Extras din volumul Dreptul contravențional și procedura judiciară în dreptul public. Actualitate și perspective | Autor: Mircea Ursuța

Lucrarea Dreptul contraventional si procedura judiciara in dreptul public. Actualitate si perspective este cel de-al doilea volum din Seria Tudor Draganu, o colectie ce isi propune reunirea unor valoroase lucrari de drept public in scopul omagierii ilustrului Profesor.

B. Contenciosul administrativ şi noul Cod de procedură civilă

Intrarea în vigoare a noilor dispoziţii procesual‑civile a avut un impact major în ceea ce priveşte procedura contenciosului administrativ, atât din punctul de vedere al rezolvării unor aspecte de aplicare în timp a noilor modificări, cât şi prin prisma impactului noilor principii ale procedurii civile în materia jurisdicţiei instanţelor de contencios administrativ.

1. Aplicarea în timp a dispoziţiilor procedurale cu privire la soluţionarea excepţiei de nelegalitate

Schimbarea principiului de aplicare a legii de procedură în timp prin prisma art. 24 şi urm. C. proc. civ., dar, mai ales, ca urmare a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, potrivit cărora procesele începute prin cereri depuse în condiţiile legii la poştă, unităţi militare sau locuri de deţinere înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă rămân supuse legii vechi, chiar dacă sunt înregistrate la instanţă după această dată, a ridicat problema instanţei competente să soluţioneze excepţia de nelegalitate invocată după intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 prin Legea nr. 76/2012 într‑un proces pornit în temeiul vechiului Cod de procedură civilă.

Am apreciat că, în conformitate cu textele legale incidente şi cu principiul potrivit căruia unui proces nu îi vor putea fi aplicabile ambele Coduri de procedură civilă, modificările, în materia soluţionării excepţiei de nelegalitate, vor fi aplicabile doar în litigiile pornite ulterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă [1], deoarece, prin invocarea unei excepţii de nelegalitate, nu se declanşează un nou litigiu în condiţiile art. 192 C. proc. civ., care să fie supus dispoziţiilor legale în vigoare la data declanşării sale, ci se rezolvă doar un incident procedural (s.n., M.U.) care, în procesele pornite după data de 15 februarie 2013, va fi soluţionat de către instanţa ce soluţionează litigiul principal în cadrul căreia este invocată excepţia [2].

În concluzie, nu este important momentul invocării excepţiei (înainte sau după intrarea în vigoare a noilor reglementări), ci data la care a început procesul de fond (s.n., M.U.) în care a fost invocată excepţia, o soluţie contrară neputând avea justificare, deoarece principiul aplicării imediate a legii de procedură noi a fost abrogat odată cu vechiul Cod de procedură civilă [3].
În acest sens a clarificat şi practica instanţei supreme, care, prin decizii de speţă, a stabilit că instanţele de contencios administrativ rămân competente să soluţioneze excepţiile de nelegalitate invocate în litigii demarate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă [4].

[1] M. Ursuţa, Instanţa competentă să soluţioneze excepţia de nelegalitate ridicată după 15 februarie 2013 într‑un litigiu demarat anterior intrării în vigoare a NCPC, în „Revista de note şi studii juridice”, la http://www.juridice.ro/nsj, 04.03.2013.
[2] Ibidem.
[3] Ibidem.
[4] „Excepţia de nelegalitate este un mijloc de apărare supus procedurii special reglementate de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, iar nu o veritabilă cerere de chemare în judecată ce poate fi privită distinct, astfel încât în stabilirea corectei aplicări în timp a normelor de competenţă prezintă relevanţă momentul la care s‑a născut litigiul în cadrul căruia s‑a invocat excepţia de nelegalitate, iar nu momentul la care această excepţie a fost invocată” – Decizia nr. 431 din 30 ianuarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (www.scj.ro); „În cazul în care excepţia de nelegalitate, reglementată prin art. 4 din Legea nr. 554/2004, a fost invocată înainte de intrarea în vigoare a modificărilor aduse acestei legi prin Legea nr. 76/2012, într‑un proces pornit sub incidenţa Codului de procedură civilă de la 1865, se aplică principiul potrivit căruia legea de procedură sub care începe procesul este şi legea de procedură sub care se încheie procesul, conform dispoziţiilor tranzitorii cuprinse în art. 3 din Legea nr. 76/2012.” – Decizia nr. 615/2016 pronunţată în recurs de Secţia a II‑a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în M. Ursuţa, Codul de procedură civilă 2017…, op. cit., p. 33.

2. Procedura prealabilă în urma intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă

Noul Cod de procedură civilă, deşi conţine o prevedere identică cu cea care se regăsea în dispoziţiile art. 109 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă de la 1865 [1], dă naştere unor consecinţe juridice diferite cu privire la modalităţile de invocare şi soluţionare a excepţiei lipsei procedurii prealabile.
Astfel, fiind o excepţie relativă, aceasta va putea fi invocată numai de pârât prin întâmpinare, moment care este ulterior efectuării procedurii de regularizare în procesul de contencios administrativ [2].

[1] Art. 193 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. este identic, sub aspectul conţinutului, cu prevederile art. 109 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. 1865.
[2] Conform modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, în litigiile de contencios administrativ părţile vor fi citate la înregistrarea cererii de chemare în judecată. Din punctul meu de vedere, această modificare nu conduce la neaplicarea procedurii regularizării, pe de o parte, iar, pe de altă parte, termenul pentru depunerea întâmpinării va fi tot de 25 de zile calculat de la data primirii de către pârât a cererii de chemare în judecată.

Ca atare, în această procedură necontradictorie, instanţa nu trebuie şi nu poate să verifice îndeplinirea de către reclamant a obligaţiei impuse de art. 193 alin. (1) C. proc. civ., respectiv, aceea de ataşare a dovezii de parcurgere a procedurii prealabile [1].
În situaţia în care reclamantul sesizează o altă instanţă decât cea de contencios administrativ, fără a efectua procedura prealabilă, iar instanţa astfel sesizată declină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de contencios administrativ, lipsa procedurii prealabile trebuie invocată de pârât prin întâmpinarea depusă la instanţa necompetentă, eventual concomitent cu invocarea necompetenţei materiale sau funcţionale a instanţei, în condiţiile art. 130‑136 C. proc. civ.
Chiar şi situaţia în care excepţia este invocată în termen, apreciez că, în urma declinării, instanţa de contencios administrativ trebuie să analizeze cu deosebită atenţie dacă sesizarea instanţei necompetente a fost făcută din culpa părţii sau există dubii cu privire la corecta calificare a naturii litigiului – dacă este culpa părţii, soluţia ar trebui să fie de respingere a cererii ca indamisibilă; dacă există dubii[2], soluţia ar trebui să fie de respingere a excepţiei lipsei procedurii prealabile, deoarece neefectuarea procedurii prealabile nu îi poate fi imputabilă, subiectiv, reclamantului [1].

[1] M. Ursuţa, Importanţa procedurii prealabile în Noul Cod de procedură civilă, în „Revista Transilvană de Ştiinţe Administrative” nr. 2/2012, disponibilă online la http://rtsa.ro/files/RTSA%20‑%2031%20‑%2010URSUTA.pdf.
[2] În multe situaţii, este extrem de discutabilă calificarea unui litigiu ca fiind de „drept comun” sau de „contencios administrativ”, fiind necesară intervenţia unui regulator de competenţă. În aceste situaţii, apreciez că partea nu poate fi sancţionată cu respingerea cererii ca inadmisibilă, atât timp cât chiar o instanţă de judecată a apreciat că nu suntem în prezenţa unui litigiu de contencios administrativ.
[1] M. Ursuţa, Importanţa procedurii prealabile…, op. cit.

O altă problemă legată de reglementarea procedurii prealabile în contextul noului Cod de procedură civilă se referă la persoanele care pot invoca lipsa acestei proceduri în litigiul de contencios administrativ. Astfel, în litigiile de contencios formulate de terţi împotriva unui act administrativ care are drept destinatar un alt subiect de drept decât reclamantul, apreciez că excepţia lipsei procedurii prealabile poate fi invocată numai de pârâtul autoritate publică (s.n., M.U.), emitent al actului administrativ, terţul beneficiar al actului administrativ neputând invoca excepţia.
În realitate, terţul beneficiar al actului nu poate justifica un interes procesual în invocarea excepţiei lipsei procedurii prealabile, în condiţiile în care acesta nu ar fi fost parte în procedura prealabilă, iar o eventuală soluţie de admitere a cererii de revocare a actului administrativ nu îi poate aduce niciun beneficiu. Din contră, în situaţia în care s‑ar fi admis o asemenea cerere, actul administrativ favorabil ar fi fost revocat fără ca terţul beneficiar să poate formula apărări în etapa procedurii prealabile. De aceea, apreciez că art. 193 alin. (2) C. proc. civ. cu aplicare directă în materia contenciosului administrativ trebuie interpretat în sensul că doar pârâtul autoritate publică, potenţial destinatar al procedurii prealabile, are calitatea procesuală şi interesul legitim în a invoca excepţia lipsei procedurii prealabile, terţii beneficiari ai actelor administrative neputând invoca legal această excepţie [2].

[2] M. Ursuţa, Comentariu la încheierea din 22 februarie 2007 în dosar nr. 2451/197/2016 a Tribunalului Hunedoara, în R.R.D.J. nr. 2/2017, pp. 64‑65.

Citește despre Principalele modificări aduse procedurii contenciosului administrativ generate de intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

Please follow and like us: