Articole juridice, Blog Juridic, Carti juridice, Drept civil, Noutati editoriale, Spete juridice

Noțiuni generale privind obligațiile civile

Like & Share

In randurile urmatoare ale blogului juridic Hamangiu va oferim un extras din lucrarea „Drept civil. Teoria generala a obligatiilor. Sinteze. Jurisprudenta. Grile. Editia a 2-a”. 

Despre autor:

Petruta-Elena Ispas este conferentiar universitar doctor, titular al Universitatii Titu Maiorescu, Facultatea de Drept (disciplinele Drept civil. Drepturile reale principale si Drept civil. Teoria generala a obligatiilor) si avocat definitiv in Baroul Bucuresti.

Drept civil. Teoria generala a obligatiilor. Sinteze. Jurisprudenta. Grile autor Petruta-Elena Ispas

„NOȚIUNI GENERALE PRIVIND OBLIGAȚIILE CIVILE

Prezentare teoretică
1. Raportul juridic obligațional
Noțiune – raport patrimonial de drept civil în structura căruia intră dreptul subiectului activ, creditorul, de a cere subiectului pasiv, debitorul, executarea uneia sau mai multor prestații constând în a da, a face sau a nu face ceva.

Caractere juridice
– raportul juridic obligațional implică o legătură juridică între creditor și debitor;
– debitorul este ținut la executarea prestației, iar în cazul în care obligația asumată nu se execută în mod voluntar, creditorul are posibilitatea să solicite concursul forței coercitive a statului;
– raportul juridic obligațional, specie a raportului juridic civil, este un raport patrimonial, evaluabil în bani. Dreptul de creanță[1] ce se naște dintr-un raport obligațional face parte din activul patrimonial al creditorului, iar datoria corelativă este un element al pasivului patrimonial al debitorului;
– din perspectiva creditorului, raportul obligațional apare ca un drept de creanță, iar din punct de vedere al debitorului, ca o datorie, el fiind ținut să dea, să facă sau să nu facă ceva în favoarea creditorului.

2. Elementele esențiale ale raportului juridic obligațional
Subiectele – pot fi subiecte ale raportului juridic obligațional toate persoanele fizice și juridice; în cazuri excepționale, și statul poate apărea ca subiect al raportului de obligații civile;
– raportul juridic obligațional presupune două subiecte: subiectul activ și subiectul pasiv; generic, subiectul activ este denumit creditor, iar subiectul pasiv se numește debitor;
– creditorul și debitorul se particularizează în funcție de denumirile raportului juridic obligațional la care participă. Astfel, într-un contract de vânzare, părțile se numesc vânzător și cumpărător; într-un contract de donație, donator și donatar; în contractul de depozit, deponent și depozitar etc.;
– în raporturile juridice obligaționale, subiectele (părțile) pot apărea în dublă calitate, fiecare fiind în același timp creditor al unei prestații și debitor al alteia;

Spre exemplu, în contractul de vânzare, vânzătorul este creditor al prețului și debitor al prestațiilor de a transmite proprietatea, a preda și garanta lucrul vândut; cumpărătorul este creditorul prestației de transmitere a dreptului de proprietate, predare și garantare a lucrului și totodată este și debitor pentru plata prețului.
– există și raporturi obligaționale în care numai o parte este creditor și numai o parte este debitor;

Spre exemplu, în raportul obligațional izvorât dintr-un contract de donație, donatarul este în exclusivitate creditor, neavând nicio obligație, ci numai o îndatorire denumită tradițional de recunoștință, iar donatorul este numai debitor pentru predarea bunului dăruit, fără a primi în schimb, o altă prestație. Există totuși posibilitatea ca această varietate de contract să dea naștere unor drepturi și obligații reciproce și interdependente; dacă donația este afectată de o sarcină, în limita sarcinii impuse, contractul va avea caracter sinalagmatic[2].

 

[1] Drepturile de creanță împreună cu drepturile reale alcătuiesc clasificarea principală a drepturilor civile patrimoniale. Spre deosebire de drepturile reale (jus in re) – drepturi subiective în virtutea cărora titularul poate să-și exercite singur atributele, asupra unui lucru determinat, în mod direct și nemijlocit, fără concursul altei persoane – drepturile de creanță (jus ad personam) sunt drepturi subiective civile în virtutea cărora subiectul activ (creditorul) poate pretinde subiectului pasiv (debitorul) să dea, să facă sau să nu facă ceva, dreptul creditorului putând fi realizat cu concursul debitorului. Obligația corelativă drepturilor reale este întotdeauna negativă de a nu face nimic de natură a aduce atingere exercițiului dreptului real.

Drepturilor de creanță le corespunde fie o obligație pozitivă al cărei obiect este de a da sau a face, fie o obligație negativă de a nu face ceva. Titularii drepturilor reale beneficiază de prerogativele urmăririi bunului în mâna oricui s-ar afla, dar și de prerogativa preferinței.

Titularul unui drept de creanță nu se bucură de prerogativele menționate mai sus, și, fiind un simplu creditor chirografar, are doar un drept de urmărire asupra întregului patrimoniu al debitorului (dreptul de gaj general – art. 2324 C. civ.).

[2] Diferențierile dintre contractele sinalagmatice și contractele unilaterale vor fi tratate în capitolul privitor la contract, ca izvor de obligații civile.”

Lucrarea „Drept civil. Teoria generala a obligatiilor. Sinteze. Jurisprudenta. Grile. Editia a 2-a” poate fi comandata aici, pe site-ul Editurii Hamangiu.

Vă invităm să urmariti Blogul Juridic Hamangiu pentru și mai multe articole cu si despre cărți de drept esențiale in biblioteca tuturor profesionștilor, practicienilor, teoreticienilor, studenților și nu numai! 

Like & Share

S-ar putea să te intereseze și