EXTRAS din lucrarea Fișe de procedură civilă pentru admiterea în magistratură și avocatură. Ediția a 5-a. Disponibilă la comandă cu o reducere de -15%.
Fișa nr. 16. Nulitatea actelor de procedură
Sediul materiei: art. 174 179 CPC
Noţiune – sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă [art. 174 alin. (1) CPC].
I. Clasificarea nulităţilor actelor de procedură:
1. În funcţie de caracterul normelor încălcate la efectuarea actului de procedură, nulităţile se clasifică în:
→ nulităţi absolute – cele care intervin atunci când la întocmirea actului de procedură au fost încăl-cate norme juridice de ordine publică [art. 174 alin. (2) CPC];
→ nulităţi relative – cele care intervin dacă la întocmirea actului de procedură au fost nesocotite norme juridice de ordine privată [art. 174 alin. (3) CPC].
→ Importanţa clasificării (art. 178 CPC)
| NULITATEA ABSOLUTĂ | NULITATEA RELATIVĂ | ||
| – poate fi invocată de orice parte interesată, de instanţă din oficiu sau de procuror. | – poate fi invocată numai de partea al cărei interes este ocrotit de norma încălcată la efectuarea actului de procedură, dacă nu a cauzat prin propria faptă neregularitatea. | ||
| – poate fi invocată în orice fază a procesului. | – poate fi invocată pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată;– poate fi invocată pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s‑a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond. | ||
| NB | Cu toate acestea, toate cauzele de nulitate a actelor deja efectuate trebuie invocate deodată, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai invoca [art. 178 alin. (5) CPC], ceea ce înseamnă că invocarea unei cauze de nulitate relativă va determina invocarea – la acel termen – şi a tuturor cauzelor de nulitate absolută incidente până la acel moment, sub sancţiunea decăderii părţii din dreptul de a le mai putea invoca ulterior. Prin urmare, deoarece legiuitorul nu distinge, textul art. 178 alin. (5) CPC este aplicabil atât cauzelor de nulitate relativă, cât şi celor de nulitate absolută de care partea are cunoştinţă până la momentul invocării unei nulităţi a actului/actelor de procedură. | ||
| – părţile nu pot renunţa, în principiu, la dreptul de a invoca nulitatea absolută. | – partea interesată poate renunţa în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativă. | ||
2. După modul de consacrare legislativă, nulităţile se clasifică în:
→ nulităţi exprese – nulităţi anume prevăzute de lege;
| Exemple:– actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosinţă sunt lovite de nulitate absolută [art. 56 alin. (3) CPC];– actele de procedură îndeplinite de cel care nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile [art. 57 alin. (4) CPC];– cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele şi prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părţi, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia este nulă [art. 196 alin. (1) CPC] etc. |
→ nulităţi virtuale – cele care rezultă din împrejurarea că, deşi nu există un text expres de lege care să prevadă sancţiunea nulităţii, totuşi, la efectuarea actului de procedură a fost nesocotită o dispoziţie legală ce stabileşte o condiţie pentru încheierea valabilă a actului respectiv.
⇒ Importanţa clasificării:
→ în cazul nulităţilor exprese, vătămarea se prezumă (nulitatea fiind necondiţionată), în timp ce, în cazul nulităţilor virtuale, cel care invocă nulitatea trebuie să dovedească şi existenţa unei vătămări (nulitatea fiind condiţionată).
3. În funcţie de întinderea efectelor, nulităţile se clasifică în:
→ nulităţi totale – cele care intervin atunci când sancţiunea vizează întregul act de procedură;
→ nulităţi parţiale – cele care afectează numai o parte a actului de procedură, cealaltă parte nefiind desfiinţată.
După cum nulitatea intervine pentru nerespectarea condiţiilor ce privesc însuşi actul de procedură respectiv sau din cauza dependenţei acelui act de procedură de un alt act de procedură, nulităţile se clasifică în:
→ nulităţi proprii – cele caracterizate prin faptul că nulitatea intervine ca urmare a nerespectării condiţiilor ce privesc însuşi actul de procedură;
→ nulităţi derivate – cele care intervin atunci când nulitatea actului de procedură atrage şi nulitatea actelor subsecvente acestuia, din cauza dependenţei acestor acte de actul nul.
5. După cum privesc forma exterioară sau intrinsecă a actului de procedură, nulităţile se împart în:
→ nulităţi extrinseci – cele care privesc încălcarea condiţiilor exterioare actului de procedură;
| Exemple: – competenţa; – plata taxelor de timbru; – depunerea cererii de apel sau de recurs direct la instanţa competentă să o judece, şi nu la instanţa a cărei hotărâre se atacă etc. |
→ nulităţi intrinseci – cele care privesc nerespectarea condiţiilor proprii actului de procedură, privitoare la forma sau conţinutul acestuia.
