Extras din volumul Legea nr. 165/2013. Finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv. Practică judiciară. Vol. II | Autor: Roxana Stanciu, judecător la Tribunalul București

Din PARTEA I. Aspecte generale, B. Decizii definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV‑a civilă

23. Cerere de obligare a A.N.R.P. şi C.N.C.I. la soluţionarea dosarului. Prematuritate. Calitate procesuală pasivă

Legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen de 60 de luni, în care, potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, C.N.C.I. este obligată să soluţioneze cererea de acordare a despăgubirilor, termen în care este suspendat dreptul persoanelor îndreptăţite de a formula acţiuni în instanţă, iar, pe de altă parte, prin art. 35 din acelaşi act normativ, a instituit un termen de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Având în vedere atribuţiile reglementate de Legea nr. 165/2013 în sarcina A.N.R.P., pretenţiile reclamantului privind finalizarea procedurii de despăgubire nu se pot realiza decât în contradictoriu cu aceasta.

 Decizia civilă nr. 65 A din 31 ianuarie 2017

Prin sentinţa civilă nr. 142 din 03.02.2016, Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV‑a civilă a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta A.N.R.P., a admis excepţia prematurităţii capetelor 1 şi 2 de cerere formulate în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi C.N.C.I. şi a respins, ca prematur formulate, aceste capete de cerere formulate în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi C.N.C.I., a admis excepţia lipsei de obiect a capătului 3 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Prefectul municipiului G. şi a respins acest capăt de cerere, ca rămas fără obiect.
Examinând cu prioritate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta A.N.R.P., tribunalul a constatat că aceasta este neîntemeiată, fiind justificată legitimarea procesuală pasivă a pârâtei A.N.R.P., faţă de primul
capăt de cerere, prin care reclamanta a solicitat obligarea acestei pârâte la finalizarea procedurii de despăgubire conform dispoziţiilor Legii nr. 165/2013.
Astfel, prin acţiunea de faţă, reclamanta a solicitat obligarea instituţiilor statului la îndeplinirea atribuţiilor reglementate de prevederile Legii nr. 165/2013, respectiv obligarea pârâtei A.N.R.P. la finalizarea procedurii de despăgubire, obligarea pârâtei C.N.C.I. să evalueze şi să emită decizia de compensare, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 165/2013 privind imobilul format din teren şi construcţie, situat în G., str. T. nr. 33, jud. G.; obligarea pârâtului Prefectul municipiului G. la trimiterea către A.N.R.P. a dosarului format în baza Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. la emiterea dispoziţiei de stabilire a despăgubirilor sau a deciziei de compensare, astfel cum
se susţine în întâmpinare, ci solicitările reclamantei formulate în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. sunt în sensul de a se dispune obligarea acesteia la finalizarea procedurii de despăgubire.
Aşadar, reclamanta a solicitat instanţei să oblige pârâta A.N.R.P. să îşi îndeplinească atribuţiile stabilite în sarcina acesteia prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, iar conform art. 31 şi art. 41 din acest act normativ, după evaluarea imobilelor şi emiterea de către C.N.C.I. a deciziilor de compensare şi a titlurilor de despăgubire, A.N.R.P. emite titlurile de plată care se plătesc de către Ministerul Finanţelor Publice, în condiţiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 165/2013.
Având în vedere atribuţiile reglementate de Legea nr. 165/2013 în sarcina A.N.R.P., pretenţiile reclamantei de finalizare a procedurii de despăgubire nu se pot realiza decât în contradictoriu cu această pârâtă, situaţie în care va fi respinsă, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de A.N.R.P.
Tribunalul a admis excepţia lipsei de obiect a capătului 3 de cerere formulat în contradictoriu cu pârâtul Prefectul municipiului G., având în vedere că, potrivit adresei nr. 4204/23.06.2014 şi conform borderoului anexat acesteia, pârâtul a făcut dovada înaintării către Secretariatul A.N.R.P. a dosarului de despăgubire aferent dispoziţiei din 06.06.2007, conform prevederilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013.
De altfel, prin întâmpinare, pârâta C.N.C.I. a confirmat faptul că dosarul de despăgubire a fost înregistrat, urmând a fi soluţionat potrivit termenelor şi procedurilor instituite de Legea nr. 165/2013, cu respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor de despăgubire, stabilită prin decizia nr. 10299/14.11.2012 a C.C.S.D.
Aşadar, s‑a constatat că este lipsită de obiect solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului Prefectul municipiului G. la trimiterea către A.N.R.P. a dosarului de despăgubire format în baza Legii nr. 10/2001, urmând a fi respinsă în consecinţă.
Analizând excepţia prematurităţii cererii, invocată de pârâta C.N.C.I., tribunalul a reţinut că prevederile art. 34 din Legea nr. 165/2013 instituie un termen de soluţionare a dosarelor înregistrate/transmise la Secretariatul C.N.C.I. de 60 de luni de la data înregistrării lor.
Potrivit art. 35 din Legea nr. 165/2013, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.
Prin urmare, prezenta cerere de chemare în judecată, introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, este prematur formulată, reclamanta putând sesiza instanţa numai după împlinirea termenelor prevăzute de dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013.
În acest sens, s‑a constatat că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în M. Of. nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii.
Per a contrario, pentru cererile introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dispoziţiile art. 4, art. 33 şi art. 34 din lege sunt pe deplin aplicabile
şi în deplin acord cu prevederile constituţionale.
Contrar susţinerilor reclamantei, prezenta cauză nu se afla pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cererea de chemare în judecată a pârâtelor A.N.R.P. şi C.N.C.I., prin care se solicită obligarea acestora la îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 165/2013, în vederea finalizării procedurii de despăgubire, fiind introdusă la data de 23.10.2015, cu mult după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013.
Nu au fost reţinute argumentele reclamantei, în sensul că prezenta acţiune nu ar fi prematură, întrucât la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 pe rolul instanţelor se afla dosarul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II‑a contencios administrativ şi fiscal. În acest sens, tribunalul reţine, pe de o parte, faptul că reclamanta nu a depus niciun înscris care să confirme aceste susţineri, iar pe de altă parte, astfel cum însăşi reclamanta a arătat în acţiune, dosarul respectiv a avut ca obiect pretenţii şi obligaţia de a face, în temeiul Legii nr. 10/2001, acţiunea fiind formulată în contradictoriu cu instituţiile abilitate potrivit acestui
act normativ, nefiind îndreptată împotriva pârâtelor A.N.R.P. şi C.N.C.I., pentru a se dispune obligarea acestora la soluţionarea dosarului de despăgubire în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013.
În consecinţă, având în vedere că pretenţiile reclamantei în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. şi C.N.C.I., în temeiul Legii nr. 165/2013, nu sunt supuse analizei instanţei în cadrul unui litigiu declanşat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ci sunt formulate în mod distinct, în prezentul dosar, înregistrat la data de 23.10.2015, tribunalul a constatat că nu se poate reţine inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 34 din acest act normativ.
Pentru argumentele expuse, tribunalul a constatat că această soluţie se impune, prin analogie cu prevederile Deciziei nr. 5 din 16.03.2015, publicată în M. Of. nr. 272 din 23.04.2015, pronunţată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit următoarele:
„În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001
privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945‑22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în corelare cu art. 4, art. 33‑35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, este prematură cererea de chemare în judecată privind soluţionarea pe fond a notificării nerezolvate de către entitatea deţinătoare, cerere introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor din procedura prealabilă reglementate de acest act normativ.
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1.528 C. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este prematură cererea persoanei îndreptăţite adresată instanţei ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dar anterior împlinirii termenelor reglementate de art. 33 din acest act normativ de obligare a unităţii deţinătoare să soluţioneze notificarea la împlinirea termenelor respective”.
În consecinţă, tribunalul a constatat că este prematură acţiunea de faţă, prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtei A.N.R.P. la finalizarea procedurii de despăgubire conform Legii nr. 165/2013, precum şi obligarea pârâtei C.N.C.I. la evaluarea imobilului şi emiterea deciziei de compensare, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 165/2013.
Astfel, s‑a constatat că reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor A.N.R.P. şi C.N.C.I. la soluţionarea de îndată a dosarului de despăgubire, cu toate că potrivit prevederilor art. 34 din Legea nr. 165/2013, pârâtele au la dispoziţie, în acest sens, un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii, termen
care, la momentul de faţă, nu s‑a împlinit, dreptul reclamantei de a se adresa tribunalului pentru cenzurarea refuzului pârâtelor de a soluţiona cererea sa fiind afectat de un termen legal suspensiv.
În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor convenţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, tribunalul constată că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată tocmai în contextul pronunţării Hotărârii‑pilot de către Curtea de la Strasbourg în cauza Maria Atanasiu ş.a. c. României, în care Curtea a criticat lipsa instituirii unor termene pentru analizarea dosarelor de către C.C.S.D., acesta fiind considerat un alt punct slab al mecanismului intern de despăgubire. Din moment ce însăşi Curtea europeană a stabilit ca direcţie de urmat în adoptarea unei noi legislaţii în materie instituirea unor termene pentru soluţionarea dosarelor, tribunalul a considerat că nu s‑ar putea invoca eventuala neconvenţionalitate a dispoziţiilor menţionate.
Având în vedere considerentele expuse, tribunalul a admis excepţia prematurităţii capetelor 1 şi 2 de cerere formulate în contradictoriu cu pârâţii A.N.R.P. şi C.N.C.I. şi va respinge aceste capete de cerere, ca fiind prematur introduse.
În termenul legal de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 468 CPC împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta.
În cauză, pârâta C.N.C.I. a formulat apel incident, prin care a arătat că instanţa de fond, soluţionând cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, în mod netemeinic şi nelegal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul motivelor de apel invocate, curtea va respinge atât apelul, cât şi apelul incident, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 stabileau la data sesizării instanţei de către reclamantă cu prezenta acţiune – 23.10.2015 –, un termen de
60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi, în care Comisia Naţională are
obligaţia de a soluţiona dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, iar potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2), „persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei de judecată în termen de 6 luni
de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluţionarea cererii sale”.
Coroborând cele două texte legale, în mod corect instanţa de fond a concluzionat că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen de 60 de luni, în care autoritatea pârâtă este obligată să soluţioneze cererea de acordare a despăgubirilor, termen în care este suspendat dreptul persoanelor îndreptăţite de a formula acţiuni în instanţă, iar pe de altă parte, un termen de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Ca atare, este legală soluţia primei instanţe care a apreciat, în conformitate cu aceste prevederi legale, că soluţionarea dosarului de despăgubire urmează să se facă cu respectarea dispoziţiilor şi înăuntrul termenului stabilit de art. 34 din Legea nr. 165/2013, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 luni fiind prematur formulată.
Susţinerea apelantei‑reclamante, în sensul că nu este incident termenul de 60 luni, faţă de existenţa pe rolul Tribunalul Bucureşti – Secţia a II‑a civilă a dosarului ce avea ca obiect Legea nr. 10/2001, nu poate fi primită, întrucât prematuritatea, ce presupune că dreptul pretins nu este actual la data sesizării
instanţei (fiind supus unui termen, unei condiţii etc.), se raportează la acţiunea ce formează obiectul judecăţii, iar nu la alte litigii.
Or, astfel cum s‑a arătat, anterior datei sesizării instanţei de către reclamantă cu prezenta acţiune – 23.10.2015 –, intrase în vigoare Legea nr. 165/2013, astfel că soluţionarea dosarului de despăgubire urmează să se facă cu respectarea dispoziţiilor şi înăuntrul termenului de 60 de luni stabilit de art. 34 din Legea nr. 165/2013.
În consecinţă, tribunalul a constatat corect că este prematură acţiunea de faţă, prin care reclamanta a solicitat obligarea apelantei‑pârâte A.N.R.P. la finalizarea procedurii de despăgubire conform Legii nr. 165/2013, precum şi obligarea intimatei‑pârâte C.N.C.I. la evaluarea imobilului şi emiterea deciziei de compensare, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (6) şi (7) din Legea nr. 165/2013.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâta A.N.R.P. prin apelul incident, curtea consideră că în mod corect tribunalul a constatat că este justificată legitimarea procesuală pasivă a acestei pârâte faţă de primul capăt de cerere, prin care reclamanta a solicitat obligarea acesteia la finalizarea procedurii de despăgubire conform dispoziţiilor Legii nr. 165/2013.
Având în vedere atribuţiile reglementate de Legea nr. 165/2013 în sarcina A.N.R.P., pretenţiile apelantei‑reclamante privind finalizarea procedurii de despăgubire nu se pot realiza decât în contradictoriu cu această pârâtă, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă.
Prin urmare, în cauză, faţă de cele arătate, curtea, în baza art. 480 alin. (1) CPC, a respins ca nefondate atât apelul principal, cât şi apelul incident.

Legea165_RoxanaStanciu

* A.N.R.P. – Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților;
**C.N.C.I. – Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor;

Please follow and like us: