Cartea „Principiul ne bis in idem în contextul legislativ european” se dovedește a fi un reper important atât pentru magistrați și avocați, cât și pentru legiuitor sau pentru persoanele implicate, în diverse calități, în proceduri desfășurate în fața organelor judiciare.
În analiza acestei instituții, autoarea a realizat o amplă incursiune atât în sistemele de drept europene, cât și în diferitele domenii ale științei dreptului național, iar prezentarea și analiza celor trei elemente componente ale instituției – acuzație penală, idem și bis – s-au realizat cu preponderență prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a autorităților judiciare naționale.
În rândurile de mai jos vă oferim un scurt extras din lucrare:
„69. Redactarea dispoziţiei legale cuprinse în art. 6 CPP, referitoare la principiul pe care îl reglementează, respectă modalitatea de elaborare a actelor normative, cu referire expresă la stilul actelor normative şi la exprimarea conţinutului normativ prevăzute în Legea nr. 24/2000[1].
Revine doctrinei şi practicii judiciare dificila misiune de a analiza modalitatea în care se aplică în concret principiul analizat şi de a evidenţia elementele sale componente, cu particularităţile specifice domeniilor de aplicare corespunzătoare în dreptul intern, valorilor sociale şi raporturilor juridice consfinţite atât prin normele juridice de drept penal, financiar-fiscal, administrativ, civil, cât şi prin cele vizând circulaţia vehiculelor pe drumurile publice, traficul ilicit de droguri etc.
Studiind doctrina şi jurisprudenţa relevante în materie, am constatat că există o abordare relativ uniformă din perspectiva enunţării elementelor componente ale principiului ne bis in idem. Astfel, atât doctrina română[2], cât şi cea străină[1], precum şi jurisprudenţa dezvoltată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene se referă – în termeni diferiţi, dar, în esenţă, având un conţinut identic – la trei elemente componente:
a) primul element are în vedere determinarea naturii celor două seturi de proceduri, în sensul dacă acestea se circumscriu noţiunii de „acuzaţie penală”; în acest fel, ambele proceduri au la bază o „acuzaţie penală”;
b) al doilea element vizează identificarea elementului „idem factum”, respectiv identitatea dintre cele două „acuzaţii penale”, şi anume dacă faptele din prima procedură şi cele din cea de-a doua procedură sunt identice;
c) al treilea element presupune identificarea elementului „bis”, respectiv dacă a existat o dublare a procedurilor.
Pentru a se concluziona asupra aplicabilităţii acestui principiu într-o cauză concretă, organele judiciare procedează la analiza conjugată a celor trei elemente, astfel că aplicabilitatea principiului presupune îndeplinirea cumulativă a acestora.
Date fiind exprimarea concisă şi abstractă a principiului în legislaţia internă şi în cea a celorlalte state, precum şi vastitatea situaţiilor din practica judiciară în care se pune problema aplicabilităţii acestui principiu, am optat pentru varianta de a prezenta fiecare element în parte printr-o analiză unitară a doctrinei, a documentelor juridice internaţionale şi a jurisprudenţei relevante dezvoltate, deopotrivă, de cele două instanţe europene şi de autorităţile judiciare naţionale.
Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este primul document de garantare a drepturilor persoanei în relaţia cu statul al cărui cetăţean este, iar protocoalele adiţionale la Convenţie – printre care şi Protocolul nr. 7, care prevede la art. 4 regula ne bis in idem – au lărgit sfera acestor drepturi. (…)”
Pentru a afla mai multe detalii, vă invităm să consultați cartea „Principiul ne bis in idem în contextul legislativ european”.
