Stimaţi Cititori, Dragi Prieteni,
La sfârşitul acestei săptămâni are loc un dublu eveniment dedicat memoriei Profesorului Gheorghe Beleiu. Sâmbătă, pe 26 aprilie, se desfăşoară la Alba Iulia conferinţa „Probleme de drept civil şi de procedură civilă în reglementarea noilor coduri”. Iar duminică, pe 27 aprilie, are loc festivitatea de acordare a denumirii „Prof. univ. dr. Gheorghe Beleiu” Şcolii gimnaziale din comuna Poiana Vadului – localitatea natală a Profesorului.
Ambele manifestări sunt organizate de Baroul Alba şi Baroul Hunedoara, în colaborare cu Editura Hamangiu, la iniţiativa domnului avocat Ioan Rus – decanul Baroului Alba. O iniţiativă rară, ce merită apreciată şi cinstită odată în plus, când vedem că, în lumea de azi, noi toţi trăim mereu cu ochii pe ceas, existăm doar în agendă și ne rămâne prea puțin timp sau deloc ca să ne mai uităm şi-n trecut, să recunoaștem și să apreciem oamenii datorită cărora fiecare dintre noi suntem astăzi cei care suntem.
Dacă vă face plăcere şi aveţi timp, vă invităm la Alba Iulia, alături de noi. Până atunci, vă invităm să redescoperiţi în paginile alăturate câteva repere din viaţa şi opera Profesorului Beleiu, precum şi câteva cuvinte de suflet, scrise de oameni care i-au fost colegi şi prieteni – Profesorii Corneliu Bîrsan, Liviu Pop, Viorel Mihai Ciobanu şi Marian Nicolae.
Hristos a înviat!
Dorel Pădurariu – directorul Editurii Hamangiu
24 aprilie 2014
Descarcaţi de la acest link broşura “In memoriam Gheorghe Beleiu”