Acest extras face parte din volumul Nulitățile în procesul penal. Autor: Mihai Mareș

Capitolul al VI‑lea. Consideraţii asupra reglementării instituţiei nulităţilor prin prisma standardelor naţionale constituţionale şi europene în materie

O chestiune aparte identificată în practica judiciară o constituie „soarta” juridică a aspectelor de nelegalitate circumscrise, potrivit legii noi, competenţei funcţionale a judecătorului de cameră preliminară, care însă, având în vedere succesiunea de legi procesual penale, au fost soluţionate de către instanţa de fond, raportat la situaţiile în care, la momentul intrării în vigoare a actualului Cod de procedură penală, cauza se aflase în cursul cercetării judecătoreşti în cadrul judecăţii în primă instanţă.

În acest sens, este necesar a se lămuri în ce măsură pot fi aceste excepţii de nelegalitate invocate pe calea apelului şi care ar putea fi soluţiile ce s‑ar putea dispune pentru remedierea neregularităţilor respective (de exemplu, în ipoteza în care instanţa de apel ar constata nulitatea absolută a întregii urmăriri penale raportat la necompetenţa materială a organului de urmărire penală, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 302/2017).
Potrivit legii vechi, excepţiile de nelegalitate formulate cu privire la actul de sesizare a instanţei şi invocarea nulităţilor aferente fazei urmăririi penale se realizau în conformitate cu art. 300 şi art. 332 C. proc. pen. 1968. Însă, potrivit ar. 332 alin. (4) C. proc. pen. 1968, împotriva hotărârii de desesizare se putea formula recurs de către procuror şi de orice persoană ale cărei interese au fost vătămate prin respectiva hotărâre, în termen de 3 zile de la pronunţare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei lipsă. Din acest text de lege rezultă că putea fi atacată separat doar hotărârea de desesizare, nu şi cea prin care s‑a respins solicitarea de restituire a cauzei la parchet, care, per a contrario, putea fi atacată doar odată cu fondul. Mai mult, în măsura în care criticile de nelegalitate în discuţie au fost analizate inclusiv în considerentele sentinţei apelate în sensul respingerii lor, invocarea acestora în etapa apelului apare ca fiind pe deplin justificată.

Cu privire la soluţia ce ar urma să fie adoptată în vederea remedierii acestor neregularităţi, se impun observaţiile prezentate în continuare.
Având în vedere că, pe parcursul efectuării cercetării judecătoreşti, a intrat în vigoare Codul de procedură penală actual (începând cu 1 februarie 2014), a devenit aplicabilă norma tranzitorie reglementată în art. 7 din Legea nr. 255/2013, în acord cu care cauzele în curs de judecată în primă instanţă în care s‑a început cercetarea judecătorească anterior intrării în vigoare a legii noi rămân în competenţa aceleiaşi instanţe, iar judecata urmează a se desfăşura potrivit legii noi. Aceste dispoziţii urmează a fi completate cu cele ale art. 4 alin. (2) din aceeaşi lege, conform cărora „nulitatea oricărui act sau oricărei lucrări efectuate înainte de intrarea în vigoare a legii noi poate fi invocată numai în condiţiile Codului de procedură penală” (s.n.).

Conform legii noi, condiţiile şi cazurile în care se poate restitui cauza la instanţa a cărei hotărâre a fost desfiinţată sunt cele limitativ prevăzute în art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen. În baza acestui text de lege, în cazul în care este incident vreunul dintre cazurile de nulitate absolută, se impune restituirea cauzei la prima instanţă. Cu toate acestea, nu există dispoziţii tranzitorii care să specifice dacă, într‑o atare ipoteză, se va restitui cauza spre rejudecare la judecătorul de cameră preliminară ori la judecătorul fondului, dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 stabilind doar că rejudecarea cauzei se va desfăşura „conform legii noi”. În ciuda acestui aspect, pornind de la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, anterior redat, şi, având în vedere configuraţia actuală a funcţiilor judiciare (art. 3 C. proc. pen.), deşi posibilitatea restituirii cauzei la judecătorul de cameră preliminară nu este expressis verbis prevăzută de lege, apreciem, în acord cu o opinie doctrinară [1], că, în ipoteza în care instanţa de apel înţelege să cenzureze aspectele ce ţin de nelegalităţi aferente urmăririi penale, retrimiterea cauzei spre rejudecare ar trebui realizată către judecătorul de cameră preliminară, şi nu către instanţa de fond, situaţia fiind echivalentă cu situaţia anterioară începerii cercetării judecătoreşti.

[1] D. Chertes, Curtea de Apel Cluj. Trimiterea cauzei spre rejudecare pentru lipsa totală a motivării hotărârii instanţei de fond. Aplicabilitatea directă a art. 6 CEDO în lipsa unui motiv expres de apel, disponibil on-line la adresa http://www.penalmente.eu/2015/01/28/curtea-de-apel-cluj-trimiterea-cauzeispre-
rejudecare-pentru-lipsa-totala-a-motivarii-hotararii-instantei-de fondaplicabilitatea-directa-a-art-6-cedo-in-lipsa-unui-motiv-expres-de-apel/

De altfel, pronunţarea asupra nelegalităţilor intervenite în cursul urmăririi penale de către judecătorul fondului ar echivala cu încălcarea aceluiaşi principiu al separaţiei funcţiilor judiciare. În acest caz, în lipsa unui text expres prevăzut de legislaţia naţională, urmează să fie aplicat în mod direct art. 6 din Convenţia europeană raportat la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, conform aplicabilităţii directe şi prioritare a instrumentelor juridice europene în materia drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în conformitate cu art. 20 din Constituţia României, republicată.
În actuala paradigmă procedurală, nelegalităţile din cursul urmăririi penale invocate care nu s‑ar încadra printre cazurile ce implică restituirea cauzei ar urma fie să rămână nesoluţionate (fiind, astfel, iremediabil prejudiciate, drepturile fundamentale ale părţilor), fie să fie soluţionate de însăşi instanţa de apel. Însă instanţa de control judiciar, pronunţând o nouă hotărâre în urma desfiinţării sentinţei primei instanţe, potrivit art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., procedează „potrivit regulilor referitoare la soluţionarea acţiunii penale şi a acţiunii civile la judecata în fond”, deci este exclusă soluţionarea cauzei potrivit procedurii camerei preliminare.
S‑ar putea susţine că instanţa de apel ar putea, de lege lata, să aibă posibilitatea de a cenzura în mod corespunzător astfel de neregularităţi prin aplicarea dispoziţiilor art. 417 alin. (2) C. proc. pen., conform cărora „în cadrul limitelor prevăzute la alin. (1), instanţa este obligată ca, în afară de temeiurile invocate şi cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept”, coroborate cu dispoziţiile art. 13 din Convenţia europeană, ce asigură dreptul la un remediu efectiv. Totuşi, şi în această logică, principiul separaţiei funcţiilor judiciare ar fi înfrânt.
De aceea, pentru a se acorda deplină eficienţă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale părţilor, nimic nu ar împiedica instanţa de apel ca, făcând aplicarea directă a art. 6 din Convenţia europeană raportat la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, aşa cum am arătat mai sus, să dispună o soluţie de restituire la judecătorul de cameră preliminară din cadrul instanţei de fond.
Desigur, pentru a înlătura multiplele neconcordanţe determinate de diferenţele ireconciliabile dintre concepţia asupra procesului penal în reglementările succesive, se impune ca legiuitorul să intervină de urgenţă pentru a înlătura aceste lacune legislative pentru situaţiile tranzitorii semnalate, în sensul de a permite restituirea cauzei de către instanţa de apel la judecătorul de cameră preliminară, indiferent de felul nulităţilor constatate în legătură cu desfăşurarea urmăririi penale.

~ ~ ~

Încălcarea principiului separaţiei funcţiile judiciare (spre exemplu, prin asumarea funcţiei de judecată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, cu încălcarea dispoziţiilor art. 53 C. proc. pen.) constituie o încălcare flagrantă a principiului legalităţii, ce produce o dereglare semnificativă a mecanismului administrării justiţiei şi, totodată, contravine dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 din Convenţia europeană, art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi art. 21 alin. (3) din Constituţia României. În mod implicit, sunt nesocotite şi prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) şi art. 20 din Constituţia României, astfel încât o astfel de încălcare trebuie, în opinia noastră, să fie sancţionată cu nulitatea absolută [1].
De asemenea, se impune lămurirea legăturii dintre separaţia funcţiilor judiciare şi competenţa funcţională, aceasta din urmă fiind recunoscută doar la nivel doctrinar până în prezent.
Desigur, şi încălcarea competenţei funcţionale trebuie să fie prevăzută, în opinia noastră, în mod explicit sub sancţiunea nulităţii absolute.

[1] A se vedea cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, soluţionată de I.C.C.J, s. pen., prin decizia nr. 955 din 17 octombrie 2017, definitivă prin decizia nr. 234 din 11 decembrie 2017, pronunţată de I.C.C.J., Completul de 5 Judecători, nepublicate.

~ ~ ~

Apreciem că reglementarea procedurii camerei preliminare are multiple implicaţii asupra interpretării şi aplicării instituţiei nulităţilor procesuale.
Întrucât unele dintre cele mai controversate şi mai des întâlnite interpretări referitoare la nulităţi se regăsesc în materia analizei de legalitate efectuate în procedura camerei preliminare, socotim oportună evaluarea eficienţei actualei configuraţii a acestei faze procesuale, în sensul de a analiza posibilitatea sporirii competenţei judecătorului de cameră preliminară, fără însă a se suprapune cu rolul judecătorului fondului, precum şi de a stabili cu mai multă rigoare rolul judecătorului de cameră preliminară şi limitele acestui filtru procedural în economia procesului penal.
Intervenţiile legislative ar trebui, desigur, să se realizeze în lumina extinsei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale în materie (având în vedere că, prin soluţiile instanţei de contencios constituţional, camera preliminară a suferit transformări profunde, fiind cenzurate, pe această cale, lipsa de contradictorialitate, caracterul limitat al probatoriului admisibil pentru dovedirea nelegalităţilor etc.), precum şi a standardelor dreptului la un proces echitabil.
De exemplu, caracterul incomplet al probatoriului administrat în faza urmăririi penale ar putea fi cenzurat de judecătorul de cameră preliminară prin restituirea cauzei la parchet raportat la vădita şi grava încălcare a garanţiilor dreptului la un proces echitabil (o atare ipoteză ar putea fi respingerea în bloc a cererilor în probatoriu formulate de apărare ori respingerea solicitării de administrare a unor mijloace de probă a căror administrare în faza judecăţii s‑ar dovedi imposibilă, cum ar fi întocmirea unui raport de constatare tehnico‑ştiinţifică în baza prelevării de urme papilare).
De reformarea fazei camerei preliminare depinde însăşi supravieţuirea acesteia în cadrul reglementării procesual penale, având în vedere că Proiectul de lege din 18 iunie 2018, declarat neconstituţional în ansamblu la data de 29 iulie 2019, prevede desfiinţarea instituţiei camerei preliminare. Anterior acestui proiect de lege, se lansase în spaţiul public propunerea de abrogare întru totul a acestei instituţii, observându‑se că generează numeroase incompatibilităţi, a fost constatată neconstituţională sub multiple aspecte şi nu şi‑a atins scopul de scurtare a procesului penal, aşa cum a fost gândită iniţial, ci, dimpotrivă, a condus la prelungirea procedurii[1].

[1] A se vedea declaraţia din 2 mai 2018 a Ministrului Justiţiei, în cadrul lucrărilor Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei pe tema modificării legislaţiei penale (Tudorel Toader: Vom propune abrogarea reglementărilor privind camera preliminară, 3 mai 2018, disponibil on-line la adresa www.juridice.ro apud www.mediafax.ro). În opinia unui practicianjudecător, „(…) camera preliminară s-a dovedit a fi o instituţie cronofagă, generatoare de birocraţie şi deficitară pentru toate funcţiile procesuale, în mod deosebit pentru apărare şi pentru jurisdicţie”, sens în care propune, de asemenea, desfiinţarea acestei proceduri (L. Buta, Despre seismul provocat de Noul Cod de procedură penală, 30 mai 2018, disponibil on-line la adresa www.juridice.ro).

NNulitatile_Mares

Please follow and like us: