Obligaţia pastrarii secretului profesional* se impune avocaţilor ca o datorie decurgand din funcţia lor de aparare. Ea este generala si absoluta si este insoţita intotdeauna de o garanţie de confidenţialitate cu privire la tot ceea ce avocatul ia cunostinţa de la persoana careia ii asigura apararea si din procesul sau procedura in care aceasta este implicata. Este regretabil faptul ca, exceptand situaţia persoanei reţinute sau arestate, in noul Cod de procedura penala nu exista nicio prevedere generala cu privire la aceasta importanta garanţie a dreptului la aparare si a drepturilor avocatului in cadrul procesului penal.
In doctrina s-a afirmat, pe buna dreptate, ca secretul avocatului este global[1]. Convorbirile, corespondenţele, consultaţiile si, de o maniera generala, toate piesele dosarului de avocat, sunt prin natura lor confidenţiale, fiind acoperite de secretul profesional[2]. Dupa cum s-a aratat[3], clientul unui avocat nu este insa niciodata legat de secretul profesional, putand face publica o corespondenţa care i-a fost adresata de avocatul sau.
In plus, forţa secretului profesional al avocatului, aparator in cadrul unui proces penal sau a unei proceduri penale, este aceea ca acest secret este opozabil justiţiei insesi, respectiv magistraţilor, membrilor parchetului, jurisdicţiilor de judecata, precum si organelor de cercetare penala. In consecinţa, avocatul nu poate fi interogat cu privire la ceea ce cunoaste de la clientul sau sau cu privire la faptele ce i se reproseaza acestuia din urma, avand dreptul si datoria de a nu raspunde[4]. In caz contrar, el se face vinovat de infracţiunea de divulgare a secretului profesional[5].
S-a mai subliniat[6] ca intreţinerea conversaţiei de catre avocat cu clientul sau este o faza esenţiala a apararii. In cadrul acestei faze avocatul este obligat, in prealabil, la avertizarea acestuia cu privire la faptul ca discuţia lor are loc cu obligarea pastrarii secretului, dupa care poate proceda la ascultarea clientului, invitandu-l sa-si expuna cauza si sa-i prezinte cu precizie faptele si circumstanţele ei [7]. Se evidenţiaza[8] ca printre intrebarile pe care si le pune avocatul in acest punct, una este esenţiala: clientul sau spune sau nu adevarul? Trebuie subliniat ca in faţa organului judiciar nu este ţinut sa spuna adevarul, legea nepretinzandu-i sa depuna juramant ca in cazul martorului, deoarece legea nu-l constrange niciodata sa marturiseasca, fiind vorba de o libertate capitala pe care legea romana, in mod similar cu alte legislaţii din sistemul romano-germanic[9], o recunoaste persoanei interesate. De aceea, cu atat mai mult credem ca avocatul nu poate constrange clientul sau sa-i spuna adevarul, fara a-si depasi limitele misiunii sale de aparator. Cu toate acestea, credem ca avocatul trebuie sa-si avertizeze clientul ca, daca organul judiciar va stabili in urma cercetarii probelor ca nu a declarat adevarul, apararea risca sa fie alterata, putand fi compromisa iremediabil in detrimentul persoanei interesate[10].
Pe de alta parte, cazuistica apararii necesita ca secretul sa fie absolut, intrucat avocatul nu trebuie sa dea socoteala decat lui insusi pentru deciziile pe care le ia, iar clientul nu trebuie sa i se destainuiasca decat sub insemnul acestui secret, niciunul dintre ei neconversand decat cu aceasta condiţie, secretul fiind necesar libertaţii de aparare[11]. De aceea, legea trebuie sa interzica in mod expres incalcarea secretului avocatului de catre oricine, fara nicio excepţie, inclusiv de autoritaţile judiciare. Respectarea secretului apararii de catre organele de cercetare penala, parchete si instanţe reprezinta, dupa parerea noastra, un criteriu al unui Stat de drept intemeiat pe exerciţiul drepturilor si libertaţilor persoanei, printre care figureaza si drepturile apararii.
In pofida acestui principiu, este o realitate faptul ca, pretutindeni, secretul avocatului este astazi ameninţat, practica judiciara multiplicand ascultarile telefonice si percheziţiile cabinetelor de avocaţi[12]. Care este insa la noi situaţia in lumina noilor prevederi ale Codului de procedura penala? Credem ca pentru inţelegerea corecta a garanţiilor procesuale pe care le conţine actualul Cod de procedura penala in ceea ce priveste principiul caracterului secret al raportului dintre avocat si clientul sau, este necesar sa analizam aplicaţiile acestui principiu in cadrul procesului penal, care privesc unele instituţii, in stransa legatura cu principiul aflarii adevarului si cu garantarea drepturilor si libertaţilor persoanei in cadrul procesului penal, cum sunt: supravegherea tehnica, percheziţia domiciliara, secretul convorbirilor si comunicaţiilor cu persoana aflata in stare de deţinere si audierea avocatului in calitate de martor.
* Material extras din articolul Unele consideratii privind garantarea secretului profesional al avocatului in lumina noului Cod de procedura penala al prof. univ. dr. Gheorghita Mateut din cadrul Facultatii de Drept, Universitatea Babes-Bolyai.
Publicat in Avocatura in Romania – 150 de ani în linia intai a luptei pentru Drept
NOTE SUBSOL:
[1] A se vedea F. Saint-Pierre, Le guide de la défense pénale, 7ème éd., Dalloz, Paris, 2013, p.220.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.
[5] În noul Cod penal, infracţiunea de divulgare a secretului profesional este prevăzută la art. 227.
[6] F. Saint-Pierre, op. cit., p. 224.
[7] Ibidem.
[8] Ibidem.
[9] Dimpotrivă, în common-law un acuzat poate fi martor la propria cauză, dacă cere să fie audiat, fiind obligat să presteze jurământ în aceleaşi condiţii ca martorul. De aceea, aici obligaţia de a depune mărturie este limitată la considerarea interesului său propriu,bineînţeles cu respectarea privilegiului de neincriminare (a se vedea J. Pradel, Droit pénal comparé, 3ème éd., Dalloz, Paris, 2008, p. 332).
[10] F. Saint-Pierre, op. cit., p. 225.
[11] Ibidem.
[12] Cu privire la această constatare, a se vedea F. Saint-Pierre, op. cit., p. 226.
