Septimiu Panainte a absolvit Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, în anul 1998, urmând apoi studiile masterale la aceeași facultate (1999). În anul 2008, a obținut titlul de doctor în drept, tot la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, cu o teză pe tema tranzacțiilor de valori mobiliare, pentru care i s-a acordat calificativul Magna cum laude.
În prezent, dl Septimiu Panainte este conferențiar și director al Departamentului de Drept Privat din cadrul Facultății de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, formator în cadrul Institutului Național al Magistraturii (specialitatea ) și membru în Consiliul Științific al INM. Este și avocat în Baroul Iași, iar în perioada 2016-2020 a îndeplinit funcția de decan al Facultății de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Astăzi îl avem ca invitat în cadrul unui interviu pe tema complexității conflictelor de muncă din România. Cu toate că avem din ce în ce mai mulți specialiști și experți în legislația muncii, companiile se lovesc de numeroase situații în care neînțelegerile devin conflicte de muncă în toată regula, o mare parte din acestea soluționându-se în favoarea salariaților. Sau poate este doar o impresie?
Editura Hamangiu: Prima întrebare este și cea care stă pe buzele celor mai multi cititori. Este adevărat că salariații au de cele mai multe ori câștig de cauză în instanță în procesele de dreptul muncii?
Septimiu Panainte: În primul rând, vă mulțumesc pentru invitație. Da, este adevărat, iar motivele care au determinat și determină această situație sunt multiple și complexe ținând atât de nivelul de înțelegere a legislației muncii, cât și de controversele pe care aceasta le-a generat în dinamica sa.
Editura Hamangiu: Care sunt cel mai des întâlnite probleme de dreptul muncii în practica de specialitate din ultimii 2-3 ani?
Septimiu Panainte: Cred că pot fi împărțite în două categorii. În primul rând există litigii recurente ca tipologie, cum sunt cele care privesc contestarea deciziilor de concediere și de sancționare disciplinară. Cu privire la acestea, din ce în ce mai des soluționarea se realizează prin prisma aspectelor de netemeinicie și din ce în ce mai rar prin prisma neîndeplinirii condițiilor de legalitate. În al doilea rând, după cum rezultă și din problemele ridicate de către instanțe și abordate la întâlnirile naționale de unificare a practicii organizate anual de către Institutul Național al Magistraturii, în ultimii ani s-au remarcat prin complexitate litigiile privind salarizarea personalului din sectorul bugetar.
Editura Hamangiu: Care sunt cele mai mari probleme legislative din actualul Cod al muncii?
Septimiu Panainte: Codul muncii reprezintă o lege destul de avansată prin raportare la rațiunile care trebuie să guverneze reglementarea raporturilor care au ca formă de exprimare contractele individuale de muncă. Este mai potrivit însă să avem în vedere legislația muncii.
O problemă persistentă este cea a lipsei unității și coerenței în reglementare. Legislația muncii apare în continuare eterogenă, dispersată, raporturile de muncă fac obiectul reglementării în multiple acte normative: Codul muncii, Legea dialogului social, Codul administrativ și alte acte cu caracter special. Se pare că legiuitorul român, spre deosebire de cel european, preferă în ultimii ani mai degrabă reglementarea distinctă a ceea ce este sau doar apare a fi special și se dovedește mai puțin dispus să consolideze principii. Este totuși nevoie de consecvență în plan ideatic, de echilibru și de grijă, iar excepțiile trebuie temeinic fundamentate, justificate. Altfel, riscăm o desubstanțializare a unor principii care sunt esențiale și exprimă specificul raporturilor de muncă.
Totodată, legiuitorului îi sunt adresate constant provocări privind adaptarea la evoluția raporturilor de muncă mai ales pe fondul globalizării și digitalizării. De asemenea, eforturi mai susținute ar trebui înregistrate în privința transpunerii unor directive europene relativ recente și receptării cu acuratețe a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Editura Hamangiu: Care ar fi primele 3 modificări pe care le-ați propune, în calitate de practician, la actualul Cod al muncii?
Septimiu Panainte: Nu aș vrea să vă răspund având în vedere exclusiv calitatea de practician. În orice caz, cred că este important să ne gândim atât la practica judiciară, cât și la practica raporturilor de muncă.
Cred că este important să se procedeze la reglementarea expresă a criteriilor în baza cărora se impune calificarea unui raport ca fiind de muncă, în sensul celor anvizajate de Recomandarea OIM nr. 198/2006 privind relațiile de muncă. Miza posibilității de a realiza aceste calificări, inclusiv de către Inspecția Muncii, este sensibil mai mare decât interesul statului în plan fiscal, ține de evitarea deghizării raporturilor de muncă și de atragerea incidenței normelor protective conținute de legislația muncii. Problema se pune, spre exemplu, în cazul activităților desfășurate prin intermediul platformelor electronice.
De asemenea, este nevoie de completări care să cuantifice elaborat contractele cu elemente de extraneitate. Locul acestor completări în arhitectonica normativă este discutabil. Există repere de la care se poate pleca în dezvoltarea unui asemenea demers privind relațiile de muncă transnaționale, mă gândesc în principal la regulamentele Roma I și la Bruxelles I bis, care au aplicabilitate directă, dar impun corelarea normativului național.
Pentru a aborda planul jurisdicției, trebuie să avem în vedere, alături de Codul muncii, și alte acte normative, în principal Legea dialogului social din 2011. Apreciez ca necesară abrogarea capitolului privind conflictele individuale de muncă din Legea dialogului social, în acest mod fiind rezolvate problemele atrase de paralelismul de reglementare în materia jurisdicției muncii. Ca deziderat îndepărtat, consider firească unificarea jurisdicțiilor privind soluționarea litigiilor de muncă derivate din raporturile fundamentate pe contracte individuale de muncă și din raporturile de serviciu ale funcționarilor publici.
Editura Hamangiu: Ce sfaturi ați da unui angajator care dorește să evite posibile conflicte de muncă?
Septimiu Panainte: Eu sper că ambele părți doresc să evite conflictele în general și pe cele de muncă în special. Atât angajatorul, cât și salariatul trebuie să manifeste preocupare pentru calitatea colaborării lor, atât în plan juridic, cât mai ales în plan relațional, uman.
Din perspectiva angajatorului, cred că acesta trebuie să acționeze în relațiile de muncă cu bună credință și precaut, să aibă politici clare și asumate de HR și să apeleze preventiv la consultanță specializată.
Editura Hamangiu: Ați scris un adevărat manual de dreptul muncii anul acesta. Cui îl recomandați și cât de ușor poate fi lecturat de către angajatorii care nu dețin cunoștinte de dreptul muncii?
Septimiu Panainte: Speram că este un adevărat curs universitar… Lucrarea este destinată cu precădere studenților și practicienilor care dețin cel puțin cunoștințe generale de drept. Un angajator care nu deține cunoștințe de dreptul muncii va găsi, în funcție de problema cu care se confruntă, informații, repere doctrinare și jurisprudențiale de natură să îi permită să facă o evaluare primară cu privire la natura și complexitatea problemei respective, înainte de a se adresa unui specialist în domeniu, conduită pe care o recomand.
Editura Hamangiu: Considerați că existența unui consilier juridic este necesară în cadrul oricărei companii pentru evitarea conflictelor de muncă?
Septimiu Panainte: Legislația noastră a devenit în timp foarte elaborată, în toate segmentele, prezentând uneori incongruențe și necesitând interpretări. Informațiile, mai ales cele din mediul virtual, sunt abundente și nu întotdeauna corecte sau suficiente. Consultanța juridică de calitate ajută la ”sănătatea” activității, poate conduce la evitarea multor probleme și litigii. Așadar, colaborarea cu un specialist nu poate fi decât benefică și nu doar din această perspectivă, a relațiilor de muncă.
Editura Hamangiu: Ce cursuri și specializări recomandați studenților și masteranzilor care doresc să se specializeze în dreptul muncii?
Septimiu Panainte: Studenții și masteranzii de la facultățile de drept au la dispoziție cursuri relevante de dreptul muncii, drept social european sau drept european al muncii, relații industriale, jurisdicția muncii, dreptul afacerilor ș.a. În mod firesc, în funcție de nivelul studiilor, licență sau master, cursurile își asumă standarde diferite. Cred că asimilarea unor elemente de drept social european trebuie realizată din timp, la nivel de licență, pentru ca ulterior, la master, să fie dezvoltate.
Specializarea în dreptul muncii poate interveni în majoritatea ocupațiilor juridice. Mă gândesc mai ales la consilieri juridici, avocați, judecători. Numărul dosarelor care au ca obiect litigii de muncă a crescut de-a lungul timpului. Inevitabil, aspectele care țin de jurisdicția muncii trebuie stăpânite cât de bine se poate.
Mai cred că pentru o asemenea specializare pot fi utile și unele competențe care țin de sfera altor domenii cum sunt economia, știintele comunicării sau psihologia.
Editura Hamangiu: Care sunt cel mai des întâlnite 3 motive de conflicte de muncă în România, din experiența dumneavoastră?
Septimiu Panainte:
Dacă vă referiți la motive în sens de cauze sau conduite acestea pot fi rezumate, din punctul meu de vedere, la necunoașterea sau interpretarea eronată a legii, lipsa bunei credințe, exercițiul excesiv al autorității angajatorului sau chiar abuzul de drept.
Editura Hamangiu: Cu ce autori ați face echipă dacă v-am ruga să realizați un tratat de Dreptul muncii anul acesta?
Septimiu Panainte: Deja există tratate dedicate unor instituții de dreptul muncii, iar un tratat complet ar presupune eforturi foarte consistente, desfășurate pe o perioadă destul de mare de timp, chiar în condițiile în care ar fi realizat de un colectiv prestigios. Există specialiști în dreptul muncii reputați la toate facultățile mari de drept, după cum există și potriviri sau nepotriviri de agendă ori afinități mai accentuate, care se pot observa din manifestările dedicate cercetării în domeniu. Personal aș face echipă cu toți colegii mei care au dovedit prin publicațiile lor deschidere și atașament față de acest domeniu, în special cei din cadrul facultăților de drept consacrate. Pentru o lucrare completă și cu o cât mai largă adresabilitate, consider că ar trebui luată în considerare și opțiunea cooptării unor magistrați specializați în acest domeniu. Cred însă că un asemenea proiect nu are cum să fie realizat anul acesta sau într-un an.
Cărti publicate de dl Septimiu Panainte la Editura Hamangiu:
, Ed. Hamangiu, 2 editii, 2017 si 2021;
, Ed. Hamangiu, 2017;
, Ed. Hamangiu, 2006.
