Blogul juridic Hamangiu isi propune sa va prezinte cat mai multe spete rezolvate, analize si comentarii, articole juridice, stiri despre evenimente din sfera juridica, jurisprudenta, doctrina, interviuri juridice si nu numai. Va prezentam de asemenea si extrase din cartile de drept publicate la Editura Hamangiu si dorim astfel sa va oferim un preview a informatiilor pe care le veti descoperi in lucrarile noastre.
In articolul de azi va oferim un scurt extras din lucrarea
„IZVOARELE DREPTULUI ADMINISTRATIV
Secțiunea 1. Considerații generale
În teoria generală a dreptului, termenul de izvor de drept are semnificația de sursă, de factor de determinare și creare a dreptului[1].
Noțiunea de izvor de drept are două accepțiuni[2]:
1. în sens material – acel ansamblu de condiții materiale și de realități obiective aflate în exteriorul dreptului ce se constituie în factori care determină o anumită reglementare prin norme juridice specifice sau, altfel spus, ansamblul factorilor (de natură economică, socială, politică, culturală, ideologică etc.) care determină apariția și conținutul unor norme juridice[3];
2. în sensul formal – forma de exprimare a voinței legiuitorului, prin care se reglementează o normă de conduită socială, astfel încât aceasta să devină voință de stat obligatorie, ce poate fi pusă în aplicare prin mijloace coercitive. Izvoarele formale sunt, la rândul lor, de două feluri: izvoare nescrise și izvoare scrise.
Cutuma sau obiceiul, ca izvor nescris al dreptului administrativ
În sensul cel mai general, cutuma este o normă de drept nescrisă consfințită printr-o practică îndelungată[4], în timp ce obiceiul este o lege nescrisă, drept sau obligație statornicite prin tradiție[5].
Având în vedere nevoia de rigoare ce trebuie să caracterizeze activitatea administrativă, conduita instituțiilor și a funcționarilor din administrație trebuie să fie supusă regulilor scrise, pentru a se înlătura, pe cât posibil, situațiile echivoce. De aceea, obiceiul, ca izvor al dreptului, și-a redus considerabil aplicabilitatea în acest domeniu. Există totuși situații în care obiceiul, bazat pe tradiție, să aibă câmp de exprimare, cum ar fi oficierea căsătoriei de către reprezentantul comunității în afara sediului primăriei sau în zilele de sărbătoare legală.
Izvoarele scrise ale dreptului administrativ
Din punct de vedere strict metodologic, izvoarele scrise ale dreptului administrativ pot fi împărțite în două mari categorii:
1. izvoare scrise oficiale, primordiale, de care orice persoană, autoritate publică sau instanță de judecată trebuie să țină cont; din această categorie fac parte toate actele normative emise de autoritățile statale, atât cele care îmbracă forma legii (Constituția, legea organică sau ordinară, ordonanțele de urgență și ordonanțele simple), cât și cele subordonate legii (hotărârile de Guvern, ordinele și instrucțiunile, regulamentele, metodologiile etc.), precum și actele administrative cu caracter normativ adoptate de autoritățile administrației publice locale autonome (hotărâri ale consiliilor locale sau județene).
2. izvoare scrise neoficiale, secundare, care pot fi invocate ca argument, dar a căror forță de impunere are caracter pur orientativ. Din categoria izvoarelor scrise neoficiale fac parte: jurisprudența și doctrina.
3.1. Izvoarele scrise oficiale
Una dintre trăsăturile fundamentale ale activității administrative este legalitatea. Această trăsătură are un caracter esențial, pornind de la faptul că scopul principal al activității administrative îl constituie efectuarea de servicii publice în conformitate cu legea. Ca urmare, legea constituie pilonul fundamental al activității administrative, fiind izvorul scris și esențial al administrației publice, care asigură acesteia coerența și forța necesare pentru a se autoimpune.
[1] D. APOSTOL TOFAN, Drept administrativ, vol. I, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 60 și C. MANDA, Drept administrativ, tratat elementar, ed. a V-a revăzută și adăugită, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 68.
[2] N. POPA, Teoria generală a dreptului, ed. a 3-a, Ed. C.H. Beck, București, 2008, p. 146.
[3] FL. COMAN-KUND, AL.-S. CIOBANU, op. cit., p. 62.
[4] Conform Dicționarului explicativ al limbii române, Editura Academiei, București, 1975, p. 224.
[5] Idem, p. 614”
Vă invităm să urmariti Blogul Juridic Hamangiu pentru și mai multe articole cu si despre cărți de drept esențiale in biblioteca tuturor profesionștilor, practicienilor, teoreticienilor, studenților și nu numai!
