Articole juridice, Blog Juridic, Carti juridice, Drept civil, Drept procesual civil, Noutati editoriale, Spete juridice

Drept civil. Drepturi reale principale. Notiuni generale privind patrimoniul

Like & Share

Lucrarea „Drept civil. Drepturile reale principale. Sinteze. Jurisprudenta. Grile” reprezinta una dintre cele mai solicitate carti la Editura Hamangiu iar astazi va oferim un extras din cuprinsul acesteia. Va oferim cateva informatii importante despre patrimoniu si ne bucuram daca va sunt utile. Mai mult, va invitam sa urmariti Blogul juridic Hamangiu pentru ca aici oferim cat de des avem ocazia extrase minunate din carti juridice de mare interes.

La Editura juridica Hamangiu sunt publicate cateva dintre cele mai bune carti de drept civil si drept procesual civil, drept penal si drept procesual penal, drept comercial, drept administrativ, drept constitutional si nu numai. 

Drept civil. Drepturile reale principale - Petruta-Elena Ispas

Astazi avem placerea sa aflam mai multe informatii despre patrimoniu. Iata mai jos extrasul din lucrarea „Drept civil. Drepturile reale principale. Sinteze. Jurisprudenta. Grile”:

CAPITOLUL I. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND PATRIMONIUL

I. Prezentare teoretică
1. Aspecte generale
Noțiune – potrivit art. 31 alin. (1) C. civ.: „Orice persoană fizică sau juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani”;
– patrimoniul poate fi definit, pe baza dispozițiilor Codului civil, ca reprezentând totalitatea drepturilor și obligațiilor ce pot fi evaluate în bani și care aparțin unui subiect de drept.

Conținut – patrimoniul are în conținutul său două elemente:
• latura activă a patrimoniului care constă în totalitatea drepturilor cu conținut patrimonial;
• latura pasivă a patrimoniului care constă în totalitatea obligațiilor (datoriilor) cu conținut patrimonial.

2. Elementele patrimoniului
Latura activă a patrimoniului
– în latura activă a patrimoniului sunt incluse toate drepturile care aparțin unui subiect de drept și care pot fi evaluate în bani; în această categorie a drepturilor patrimoniale sunt incluse drepturile reale și drepturile de creanță;
– în opoziție cu drepturile patrimoniale, în conținutul patrimoniului nu vor intra și drepturile nepatrimoniale cum ar fi dreptul la educație, dreptul la demnitate etc.[1]

Latura pasivă a patrimoniului
– în latura activă a patrimoniului sunt incluse toate obligațiile care aparțin unui subiect de drept și care pot fi evaluate în bani.

3. Caracterele juridice ale patrimoniului

Patrimoniul este o universalitate de drept/universalitate juridică
– caracterul juridic de universalitate de drept rezultă din conținutul acestuia; având în vedere că în conținutul juridic al patrimoniului intră totalitatea drepturilor și obligațiilor cu conținut evaluabil în bani, acestea sunt privite ca un tot unitar, fără să intereseze individualitatea unui drept sau a unei obligații ce intră în conținutul patrimoniului;
– conținutul patrimoniului are un caracter dinamic, pot interveni modificări ale elementelor componente, fără ca existența patrimoniului să fie afectată;
– spre deosebire de universalitatea de drept, Codul civil a reglementat, în art. 541, universalitatea de fapt. Potrivit dispozițiilor legale incidente:

„(1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acestuia sau prin lege. (2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte”.

– astfel:
• universalitate de fapt → ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acestuia sau prin lege;
• bunurile care intră în alcătuirea universalității de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte.
– așa cum se poate observa din dispozițiile legale prezentate mai sus, spre deosebire de universalitatea de drept care are în conținutul său atât latura activă, cât și latura pasivă a patrimoniului, în privința universalității de fapt legiuitorul vorbește despre „ansamblul bunurilor”, adică se referă doar la activ;
– de asemenea, trebuie observat că în privința universalității de fapt, destinația comună a bunurilor este stabilită prin voința proprietarului sau prin lege, spre deosebire de universalitatea de drept care există independent de o voință exprimată în acest sens;
– în privința bunurilor care alcătuiesc universalitatea de fapt, ele pot face, împreună sau separat, obiectul unor acte juridice de înstrăinare, însă, ca efect al acestor acte, universalitatea se diminuează deoarece în acest caz nu operează subrogația reală cu titlu particular[2], cum operează în anumite cazuri în privința universalității de drept.

