Poprirea reprezinta o procedura careia ii acordam atentie sporita si pe care trebuie sa o tratam tinand cont de perspectivele civila, fiscala si penala. Este una din formele procedurale folosite tot mai des în stingerea creanţelor insa imperios de constientizat este faptul ca ridica numeroase semne de intrebare pentru numerosi profesionisti ai dreptului.
Va oferim in randurile urmatoare, in colectia „Blog juridic” un extras util din lucrarea: :
„Natura juridică a procedurii
Având în vedere specificul procedurii de executare silită prin poprire, în general, dat de existența celor două raporturi juridice distincte, unul izvorât din titlul executoriu în temeiul căruia a fost încuviințată executarea, celălalt izvorât dintr-un titlu de creanță distinct, în care debitorul are calitatea de creditor și terțul poprit calitatea de debitor, precum și caracteristicile specifice procedurii de validare a popririi, aceasta constituie o veritabilă acțiune în realizarea unui drept de creanță, care se va materializa prin apariția unui titlu executoriu, însă nu în beneficiul creditorului (debitorul urmărit), ci al creditorului creditorului (creditorul urmăritor).
Sub acest aspect, se aseamănă cu acțiunea oblică (art. 1560 C.civ.), ambele având drept suport substanțial valorificarea de către creditor a unui drept al debitorului său față de o terță persoană; premisele substanțiale și procedurale ale celor două mijloace puse de lege la dispoziția creditorului sunt diferite, în cazul acțiunii oblice, aceasta este dată de pasivitatea debitorului în realizarea dreptului său față de terț (debitorul, în prejudiciul creditorului, refuză sau neglijează să își exercite drepturile și acțiunile), în timp ce, în cazul validării popririi, premisa este neexecutarea de către terțul poprit a obligațiilor care îi revin ca urmare a înființării popririi, aceasta putând fi realizată numai în condițiile declanșării
procedurii de executare silită la cererea creditorului, prin formularea cererii de executare, în condițiile art. 664 C.proc.civ., și încuviințării executării silite, în condițiile art. 666 din același cod.
Cu alte cuvinte, procedura validării popririi este, în toate cazurile, grefată pe o procedură execuțională declanșată și încuviințată în condițiile legii, caracteristică ce imprimă anumite particularități referitoare, spre exemplu, la determinarea competenței instanței sau la cadrul procesual, particularități ce vor fi analizate în cele ce urmează.
În același timp, validarea popririi trebuie să fie percepută ca o acțiune de fond, ea nu este un simplu incident procedural în cursul executării silite, finalitatea sa nefiind aceea de a rezolva un incident procedural referitor la executarea silită, ci de a valorifica un drept subiectiv, în scopul obținerii unui titlu executoriu. Așa cum vom vedea în continuare, această caracteristică a validării popririi o individualizează în cadrul . Ea nu este, propriu-zis, un incident procesual, ci legea doar stabilește un cadru procedural specific pentru exercitarea de către creditor a unui drept, dând-o în competența instanței de executare din dorința de a simplifica procedura și de a pune la dispoziție creditorului un mijloc eficient pentru realizarea creanței sale[1]. Putem conchide că procedura de validare a popririi este o procedură specială care se desfășoară în fața instanței de executare, nefiind, neapărat, un incident în legătură cu executarea silită[1].
Validarea popririi este o procedură inedită, pentru că îmbină elemente specifice procedurilor care se desfășoară în fața instanței de executare cu cele ale unei proceduri de drept comun, în care se analizează fondul dreptului. Așa cum vom vedea, este posibil ca terțul poprit să nu își îndeplinească obligații ce îi revin ca urmare a comunicării adresei de înființare a popririi nu din rea-credință, ci
pentru că apreciază că nu datorează nimic debitorului sau, după caz, că raporturile juridice cu acesta nu sunt în ființă ori au încetat.
În condițiile în care terțul poprit nu poate formula contestație la executare, el poate valorifica doar în fața instanței de validare apărările și excepțiile pe care le poate opune debitorului, ceea ce face ca instanța de validare să verifice nu doar premisele procedurale ale înființării popririi (existența unei proceduri execuționale pendinte, respectarea procedurii de înființare a popririi reglementate de art. 784 C.proc.civ.), ci, în special, aspectele de fond referitoare la raportul juridic dintre debitorul urmărit și terțul poprit; se poate chiar afirma că accentul trebuie pus pe acestea din urmă, deoarece judecătorul învestit cu o cerere de validare a popririi nu poate verifica legalitatea procedurii execuționale declanșate de creditor contra debitorului, aceasta putând face obiectul numai al unei contestații la executare cu privire la poprire.
Această interpretare rezultă și din dispozițiile art. 790 alin. (4) C.proc.civ., potrivit cărora premisa admiterii cererii de validare a popririi este aceea
că „din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului”; față de această exprimare a legiuitorului, rezultă că verificarea pe care o face instanța este una de fond, fiind necesară administrarea probelor utile pentru a se dovedi existența raportului juridic între debitorul urmărit și terțul poprit.
Suprapunerea unor elemente specifice incidentelor apărute pe parcursul executării silite cu cele ale unei proceduri de fond de drept comun a determinat și apariția unor controverse privind aplicarea dispozițiilor legale referitoare la procedura de soluționare a cererilor de validare a popririi, de pildă, cele care privesc determinarea taxei judiciare de timbru, aplicabilitatea regulilor referitoare la verificarea și regularizarea cererilor de chemare în judecată, necesitatea atașării, în copie certificată de executorul judecătoresc, a dosarului de executare, întinderea apărărilor pe care le poate formula terțul poprit, admisibilitatea formulării de către acesta a unei cereri reconvenționale, punerea în executare a hotărârii de validare a popririi și necesitatea obținerii unei noi încheieri de încuviințare a executării silite în acest scop.
Ne vom referi în continuare și la aceste chestiuni controversate, încercând să facem o , analizând, în acest sens, dispozițiile privind instanța competentă să soluționeze cererea de validare, cererea de validare, cadrul procesual specific procedurii de validare, procedura de soluționare a cererii și incidentele care pot apărea pe parcursul acesteia, hotărârea de validare, căile de atac prevăzute de lege împotriva acesteia, efectele validării, punerea în executare a hotărârii de validare.”
[…]”
