Lect. univ. dr. Nicolae-Horia ȚIȚ, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept
Judecător Roxana STANCIU, Tribunalul București
NOTĂ: Prezentul articol este un extras din lucrarea „Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă – comentarii, explicații, jurisprudență relevantă”
Potrivit art. I pct. 3 din Legea nr. 310/20183 [1], la articolul 64 CPC, alineatele (3) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:
„(3) Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.
(4) În cazul admiterii căii de atac exercitate împotriva încheierii prin care instanța a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție, hotărârea pronunțată este desființată de drept, iar cauza se va rejudeca de instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție de la momentul discutării admisibilității în principiu a acesteia”.
În forma anterioară, textul avea următoarea redactare:
„(3) Încheierea de admitere în principiu nu se poate ataca decât odată cu fondul.
(4) Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție poate fi atacată în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă, respectiv de la comunicare pentru partea lipsă. Calea de atac este numai apelul, dacă încheierea a fost dată în prima instanță, respectiv numai recursul la instanța ierarhic superioară, în cazul în care încheierea a fost pronunțată în apel. Dosarul se înaintează, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, instanței competente să soluționeze calea de atac în 24 de ore de la expirarea termenului. Întâmpinarea nu este obligatorie. Apelul sau, după caz, recursul se judecă în termen de cel mult 10 zile de la înregistrare. Judecarea cererii principale se suspendă până la soluționarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție.”
Spre deosebire de alte modificări legislative intervenite prin Legea nr. 310/2018, care au la bază decizii ale Curții Constituționale, cea operată la art. 64 alin. (3) și (4) CPC constituie o modificare propriu-zisă a dispozițiilor anterioare care reprezintă exclusiv voința legiuitorului. Este înlocuită soluția legislativă a atacării separate a încheierii prin care se respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție cu cea de drept comun în privința atacării încheierilor premergătoare [posibilitatea atacării acestora doar odată cu fondul – art. 466 alin. (4) CPC], reglementându-se, în același timp, cu caracter special (derogator), soluția pe care instanța de control judiciar o va pronunța în cazul admiterii căii de atac (trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța în fața căreia s-a formulat cererea de intervenție) și efectele acesteia asupra judecării cauzei (reluarea judecății de la momentul discutării admisibilității în principiu a cererii de intervenție).