6. După cum implică sau nu existenţa unei vătămări, nulităţile se clasifică în:
→ nulităţi condiţionate de existenţa unei vătămări – cele care intervin în legătură cu nerespectarea cerinţelor intrinseci ale actului de procedură (art. 175 CPC);
→ nulităţi necondiţionate de existenţa unei vătămări – intervin ca urmare a nerespectării condiţiilor extrinseci ale actului de procedură (art. 176 CPC).
| NULITATEA CONDIŢIONATĂ | NULITATEA NECONDIŢIONATĂ |
| – intervine numai dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele trei condiţii:1) să existe un act de procedură care a fost întocmit cu nerespectarea cerinţei legale; 2) actul de procedură să fi produs părţii o vătămare; 3) vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului. |
– sancţiunea intervine ca urmare a nerespectării cerinţei legale la efectuarea actului de procedură, neavând relevanţă producerea sau nu a unei vătămări. |
| – trebuie declarată de instanţa de judecată. | – trebuie declarată de instanţa de judecată. |
| Exemple: – vătămarea poate îmbrăca forma unui prejudiciu patrimonial, dar poate consta şi în prejudicii precum: ‑ amânarea procesului; ‑ împiedicarea părţii de a‑şi pregăti apărarea; ‑ împiedicarea părţii de a formula obiecţiuni la raportul de expertiză etc. |
Exemple (art. 176 CPC) – încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la:‑ capacitatea procesuală; ‑ reprezentarea procesuală; ‑ competenţa instanţei; ‑ compunerea sau constituirea instanţei; ‑ publicitatea şedinţei de judecată; ‑ alte cerinţe legale extrinseci actului de procedură, dacă legea nu dispune altfel. |
II. Invocarea nulităţii actului de procedură
→ în cursul procesului pendinte (indiferent dacă judecata este în primă instanță sau în căile de atac), mijlocul de invocare este excepţia de nulitate a actului de procedură;
→ dacă excepţia se respinge, se pronunţă o încheiere interlocutorie, care poate fi atacată numai odată cu fondul;
→ dacă excepţia se admite, se pronunţă:
→ o încheiere în cazul în care instanţa rămâne în continuare învestită cu soluţionarea pricinii;
→ o sentinţă sau decizie, atunci când instanţa se dezînvesteşte, regimul juridic al acestora fiind cel de drept comun, dacă legea nu prevede expres o altă soluţie.
→ când se invocă nulitatea (nelegalitatea) hotărârii pronunţate, pentru nerespectarea cerinţelor legale în privinţa unuia sau mai multor acte de procedură, mijlocul de invocare a nulităţii îl constituie înseşi motivele acelei căi de atac.
→ din punct de vedere al momentului până la care poate fi invocată nulitatea, acesta diferă in funcție de cauza de nulitate, care poate fi absolută sau relativă;
→ astfel, nulitatea absolută poate fi invocată de orice parte din proces, de judecător sau, după caz, de procuror, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel.
Excepție (când legea prevede altfel):
→ În cazul încălcării competenței materiale și teritoriale exclusive, excepția de necompetență poate fi invocată de către judecător sau de către părți până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.
| NB | În ceea ce priveşte invocarea în căile de atac a unei nulităţii absolute incidente la judecata în primă instanţă, menţionăm că aceasta este posibilă direct în calea recursului, doar dacă nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor [art. 488 alin. (2) CPC]. |
→ nulitatea relativă poate fi invocată numai de partea interesată şi numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă;
→ în ceea ce privește momentul până la care poate fi invocată nulitatea relativă, acesta diferă de momentul la care a apărut cauza de nulitate, astfel:
→ pentru neregularităţile săvârşite până la începerea judecăţii, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecată;
→ pentru neregularităţile săvârşite în cursul judecăţii, la termenul la care s‑a săvârşit neregularitatea sau, dacă partea nu este prezentă, la termenul de judecată imediat următor şi înainte de a pune concluzii pe fond.
→ toate cauzele de nulitate (absolute sau relative), trebuie invocate deodată, sub sancțiunea decăderii părții din dreptul de a le mai invoca ulterior;
→ în ceea ce privește nulitatea relativă, partea prejudiciată de actul de procedură efectuat fără respectarea dispozițiilor legale, poate renunța la dreptul de a invoca nulitatea relativă;
→ renunțarea la dreptul de a invoca nulitatea relativă poate fi expresă (ceea ce presupune existența unei declarații a părții care renunță în acest sens) sau tacită (rezultând din conduita părții);
→ renunțarea poate interveni numai în interiorul termenului în care putea fi invocată nulitatea relativă, în caz contrar, intervenind decăderea părții interesate din dreptul de a o mai invoca;
→ indiferent de cauza de nulitate, absolută sau relativă, actul de procedură nu va fi anulat dacă până la momentul pronunţării asupra excepţiei de nulitate a dispărut cauza acesteia [art. 177 alin. (3) CPC].
III. Efectele nulităţii actelor de procedură
→ lipseşte actul de procedură respectiv de efectele pe care i le dă legea;
→ cu toate acestea, nulitatea unui act de procedură nu împiedică faptul ca acesta să producă alte efecte decât cele care decurg din natura lui proprie;
Exemplu:
– dacă cererea de chemare în judecată, anulată în procedura de regularizare, conţine o recunoaştere a reclamantului cu privire la achitarea în parte a obligaţiei pârâtului, efectele acestei recunoaşteri subzistă, putând fi folosită într‑un eventual nou litigiu dintre părţi, în măsura în care reclamantul ar introduce o nouă cerere de chemare în judecată în care nu ar mai recunoaşte plata parţială.
→ operează retroactiv, indiferent de caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normelor încălcate, în sensul că va produce efecte de la data întocmirii actului, şi nu de la data declarării nulităţii;
→ nu atrage nulitatea actului precedent şi nici a celor care urmează, dacă acestea sunt independente faţă de actul nul;
→ se răsfrânge, de regulă, asupra întregului act de procedură, însă, în cazul hotărârilor judecătoreşti, pot exista şi nulităţi parţiale (desfiinţarea în parte a hotărârii atacate);
→ instanţa, dacă este cazul, poate dispune refacerea actului de procedură, cu respectarea tuturor condiţiilor de validitate.
Poți accesa fișa în variantă PDF aici.
