Extras din volumul Drept procesual civil. Ediția a 5-a. Autori: Gabriel Boroi, Mirela Stancu

Drept procesual civil_Ed5_homepage

§4. Posibilitatea formulării apărărilor de fond în cadrul contestaţiei la executare

Cât privește problema formulării unor apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare, evocată mai sus, așa cum am arătat, art. 713 alin. (1) C.proc.civ. prevede că, dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătoreşti sau arbitrale, debitorul nu va putea invoca pe cale de contestaţie motive de fapt sau de drept pe care le‑ar fi putut opune în cursul judecăţii în primă instanţă sau într‑o cale de atac ce i‑a fost deschisă.

Aşadar, indiferent de felul contestaţiei la executare, pe această cale nu se poate modifica sau anula hotărârea judecătorească [1] ori arbitrală [2] pusă în executare.
Instanţa care soluţionează contestaţia la executare se limitează să cerceteze dacă actele de executare se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind executarea silită sau, când este cazul, stabileşte întinderea, înţelesul ori aplicarea dispozitivului hotărârii ce se execută [3]

Cu toate acestea, anumite apărări de fond pot fi invocate pe calea contestației la executare și atunci când titlul executoriu pus în executare este reprezentat de o hotărâre judecătorească sau arbitrală, însă, în aceste cazuri, admisibilitatea apărărilor de fond este subordonată condiţiei esenţiale de a nu se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a hotărârii puse în executare. Ca atare, ori de câte ori contestatorul, prin motivul de contestaţie invocat, lasă neatins fondul procesului definitiv judecat prin hotărârea ce se execută, contestaţia este admisibilă, căci nu aduce atingere sus‑menţionatului principiu.

Aşa fiind, rezultă că, atunci când titlul executoriu este o hotărâre judecătorească sau arbitrală, singurele apărări de fond care pot fi invocate pe calea contestaţiei la executare sunt cele care vizează cauze de stingere a obligaţiei (cum ar fi plata, compensația legală etc.) care nu puteau fi valorificate în procesul în care s‑a pronunțat hotărârea ce constituie titlu executoriu, deoarece au intervenit după momentul la care nu mai era în curs nici judecata în primă instanță, nici judecata într‑o cale de atac în care, potrivit legii, ar fi fost posibilă invocarea lor [4].
Astfel, dacă, de exemplu, se susţine stingerea datoriei prin plată, plăţile anterioare, dacă nu au fost invocate cu ocazia procesului în care s‑a pronunțat hotărârea ce constituie titlu executoriu, nu pot justifica introducerea unei contestaţii la executare [5], putând fi luate în considerare numai plăţile care nu puteau fi invocate la judecata în primă instanță sau în calea de atac a apelului [6].
Regula de mai sus, cu privire la inadmisibilitatea apărărilor de fond în cadrul contestaţiei la executare, care se aplică întotdeauna atunci când este vorba despre o hotărâre judecătorească sau arbitrală, trebuie nuanţată în cazul celorlalte titluri executorii.
În cazul acestor titluri executorii, potrivit art. 713 alin. (2) C.proc.civ., astfel cum acest text de lege a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 [7], se pot invoca în contestaţia la executare şi motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, însă numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală pentru desfiinţarea lui, inclusiv o acţiune de drept comun [8].
Aceste dispoziții legale necesită anumite precizări pentru delimitarea cazurilor în care pot fi formulate apărări de fond în cadrul contestației la executare, atunci când titlul pus în executare este altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală.

În primul rând, trebuie subliniat că din dispozițiile art. 713 alin. (2) C.proc.civ. rezultă că, în ceea ce privește admisibilitatea formulării apărărilor de fond în cadrul contestației la executare atunci când executarea este făcută în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală, trebuie făcută distincția între apărările de fond care vizează desființarea actului juridic constatat prin înscrisul care constituie titlul executoriu și alte apărări de fond care nu vizează desființarea actului juridic constatat prin titlul executoriu, ci, de exemplu, stingerea obligației constatate prin titlul executoriu.

În cazul apărărilor de fond care vizează desființarea actului juridic constatat de titlul executoriu, admisibilitatea formulării apărărilor de fond în cadrul contestației la executare, atunci când executarea este făcută în temeiul unui titlu executoriu altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală, este condiționată de inexistența unui alt mijloc procesual prin care debitorul să poată valorifica aceste apărări, inclusiv o acțiune în anulare de drept comun. Ori de câte ori o asemenea cale procesuală pentru desființarea actului juridic constatat prin titlul executoriu altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală este prevăzută de lege [9] ori debitorul mai are deschisă calea unei acțiuni în anulare de drept comun, invocarea cauzelor de nulitate a actului juridic constatat prin titlul executoriu în cadrul contestației la executare devine inadmisibilă.

