Extras din volumul Legea nr. 165/2013 Finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv. Practică judiciară – Vol. III
Autor: Roxana Stanciu, judecător la Tribunalul București

Din PARTEA A IV‑A. Aplicarea art. 24 din Legea nr. 165/2013

A. Decizii definitive pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti –
Secţia a III‑a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie

102. Fond funciar. Necompetenţa teritorială a Comisiei locale de fond funciar. Sancţiune. Aplicarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 în cazul contractului de schimb

O parte din terenul solicitat se află pe raza teritorială a Comunei B., astfel că propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru această suprafaţă de teren revine Comisiei Locale de Fond Funciar a Comunei B., şi nu Comisiei Locale de Fond funciar C., ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pentru această suprafaţă de teren, întrucât în circumscripţia acesteia se află doar Comisia Locală de Fond funciar a Comunei C, nu şi cea a Comunei B.
Sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, referitoare la plafonarea despăgubirilor datorate persoanelor care au dobândit dreptul la aceste despăgubiri de la persoanele îndreptăţite, şi în situaţia în care dreptul a fost dobândit printr‑un contract de schimb. În acest caz, valoarea tranzacţiei va fi stabilită prin raportare la valoarea fiscală menţionată în cuprinsul contractului.

Decizia civilă nr. 510 A din 6 iunie 2017

Prin sentinţa civilă nr. 1178/28.09.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV‑a Civilă, a fost respinsă cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu C.N.C.I., ca neîntemeiată.
Potrivit Statutului Obştei Moşnenilor N.C. din judeţul A., aceasta, în calitate de succesoare a Obştei Moşnenilor Orăşeni C., are un patrimoniu care se compune din 2.819,0352 ha reprezentând teren gol, alpin, păşune şi pădure împădurită şi 2.609,8955 ha teren cu vegetaţie forestieră.
Obştea Moşnenilor N.C. a cedat toate drepturile asupra terenului în suprafaţă de 236,08 ha către reclamanţi prin contractul de schimb autentificat sub nr. 710/17.03.2011. 
Prin hotărârea nr. 146/16.11.2006 a Comisiei Judeţene A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra terenurilor, a fost validată propunerea Comisiei Locale de Fond Funciar C. privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru Anexa 31, parte integrantă la acea hotărâre, care cuprinde o poziţie pentru suprafaţa totală de 220,7 ha teren agricol în favoare Obştei Moşnenilor N.C., ce se restituie de Comisia Locală de Fond Funciar C.
Prin hotărârea nr. 1599/30.09.2010 a Comisiei Judeţene A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate privată asupra Terenurilor, a fost validată propunerea Comisiei Locale pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor C., respectiv Anexa 31 cu o poziţie pentru suprafaţa de 15,38 ha, anexă care face parte integrantă la acea hotărâre.
Deci suprafaţa totală reconstituită Obştei Moşnenilor N.C. este de 236,08 ha.
Reclamanţii s‑au adresat cu cereri de despăgubire către A.N.R.P., dosare pentru soluţionarea cărora a fost desemnată, potrivit prevederilor Legii nr. 165/2013, cât şi prin decizia civilă nr. 544/05.02.2014, pronunţată de Curtea de Apel P. – Secţia a II‑a de Contencios administrativ şi fiscal, C.N.C.I. În baza acestei hotărâri judecătoreşti, s‑a emis decizia de validare parţială ce face obiectul prezentei cauze.
Prin adresa nr. 19026/23.06.2015, înregistrată la A.N.R.P. la 02.07.2015, Primăria C. a transmis un memoriu tehnic prin care a identificat amplasamentul şi categoria de folosinţă a terenului de 236,08 ha, din care rezultă că cea mai mare parte din această suprafaţă este situată pe raza administrativ‑teritorială a Municipiului C. (respectiv 2.035.690 mp sau 203,5690 ha), o parte fiind situată pe raza teritorială a Comunei B. (respectiv 325.110 mp sau 32,5110 ha), conform planurilor de situaţie anexate.
Din acelaşi memoriu tehnic mai rezultă următoarele: o suprafaţă de teren de 479.936 mp, care are categoria de folosinţă curţi‑construcţii şi se află situată în intravilanul Municipiului C., zona C; o suprafaţă de teren de 174.551 mp, care are categoria de folosinţă „alte terenuri” şi se află situată în intravilanul Municipiului C., zona C; o suprafaţă de teren de 222.568 mp, care are categoria de folosinţă curţi‑construcţii şi se află situată în intravilanul Municipiului C., zona D; o suprafaţă de teren de 387.947 mp, care are categoria de folosinţă „alte terenuri” şi se află situată în intravilanul Municipiului C., zona D; o suprafaţă de teren de 770.688 mp, care este situată în extravilanul Municipiului C.; o suprafaţă de teren de 6.518 mp, care are categoria de folosinţă curţi‑construcţii şi se află situată în intravilanul Comunei B.; o suprafaţă de teren de 63.528 mp, care are categoria de folosinţă „alte terenuri” şi se află situată în intravilanul Comunei B.; o suprafaţă de teren de 255.064 mp, ce este situată în extravilanul Comunei B.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu art. 33 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, cererile de reconstituire a dreptului de proprietate trebuie depuse la primăria localităţii în a cărei rază teritorială se află terenul pentru care urmează a fi reconstituit dreptul de proprietate.
Or, în prezenta cauză, suprafaţa de 32,5110 ha se află pe raza teritorială a Comunei B., astfel că propunerea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru această suprafaţă de teren revine Comisiei Locale de Fond Funciar a Comunei B., şi nu Comisiei locale de fond funciar C., ceea ce atrage nelegalitatea hotărârii nr. 146/16.11.2006 a Comisiei Judeţene A. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor pentru această suprafaţă de teren de 32,5110 ha.
În raport de dispoziţiile legale menţionate, Tribunalul a apreciat că în mod corect s‑a emis decizia de validare parţială contestată (cu nr. 6606/23.12.2015), astfel că apar ca neîntemeiate criticile reclamanţilor prin care se invocă îndreptăţirea acestora la măsuri reparatorii şi pentru suprafaţa de 32,5110 ha.
Neîntemeiate sunt şi criticile reclamanţilor referitoare la modul de calcul al punctelor, critici invocate prin cererea subsidiară.
Reclamanţii nu au criticat încadrarea în zonă a terenului în suprafaţă de 203,569 ha pentru care s‑a emis decizia contestată, ci au contestat modul de calcul a despăgubirilor, prin invocarea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013.
Or, reclamanţii au dobândit toate drepturile asupra terenului în suprafaţă de 236,08 ha prin contractul de schimb autentificat sub nr. 710/17.03.2011, contract din care nu rezultă că vreuna dintre părţi a plătit celeilalte vreun preţ, ci a avut loc un schimb de terenuri, terenuri care au fost evaluate la suma de 1.602.902 lei, dar această evaluare s‑a făcut în vederea fiscalizării.
Cât timp reclamanţii nu au făcut dovada că au plătit vreun preţ fostului proprietar al terenului pentru care s‑au acordat despăgubiri, Tribunalul a apreciat că în mod corect despăgubirile au fost calculate prin raportare la dispoziţiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, şi nu prin raportate la alin. (2) al aceluiaşi articol, cum în mod neîntemeiat susţin reclamanţii.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a apreciat că decizia de validare parţială nr. 6606/23.12.2015 a fost emisă de pârâtă cu respectarea dispoziţiilor legale menţionate, motiv pentru care a respins ca neîntemeiată cererea reclamanţilor.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel reclamanţii, arătând că instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat, ignorând dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2), art. 431‑434 şi art. 435 alin. (1) CPC.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea va admite apelul în limitele şi pentru considerentele următoare:
Argumentele prezentate de apelanţi în susţinerea primei şi celei de‑a doua critici împotriva hotărârii instanţei de fond nu pot fi primite, întrucât C.N.C.I. s‑a conformat atât dispozitivului, cât şi considerentelor deciziei pronunţate în recurs de către Curtea de Apel P., fiind pe deplin abilitată de lege să solicite acte în completare şi să reevalueze calitatea de persoană îndreptăţită şi întinderea drepturilor apelanţilor‑reclamanţi.
Cea de‑a treia critică formulată vizând aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 24 alin. (4), în loc de art. 24. alin. (2) din Legea nr. 165/2013, este fondată.
Astfel, prin contractul de schimb autentificat sub nr. 710/17.03.2011, între apelanţii‑reclamanţi şi Obştea Moşnenilor N.C. a intervenit un schimb prin care apelanţii au dat obştii întregul drept de proprietate asupra terenurilor menţionate
la pct. 1‑13, primind în întregime drepturile cuvenite obştii în baza hotărârii nr. 146/16.11.2006 şi nr. 1599/30.09.2010 a Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Agricole şi Forestiere de Fond Funciar A.
Din cuprinsul contractului de schimb, rezultă cu evidenţă că suma de 1.602.902 lei este valoarea stabilită în vederea fiscalizării, dar şi faptul că drepturile cedate sunt evaluate la aceeaşi sumă.
Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 alin. (2), în care se arată că în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15 % din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013.
Curtea constată, astfel, că cerinţele dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt aplicabile, întrucât din contractul de schimb rezultă că drepturile cedate sunt evaluate la suma de 1.602.902 lei.
Astfel fiind, în temeiul art. 480 CPC, Curtea a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a admis în parte contestaţia, a anulat parţial decizia de validare nr. 6606/23.12.2015 emisă de C.N.C.I., în ceea ce priveşte numărul de puncte în compensare acordate, şi a obligat pârâta să calculeze punctele compensatorii, în conformitate cu art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei.

103. Declaraţie de renunţare la dreptul de încasare a despăgubirilor. Calificarea juridică a actului. Efecte. Inaplicabilitatea art. 24 alin. (2) din Legea nr. 165/2013

Declaraţia autentificată a intervenientelor, prin care acestea arată că reclamantul mandatar poate încasa toate despăgubirile, inclusiv cele cuvenite lor, sume la care acestea înţeleg să renunţe în favoarea acestuia, poate avea cel mult valoarea unui mandat acordat reclamantului pentru încasarea despăgubirilor ce vor fi obţinute în acord cu prevederile Legii nr. 165/2013, în lipsa dovezii acceptării ofertei de donaţie, în forma prevăzută de lege.

Decizia civilă nr. 1097 A din 15 decembrie 2017

Prin sentinţa civilă nr. 1458/16.11.2016 Tribunalul Bucureşti – Secţia IV‑a Civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de contestatorul N.V. în contradictoriu cu intimata C.N.C.I. şi intervenientele B.G. şi B.A.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul N.V. a contestat decizia de compensare nr. 6178/19.11.2015 emisă de pârâta C.N.C.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate că persoana îndreptăţită este doar N.V. şi să se dispună obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii cu indicarea corectă a persoanei îndreptăţite, respectiv N.V.
Prin decizia de compensare nr. 6178/19.11.2015 emisă de C.N.C.I., a fost validată dispoziţia Primarului Municipiului P. nr. 8536/13.12.2005 şi a fost emisă decizia de compensare prin 52.624 de puncte în favoarea următoarelor persoane: B.G., N.V. şi B.A.
Prin dispoziţia Primarului Municipiului P. nr. 8536/13.12.2005, s‑a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul teren imposibil de restituit în natură, situat în Municipiul P., str. C. nr. 1, petiţionarilor N.G., prin reprezentant N.V., şi N.F., decedată, având ca moştenitori pe N.G., prin reprezentant N.V., B.G., prin reprezentant N.V. şi B.A., prin reprezentant N.V.
Reclamantul a invocat în susţinerea cererii sale declaraţia autentificată sub nr. 3733/07.12.2011, prin care B.G. şi B.A. au declarat pe propria răspundere că sunt de acord ca despăgubirile prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul situat în Municipiul P., str. C. nr. 1, să fie încasate de N.V., întrucât ele nu au nicio pretenţie.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 165/2013: „(5) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi (20 mai 2013), persoanele care încheie tranzacţii privind drepturi asupra imobilelor care fac obiectul legilor de restituire au obligaţia să comunice Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în termen de 15 zile, un exemplar al actului prin care s‑a încheiat tranzacţia. (6) Documentele transmise după împlinirea termenului prevăzut la alin. (5) nu se iau în considerare de
către Comisia Naţională la emiterea deciziei”.
Tribunalul a constatat că dispoziţia Primarului Municipiului P. nr. 8536/13.12.2005 nu a fost contestată de niciuna dintre părţi, astfel că pârâta a validat această dispoziţie în forma în care a fost emisă, pe numele persoanelor menţionate în cuprinsul acesteia.
Declaraţia autentificată sub nr. 3733/07.12.2011 nu are semnificaţia unei tranzacţii privind dreptul asupra imobilului ce a făcut obiectul Legii nr. 10/2001 pentru care s‑a emis dispoziţia contestată, ci din cuprinsul acesteia rezultă că declarantele au fost de acord doar cu încasarea despăgubirilor de către reclamantul N.V.
Din cuprinsul acestei declaraţii nu rezultă că declarantele au cedat în vreun fel (cu titlu gratuit sau oneros) dreptul lor la despăgubiri către N.V., întrucât o eventuală cesiune de creanţă ar fi trebuit să respecte depoziţiile art. 1567 alin. (2) C.civ., potrivit cărora: „Dacă cesiunea este cu titlu gratuit, dispoziţiile prezentei secţiuni se completează în mod corespunzător cu cele din materia contractului de donaţie”.
Or, înscrisul invocat de reclamant este o declaraţie, şi nu un contract de donaţie, potrivit regulilor de interpretare a contractelor prevăzute la art. 1266‑1269 C. civ.
Acea declaraţie nu reflectă exact voinţa declarantelor de a face o donaţie reclamantului, astfel că faţă de terţi, cum este şi pârâta, această declaraţie nu are semnificaţia unei donaţii, ci a unui mandat acordat de declarante către reclamant în vederea încasării despăgubirilor în baza Legii nr. 10/2001.
Totodată, s‑a avut în vedere şi faptul că declarantele l‑au desemnat ca reprezentant al lor pe reclamant şi prin declaraţia autentificată sub nr. 1620/25.05.2005, în dispoziţia Primarului Municipiului P. nr. 8536/13.12.2005 reclamantul figurând şi ca reprezentant al celorlalte părţi.
Or, dacă voinţa declarantelor ar fi fost de a face o donaţie reclamantului, atunci şi‑ar fi exprimat în mod clar, fără echivoc această voinţă, prin Încheierea unui contract de donaţie în formă autentică, şi nu prin declaraţiile notariale anterior menţionate.
În consecinţă, Tribunalul a apreciat că în mod corect decizia de compensare contestată a fost emisă pe numele tuturor persoanelor ce au figurat şi în dispoziţia Primarului Municipiului P. nr. 8536/13.12.2005. Cât timp înscrisul invocat de reclamant nu reprezintă un contract de donaţie care să fi fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale pentru a putea fi opozabil şi terţilor, în speţă pârâtei, în mod corect pârâta a emis decizia de compensare în favoarea persoanelor menţionate, fără a ţine seama de declaraţia invocată de reclamant.
Nu trebuie omis faptul că, dacă acea declaraţie ar fi interpretată ca o cesiune de creanţă, reclamantul nu va beneficia de toate punctele stabilite prin decizia de compensare contestată, întrucât, potrivit art. 24 din Legea nr. 165/2013: „(2) În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15 % din diferenţa până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6). (…) (4) În cazul în care din documentele depuse la dosarul de restituire nu rezultă preţul plătit fostului proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate, punctele vor reprezenta echivalentul a 15 % din valoarea stabilită conform art. 21 alin. (6)”.
Pentru toate aceste considerente, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului.
Împotriva acestei sentinţe, la data de 06.03.2017, a declarat apel contestatorul N.V., apel care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel B. – Secţia a III‑a Civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la data de 22.03.2017.

Constatându‑se legal învestită şi competentă să soluţioneze calea de atac promovată, Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, apreciază că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
Îndreptăţirea intervenientelor la acordarea măsurilor reparatorii se datorează calităţii lor de moştenitori ai lui N.F., în calitate de descendenţi de gradul întâi, potrivit certificatului de moştenitor nr. 114/2004, N.F. fiind notificator, în temeiul legii speciale de reparaţie, alături de soţul său postdecedat, N.G. Din această perspectivă, Curtea apreciază că neacceptarea de către interveniente a succesiunii tatălui, aşa cum reiese din declaraţiile de neacceptare autentificate sub nr. 70 şi, respectiv, nr. 71 din data de 13.01.2017, apare ca lipsită de efecte juridice în privinţa dreptului lor de a primi măsuri compensatorii în temeiul Legii nr. 165/2013.
Prin urmare, nu poate fi evaluată, sub aspectul semnificaţiei juridice, declaraţia autentificată dată de interveniente la data de 07.12.2011, prin prisma neacceptării succesiunii tatălui de către acestea, pentru a interpreta această declaraţie ca reprezentând o manifestare de voinţă ce decurge din poziţia lor de persoane străine faţă moştenirea lui N.G., decedat la data de 24.12.2007.
În privinţa naturii juridice a declaraţiei anterior menţionate, Curtea observă, în acord cu instanţa de fond, că intervenientele au intenţionat cesiunea drepturilor lor privind acordarea măsurilor compensatorii către reclamant. Din analiza conţinutului declaraţiei respective, reiese caracterul gratuit al operaţiunii juridice de cesiune de creanţă, astfel că devin incidente dispoziţiile art. 1567 alin. (2) C. civ., care reglementează felurile cesiunii şi care în alineatul anterior menţionat stabilesc regimul juridic al cesiunii cu titlu gratuit, supunându‑l normelor legale din materia contractului de donaţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 1011 C. civ., donaţia fiind un act juridic solemn, trebuie să îmbrace ad validitatem forma autentică, cerinţa prevăzută expres sub sancţiunea nulităţii absolute. În ipoteza încheierii contractului într‑o manieră etapizată, coroborând prevederile legale anterior menţionate cu cele ale art. 1013 şi art. 1014 C. civ., Curtea reţine că atât oferta de donaţie, cât şi acceptarea trebuie, sub aceeaşi sancţiune a nulităţii absolute, să îmbrace forma autentică. Având în vedere că prin declaraţia intervenientelor din data de 07.12.2011, acestea îşi manifestă voinţa de a conferi reclamantului dreptul de a încasa integral măsurile reparatorii prin echivalent în temeiul Legii nr. 10/2001, Curtea consideră că suntem în prezenţa unei oferte de donaţie, care respectă cerinţa formei autentice, fiind încheiată în formă autentificată. În ceea ce priveşte acceptarea acestei oferte, Curtea constată că nu s‑a făcut dovada exprimării tot în formă autentică a voinţei concordante a reclamantului de a accepta propunerea efectuată de interveniente. Fiind un act juridic bilateral, care, pentru formare, presupune întâlnirea a două voinţe concordante, cu consecinţa realizării acordului de voinţă necesar pentru naşterea operaţiunii juridice a donaţiei (a transmisiunii cu titlu gratuit a unui drept subiectiv civil), cu îndeplinirea suplimentară a cerinţei exprimării atât a ofertei, cât şi a acceptării acesteia în formă autentică, Curtea, dând eficienţă acestor reguli juridice esenţiale din materia donaţiei, constată că nu se poate considera finalizată cesiunea gratuită a drepturilor la despăgubire în favoarea reclamantului, din moment ce lipseşte acceptarea sa ce trebuia realizată tot în formă autentică.
Din această perspectivă, aplicând regula de interpretare a actelor juridice în sensul în care să producă efecte juridice, şi nu în sens contrar, Curtea apreciază că declaraţia autentificată la data de 07.12.2011 a intervenientelor poate avea cel mult valoarea unui mandat acordat reclamantului pentru încasarea despăgubirilor ce vor fi obţinute în acord cu prevederile Legii nr. 165/2013.
În egală măsură, Curtea observă că este lipsită de relevanţă declaraţia intervenientelor din data de 25.05.2005 (prin care l‑au desemnat pe reclamant reprezentant pentru a beneficia de măsurile reparatorii prin echivalent, conferite
de legislaţia specială) pentru stabilirea naturii şi a efectelor juridice ale declaraţiei autentificate din data de 07.12.2011, ca de altfel şi declaraţiile de neacceptare a succesiunii lui N.G., potrivit celor învederate detaliat în cele ce preced.
Pentru toate aceste considerente, faţă de prevederile art. 480 CPC, Curtea urmează să respingă apelul ca nefondat.

Legea165.jpg

*pag. 421 – 428;

Please follow and like us: