Intre capacitatea juridica civila si competenta administrativa
[Un foarte interesant subiect de dialog intre dreptul civil si ]
1. In campul de actiune al normelor de drept administrativ, actioneaza un impresionant numar de entitati, al caror regim juridic difera uneori in foarte mare masura. Dupa caz, aceste entitati pot imbraca:
a) forma unor persoane juridice de drept public, care nu au si calitatea de autoritati (ale administratiei) publice: statul [art. 223 alin. (1)¹ , art. 224 alin. (1)² si art. 858 C. civ. ³] si unitatile administrativ-teritoriale (comuna, orasul, municipiul si judetul) [art. 96 alin. (1) C. adm. 4 ];
b) forma unor persoane juridice de drept public, care au si calitatea de autoritati publice propriu-zise, asa cum sunt ministerele [art. 54 C. adm. 5 ], institutiile prefectilor [art. 265 alin. (2) C. adm. 6 ] sau serviciile „publice de interes local sau judetean, specializate, cu personalitate juridica, infiintate si organizate in subordinea consiliilor locale sau consiliilor judetene” si prin care se poate realiza gestiunea directa a unor servicii comunitare de utilitati publice [art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/2006 7 ];
c) forma unor autoritati publice propriu-zise, care nu sunt si persoane juridice, asa cum este cazul Guvernului Romaniei, cel al consiliilor judetene, al presedintilor acestor consilii, al consiliilor locale si al primarilor;
d) forma unor persoane juridice de drept privat, care pot dobandi si calitatea de autoritati publice asimilate, urmare a faptului ca au fost declarate ca fiind de utilitate publica sau autorizate sa presteze ori sa gestioneze un serviciu public, in regim de putere publica, asa cum este cazul asociatiilor de dezvoltare intercomunitara ori a oricarei alte persoane juridice de drept privat plasata – alternativ sau cumulativ – in aceleasi doua situatii [art. 2 alin. (1) lit. b) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004 8 ].
2. Articolul 5 lit. k) C. adm. stabileste faptul ca notiunea de „autoritate publica” subsumeaza un „organ de stat sau al unitatii administrativ-teritoriale care actioneaza in regim de putere publica pentru satisfacerea unui interes public”. La randul sau, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ne pune la dispozitie doua definitii:
a) una a autoritatii publice propriu-zise, in care vede „orice organ de stat sau al unei unitati administrativ-teritoriale care actioneaza, in regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes legitim public”;
b) alta a autoritatii publice asimilate, pe care o descrie ca fiind o persoana juridica „de drept privat care, potrivit legii”, a „obtinut statut de utilitate publica sau” este autorizata „sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica”.
intre cele doua categorii de autoritati publice – propriu-zise si, respectiv, asimilate – pot fi surprinse deosebiri semnificative.
Autoritatile publice propriu-zise:
a) sunt strans legate de organizarea si functionarea statului sau a unei unitati administrativ-teritoriale, fiind infiintate prin lege sau in baza legii;
b) sunt ori nu sunt inzestrate cu personalitate juridica, iar daca poseda o asemenea personalitate, invariabil, aceasta este de drept public;
c) cele inzestrate cu personalitate juridica se pot angaja, direct si nemijlocit, si in raporturi juridice cu caracter patrimonial, chiar daca nasterea unor astfel de raporturi este determinata de implicarea prealabila a acestor autoritati publice in raporturi juridice administrative (sau de putere);
d) cele care nu sunt inzestrate cu personalitate juridica vor angaja intotdeauna patrimoniul persoanei juridice de drept public in reprezentarea, pe seama, in contul si pe riscul careia o astfel de autoritate a actionat, imprejurare sustinuta normativ de interpretarea per a contrario a art. 224 C. civ. 9
La randul lor, autoritatile publice asimilate:
a) se nasc intotdeauna ca persoane juridice de drept privat, fiind infiintate printr-un act juridic de drept civil, astfel ca acestea sunt inzestrate cu o capacitate juridica civila;
b) sunt asimilate autoritatilor publice doar in considerarea imprejurarii ca – alternativ sau cumulativ – o astfel de persoana juridica de drept privat a „obtinut statut de utilitate publica” sau a fost autorizata „sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica”, ipoteza in care dobandesc si o competenta administrativa, in sensul dat acestei notiuni de art. 5 lit. r) C. adm. 10 ;
c) poseda, prin urmare, o capacitate juridica civila peste care se asaza o competenta administrativa, ceea ce le pune in situatia de a raspunde cu propriul lor patrimoniu pentru prejudiciile cauzate tertilor prin actele administrative emise in contextul organizarii si al functionarii serviciului public a carui gestiune le-a fost incredintata, printr-un act administrativ (sau, mai rar, legislativ) de autorizare;
d) au intotdeauna calitatea de parte parata in litigiile de contencios administrativ, avand ca obiect anularea actelor administrative, pe care aceste autoritati le emit, in exercitiul unor prerogative de putere publica si in contextul organizarii si al functionarii unui serviciu public a carui gestiune i-a fost delegata printr-un prealabil act administrativ.
Autoritatilor publice propriu-zise care sunt inzestrate cu o personalitate juridica de drept public (si niciodata de drept privat!), precum si autoritatilor publice asimilate care se nasc persoane juridice de drept privat (si niciodata de drept public!), le este atasata atat o capacitate juridica civila, cat si o competenta de drept administrativ.
3. in cazul persoanei juridice de drept privat – caci numai aceasta, nu si persoana fizica, poate fi asimilata, in conditiile art. 2 alin. (1) lit. b) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004, unei autoritati publice – capacitatea juridica civila este reprezentata de aptitudinea acesteia de a „avea orice drepturi si obligatii civile, afara de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot apartine decat persoanei fizice” [art. 206 alin. (1) C. civ. 11 ]. in ipoteza in care o astfel de persoana este una fara scop lucrativ, capacitatea sa juridica circumscrie „doar acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut” [art. 206 alin. (2) C. civ. 12 ]. Iar in cazul persoanei juridice de drept privat care a ajuns in situatia de a fi asimilata unei autoritati publice, pentru ca a fost autorizata „sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica”, capacitatea sa juridica este una conditionata, dreptul acesteia de a desfasura activitatile specifice de serviciu public nascandu-se „numai din momentul obtinerii autorizatiei” din partea unei autoritati publice propriu-zise, „daca prin lege nu se prevede altfel” [art. 207 alin. (1) C. civ. 13 ].
4. in cazul persoanelor juridice de drept public – care imbraca forma unei autoritati publice propriu-zise – capacitatea civila este aceea stabilita prin legea de infiintare a unei asemenea persoane.
Competenta se defineste ca fiind un ansamblu de atributii „stabilite de lege, care confera autoritatilor si institutiilor administratiei publice drepturi si obligatii de a desfasura, in regim de putere publica si sub propria responsabilitate, o activitate de natura administrativa” [art. 5 lit. r) C. adm.].
Definitia mai sus reprodusa poate genera confuzii. Ea lasa sa se inteleaga faptul ca exista o relatie de determinare intre „atributii”, pe de-o parte si „drepturi” si „obligatii”, pe de alta parte, ceea ce, in esenta, este corect. Numai ca aceeasi definitie sugereaza si faptul ca in interiorul conturului notiunii de „competenta” se regasesc, deopotriva, atributii, drepturi si obligatii, ceea ce, partial, este incorect.
Suntem de acord cu faptul ca, in cazul autoritatilor publice inzestrate cu personalitate juridica, se poate stabili o relatie de determinare, dupa cum urmeaza: (i) in cazul persoanelor juridice de drept public, competenta administrativa determina continutul capacitatii civile, atat competenta, cat si capacitatea nascandu-se concomitent, prin legea de infiintare a unei astfel de persoane; (ii) in cazul persoanelor juridice de drept privat, capacitatea civila, dobandita de la momentul infiintarii determina continutul competentei, atasate ulterior prin actul administrativ, prin care o astfel de persoana a fost autorizata „sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica”. Credem insa ca, sub aspectul continutului lor, capacitatea civila si competenta administrativa difera in mod categoric.
Aceasta asertiune a noastra este sustinuta din punct de vedere normativ de cateva dispozitii culese din Codul nostru administrativ. Aceste dispozitii stabilesc faptul ca „ministerele sunt organe de specialitate ale administratiei publice centrale” [art. 52 alin. (1) C. adm.] care se organizeaza si functioneaza „in subordinea Guvernului” [art. 51 C. adm.]. Totodata, art. 54 din acelasi C. adm. adauga precizator faptul ca „ministerele sunt persoane juridice de drept public (…) si sunt conduse de ministri (s.a.)”, art. 56 face o enumerare a atributiilor „generale ale ministrilor (s.a.)”, iar art. 57 din acelasi act normativ descrie regimul juridic al actelor „ministrilor (s.a.)”. La randul lor, art. de la 252 la 258 C. adm. stabilesc „atributiile prefectului (s.a.)”, in timp ce art. 265 alin. (2) din acelasi Cod precizeaza faptul ca „institutia prefectului este o institutie publica cu personalitate juridica (s.a.), cu buget propriu, aflata in subordinea Guvernului”. Relevant in contextul celor notate in acest loc este si art. 265 alin. (7) si (8) C. adm., texte care au urmatorul continut: „(7) Capacitatea juridica de drept public a institutiei prefectului se exercita de catre prefect (s.a.) sau [de] inlocuitorul de drept al acestuia. (8) Exercitarea drepturilor si asumarea obligatiilor civile ale institutiei prefectului se realizeaza de catre prefect (s.a.), de inlocuitorul de drept al acestuia sau de catre o persoana anume desemnata prin ordin al acestuia”.
Din cele cateva prevederi mai sus reproduse, pot fi decelate cateva idei, relevante pentru distinctia ce se impune a fi facuta intre capacitatea juridica si competenta unei autoritati publice:
a) ministerul este un organ de specialitate al administratiei publice centrale, iar institutia prefectului este o institutie publica, ceea ce face atat din minister, cat si din institutia prefectului o autoritate publica propriu-zisa, in sensul art. 2 alin. (2) lit. b) fraza I din Legea nr. 554/2004;
b) calitatea ministerului si a institutiei prefectului de a fi autoritati publice atrage, in privinta lor, calitatea de a fi inzestrate cu o competenta;
c) in egala masura, atat ministerul, cat si institutia prefectului sunt persoane juridice de drept public, infiintate prin lege, ceea ce le incadreaza in categoria celor de care face vorbire art. 191 alin. (1) C. civ.;
d) calitatea ministerului si a institutiei prefectului de a fi persoane juridice de drept public atrage, in privinta lor, calitatea de a fi inzestrate cu o capacitate juridica, in al carui continut intra – asa cum se intampla in cazul oricarei persoane juridice fara scop lucrativ – „doar acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege” [art. 206 alin. (2) C. civ.];
e) competenta administrativa si capacitatea civila a ministerului se realizeaza de catre ministru, prin exercitarea acelor atributii pe care legea le ataseaza acestuia; competenta administrativa si capacitatea civila a institutiei prefectului se realizeaza de catre prefect, prin exercitarea acelor atributii pe care legea le ataseaza acestuia;
f) competenta ministerului si a institutiei prefectului este factorul care specializeaza capacitatea civila a acestor doua autoritati publice inzestrate cu personalitate juridica;
g) fiind (si) persoane juridice (de drept public), ministerul – si nu ministrul! – respectiv, institutia prefectului – si nu prefectul! – detin un patrimoniul si un buget propriu de venituri si cheltuieli;
h) patrimoniul ministerului este administrat de ministru (de regula, prin acte administrative unilaterale si contracte administrative), iar cel al institutiei prefectului, de catre prefect (de regula, prin aceleasi instrumente);
i) bugetul ministerului este executat de ministru, in timp ce bugetul institutiei prefectului, de catre prefect, atat ministrul, cat si prefectul fiind ordonatori de credite;
j) cu prilejul exercitiului atributiilor lor, atat ministrul, cat si prefectul exercita prerogative de putere publica (in forma reglementarii, a autorizarii, a controlului, a sanctionarii, a executarii unui buget public), pe care le exprima prin acte administrative unilaterale, cu caracter individual sau normativ si, in subsidiar, prin contracte administrative, realizand astfel „o activitate de natura administrativa” [art. 5 lit. r) C. adm.];
k) ultima idee atrage urmatoarea consecinta: atunci cand emite acte administrative unilaterale ori cand incheie si executa contracte administrative, ministrul si, respectiv, prefectul actioneaza in reprezentarea, pe seama, in contul si pe riscul ministerului si, respectiv, al institutiei prefectului, autoritati care vor raspunde din bugetul si, la nevoie, din patrimoniul lor, pentru eventualele prejudicii cauzate tertilor, prin actele administrative unilaterale ori prin contractele administrative pe care le-au emis sau incheiat (executat), dupa caz.
5. Situatia autoritatilor publice propriu-zise neinzestrate cu personalitate juridica este una cu totul speciala. Acestea nu detin un patrimoniu si nici un buget propriu de venituri si cheltuieli. Prin urmare, acestor autoritati nu le poate fi recunoscuta o capacitate juridica civila, dar ele detin o competenta, in sensul dat acestei notiuni de art. 5 lit. r) C. adm.
Printre altele, se gasesc in aceasta situatie Guvernul, consiliile judetene, presedintele acestor consilii, consiliile locale si primarii. Pentru prejudiciile eventual cauzate tertilor prin actele si faptele asimilate ale acestor autoritati publice, raspunderea patrimoniala (civila) urmeaza sa fie angajata in sarcina acelor persoane juridice in reprezentarea, pe seama, in contul si pe riscul carora aceste autoritati au actionat (sau au ramas in pasivitate culpabila). Aceasta idee este sustinuta de continutul art. 224 C. civ., text potrivit caruia: „(1) Daca prin lege nu se dispune altfel, statul nu raspunde decat in mod subsidiar pentru obligatiile organelor, autoritatilor si institutiilor publice care sunt persoane juridice si niciuna dintre aceste persoane juridice nu raspunde pentru obligatiile statului. (2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile in mod corespunzator si unitatilor administrativ-teritoriale care nu raspund decat in mod subsidiar pentru obligatiile organelor, institutiilor si serviciilor publice din subordinea acestora atunci cand acestea au personalitate juridica”.
Interpretarea per a contrario a acestor texte nu poate conduce decat la urmatoarele doua concluzii:
a) ca statul raspunde civil (deci patrimonial) „pentru obligatiile organelor, autoritatilor si institutiilor publice care” nu sunt persoane juridice, sub conditia ca acestea, raportat la locul ocupat si rolul jucat in cadrul sistemului institutional, sa fi actionat in reprezentarea, pe seama, in contul si pe riscul statului;
b) ca unitatile administrativ-teritoriale raspund civil (deci patrimonial) „pentru obligatiile organelor, autoritatilor si institutiilor publice care” nu sunt persoane juridice, sub conditia ca acestea, raportat la locul ocupat si rolul jucat in cadrul sistemului institutional, sa fi actionat in reprezentarea, pe seama, in contul si pe riscul acestor unitati administrativ-teritoriale.
Raportat la cele mai sus notate: (i) statul va raspunde civil/patrimonial pentru actele administrative nelegale ori pentru faptele juridice ilicite ale Guvernului; (ii) unitatile administrativ-teritoriale vor raspunde civil/patrimonial pentru actele administrative nelegale ori pentru faptele juridice ilicite ale autoritatilor administratiei publice locale si judetene (consilii locale, primari, consilii judetene si presedinti ai acestor din urma consilii). De la aceste doua reguli, exista si o exceptie, instituita de art. 155 alin. (1) lit. a) si alin. (2), respectiv de art. 156 C. adm.: aceea in care primarul – o autoritate a administratiei publice locale – exercita, „in conditiile legii”, atributii „in calitate de reprezentant al statului”. in aceasta particulara situatie, statul – si nu unitatea administrativ-teritoriala! – va raspunde din punct de vedere civil (patrimonial) pentru prejudiciile eventual cauzate tertilor prin actele emise ori faptele juridice asimilate savarsite de primar, avand in vedere faptul ca acesta a actionat in reprezentarea, pe seama, in contul si pe riscul statului, in calitatea acestuia de persoana juridica de drept public, respectiv de entitate patrimonializata.
6. in conditiile art. 2 alin. (1) lit. b) fraza a II-a din Legea nr. 554/2004, invariabil, autoritatile publice asimilate se nasc in forma unor persoane juridice de drept privat si devin, prin asimilare, autoritati publice, urmare a faptului ca – alternativ sau cumulativ – „au obtinut statut de utilitate publica” (ceea ce este acelasi lucru cu a spune ca au fost declarate de interes public) ori au fost „autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica”. Un exemplu ilustrativ in aceasta privinta sunt asociatiile de dezvoltare intercomunitara, in privinta carora dreptul obiectiv stabileste urmatoarele:
a) ca sunt structuri „de cooperare cu personalitate juridica, de drept privat si de utilitate publica (s.a.), infiintate, in conditiile legii, de unitatile administrativ-teritoriale pentru realizarea in comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori pentru furnizarea in comun a unor servicii publice” [art. 5 lit. i) C. adm.];
b) in conditiile legii, au „ca obiectiv infiintarea, organizarea, reglementarea, finantarea, exploatarea, monitorizarea si gestionarea in comun a serviciilor de utilitati publice (s.a.) furnizate/prestate pe raza de competenta a unitatilor administrativ-teritoriale membre, precum si realizarea in comun a unor proiecte de investitii publice de interes zonal ori regional destinate infiintarii, modernizarii si/sau dezvoltarii, dupa caz, a sistemelor de utilitati publice aferente acestor servicii” [art. 2 lit. a) din Legea nr. 51/2006].
Credem ca interpretarea celor doua prevederi mai sus mentionate ne indreptateste la a observa urmatoarele:
a) asociatiile de dezvoltare intercomunitara sunt infiintate in forma unor persoane juridice de drept privat, calitate in care poseda o capacitate juridica civila;
b) sunt declarate, prin lege, ca fiind de utilitate publica ori pot fi autorizate sa infiinteze, sa organizeze, sa reglementeze, sa finanteze, sa exploateze, sa monitorizeze si sa gestioneze servicii de utilitati publice, la nivelul unitatilor administrativ-teritoriale membre ale unei astfel de asociatii, postura care le asimileaza unor autoritati publice, inzestrate cu o competenta administrativa;
c) in calitate de persoane juridice de drept privat, aceste asociatii sunt supuse regimului juridic descris de art. 207 alin. (1) C. civ., pentru ca desfasoara activitati „care trebuie autorizate de organele competente”, respectiv de consiliile locale ale unitatilor administrativ-teritoriale asociate, motiv pentru care capacitatea juridica civila a acestor asociatii este nu numai una specializata, ci si una conditionata;
d) jucand si rolul concurent de autoritati publice asimilate, aceste asociatii poseda si o competenta, in sensul dat acestei notiuni de art. 5 lit. r) C. adm., care subsumeaza inclusiv si mai ales prerogative de putere publica, precum reglementarea, finantarea (din fonduri banesti publice) si monitorizarea unor anumite categorii de servicii sau activitati de interes public;
e) capacitatea juridica civila (care este si ramane a dreptului privat) a unei asociatii de dezvoltare intercomunitara determina competenta administrativa a unei astfel de entitati (competenta care este si ramane a dreptului public) si nu invers.
7. in forma unor sintetice concluzii la cele mai sus notate, observam urmatoarele:
a) spre deosebire de dreptul civil, in dreptul administrativ, se pot angaja in raporturi juridice si entitati care nu sunt inzestrate cu capacitate juridica, fiind suficient ca aceste entitati sa posede o competenta sau o capacitate administrativa;
b) ideea mai sus enuntata este sustinuta de specificul majoritatii relatiilor juridice angajate in campul de actiune al normelor de drept administrativ (sau de drept public), care imbraca forma unor raporturi de putere, avand ca obiect exercitiul unui manunchi de prerogative de putere publica (ca de exemplu reglementarea, autorizarea, controlul sau sanctionarea);
c) ori de cate ori o autoritate publica este inzestrata personalitate juridica, aceasta se poate angaja atat in raporturi de drept administrativ (care sunt raporturi de putere), in virtutea competentei cu care o astfel de autoritate a fost inzestrata de lege, cat si in raporturi de drept civil (cu obiect sau continut patrimonial), in virtutea capacitatii juridice pe care aceeasi lege a atribuit-o aceleiasi autoritati; o astfel de autoritate publica intra in categoria autoritatilor publice perfecte, care poseda atat o competenta administrativa, cat si o capacitate juridica civila, ceea ce le permite sa se angajeze atat in relatii juridice de drept administrativ (sau de drept public), cat si in relatii juridice de drept civil (sau de drept privat);
d) autoritatile publice neinzestrate cu personalitate juridica poseda doar o competenta, imprejurare care le permite sa se angajeze – in mod direct si nemijlocit – doar in raporturi juridice de drept administrativ (sau de drept public) si, totodata, sa angajeze intr-un distinct raport juridic de drept civil (sau de drept privat) acele persoane juridice de drept public in reprezentarea, pe seama, in contul si pe riscul carora aceste autoritati au actionat ori au ramas in pasivitate vinovata;
e) in principiu, autoritatile publice neinzestrate cu personalitate juridica pot avea doar calitatea de parti parate in contenciosul actelor administrative sau in cel al faptelor ilicite asimilate, in timp ce autoritatile publice care sunt si persoane juridice (de drept public sau de drept privat) pot fi chemate in judecata si in contenciosul raspunderii administrativ-patrimoniale;
f) existenta in peisajul institutional specific dreptului administrativ a autoritatilor publice asimilate, determina o extindere a competentei judecatorului specializat de contencios administrativ la acte emise de persoane juridice de drept privat, pe care legea le asimileaza actelor administrative – iar prof. T. Draganu le numeste „acte administrative prin delegatie” – intrucat au fost emise in contextul gestiunii unui serviciu public, in regim autorizat, delegat sau externalizat;
g) consacrarea categoriei autoritatilor publice asimilate reconfigureaza principiul constitutional al separatiei puterilor in stat, in contextul in care exercitiul unor prerogative de putere publica este delegat unor persoane juridice de drept privat (asimilate unor autoritati publice), iar aceste prerogative nu sunt si nici nu pot fi altfel decat de natura administrativa sau tehnic-executiva si niciodata de natura politica, legislativa sau judecatoreasca, asa cum in mod evident rezulta din partea finala a art. 5 lit. r) din Codul nostru administrativ.
_________________________________
1 Text care stabileste faptul ca „In raporturile civile in care se prezinta nemijlocit, in nume propriu, ca titular de drepturi si obligatii, statul participa prin Ministerul Finantelor Publice, afara de cazul in care legea stabileste un alt organ in acest sens”. Codul civil a fost adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicata in M. Of. nr. 505 din 15 iulie 2011.
2 Potrivit caruia, „Daca prin lege nu se dispune altfel, statul nu raspunde decat in mod subsidiar pentru obligatiile organelor, autoritatilor si institutiilor publice care sunt persoane juridice si niciuna dintre aceste persoane juridice nu raspunde pentru obligatiile statului”.
3 In conformitate cu care „Proprietatea publica este dreptul de proprietate ce apartine statului (s.a.) sau unei unitati administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaratia legii, sunt de uz ori de interes public, cu conditia sa fie dobandite prin unul din modurile prevazute de lege”.
4 Dispozitie potrivit careia, „Unitatile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridica deplina si patrimoniu propriu”. Codul administrativ a fost adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019, publicata in M. Of. nr. 555 din 5 iulie 2019.
5 Text care stabileste ca: „Ministerele sunt persoane juridice de drept public, au sediul in municipiul Bucuresti si sunt conduse de ministri”.
6 Potrivit caruia, „Institutia prefectului este o institutie publica cu personalitate juridica, cu buget propriu, aflata in subordinea Guvernului”.
7 Potrivit caruia, „Gestiunea directa se realizeaza prin intermediul unor operatori de drept public sau privat, (…), care pot fi (…) servicii publice de interes local sau judetean, specializate, cu personalitate juridica, infiintate si organizate in subordinea consiliilor locale sau consiliilor judetene, dupa caz, prin hotarari ale autoritatilor deliberative ale unitatilor administrativ-teritoriale respective”.
8 Text care stabileste faptul ca „sunt asimilate autoritatilor publice, (…), persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un serviciu public, in regim de putere publica”.
9 Dispozitie care are urmatorul continut: „(1) Daca prin lege nu se dispune altfel, statul nu raspunde decat in mod subsidiar pentru obligatiile organelor, autoritatilor si institutiilor publice care sunt persoane juridice si niciuna dintre aceste persoane juridice nu raspunde pentru obligatiile statului. (2) Dispozitiile alin. (1) sunt aplicabile in mod corespunzator si unitatilor administrativ-teritoriale care nu raspund decat in mod subsidiar pentru obligatiile organelor, institutiilor si serviciilor publice din subordinea acestora atunci cand acestea au personalitate juridica”.
10 Potrivit caruia, „competenta” reprezinta „ansamblul atributiilor stabilite de lege, care confera autoritatilor si institutiilor administratiei publice drepturi si obligatii de a desfasura, in regim de putere publica si sub propria responsabilitate, o activitate de natura administrativa”.
11 In virtutea caruia, „Persoana juridica poate avea orice drepturi si obligatii civile, afara de acelea care, prin natura lor sau potrivit legii, nu pot apartine decat persoanei fizice”.
12 Dispozitie potrivit careia, „Persoanele juridice fara scop lucrativ pot avea doar acele drepturi si obligatii civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut”.
13 Text in conformitate cu care, „in cazul activitatilor care trebuie autorizate de organele competente, dreptul de a desfasura asemenea activitati se naste numai din momentul obtinerii autorizatiei respective, daca prin lege nu se prevede altfel”.
Autor: Doctor in Drept Cristian Clipa
Completarea editorului: Relatia dreptului administrativ cu dreptul civil nu a putut fi negata inca dintru inceputurile lor, insa o recunoastere a legaturii stranse dintre aceste ramuri ale dreptului a fost facuta relativ recent in istoria juridica a omenirii.
Articolul de fata abordeaza doar un mic segment ce priveste relatia dintre cele doua discipline, iar pentru o analiza mai aprofundata, va invitam sa cititi si cartea , in care legaturii dintre cele doua lumi – cea a dreptului administrativ si cea a dreptului civil – ii este dedicat un intreg capitol.
Despre autor: Conf. univ. dr. Cristian Clipa este cadru didactic universitar la Facultatea de Drept a Universitatii de Vest din Timisoara si avocat in Baroul Timis.