În schimb, în cazul altor apărări de fond care nu vizează desființarea actului juridic constatat prin titlul pus în executare, aceste apărări pot fi invocate în cadrul contestației la executare, condiția existenței unei alte căi procesuale pentru valorificarea lor nefiind impusă de lege pentru admisibilitatea lor. Așa fiind, rezultă că pot fi invocate, în cadrul contestației la executare, apărări de fond privitoare la întinderea [10] sau modalitatea de executare a creanței [11], cauze de stingere a creanţei [12], forţa majoră [13], încălcarea principiului specialităţii ipotecii şi stingerea ipotecii ca urmare a încheierii unui contract de novaţie [14], compensația legală, dreptul de retenție [15], prescripția dreptului material la acțiune sau a celui de a obţine executarea silită etc.

O a doua precizare privește noțiunea de cale procesuală pentru desființarea titlului executoriu.
Pentru a închide calea contestației la executare pentru invocarea apărărilor de fond prin care se urmărește desființarea actului juridic constatat prin titlul executoriu, este necesar ca debitorul să aibă la dispoziția sa o acțiune principală pe care să o poată exercita din proprie inițiativă, aceasta putând fi fie o cale procesuală specifică prevăzută de lege, cum ar fi plângerea în materie contravențională sau contestația împotriva actului administrativ fiscal în materie fiscală, fie acțiunea în anulare de drept comun, iar obiectul acțiunii principale respective trebuie să fie reprezentat de desființarea actului juridic constatat prin înscrisul care constituie titlu executoriu.

În principiu, noțiunea de cale procesuală pentru desființarea titlului executoriu cuprinde și acțiunea în rezoluțiune sau în reziliere. Astfel, în măsura în care debitorul urmărit silit urmărește rezoluțiunea sau, după caz, rezilierea contractului sinalagmatic constatat prin titlul executoriu prin invocarea, ca apărare de fond, a neexecutării de către creditorul urmăritor a obligației corelative care îi revenea potrivit contractului constatat prin titlul pus în executare, atunci singura modalitate prin care debitorul poate obține desființarea contractului este declanșarea unei acțiuni principale având acest obiect, iar nu contestația la executare. În schimb, dacă debitorul urmărit nu dorește desființarea contractului constatat prin titlul executoriu, ci doar urmărește oprirea executării silite pornite împotriva sa până la executarea corespunzătoare a obligației care îi revine creditorului urmăritor, adică dacă invocă drept apărare de fond excepția de neexecutare a contractului, mijlocul juridic prin care poate atinge acest obiectiv limitat este contestația la executare. Apreciem că nu este posibil ca, în temeiul art. 713 alin. (2) C.proc.civ., să fie declarată inadmisibilă invocarea excepției de neexecutare prin intermediul contestației la executare, deoarece debitorul urmărit, care este, la rândul său, creditor al obligației corelative neexecutate de creditorul urmăritor, nu este obligat, conform legii civile, să solicite desființarea contractului prin rezoluțiune sau, după caz, reziliere, atunci când opune celeilalte părți din contractul sinalagmatic neexecutarea de către această parte a propriei obligații.
În acest context, mai precizăm că, în opinia noastră, contestația la executare este mijlocul procesual prin care se poate invoca de către debitorul urmărit şi rezoluțiunea/rezilierea unilaterală sau de plin drept a contractului, neputându‑se identifica în aceste cazuri o acțiune în desființarea titlului executoriu în sensul art. 713 alin. (2) C.proc.civ. [16]
De asemenea, apreciem că debitorul are deschisă calea contestației la executare și în cazul în care urmărește desființarea executării silite prin invocarea nulității relative a actului juridic constatat prin titlul executoriu altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală, iar acțiunea în declararea nulității relative s‑a prescris [17]. În acest caz, chiar dacă accesul la acțiunea în anulare nu mai există din motive care sunt imputabile debitorului, totuși, întrucât, potrivit art. 1249 alin. (2) C.civ., nulitatea relativă poate fi invocată oricând pe cale de excepție (apărare de fond – n.n.), trebuie admis că singurul mijloc procesual prin care debitorul poate valorifica nulitatea relativă a actului juridic pe cale de excepție/apărare de fond rămâne contestația la executare.
În fine, o ultimă precizare privește cazurile în care în cadrul contestației la executare poate fi solicitată nulitatea actului juridic, chiar dacă contestatorul are deschisă calea unei acțiuni în anulare de drept comun.
În primul rând, cauzele de nulitate decurgând din nerespectarea unor cerințe de formă ale înscrisului care constituie titlu executoriu pot fi invocate pe calea contestației la executare, deoarece, pe de‑o parte, lipsa unor asemenea cerințe de formă echivalează cu lipsa titlului executoriu, iar, pe de altă parte, întrucât din dispozițiile art. 713 alin. (2) C.proc.civ. rezultă că cerința de admisibilitate privind inexistența unei alte căi procesuale prevăzute de lege, inclusiv acțiunea în anulare, este impusă numai în cazul „motivelor de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu”, nu și în cazul motivelor privitoare la forma titlului executoriu [18].
În al doilea rând, poate fi invocat, în cadrul contestației la executare, caracterul abuziv al unor clauze contractuale cuprinse în actul juridic constatat prin titlul executoriu, atunci când acest act juridic este un contract încheiat de un profesionist cu un consumator [19].

În opinia noastră, în ipoteza în care, prin contestația la executare, debitorul consumator urmărit silit de creditorul profesionist invocă caracterul abuziv al uneia sau mai multor clauze din contractul constatat prin titlul executoriu, cu scopul desființării totale sau parțiale a contractului și deci a titlului executoriu, nu se poate opune inadmisibilitatea contestației la executare în temeiul dispozițiilor art. 713 alin. (2) C.proc.civ., chiar dacă debitorul consumator are la dispoziție o acțiune în anulare de drept comun. Într‑adevăr, în cazul în care nu este permisă analiza caracterului abuziv al clauzelor din cadrul contractelor încheiate cu consumatorii, contracte constatate prin înscrisuri care constituie titluri executorii, este posibil să se aducă atingere principiului efectivității drepturilor conferite consumatorilor de dreptul Uniunii Europene (o dispoziție națională nu poate face imposibilă sau excesiv de dificilă aplicarea dreptului Uniunii). Într‑adevăr, se observă că inadmisibilitatea invocării, în cadrul contestației la executare, a caracterului abuziv al unor clauze din contractele încheiate cu consumatorii implică în mod necesar și imposibilitatea pentru instanța de executare însăși să procedeze la o atare analiză din oficiu. Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene, specificitatea procedurilor jurisdicționale care se desfășoară în cadrul dreptului național între vânzători sau furnizori și consumatori nu poate constitui un element de natură să afecteze protecția juridică de care trebuie să beneficieze aceștia din urmă în temeiul dispozițiilor Directivei 93/13, astfel încât o reglementare națională care interzice instanței de executare, în cadrul unei proceduri de executare, să analizeze, din oficiu, deși dispune de elementele de drept și de fapt necesare în acest scop, caracterul abuziv al unei clauze, înfrânge principiul efectivității menționat anterior [20]. În plus, Curtea a mai reținut că „împrejurarea că (…) controlul caracterului eventual abuziv al clauzelor cuprinse într‑un contract de credit ipotecar, încheiat între un profesionist și un consumator, poate fi exercitat nu de instanța sesizată cu cererea de executare silită a unui astfel de contract, ci, ulterior și dacă este cazul, numai de instanța de fond sesizată de consumator cu o acțiune în declararea nulității acestor clauze abuzive este vădit insuficientă pentru a se asigura eficiența deplină a protecției consumatorilor urmărite de Directiva 93/13” [21].

În fine, trebuie menționată ordonanța recentă a Curții de Justiție a Uniunii Europene prin care instanța europeană, în contextul dreptului național român, a stabilit că „Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contracte încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că se opune unei norme de drept național în temeiul căreia un consumator care a încheiat un contract de credit cu o instituție de credit și împotriva căruia acest profesionist a început o procedură de executare silită este decăzut din dreptul de a invoca existența unor clauze abuzive pentru a contesta procedura menționată după expirarea unui termen de 15 zile de la comunicarea primelor acte ale acestei proceduri, chiar dacă acest consumator are la dispoziție, în temeiul dreptului național, o acțiune în justiție în scopul constatării existenței unor clauze abuzive a cărei introducere nu este supusă niciunui termen, dar a cărei soluție nu produce efecte asupra celei care rezultă din procedura de executare silită și care îi poate fi impusă consumatorului înainte de soluționarea acțiunii în constatarea existenței unor clauze abuzive [22]”. Din această ordonanță, care este dată în contextul jurisprudenței constante a Curții în sensul arătat mai sus, rezultă cu claritate, chiar dacă analiza este făcută în contextul dispozițiilor art. 713 C.proc.civ. în versiunea anterioară modificării intervenite prin Legea nr. 310/2018, că limitarea posibilității, în special pentru instanța de judecată, de a invoca caracterul abuziv al unor clauze înscrise în titlurile executorii care constată contracte încheiate cu consumatorii în cadrul contestației la executare este contrară dispozițiilor Directivei nr. 93/13. În finalul acestor considerații referitoare la modul de aplicare a art. 713 alin. (2) C.proc.civ. mai trebuie să subliniem că, în cazurile în care invocarea motivelor de fapt și de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală face obiectul unei acțiuni de drept comun având ca obiect desființarea actului juridic constatat prin înscrisul care constituie titlu executoriu, conform art. 638 alin. (2) C.proc.civ., poate fi cerută suspendarea executării silite a titlului respectiv chiar în cadrul acțiunii de fond formulate, dispozițiile art. 719 C.proc.civ. aplicându‑se în mod corespunzător [23].

O soluție similară celei de drept comun prevăzute de art. 713 alin. (1) şi (2) C.proc.civ. în privinţa posibilităţii invocării apărărilor de fond în cadrul contestaţiei la executare este consacrată şi în materie fiscală. Astfel, potrivit art. 260 alin. (3) C.proc.fisc., „contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”. Prin expresia „contestaţia împotriva titlului executoriu” legiuitorul a avut în vedere apărările de fond.

În materie fiscală, legea pune la dispoziţia contestatorului o cale de atac specifică, prin intermediul căreia acesta poate să îşi valorifice apărările de fond împotriva titlului executoriu. Această cale de atac este contestaţia împotriva actului administrativ fiscal, reglementată de art. 268 şi urm. C.proc.fisc. [24] Aşadar, în regulă generală, actele administrative fiscale care constituie titluri executorii nu pot fi supuse controlului de legalitate pe fond în cadrul contestaţiei la executare, ci numai în cadrul contestaţiei prevăzute de art. 268 şi urm. C.proc.fisc. Orice susţinere care vizează fondul titlului executoriu, cum ar fi existenţa creanţei fiscale [25], modul de stabilire a taxelor, impozitelor şi contribuţiilor constatate prin titlul de creanţă fiscală, poate fi valorificată numai pe calea contestaţiei administrative, fiind inadmisibilă calea contestaţiei la executare [26].
Mai reținem că, potrivit art. 713 alin. (3) teza I C.proc.civ., nu se poate face o nouă contestaţie de către aceeaşi parte pentru motive care au existat la data primei contestaţii. Aşadar, sub sancţiunea respingerii unei a doua contestații ca inadmisibilă, motivele existente la data formulării primei contestaţii la executare trebuie invocate toate deodată. Apreciem că, deşi textul de lege menţionat face vorbire despre toate motivele existente la data formulării primei contestaţii la executare, ar trebui admis că este vorba despre motive existente şi de care partea interesată avea cunoştinţă la data formulării primei contestaţii.
Cu toate acestea, conform art. 713 alin. (3) teza a II‑a C.proc.civ., contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială, adăugând motive noi de contestaţie, dacă, în privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare. În cadrul contestației la executare sunt aplicabile regulile de procedură privind judecata în primă instanță, astfel că, pentru modificarea cererii inițiale, contestatorul trebuie să respecte și dispozițiile art. 204 C.proc.civ. [27]