Orice persoană are un patrimoniu
– potrivit art. 31 alin. (1) C. civ., „orice persoană fizică[3] sau persoană juridică[4] este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia”;
– în sensul legii civile, orice persoană are un patrimoniu;
– indiferent de latura activă sau pasivă care pot conduce la ideea că o persoană este solvabilă sau insolvabilă, în toate cazurile persoana fizică sau juridică are un patrimoniu;
– în privința persoanei fizice, trebuie analizate inclusiv dispozițiile art. 36 C. civ. care stabilesc următoarele: „drepturile copilului sunt recunoscute de la concepțiune, însă numai dacă el se naște viu; dispozițiile art. 412 referitoare la timpul legal al concepțiunii sunt aplicabile”;
– așadar, când se pune problema existenței patrimoniului, observăm că legea dă dreptul, atunci când este vorba de latura activă a patrimoniului, ca unui copil să i se recunoască drepturile încă din momentul concepției, cu singura condiție ca acest copil să se nască viu;
– în privința persoanei juridice, potrivit art. 187 C. civ., „orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general”;
– în momentul înființării, persoana juridică trebuie să aibă constituit un patrimoniu care să fie afectat desfășurării unei activități;
– în consecință, ca subiecte de drept civil, persoana fizică și persoana juridică sunt titulare a unui patrimoniu, compus din totalitatea drepturilor și obligațiilor care pot fi evaluate în bani și aparțin acestora.

Unicitatea patrimoniului
– indiferent de numărul drepturilor care compun latura activă a patrimoniului sau de numărul obligațiilor care compun latura pasivă a patrimoniului, patrimoniul este unic, așa cum rezultă și din
dispozițiile art. 31 alin. (1) C. civ.

Divizibilitatea patrimoniului
– patrimoniul poate face „obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni numai în cazurile și condițiile prevăzute de lege” [art. 31 alin. (2) C. civ.].
– potrivit dispozițiilor legale mai sus evocate, sunt încadrate în categoria patrimoniilor de afectațiune masele patrimoniale fiduciare constituite conform dispozițiilor legale, masele patrimoniale afectate exercițiului unei profesii autorizate, dar și alte patrimonii care sunt determinate cu această destinație;
– deși patrimoniul este unic, el poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni, în conformitate cu dispozițiile legale;
– divizibilitatea patrimoniului prezintă interes practic în momentul în care sunt incidente prevederile art. 32 C. civ., adică în situația în care operează un transfer intrapatrimonial;
– potrivit dispozițiilor legale incidente, „(1) În caz de diviziune sau afectațiune, transferul drepturilor și obligațiilor dintr-o masă patrimonială în alta, în cadrul aceluiași patrimoniu, se face cu respectarea condițiilor prevăzute de lege și fără a prejudicia drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale. (2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), transferul drepturilor și obligațiilor dintr-o masă patrimonială în alta nu constituie o înstrăinare”; în consecință, transferul intrapatrimonial nu reprezintă o înstrăinare deoarece bunul se găsește în fapt în același patrimoniu, dar în mase patrimoniale diferite. La momentul realizării transferului intrapatrimonial, nu trebuie afectate drepturile creditorilor asupra fiecărei mase patrimoniale;
– referitor la drepturile creditorilor cu creanțe născute în legătură cu o diviziune a patrimoniului, trebuie menționat art. 2324 C. civ., care stabilește regulile aplicabile acestor creanțe.

Inalienabilitatea patrimoniului
– patrimoniul, în integralitatea sa, este netransmisibil cât timp titularul său este în viață sau, după caz, cât timp titularul își desfășoară activitatea dacă titularul este o persoană juridică;
– drepturile care intră în conținutul laturii active a patrimoniului pot fi înstrăinate în mod individual, fără ca patrimoniul în totalitatea drepturilor sale cu conținut patrimonial să poată fi transmis;
– transmisiunea patrimoniului, în integralitatea sa, are loc în momentul decesului persoanei fizice sau în momentul încetării persoanei juridice, aceste aspecte urmând a fi analizate când vom vorbi despre funcțiile patrimoniului.

[1] În legătură cu drepturile nepatrimoniale, prin art. 252-257 C. civ. se stabilesc anumite reguli generale de apărare, de protecție. Cu toate că drepturile nepatrimoniale nu pot fi evaluate în bani, în cazul în care aceste drepturi sunt încălcate, prejudiciul cauzat va putea fi reparat în baza art. 253 alin. (4) C. civ., potrivit căruia, „de asemenea, persoana prejudiciată poate cere despăgubiri sau, după caz, o reparație patrimonială pentru prejudiciul, chiar nepatrimonial, ce i-a fost cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. În aceste cazuri, dreptul la acțiune este supus prescripției extinctive”. Astfel cum se poate observa, drepturile nepatrimoniale sunt acele drepturi care nu se bucură de o evaluare în bani; în caz de încălcare a acestor drepturi, se poate solicita repararea prejudiciului suferit; așadar se va naște un drept de creanță a celui care a suferit prejudiciul împotriva celui care a cauzat prejudiciul.

[2] Subrogația reală cu titlu particular va fi analizată la funcțiile patrimoniului.

[3] Persoana fizică este omul, privit individual, ca titular de drepturi și obligații civile [art. 25 alin. (2) C. civ.].

[4] Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulară de drepturi și obligații civile [art. 25 alin. (3) C. civ.].”

Lucrarea „Drept civil. Drepturile reale principale. Sinteze. Jurisprudenta. Grile” poate fi comandata aici. 

Vă invităm să urmariti Blogul Juridic Hamangiu pentru și mai multe articole cu si despre cărți de drept esențiale in biblioteca tuturor profesionștilor, practicienilor, teoreticienilor, studenților și nu numai! 

Like & Share

S-ar putea să te intereseze și