, suplinirea lipsei de reglementare nu intră în atribuțiile Curții Constituționale.
Soluția pronunțată: Inadmisibilitate (Decizia nr. 13/2010, M. Of. nr. 112 din 19 februarie 2010)
S-a dispus respingerea, ca fiind inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.
4. Critici vizând caracterul incomplet al normei de lege criticate. Competența exclusivă a legiuitorului. Critici vizând aplicarea arbitrară a legii. Competența exclusivă a instanței judecătorești. Inadmisibilitate
Norma criticată:
Art. 1088 alin. (2) teza întâi C. civ. 1864, care are următorul cuprins: „Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă”. Art. 1088 alin. (1) are următorul cuprins: „La obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fideiusiune și societate”. Codul civil din 1864 a fost abrogat prin art. 230 lit. a) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. În prezent, soluția legislativă criticată referitoare la justificarea pagubei a fost preluată, în esență, în art. 1535 C. civ.
Texte constituționale invocate:
Art. 16 privind egalitatea în drepturi și art. 21 privind accesul liber la justiție
Critica de neconstituționalitate formulată:
Cauza are ca obiect soluționarea unei acțiuni în răspundere patrimonială. Autorul excepției susține că reglementarea criticată îngrădește accesul liber la justiție, deoarece „creditorul nu este ținut a justifica vreo pagubă”, aducând atingere, totodată, și principiului constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor.
Analiza criticilor de neconstituționalitate:
Autorul excepției are în vedere, pe de o parte, o omisiune a textului de lege criticat. Normele legale criticate au fost edictate în lumina dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, iar omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al acesteia nu poate fi complinită/complinit pe calea controlului de constituționalitate. Autorul excepției critică, pe de altă parte, interpretarea și aplicarea „arbitrară” a textului de lege criticat de către instanțele de judecată. Competența de a se pronunța asupra acestor aspecte revine în exclusivitate instanțelor judecătorești.
Art. 61, art. 126 și art. 146 lit. d) din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Autorul excepției are în vedere, pe de o parte, o omisiune a textului de lege criticat, întrucât „creditorului i se cuvin daune-interese fără ca acesta să fie obligat a justifica vreo pagubă”, autorul apreciind că „este necesar a se reține existența unei pagube pentru a fi executat debitorul”. În acest context, s-a constatat că normele legale criticate au fost edictate în lumina dispozițiilor constituționale ale art. 61 alin. (1), care statuează rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării, iar omisiunea de reglementare ori caracterul incomplet al acesteia nu poate fi complinită/complinit pe calea controlului de constituționalitate, întrucât în atribuțiile Curții Constituționale nu intră completarea textelor de lege criticate. Totodată, din analiza motivelor invocate de autorul excepției de neconstituționalitate, rezultă nemulțumirea acestuia față de interpretarea și aplicarea „arbitrară” a textului de lege criticat de către instanțele de judecată, ceea ce creează o situație discriminatorie între justițiabili. Or, aceste susțineri nu pot fi reținute, iar excepția a fost respinsă ca fiind inadmisibilă, deoarece, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [… ]”, competența de a se pronunța asupra acestor aspecte revenind în exclusivitate instanțelor judecătorești.
Soluția pronunțată: Inadmisibilitate (Decizia nr. 1234/2011, M. Of. nr. 758 din 27 octombrie 2011)
S-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituInadmisibilitate ționalitate.
5. Excepția de neconstituționalitate. Invocarea unei omisiuni legislative. Rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare. Excluderea competenței Curții Constituționale în materie de legiferare. Inadmisibilitate
Norma criticată:
Art. 53 alin. (2) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată în M. Of. nr. 1 din 5 ianuarie 1998, care are următorul cuprins: „(2) Împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 de zile de la comunicare”.
Texte constituționale și convenționale invocate:
Texte constituționale: Art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (1) privind accesul liber la justiție Texte convenționale: Art. 19 pct. 3 privind limitarea exercițiului libertății de exprimare din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 adițional la aceeași convenție, art. 2 pct. 1 privind interzicerea discriminării și art. 7 privind egalitatea în fața legii din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 20 privind egalitatea în fața legii și art. 21 privind nediscriminarea din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
Critica de neconstituționalitate formulată:
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de retrocedare formulate în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991. Se susține, în esență, că textul de lege criticat instituie o discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane, respectiv aceea a cetățenilor ale căror proprietăți au fost preluate în mod abuziv de către stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada regimului comunist. Astfel, se arată că, în cazul imobilelor care fac obiect de reglementare al Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, unitatea deținătoare a imobilului a cărui restituire se cere este obligată să se pronunțe în termen de 60 de zile asupra cererii de restituire în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, iar decizia respectivă poate fi atacată în justiție în termen de 30 de zile de la comunicare. Pe de altă parte, potrivit Legii fondului funciar, textul de lege criticat prevede o soluție legislativă similară, respectiv posibilitatea de a ataca în justiție hotărârea comisiei județene, în termen de 30 de zile de la comunicare, fără ca legea să prevadă însă și un termen în decursul căruia comisia județeană să fie obligată să se pronunțe, astfel încât, în lipsa unei hotărâri a comisiei județene, persoana îndreptățită nu se poate adresa justiției, o astfel de acțiune fiind respinsă ca prematur introdusă.
Analiza criticilor de neconstituționalitate:
Autorul excepției tinde să solicite Curții Constituționale completarea textului de lege criticat. Acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv.
Art. 61 și art. 146 lit. d) din Constituție și art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 Autorul excepției susține, în esență, că, în lipsa unui termen legal în decursul căruia comisia județeană să fie obligată să se pronunțe asupra cererilor sau contestațiilor formulate de către persoanele care au cerut reconstituirea ori constituirea dreptului de proprietate privată asupra terenului, aceasta amână în mod nejustificat soluționarea, astfel încât, în lipsa unei hotărâri a comisiei județene, persoana îndreptățită nu se poate adresa justiției, o astfel de acțiune fiind respinsă ca prematur introdusă. Autorul excepției tinde să solicite Curții Constituționale completarea textului de lege criticat, solicitare care nu poate fi reținută, fiind contrară dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, care prevăd că, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea Constituțională se pronunță „numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului”. Acceptarea unei asemenea critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, ceea ce ar contraveni art. 61 din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este […] unica autoritate legiuitoare a țării”.
Soluția pronunțată: Inadmisibilitate (Decizia nr. 1053/2012, M. Of. nr. 56 din 24 ianuarie 2013)
S-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate.
Fragment din cartea Codul civil reflectat in jurisprudenta Curtii Constitutionale, Editura Hamangiu 2021.