_____________________

[1] Pe calea contestaţiei la executare nu se pot invoca motive de fond care să repună în discuţie o hotărâre judecătorească definitivă, care a dobândit autoritate de lucru judecat. Asemenea motive se pot invoca numai pe calea mijloacelor de atac prin exercitarea cărora, înăuntrul termenelor legale, partea poate obţine reformarea ori casarea hotărârii ce o prejudiciază. Cu atât mai mult, în cadrul contestaţiei la executare nu pot fi invocate motive de fond care ar repune în discuţie cuantumul despăgubirilor civile stabilite printr‑o hotărâre penală definitivă – Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 140/1970, în C.D. 1970, p. 264.
Pe calea contestaţiei la executare nu se poate solicita schimbarea modalităţii de sistare a indiviziunii dispuse prin hotărâre definitivă, în sensul de a se atribui imobilul unuia dintre copărtaşi, în loc de a se vinde la licitaţie publică – Trib. jud. Hunedoara, s. civ., dec. nr. 629/1982, în R.R.D. nr. 4/1983, p. 67. Nu poate fi modificat, pe calea contestației la executare, modul de împărţire a imobilului între cele două părţi, faţă de cel la care aceştia s‑au înţeles prin tranzacţie de care s‑a luat act prin sentinţa care constituie titlul executoriu – Trib. Călărași, s. civ., dec. nr. 155/2018, apud M. Dinu, Stanciu, Executarea silită 2019, p. 388.
Motivele ce se invocă într‑o contestaţie la executare nu se pot referi la chestiuni de fond care să repună în discuţie o hotărâre judecătorească rămasă definitivă, deoarece aceasta ar duce la încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat. Deci, în cadrul contestaţiei la executare, instanţa nu este îndreptăţită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părţi, ci trebuie să se conformeze hotărârii puse în executare. Îşi depăşeşte competenţa instanţa care administrează probe şi stabileşte o altă stare de fapt cu privire la posesia bunurilor împărţite prin hotărârea pusă în executare – C.S.J., s. civ., dec. nr. 1353/1992, în Dreptul nr. 7/1993, p. 89 şi dec. nr. 1180/1999, în Dreptul nr. 2/2000, p. 180.
Judecata cauzei cu lipsă de procedură nu poate constitui motiv al contestaţiei la executare, deoarece pe calea contestaţiei la executare nu se pot invoca decât împrejurări care privesc executarea propriu‑zisă sau înţelesul şi întinderea hotărârii ce se execută, nu şi împrejurări cu privire la modul în care s‑a judecat pricina – Trib. Bucureşti, s. a III‑a civ., dec. civ. nr. 3240/1998, în C.P.J. 1998, p. 183.
Pe calea contestaţiei la executare nu se pot repune în discuţie şi administra probe pentru a se combate situaţia de fapt, soluţionată cu ocazia procesului de fond, şi nu este posibil să se schimbe fondul soluţiei cuprinse în titlul executoriu – C.A. Bucureşti, s. a III‑a civ., dec. nr. 3001/2001, apud. Boroi, O. Spineanu‑Matei, Codul adnotat 2011, p. 762.
În raport de dispoziţiile art. 399 alin. (3) C.proc.civ. 1865 (în actuala reglementare, art. 713 C.proc.civ. – n.n.), motivele ce se invocă într‑o contestaţie la executare nu se pot referi la chestiuni de fond care să repună în discuţie o hotărâre judecătorească, instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii la executare nu este îndreptăţită să examineze fondul raporturilor juridice dintre părţi, ci trebuie să se conformeze hotărârii puse în executare. Este adevărat că, în cazul unei hotărâri de evacuare, contestatorul poate solicita, pe calea contestaţiei la executare, anularea formelor de executare, condiţionat însă de prezentarea unui titlu locativ, fie că acesta este un act de proprietate, fie că este un nou contract de închiriere asupra imobilului din care se solicită evacuarea. Aceasta nu înseamnă însă, în niciun caz, că în cadrul contestaţiei la executare se poate solicita constatarea intervenirii tacitei relocaţiuni şi, deci, a drepturilor locative pe care contestatorul şi familia sa le‑ar fi dobândit pe această cale – Trib. Bucureşti, s. a V‑a civ., dec. nr. 252/2006, apud C. Nica, Executarea silită, p. 241‑243.
[2] Hotărârea arbitrală comunicată părţilor are efectele unei hotărâri judecătoreşti definitive, deci poate fi pusă în executare silită. Debitorul nu poate formula apărări de fond împotriva hotărârii arbitrale, deoarece astfel de aspecte pot fi invocate doar pe calea acţiunii în anulare – Trib. Bucureşti, a V‑a civ., dec. nr. 1944/R/2006, apud S.G. Pietreanu, M.D. Gavriş, Executarea silită, p. 272‑277.
[3] Inadmisibilitatea punerii în discuţie a fondului priveşte deopotrivă şi contestaţia la titlu. Astfel, s‑a decis că modificarea dispozitivului în sensul arătat de contestator presupune modificarea argumentelor expuse de instanţa de recurs în considerentele hotărârii, iar acest lucru implică o reanalizare a motivului de recurs privitor la drepturile salariale cuvenite contestatorului, ceea ce este inadmisibil pe calea contestaţiei la titlu, instanţa de executare neputând face o analiză asupra legalităţii şi temeiniciei titlului executoriu. Deşi se invocă temeiul unei contestaţii la titlu, în realitate se urmăreşte corectarea dispozitivului titlului executoriu, care nu s‑ar putea face decât analizând anumite aspecte care vizează fondul cauzei. Hotărârea în cauză, ce face obiectul contestaţiei la titlu, are autoritate de lucru judecat, atât dispozitivul, cât şi considerentele acesteia intrând în puterea (autoritatea – n.n.) lucrului judecat – C.A. Braşov, s. civ., dec. nr. 1896/2005, apud G. Boroi, Spineanu‑Matei, Codul adnotat 2011, p. 765. A se vedea, în acelaşi sens, şi Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 2937/1974, în R.R.D. nr. 8/1975, p. 67 şi dec. nr. 1569/1978, în R.R.D. nr. 3/1979, p. 52; Trib. mun. Bucureşti, s. a III‑a civ., dec. nr. 1424/1968, în R.R.D. nr. 10/1969, p. 175‑176; C.A. Bucureşti, a IV‑a civ., dec. nr. 1063/1996, în C.P.J.C. 1993‑1998, p. 228, nr. 64 – s‑a invocat faptul că instanţa care a pronunţat hotărârea ce constituie titlu executoriu nu a soluţionat unele capete de cerere.
[4] Dreptul de retenţie poate fi invocat şi pe calea contestaţiei la executare, dar numai în măsura în care s‑a născut ulterior hotărârii de restituire sau dacă, în procesul dintre părţi, problema restituirii ori a evacuării nu a fost discutată în mod de sine stătător, pentru ca deţinătorul să fie în situaţia de a‑şi face toate apărările – Jud. Sectorului 6 Bucureşti, sent. civ. nr. 733/2005, nepublicată. În cazul unei hotărâri de evacuare, pârâtul poate solicita şi obţine, pe calea contestaţiei, anularea formelor de executare în temeiul unui act juridic intervenit ulterior hotărârii ce s‑a pus în executare şi prin care face dovada că a devenit coproprietar al apartamentului pe care îl ocupă şi din care se cerea evacuarea – Trib. Suprem, s. civ., dec. nr. 617/1982, în R.R.D. nr. 3/1983, p. 63.
[5] Interdicţia instituită de art. 713 alin. (1) C.proc.civ. şi care ocroteşte, în faza de executare silită, aplicarea prezumţiei lucrului judecat face imposibilă pentru instanţa de executare admiterea contestaţiei formulate, chiar şi prin simpla reţinere a plăţii anterioare (fără a menţiona interpunerea sentinţei), întrucât aceasta ar conduce la o dezlegare judecătorească implicită a unei stări de fapt deja dezlegate în mod definitiv de o altă instanţă – Trib. București, s. a IV‑a civ., dec. nr. 3861/A/2018, apud M. Dinu, R. Stanciu, Executarea silită 2019, p. 386. Contestatorul, invocând stingerea obligaţiei prin plata de bunăvoie, efectuată anterior pronunţării hotărârii care constituie titlu executoriu, şi cerând încetarea executării silite cu această motivare, repune în discuţie o situaţie de fapt soluţionată irevocabil prin hotărârea judecătorească ce constituie titlu executoriu, intrată deci în puterea (autoritatea – n.n.) lucrului judecat; or, fondul soluţiei cuprinse în titlul executoriu nu poate fi schimbat pe calea contestaţiei la executare. O plată anterioară pronunţării hotărârii care constituie titlu executoriu, dar nedovedită în faţa instanţei ce a judecat fondul cauzei, putea fi invocată şi dovedită în căile de atac, prin exercitarea acestora înăuntrul termenelor legale partea putând obţine reformarea hotărârii ce o prejudiciază – Trib. Bucureşti, a V‑a civ., dec. nr. 122/2007, apud C. Nica, Executarea silită, p. 191‑193. A se vedea, în acelaşi sens, şi Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 70/1958, în J.N. nr. 4/1958, p. 740.
[6] Sub imperiul Codului de procedură civilă din 1865, în jurisprudență (a se vedea Trib. Suprem, civ., dec. nr. 491/1979, apud G. Boroi, O. Spineanu‑Matei, Codul adnotat 2011, p. 763) s‑a decis în mod constant că, atunci când executarea silită era întemeiată pe un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, apărările de fond puteau fi invocate pe calea contestației la executare numai atunci când acestea vizau cauze de stingere a obligaţiei intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii. Aceste soluții, corecte sub imperiul reglementării anterioare față de regimul juridic al recursului, nu mai pot fi aplicate în reglementarea actuală, deoarece, potrivit Codului de procedură civilă în vigoare, recursul nu mai antamează fondul în nicio situație, acesta fiind, în prezent, o cale de atac de reformare care vizează exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Așa fiind, eventualele apărări de fond reprezentate de cauze de stingere a obligației pot fi valorificate numai în fața instanțelor de fond, adică cel mai târziu în cadrul judecății în apel.
[7] Dispozițiile art. 713 alin. (2) C.proc.civ. au fost modificate prin Legea nr. 310/2018. În forma sa anterioară, acest text de lege avea următorul conținut: „În cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”. Se observă că modificarea adusă art. 713 alin. (2) C.proc.civ. prin Legea nr. 310/2018 este reprezentată de suprimarea condiției ca pentru valorificarea apărărilor de fond împotriva titlului executoriu altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală în cadrul contestației la executare să nu existe o cale procesuală specifică pentru desființarea acelui titlu și adăugarea la finalul articolului a sintagmei „inclusiv o acțiune de drept comun”.
[8] În legătură cu forma anterioară modificării prin Legea nr. 310/2018 a alin. (2) al art. 713 C.proc.civ., Curtea Constituţională a reţinut că posibilitatea utilizării apărărilor de fond este condiţionată de inexistenţa unor mijloace procedurale speciale pentru realizarea dreptului, în cadrul cărora acestea să poată fi invocate. Dacă însă legea pune la dispoziţia debitorului o cale de atac specială, acesta nu mai poate să utilizeze apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare. O asemenea prevedere nu constituie o îngrădire a liberului acces la justiţie, de vreme ce partea interesată poate folosi apărările respective, potrivit opţiunii sale, în una sau în alta dintre căile de atac pe care le are la dispoziţie. Adoptarea acestei măsuri nu face, în realitate, decât să dea expresie preocupării legiuitorului de a preveni abuzul de drept constând în invocarea aceloraşi apărări în două căi de atac diferite, în scopul tergiversării cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti – C.C.R., Dec. nr. 454/2003 (M. Of. nr. 926 din 23 decembrie 2003).
[9] De exemplu, în cazul procesului‑verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii, conform art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, împotriva acestuia se poate plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia; în cazul creanțelor fiscale, împotriva actului administrativ fiscal se poate formula contestația administrativă, în condițiile art. 268 și urm. C.proc.fisc. Așa fiind, astfel cum s‑a decis în mod corect în practica judiciară, contestatorul având deschisă calea plângerii contravenţionale pentru a demonstra nelegalitatea sau netemeinicia procesului‑verbal de contravenţie, care constituie titlu executoriu în privinţa obligaţiei de plată a creanţei bugetare reprezentate de amenda contravenţională, nu mai are deschisă calea contestaţiei la executare – Jud. Sectorului 2 Bucureşti, sent. civ. nr. 1687/2004, apud S.G. Pietreanu, M.D. Gavriş, Executarea silită, p. 246‑248.
[10] I.C.C.J., s. com., dec. civ. nr. 1537/2007, www.scj.ro (modul de calcul al unor penalităţi contractuale stabilite prin titlul executoriu reprezentat de contractul de vânzare‑cumpărare de acţiuni încheiat de debitorul contestator, în calitate de cumpărător, şi intimata creditoare, în calitate de vânzător).
[11] I.C.C.J., s. com., dec. civ. nr. 1897/2007, www.scj.ro (modul de realizare a investiţiei în temeiul unui contract de vânzare‑cumpărare de acţiuni care constituie titlul executoriu).
[12] I.C.C.J., s. com., dec. civ. nr. 1438/2004, www.scj.ro (plata şi valabilitatea acesteia).
[13] I.C.C.J., s. com., dec. civ. nr. 1841/2007, www.scj.ro.
[14] I.C.C.J., s. com., dec. civ. nr. 3160/2007, www.scj.ro.
[15] În regulă generală, de lege lata, în urma modificării art. 713 alin. (2) C.proc.civ. prin Legea 310/2018, inexistența creanței decurgând din nulitatea sau existența altei cauze de desființare a contractului nu mai poate fi invocată pe calea contestației la executare, debitorul fiind obligat să urmeze calea acțiunii în anulare de drept comun pentru valorificarea cauzelor de nulitate sau de desființare a actului juridic constatat de titlul executoriu. Cu toate acestea, atunci când se invocă inexistența creanței întrucât lipsește cu desăvârșire un izvor al actului juridic invocat de creditor, de exemplu, în cazul creanțelor fiscale, lipsește baza impozabilă, calitatea de contribuabil etc., această apărare poate fi invocată ca motiv de contestație la executare, deoarece existența unei creanțe este o condiție pentru începerea executării silite. Mai mult decât atât, pentru aceeași rațiune, în ipoteza  creanțelor fiscale, nici faptul că aceleași motive pot constitui și motive pentru exercitarea contestației administrative nu constituie cauză de inadmisibilitate a contestației la executare.
[16] A se vedea, în același sens, G. Boroi, D.N. Theohari, Sinteza 2019, p. LVII.
[17] Subliniem că, în cazul în care acțiunea în anulare de drept comun este prescrisă extinctiv, invocarea nulităţii relative a actului juridic constatat de titlul executoriu ca motiv al contestaţiei la executare în scopul anulării titlului executoriu însuși nu va fi permisă, căci adoptarea soluţiei contrare ar echivala cu o eludare a dispoziţiilor edictate în materia prescripţiei extinctive a acţiunii în declararea nulităţii relative a unui act juridic. Așa fiind, prin invocarea nulității relative ca apărare de fond în cadrul contestației la executare, contestatorul poate solicita doar desființarea executării silite.
[18] Nevalabilitatea (uneori chiar lipsa) titlului executoriu (altul decât o hotărâre judecătorească sau arbitrală) poate fi invocată în contestația la executare, inclusiv în cazurile în care legea prevede o cale specifică pentru desființarea actului juridic constatat prin titlul executoriu, cum este cazul contestației împotriva actului administrativ fiscal. Aceasta, deoarece nevalabilitatea titlului executoriu pentru nerespectarea unor cerințe de formă ale înscrisului care are, potrivit legii, forță executorie echivalează cu lipsa titlului executoriu.
[19] Nu este, credem, inutil să observăm, în acest context, că, dacă modificarea dispozițiilor art. 713 alin. (2) C.proc.civ. a fost justificată de o presiune a practicii judiciare confruntate cu un aflux important de contestații la executare în cadrul cărora era invocat caracterul abuziv al unor clauze cuprinse în contractele constatate prin titlurile executorii, în special, contracte de credit bancar, obiectivul urmărit de legiuitor de degrevare a acestor instanțe nu a fost atins, din motivele evocate în text.
[20] C.J.U.E., Hot. din 14 martie 2013, C‑415/11, Aziz, pct. 62 și 63.
[21] C.J.U.E., Hot. din 26 iunie 2019, C‑407/18, Addiko Bank, pct. 61.
[22] C.J.U.E., Ordonanța din 6 decembrie 2019, C‑75/19, BNP Paribas Personal Finance Paris SA Sucursala București, Secapital Sàrl.
[23] Așadar, suspendarea executării silite în cadrul acțiunii de drept comun în desființarea actului juridic constatat prin titlul executoriu poate fi solicitată și obținută în aceleași condiții ca și în cadrul contestației la executare. Însă, sub toate celelalte aspecte privitoare la instanța competentă material și teritorial, taxa judiciară de timbru, procedura de judecată, inclusiv procedura regularizării, regimul hotărârii pronunțate etc., acțiunea de drept comun în desființarea titlului executoriu urmează regulile generale, nefiind aplicabile prevederile speciale din materia contestației la executare, ceea ce constituie un dezavantaj evident pentru debitor.
[24] I.C.C.J., s. civ. şi de propr. int., dec. nr. 2427/2004, www.scj.ro.
[25] Întrucât existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile constituie o condiţie pentru realizarea urmăririi silite, considerăm că inexistenţa creanţei, precum şi stingerea acesteia prin modalităţile prevăzute de lege, anterior emiterii titlului executoriu fiscal, ar putea fi invocate şi pe calea contestaţiei la executare. De asemenea, atunci când se invocă inexistența creanței întrucât lipsește cu desăvârșire un izvor al creanței invocate de creditor, de exemplu, în cazul creanțelor fiscale, lipsește baza impozabilă, calitatea de contribuabil etc., această apărare poate fi invocată ca motiv de contestație la executare, deoarece existența unei creanțe este o condiție și pentru începerea executării silite.
[26] Sesizată cu un recurs în interesul legii cu privire la admisibilitatea apărărilor de fond în cadrul contestaţiei la executare formulate potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, instanţa supremă a stabilit că judecătoria în circumscripţia căreia se face executarea este competentă să judece contestaţia, atât împotriva executării silite înseşi, a unui act sau unei măsuri de executare, a refuzului organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condiţiile legii, cât şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de un alt organ jurisdicţional, dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege – I.C.C.J., Secţiile Unite, Dec. nr. XIV/2007 (M. Of. nr. 733 din 30 octombrie 2007).
[27] În ipoteza în care contestatorul îşi modifică cererea iniţială înainte de primul termen de judecată la care el este legal citat, potrivit art. 204 alin. (1) C.proc.civ., dar cu depăşirea termenului de formulare a contestației la executare de 15 zile de la data la care contestatorul a luat cunoștință de executare ori de actul de executare pe care îl contestă, soluția va fi aceea a tardivității cererii adiționale, însă nu în raport cu dispoziţiile art. 204 alin. (1) C.proc.civ., ci cu cele ale art. 715 alin. (1) C.proc.civ. În cazul contestației la titlu, formularea unui motiv nou de contestație legat de lămurirea titlului executoriu, art. 204 alin. (1) C.proc.civ. nu este incident, în condiţiile în care, în această materie, termenul de formulare corespunde termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită, potrivit art. 715 alin. (3) C.proc.civ.

Please follow and like us: