Capitolul X. Procedura succesorală notarială – extras din Admiterea în notariat. Sinteze teoretice și teste grilă | Autori: Adina R. Motica, Oana-Elena Buzincu, Veronica Stan

Conform art. 233 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, în funcţie de natura sa litigioasă sau nelitigioasă, procedura succesorală este numai de competenţa instanţei de judecată sau a notarului public [1].

1. DESCHIDEREA PROCEDURII SUCCESORALE

1.1. Deschiderea procedurii succesorale notariale

Articolul 101 din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, prevede faptul că procedura succesorală notarială se deschide la cererea moştenitorilor sau a oricărei persoane interesate, precum şi a secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii moştenirii. Secretarii consiliilor locale transmit sesizările pentru deschiderea procedurii succesorale Camerei care ţine registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, sesizările urmând a fi înscrise în acest registru. Modul de repar- tizare a cauzelor succesorale astfel transmise se stabileşte de către preşedintele Camerei, astfel încât acestea să fie repartizate în mod echitabil fiecăruia dintre notarii publici competenţi (art. 243 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare).

1.2. Competenţa notarului public de soluţionare a procedurii succesorale

Notarul public sesizat are obligaţia de a-şi verifica în prealabil competenţa teritorială, mai precis ca defunctul să fi avut ultimul domiciliu în circumscripţia judecătoriei în care notarul public îşi desfăşoară activitatea. În cazul în care cel dintâi notar public sesizat constată că succesiunea este de competenţa altui notar public, se desesizea- ză, fără a mai cita părţile, informându-l pe solicitant cu privire la notarul competent să îndeplinească procedura succesorală.
În cazul în care în circumscripţia unei judecătorii sunt mai mulţi notari publici, competenţa de îndeplinire a procedurii succesorale aparţine primului notar public sesizat. Notarul public va verifica dacă procedura succesorală nu s-a deschis la un alt notar public din circumscripţia aceleiaşi judecătorii, cercetând în acest scop registrul de evidenţă a succesiunilor, potrivit regulamentului.

1. În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, competenţa aparţine notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe cel puţin un bun imobil [art. 101 alin. (4) din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare].
2. În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se re- găsesc bunuri imobile pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în circumscripţia sa să existe bunuri mobile [art. 101 alin. (5) din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare].

[1] În cazul în care, în cauza succesorală, există elemente de extraneitate se vor aplica cu prioritate prevederile Regulamentului UE nr. 650/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 4 iulie 2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti şi acceptarea şi executarea actelor autentice în materie de succesiuni şi privind crearea unui certificat european de moştenitor, intrat în vigoare în 17 august 2015 (J. O. nr. 201L din 27 iulie 2012).

3. În cazul în care ultimul domiciliu al defunctului nu este în România, iar în patrimoniul succesoral nu se regăsesc bunuri pe teritoriul României, competent este notarul public cel dintâi sesizat.

Observaţie: regulile de mai sus se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor decedate al căror ultim domiciliu nu este cunoscut [art. 101 alin. (6) din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare].

Observaţie: în cazul în care în certificatul de deces se precizează doar statul pe al cărui teritoriu defunctul a avut ultimul domiciliu, se aplică în mod corespunzător prevederile de mai sus [art. 101 alin. (7) din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare].

4. Competenţa teritorială a dezbaterii cauzelor succesorale ale comorienţilor aparţine primului notar public sesizat, competent cu dezbaterea succesiunii oricăruia dintre decedaţi [art. 241 alin. (4) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare].

5. În cazul moştenirilor succesive, moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre notarii publici care îşi desfăşoară activitatea într-un birou individual sau într-o societate profesională din circumscripţia teritorială a judecătoriei în care şi-a avut ultimul domiciliu acela dintre autori care a decedat cel din urmă [art. 15 lit. b) din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare].

Potrivit art. 102 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, cererea de deschidere a procedurii succesorale poate fi făcută de:
– oricare dintre succesibili;
– creditorii succesiunii;
– creditorii succesibililor;
– altă persoană care justifică un interes legitim (de exemplu, procurorul atunci când unul dintre succesibili este minor).

La primirea cererii de deschidere a procedurii succesorale, notarul public verifică dacă aceasta cuprinde toate elementele expres prevăzute de lege, în caz contrar indicând solicitanţilor să o completeze. În acest sens, se vor menţiona:
– datele de stare civilă ale defunctului;
– numele, prenumele şi domiciliul moştenitorilor prezumtivi;
– bunurile defunctului, cu menţionarea valorii acestora;
– pasivului succesoral.

Cererea va fi înscrisă în registrul succesoral al notarului public, după înregistrarea în evidenţele succesorale ţinute la nivelul Camerelor.

1.3. Dovada decesului şi a ultimului domiciliu

Dovada decesului şi a ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces. În cazul hotărârilor judecătoreşti declarative de moarte, rămase definitive, dovada se face cu certificatul de deces eliberat în condiţiile Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată [1].
Certificatul de deces al unui cetăţean român, eliberat de o autoritate străină, necesar la dezbaterea procedurii succesorale, va fi transcris în registrul de stare civilă din România în condiţiile Legii nr. 119/1996.

[1] Republicată în M. Of. nr. 339 din 18 mai 2012.

Certificatul de deces eliberat de o autoritate străină se apostilează sau, după caz, se supralegalizează, cu excepţia cazurilor în care a fost emis de autoritatea competentă a unui stat cu care România are convenţie sau tratat de recunoaştere reciprocă a actelor de stare civilă.
Pentru a fi înregistrat în evidenţele succesorale ale Camerei şi Uniunii, certificatul de deces trebuie să cuprindă cel puţin următoarele menţiuni:
– numele şi prenumele defunctului;

– data decesului (zi/lună/an);
– codul numeric personal sau data naşterii;
– ultimul domiciliu ori, după caz, reşedinţa obişnuită a defunctului.

Observaţie: dacă la rubrica ultimul domiciliu sau ultima reşedinţă obişnuită a defunctului este menţionat numai numele ţării, fără a se preciza şi localitatea, în aplicarea art. 954 alin. (3) din Codul civil [1], cauza succesorală se înscrie în RNNES şi, ulterior, în Registrul de evidenţă a procedurilor succesorale, ţinut de Camera în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea notarul public care soluţionează succesiunea.

[1] Potrivit acestui articol, dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moştenirea se deschide la locul din ţară aflat în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să existe cel puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii
moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu condiţia ca în această circumscripţie să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moştenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii este în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat.

2. MĂSURI DE INVENTARIERE ŞI CONSERVARE A BUNURILOR SUCCESORALE

2.1. Inventarierea bunurilor succesorale

În conformitate cu dispoziţiile art. 103 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, la cererea persoanelor interesate, se va proceda la inventarierea bunurilor succesorale, în condiţiile prevăzute de lege.

Observaţie: dacă nu există cerere anterioară pentru deschiderea procedurii succesorale, cererea de inventariere ţine loc şi de cerere de deschidere a acestei proceduri.

Cererea de inventariere poate fi făcută de:
– orice succesibil;
– executorul testamentar;
– creditorii defunctului;
– creditorii moştenitorilor;
– orice altă persoană care justifică un interes.

La primirea cererii de efectuare a inventarului, notarul va anunţa succesibilii despre efectuarea inventarului.
Inventarul poate fi făcut şi de către o altă persoană desemnată de notarul public în baza unei împuterniciridate în acest sens.
În situaţia în care bunurile moştenirii se află în circumscripţii judecătoreşti diferite, notarul public sesizat va solicita efectuarea inventarului prin comisie rogatorie. Notarul public care va efectua în acest caz inventarul, va fi desemnat de către notarul care instrumentează cauza succesorală prin cererea adresată şi cu acordul celui dintâi [art. 103 alin. (3) din Legea nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 244 alin. (10) teza a II-a din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare].

La întocmirea inventarului pot participa succesibilii sau, după caz, executorul testamentar, creditorii şi 2 martori.

Observaţie: în cazul în care succesibilii, executorul testamentar sau creditorii refuză să semneze procesul-verbal, semnătura martorilor este suficientă pentru îndeplinirea procedurii.

Potrivit art. 1116 alin. (1) C. civ., procesul-verbal de inventariere cuprinde:
– enumerarea
– descrierea
– evaluarea

… a bunurilor ce se aflau în posesia defunctului la data deschiderii moştenirii.

Observaţie: în procesul-verbal de inventariere se înscriu şi menţiuni cu privire la pasivul succesoral, în măsura în care acesta este cunoscut.

Cu privire la bunurile despre care se susţine că sunt proprietatea altei persoane, se va menţiona motivul pentru care se aflau în deţinerea defunctului la data decesului, iar cu privire la bunurile defunctului care se află în deţinerea unei alte persoane, se precizează locul unde se află şi motivele pentru care se găsesc acolo.
În cazul în care unul dintre succesibili sau altă persoană care are în posesie bunuri din patrimoniul defunctului se opune la efectuarea inventarului, notarul va întocmi un proces-verbal în care va face menţiune despre opunere şi va indica persoanelor care insistă la inventariere să solicite instanţei competente să dispună efectuarea inventarului.

Observaţie: potrivit art. 1118 C. civ., dacă în timpul efectuării inventarului se vor găsi sume de bani, hârtii de valoare, cecuri sau alte valori, se vor depune în depozitul notarial sau la instituţie specializată, făcându-se menţiuni despre aceasta şi în procesul-verbal de inventariere.

→ din sumele de bani găsite la inventariere se vor lăsa moştenitorilor sau celor care locuiau cu defunctul şi gospodăreau împreună cu acesta sumele necesare pentru:

– întreţinerea persoanelor ce erau în sarcina celui decedat, pentru maximum 6 luni;
– plata sumelor datorate în baza contractelor individuale de muncă sau pentru plata asigurărilor sociale;
– acoperirea cheltuielilor pentru conservarea şi administrarea bunurilor moştenirii.

Observaţii:

1. În cazul în care instanţa a dispus efectuarea inventarului, notarul îl va efectua, fără să mai ţină seama de vreo opoziţie, iar în procesul-verbal de inventariere va menţiona că inventarierea se face în baza hotărârii judecătoreşti;
2. Inventarul succesoral se întocmeşte în mod obligatoriu, potrivit art. 244 alin. (6) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 36/1995, republicată, cu modificările ulterioare, în cazurile în care este cerut de oricare dintre părţi, de creditori sau dacă se solicită lichidarea pasivului succesoral. Dacă bunurile înscrise în procesul-verbal de inventariere sunt afectate garantării unor creanţe, acestea se vor înscrie ca atare, cu menţionarea creditorilor;
3. Dacă la efectuarea inventarului se găsesc arme, muniţii, materiale explozibile sau alte substanţe interzise,
notarul public solicită de îndată intervenţia organului de poliţie, urmând ca acesta să le ridice pe bază de proces-verbal care va fi ataşat la procesul-verbal de inventariere;
4. În cazuri urgente, la cererea oricărei persoane care justifică un interes, punerea sigiliilor asupra bunurilor succesorale se poate face şi înainte de întocmirea inventarului, exceptându-se bunurile necesare membrilor familiei defunctului care au locuit cu acesta.

2.2. Conservarea bunurilor succesorale

Potrivit art. 1117 alin. (1) C. civ., dacă există pericol de:
– înstrăinare
– pierdere
– înlocuire
– distrugere
… a bunurilor, notarul va putea pune bunurile sub sigiliu sau le va preda unui custode.

Totodată, art. 1117 C. civ. prevede şi faptul că poate fi numit custode, cu acordul tuturor celor interesaţi, unul dintre succesibili, iar în caz contrar o altă persoană aleasă de către notarul public.
– în cazul în care conservarea bunurilor moştenirii necesită anumite cheltuieli, acestea vor fi făcute, cu încuviinţarea notarului, de către custode sau, în lipsa custodelui, de un curator special, numit de notar pentru administrarea bunurilor;
– bunurile date în custodie sau în administrare se predau pe baza de proces-verbal semnat de notar şi de custode sau curator. Dacă predarea are loc concomitent cu inventarierea, se va face menţiune în procesul-verbal, un exemplar al acestuia predându-se custodelui sau curatorului.
– custodele sau curatorul este obligat să restituie bunurile şi să dea socoteală notarului asupra cheltuielilor
de conservare sau administrare a acestor bunuri la finalizarea procedurii succesorale sau atunci când notarul consideră necesar.

Observaţie: oricine se consideră vătămat prin măsurile de conservare şi de administrare luate de notarul public, poate face plângere la instanţa judecătorească competentă.
Pachet-Admiterea-in-notariat

Vezi extrasul complet AICI!

Please follow and like us: