Articole juridice, Blog Juridic, Carti juridice, Drept civil, Noutati editoriale, Recenzii, Spete juridice, Stiri juridice

Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte în cazul divorțului, desființării căsătoriei și separării părinților

Like & Share

In randurile urmatoare, in cadrul Blogului Juridic Hamangiu, va oferim un scurt extras din lucrarea „Drepturile si obligatiile parintilor in cazul separarii”, lucrare in curs de aparitie la Editura Hamangiu.

Drepturile si obligatiile parintilor in cazul separarii - Dana Dobrin-Fatol

Exercitarea autorității părintești de către un singur părinte în cazul divorțului, desființării căsătoriei și separării părinților

  1. Aplicabilitate

– în cazul divorțului;

– în cazul desființării căsătoriei;

– în cazul separării, dacă unul dintre părinți intentează o acțiune în acest sens.

De menționat că art. 305 C. civ. dispune că nulitatea căsătoriei nu are niciun efect în privința copiilor, care păstrează situația de copii din căsătorie.

În cazul divorțului și desființării căsătoriei, instanța va stabili în mod obligatoriu și modalitatea de exercitare a autorității părintești, această mențiune fiind obligatorie. În conformitate cu art. 919 alin. (2) C. proc. civ.[1], când soții au copii minori, născuți înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptați, instanța se va pronunța asupra exercitării autorității părintești și a locuinței copiilor după divorț, precum și asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț.

De reținut: Exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către  un singur părinte nu se poate stabili amiabil, fără aprobarea instanței, niciunul dintre părinți neavând dreptul de a renunța la exercițiul drepturilor și obligațiilor sale de părinte.

2. Ce înseamnă motive temeinice?

Legea nr. 272/2004 – Art. 36 alin. (7)

Se consideră motive întemeiate pentru ca instanța să decidă ca autoritatea părintească să se exercite de către un singur părinte alcoolismul, boala psihică, dependența de droguri a celuilalt părinte, violența față de copil sau față de celălalt părinte, condamnările pentru infracțiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracțiuni cu privire la viața sexuală,  infracțiuni de violență, precum și orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către acel părinte a autorității părintești.


Practică judiciară

Pentru a dispune exercitarea autorității părintești de către unul din părinți, nu este suficientă manifestarea de voință a unuia sau altuia dintre soți, ci instanța trebuie să constate că există o situație excepțională sau că riscul ca minorul să sufere ca urmare a continuării custodiei comune să fie atât de mare încât să nu poată fi acceptat[2].

În plus, nu trebuie să existe nicio așteptare ca problemele părinților să poată fi rezolvate în viitorul apropiat.

De asemenea, în aprecierea interesului minorului, prezintă importanță nu numai condițiile materiale ale unuia dintre părinți, ci și alte elemente precum vârsta minorului, comportamentul părinților față de copil, atașamentul acestuia față de părinți.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău, la data de 07.03.2016, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, pronunțarea unei hotărâri prin care să dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părți, din vina exclusivă a pârâtului, revenirea reclamantei la numele avut anterior, exercitarea autorității părintești exclusiv de către reclamantă cu privire la minoră, stabilirea domiciliului minorei la mamă și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, a arătat reclamanta că, la scurt timp după încheierea căsătoriei, au apărut neînțelegeri. Astfel, pe fondul consumului de alcool, pârâtul a lovit-o pe reclamantă în repetate rânduri. Potrivit reclamantei, în data de 31.01.2016, pârâtul a provocat scandal și a agresat-o mai întâi fizic, iar apoi verbal pe soția sa. Cu același prilej a fost agresată și fiica cuplului, de către tată, în zona capului.

În aceste condiții, reclamanta a fost nevoită să se mute la mama sa împreună cu minora; totodată, a solicitat emiterea unui ordin de protecție, Judecătoriei Bacău.

(…) Noul cod civil instituie regula în sensul că, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți. Această prevedere are la bază prezumția că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în aceleași condiții și în caz de divorț al părinților.

Custodia comună asigură dreptul copilului la grija părintească normală și permanentă din partea ambilor părinți, precum și prezența acestora în viața sa și după divorț, părinții având aceeași responsabilitate și posibilitate de a lua decizii referitoare la problemele importante din viața copilului.

Excepția prevăzută de lege este atunci când, din motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți (părinte custodian).

(…) Analizând probatoriul administrat în cauză, instanța a apreciat că modalitatea în care tatăl și-a exercitat drepturile și îndatoririle părintești, de natură a crea fiicei sale minore o stare de pericol, precum și lipsa de cooperare dintre părți, constituie un motiv întemeiat ca, cel puțin pentru moment, autoritatea părintească să fie exercitată exclusiv de reclamantă.

Astfel că, având în vedere conținutul referatelor de anchetă psiho-socială socială atașate la dosar, depozițiile martorilor audiați, raportate la vârsta și interesul superior al minorei, modul în care părinții și-au exercitat drepturile și îndatoririle părintești, instanța, în temeiul art. 398 C. civ., a dispus ca autoritatea părintească cu privire la minoră să se exercite exclusiv de către reclamantă.

În ceea ce privește cererea de stabilire a domiciliului minorei la reclamanta- pârâtă, instanța a admis-o. (…)


Nu doar alcoolul și violența fizică sunt motive temeinice, ci și violența verbală și lipsa contribuirii la creșterea și educarea minorului[3]:

Prima instanță a reținut că din relația de căsătorie a părților a rezultat minorul (…). După divorț s-a dispus ca autoritatea părintească față de minor să fie exercitată de mama reclamantă, s-a stabilit locuința minorului la mamă, pârâtul fiind obligat la plata unei contribuții de întreținere în cuantum de 1/4 din venitul net realizat lunar.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză, a rezultat că pârâta și concubinul acesteia l-au bătut pe minor și l-au izgonit din casă, pentru că minorul a luat o notă mică la școală și a stat pe străzi, neavând unde să meargă. De asemenea, martorii au arătat că pârâta a fost plecată în străinătate 3 luni, perioadă în care minorul a rămas în grija concubinului acesteia și a mamei concubinului. Din vara anului 2012, minorul nu a mai plecat din locuința reclamantului, iar pârâta nu a contribuit cu nimic la întreținerea acestuia.

Minorul, fiind audiat în camera de consiliu, în conformitate cu dispozițiile art. 264 C. civ., a arătat că nu dorește să se întoarcă în locuința mamei. Totodată, din concluziile anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantului, a reieșit că minorul este sănătos, crește și se dezvoltă normal, este supravegheat de tatăl său și de bunicii paterni, îndeplinind toate condițiile materiale și morale pentru creșterea și întreținerea copilului. Mama a fost în vizită la domiciliul reclamantului de două ori în localitate și i-a dat acestuia suma de 20 lei.

Față de prevederile art. 496 alin. (3), art. 403, art. 263 alin. (1) C. civ., și dispozițiile Legii nr. 272/2004, conform cărora interesul superior al copilului este criteriul după care se va călăuzi instanța pentru a decide cu privire la situația acestuia, având în vedere probatoriul administrat în cauză, prima instanță a constatat că împrejurările avute în vedere la pronunțarea sentinței nr. 1777/2011 s-au modificat și a apreciat că este în interesul minorului ca aceasta să locuiască împreună cu tatăl său. În consecință, a stabilit locuința minorului la domiciliul reclamantului.

Având în vedere prevederile art. 398 C. civ. și ținând cont de interesul superior al minorului, raportat la atitudinea pârâtei care a avut un comportament violent față de acesta și care, din vara anului 2012, nu a mai contribuit cu nimic la întreținerea acestuia, prima instanță a dispus ca autoritatea părintească, cu privire la minor, să fie exercitată numai de reclamant.

 

Consumul de alcool, chiar în exces, care nu pune în pericol creșterea și educarea copiilor, nu constituie motiv de a se stabili exercitarea autorității părintești de către un singur părinte și nici motiv de a nu permite legături personale cu părintele la care copiii nu locuiesc[4]:

În speță, părțile au divorțat la solicitarea intimatei, reținându-se culpa ambilor soți la destrămarea relațiilor de familie, instanța reținând la acel moment că părțile în domiciliul comun au condiții optime de creștere și educare a minorilor, minora fiind crescută mai mult de bunica maternă, iar minorul de tată, bunica maternă ocupându-se de creșterea acestuia în ultimul an al conviețuirii părților.

Prin dec. civ. nr. 141/2013, Trib. Galați a reținut că susținerea apelantei, în sensul că ar fi fost agresată fizic și verbal de către soț, nu a fost dovedită, instanța apreciind, față de împrejurarea că tatăl consuma băuturi alcoolice, ca domiciliul minorilor să fie stabilit la mamă.

Este adevărat că și în apel intimata-pârâtă a depus înscrisuri pentru a face dovada că reclamantul este consumator de băuturi alcoolice, dar împrejurarea că acesta ar fi avut impact cu legea penală pentru conducere sub influența alcoolului în 2009, în timp ce se afla în Italia, nu justifică stabilirea unui program de vizitare pentru minori formal la domiciliul mamei, în condițiile în care este evident că relațiile dintre foștii soți sunt extrem de tensionate.

Faptul că modalitatea de vizitare stabilită de instanța de fond în numele interesului minorilor este excesivă, rezultă din formularea cererii de chemare în judecată pentru acțiunea de divorț făcută de intimată, din conținutul programului de vizitare propus prin întâmpinare de aceasta.

Astfel, intimata-pârâtă a invocat inadmisibilitatea cererii, motivând că dreptul minorilor de a avea relații personale cu tatăl nu poate fi prestabilit, respectiv circumscris unui program, prezumând ca stabilirea programului de vizitare să se facă prin acordul părinților și, deși a invocat drept cauză a acordului ca vizita tatălui să se facă doar la domiciliul său datorită faptului că acesta este consumator de alcool, a fost de acord ca minorii să petreacă la domiciliul tatălui în fiecare an a 2-a zi de Crăciun și de Paști, respectiv 15 zile în vacanța de vară.

Minorii au locuit în fostul domiciliu comun al părților – imobil care, potrivit referatului de anchetă socială întocmit, asigură confortul corespunzător pentru minori să fie primiți în vizită. Tatăl este evident atașat afectiv de aceștia, a contribuit efectiv la creșterea și educarea lor și este normal și în interesul minorilor ca această relație de familie să subziste, indiferent de faptul că părinții au divorțat.

Nu s-a făcut dovada că apelantul în timpul căsătoriei sau ulterior desfacerii căsătoriei ar fi avut manifestări necorespunzătoare față de minori, că prin atitudine ar fi dovedit că nu are reprezentarea responsabilității de părinte, conduita acestuia față de minori i-ar fi influențat negativ pe aceștia în comportament și educație.

Rețeta medicală depusă de intimată dovedește un diagnostic sever legat de consumul de alcool, dar și împrejurarea că apelantul conștientizează problema și face efortul depășirii dificultăților prin administrarea de medicație corespunzătoare.

Tribunalul a apreciat că, dacă intimata – care a conviețuit cu apelantul – a fost de acord ca minorii să meargă la domiciliul tatălui, să locuiască la acesta 15 zile în fiecare vară, comportamentul acestuia față de minori nu creează niciun pericol pentru dezvoltarea corespunzătoare a acestora și, până la proba contrară, interesul minorilor – ai căror părinți au divorțat – este să se bucure și de afecțiunea tatălui, de sprijinul și îndrumarea acestuia.

Cum relațiile părinților sunt extrem de tensionate, pentru ca dreptul de a avea legături personale să fie efectiv, instanța a încuviințat un program de vizitare care să permită luarea minorilor la domiciliul tatălui.

 

Lipsa implicării unuia dintre părinți în viața copilului poate duce, de asemenea, la soluția exercitării autorității părintești de către un singur părinte[5]:

Deși, aparent, situația copilului nu este afectată de absența mamei în sensul posibilității pentru tată de a lua hotărâri legate de copil, întrucât a putut fi înscrisă la școală, a fost internată pentru o intervenție chirurgicală, în realitate, având în vedere:

– lipsa aproape totală de implicare a mamei în viața fetiței de la data separării părților – survenită în urmă cu mai mult de 5 ani;

– lipsa posibilității de a o contacta;

– lipsa de interes a mamei pentru situația minorei cu care nu păstrează niciun contact direct, în viața căreia nu se implică decât strict material prin remiterea pensiei de întreținere;

– lipsa dovezilor privind existența unor elemente de stabilitate în viața mamei privind locuința, serviciul, mediu și relațiile sociale, se apreciază că reprezintă motive temeinice pentru a se concluziona că nu contravine interesului superior al minorei ca autoritatea părintească să se exercite exclusiv de tată, iar prin această măsură nu se consfințește decât o stare de fapt preexistentă.

Prin această măsură nu înseamnă că drepturile mamei față de copilul său sunt îngrădite – mai curând este degrevată de obligații – întrucât, potrivit alin. (5) al art. 36 din Legea nr. 272/2004, ambii părinți, indiferent dacă exercită sau nu autoritatea părintească, au dreptul de a solicita și de a primi informații despre copil din partea unităților școlare, unităților sanitare sau a oricăror altor instituții.

 

Totuși, există și cazuri în care instanța de judecată a considerat că dezinteresul unuia dintre părinți nu este motiv suficient pentru a dispune exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către celălalt părinte[6]:

În sensul respingerii cererii a decis Judecătoria Aiud, în care s-a cerut stabilirea autorității părintești doar în favoarea tatălui pentru a putea exercita această autoritate cu privire la minor, în vederea eliberării unui pașaport nou minorului care are rezidență în Spania, având în vedere că mama minorului care ar fi trebuit să-și exercite acest drept nu dorește și nu se cunoaște unde este, fiind plecată cu un alt bărbat.

În cauză, părțile au fost căsătorite și, prin sentința de divorț, autoritatea părintească asupra copilului lor minor a fost stabilită în comun. (…)

Analizând cererea formulată de reclamant, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Codul civil a instituit regula potrivit căreia, după divorț, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, operând prezumția (art. 397) că este în interesul superior al copilului ca autoritatea părintească să se exercite în comun.

Excepția de la regulă este conținută în art. 398 care prevede că, dacă există motive întemeiate de natură a sugera că nu ar fi în interesul superior al copilului ca ambii părinți să păstreze autoritate părintească, instanța de tutelă poate hotărî ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinți, celălalt părinte necustodian păstrând dreptul de a veghea asupra modului de creștere și educare a copilului, precum și dreptul de a consimți la adopția acestuia.

În acest sens, potrivit art. 507 C. civ., un părinte care nu este mort, nu este declarat mort sau nu este incapabil de a-și exprima voința are autoritate părintească deplină asupra copilului sub rezerva cazului în care instanța, din motive bine întemeiate ce țin de interesul superior al copilului (de exemplu, cazuri de abuz, exploatare, neglijență, etc.) i-a retras acestui părinte autoritatea părintească asupra minorului (conform art. 398 sau art. 399) sau, mai mult, l-a decăzut din drepturile părintești (conform art. 508).

Reclamantul are posibilitatea să solicite instanței de tutelă suplinirea consimțământului părintelui necustodian, raportat la fiecare situație în care se găsește minorul.

 

La fel, în speța citată în continuare, instanța de recurs a modificat hotărârea din apel, în sensul exercitării autorități părintești în comun de către ambii părinți motivând că, deși tatăl nu pare prea preocupat de soarta copilului său pe care îl vizitează foarte rar, iar în fața instanței de fond a fost de acord cu exercitarea autorității exclusive a mamei, schimbarea în bine a atitudinii tatălui în recurs arată intenția acestuia de a se implica pe viitor în educația băiatului[7]:

(…) fiind în interesul superior al copilului ca acesta să primească îngrijire și ghidare din partea ambilor părinți, legiuitorul a stabilit prezumția de autoritate părintească comună care poate fi răsturnată doar printr-o argumentație extrem de serioasă.

Exercițiul autorității părintești după divorț constă în consultarea părinților la luarea deciziilor importante pentru copil (de exemplu, alegerea școlii la care copilul va studia, a medicului de familie, a cursurilor extrașcolare), în timp ce cu privire la actele curente va decide părintele la care locuiește efectiv.

Codul civil nu reglementează foarte clar situațiile în care judecătorul poate dispune exercitarea autorității părintești de un singur părinte.

Dificultatea rezidă în aprecierea „motivelor întemeiate”, altele decât cele menționate de art. 507 C. civ. În practică au fost considerate astfel de motive consumul de alcool, de droguri, violențele exercitate de către unul dintre părinți sau stabilirea unuia dintre părinți în străinătate.

Or, în speță, nu s-a făcut dovada existenței unor împrejurări deosebite care să justifice retragerea autorității părintești a recurentului asupra copilului său. Astfel, deși tatăl nu pare foarte preocupat de soarta copilului său pe care îl vizitează foarte rar, iar la fond a fost de acord cu exercitarea autorității exclusive a mamei, curtea consideră că schimbarea în bine a atitudinii tatălui în recurs arată intenția acestuia de a se implica pe viitor în educația băiatului. Or, imaginea tatălui este extrem de importantă în evoluția băieților, iar dispariția ei totală poate influența iremediabil dezvoltarea psihică a lui și-i poate crea mai târziu percepția că a fost abandonat. Prin urmare, interesul superior al copilului reclamă instituirea autorității comune.

În același timp, recunoașterea autorității comune nu înseamnă pentru tată numai dreptul de a fi consultat în luarea deciziilor importante, ci și obligația de a se implica mai mult în creșterea copilului, de a plăti la timp pensia de întreținere, de a-și vizita periodic copilul și de a se interesa de soarta lui.

 

Deși legiuitorul enumeră, cu titlu exemplificativ, anumite comportamente ce pot fi catalogate drept motive temeinice, instanța judecătorească își poate construi scheletul deciziei, apelând la aceste dispoziții legale atunci când, din întreg probatoriul administrat, ajunge la concluzia că scindarea autorității părintești este exclusiv în interesul superior al copilului și reprezintă o măsură de protecție, și nicidecum o sancțiune aruncată pe umerii părintelui care, uneori, poate fi o simplă victimă a celuilalt partener de viață[7].

 

[1] Alin. (2) a fost completat prin art. 8 pct. 20 din Legea nr. 140/2022 (M. Of. nr. 500 din 20 mai 2022), cu data de intrare în vigoare la 18 august 2022. Anterior acestei date, alin. (2) are următorul conținut: „Când soții au copii minori, născuți înaintea sau în timpul căsătoriei ori adoptați, instanța se va pronunța asupra exercitării autorității părintești, precum și asupra contribuției părinților la cheltuielile de creștere și educare a copiilor, chiar dacă acest lucru nu a fost solicitat prin cererea de divorț”.

[2] Jud. Bacău, dec. nr. 5427 din 26 septembrie 2016, rolii.ro.

[3] Jud. Moldova Nouă, sent. civ. nr. 59 din 12 februarie 2013, rolii.ro.

[4] În acest sens s-a pronunțat Jud. Târgu Bujor, ca instanță de fond, dar și Trib. Galați, ca instanță de apel. Hotărârea din apel a fost atacată cu recurs, respins ca inadmisibil, prin dec. civ. nr. 441/R din 5 noiembrie 2014, în P.R. nr. 12/2015.

[5] Jud. Buzău, dec. civ. nr. 382 din 30 ianuarie 2019, rolii.ro.

[6] Jud. Aiud, sent. civ. nr. 650 din 20 aprilie 2012, rolii.ro.

[7] C.A. Galați, dec. civ. nr. 452/R din 18 septembrie 2013, în P.R. nr. 2/2015.

[8] B. MOLOMAN, Despre scindarea autorității părintești și „motivele temeinice” care justifică măsura. O scurtă analiză, în Revista de Dreptul Familiei nr. 2/2021, p. 356.

 

Cartea poate fi achizitionata din shop-ul Editurii Hamangiu: „Drepturile si obligatiile parintilor in cazul separarii” 

Cititi si:

Drepturi patrimoniale şi drepturi nepatrimoniale (extrapatrimoniale)

Like & Share

S-ar putea să te intereseze și