Extras din volumul Executarea silită în Codul de procedură civilă. Comentariu pe articole. Ediția a 2-a.
Autori: Mădălina Dinu, Roxana Stanciu

TITLUL II. Urmărirea silită asupra bunurilor debitorului (art. 727 – 887)
Capitolul I. Urmărirea mobiliară (art. 727‑812).

Secţiunea a 3‑a. Poprirea

Art. 781. Obiectul popririi. (1) Sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente. De asemenea, în condiţiile art. 733 alin. (1), pot fi poprite şi bunurile mobile corporale ale debitorului deţinute de un terţ în numele său. (2) În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul urmăririi silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât şi încasările viitoare, cu respectarea limitelor prevăzute la art. 729, dacă este cazul.
(3) Poprirea se poate înfiinţa şi asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul le datorează debitorului, dacă ambele creanţe sunt certe şi lichide.
(4) Se va putea popri şi creanţa cu termen ori sub condiţie. În acest caz, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiţiei.
(5) Nu sunt supuse executării silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie;
b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte;
c) sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfiinţării popririi. Atunci când asupra aceluiaşi cont sunt înfiinţate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăţi aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înfiinţării primei popriri.

COMENTARIU

1. Noţiune şi reglementare. Părţi. Poprirea constituie una dintre formele executării indirecte [1], prin intermediul căreia creditorul urmăreşte sumele de bani, titlurile de valoare, precum şi bunurile mobile corporale datorate debitorului de o terţă persoană sau pe care aceasta le va datora în viitor în baza unor raporturi juridice existente [2].
Articolele 781‑794 CPC reglementează poprirea ca măsură executorie, care se diferenţiază de poprirea asigurătorie reglementată de art. 970‑971 CPC, care este o măsură dispusă pe parcursul judecăţii în mod conservatoriu, pentru a se asigura o şansă mai mare a creditorului de a‑l executa silit pe debitor la momentul obţinerii titlului executoriu.
Această măsură de executare intră atât în competenţa executorului judecătoresc, dar şi în sfera de competenţă a instanţei de executare, în cazul în care este necesară validarea popririi. Menţionăm faptul că, în filosofia actualului Cod de procedură civilă, organul de executare are cele mai multe atribuţii şi competenţe cu privire la această măsură executorie.
Din punct de vederea al părţilor care participă la această procedură execuţională, ea presupune cu necesitate existenţa unui creditor urmăritor, calitate care poate fi deţinută de orice persoană care are o creanţă, indiferent dacă este creditor privilegiat sau simplu creditor chirografar [3], a debitorului poprit, care trebuie să cumuleze calitatea de debitor al creditorului urmăritor cu aceea de creditor al terţului poprit [4], şi a unui terţ poprit, care trebuie să aibă calitatea de debitor al debitorului poprit în momentul în care se înfiinţează măsura popririi. În ceea ce priveşte obligaţiile celui din urmă, art. 787 CPC statuează asupra faptului că ele devin exigibile, ca regulă, în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, respectiv, în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadenţa acestora.

[1] Întrucât se valorifică bunuri datorate debitorului de către o terţă persoană.
[2] S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, op. cit., p. 360.
[3] I. Leş, op. cit., p. 1065.
[4] Ibidem.

2. Drepturile şi obligaţiile terţului poprit. Terţul poprit are următoarele obligaţii:
– să consemneze sumele de bani sau să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite;
– să trimită dovada de consemnare sau de indisponibilizare către executorul judecătoresc;
– să plătească direct creditorului sumele de bani datorate cu titlu de întreţinere sau alocaţie pentru copii, precum şi acelea reţinute cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii.
Dacă sunt înfiinţate mai multe popriri în sarcina aceluiaşi terţ poprit, acesta din urmă va face aplicarea art. 787 alin. (1) CPC, comunicând executorului judecătoresc ori creditorilor numele şi adresa celorlalţi creditori şi sumele poprite de fiecare în parte. Totodată, dacă poprirea vizează bunuri mobile incorporale, terţul în mâinile căruia se află aceste bunuri poprite va răspunde pentru orice pagubă adusă creditorului sau debitorului din cauza neglijenţei lui, acesta fiind supus obligaţiilor şi sancţiunilor prevăzute de lege pentru administratorul‑sechestru de bunuri sechestrate, inclusiv în ceea ce priveşte înlocuirea sa, respectiv condamnarea penală, dacă este cazul.
În cazul în care poprirea s‑a efectuat asupra unor bunuri mobile incorporale şi termenul de restituire este scadent, terţul poprit poate solicita organului de executare ca aceste bunuri să fie încredinţate unui administrator‑sechestru. Articolul 787 alin. (5) CPC face inadmisibilă o contestaţie la executare împotriva popririi formulată de terţul poprit, acesta putându‑ş i formula eventual apărările numai în cazul validării popririi prevăzute de art. 790 CPC.

3. Obiectul popririi. Sume exceptate. Pot face obiect al acestei măsuri de executare silită: sumele de bani, titlurile de valoare, alte bunuri mobile incorporale (de exemplu, acţiuni la purtător, acţiuni nominative, obligaţii nominative). Singura condiţie pentru ca astfel de bunuri să facă obiect al popririi este cea specifică acesteia, în sensul că sumele ori bunurile sunt datorate debitorului ori deţinute în numele său de o terţă persoană în temeiul unor raporturi juridice distincte.
În privinţa sumelor de bani din conturile bancare, legiuitorul a înţeles să limiteze poprirea prin trimiterea la art. 729 CPC, limitări în legătură cu salariile/alte venituri periodice/pensii/alte sume ce se plătesc periodic debitorului. În aceste cazuri, poprirea urmează a se face în condiţiile art. 729 alin. (1) lit. a) şi b) CPC. Astfel, pot face obiect al popririi atât sumele de bani care se găsesc în conturile debitorului la momentul înfiinţării măsurii popririi, cât şi cele care urmează a fi datorate în viitor acestuia de o terţă persoană, precum şi creanţele afectate de termen sau condiţie în momentul în care ajung la scadenţă.
Totodată, menţionăm că nu pot face obiect al popririi:
– sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie [1];
– sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte (această interdicţie este firească, întrucât creditele nerambursabile sunt acordate în cadrul unor proiecte anume reglementate, iar o eventuală poprire a acestor sume de bani ar conduce la nerealizarea proiectelor cu privire la creditele nerambursabile);
– sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfiinţării popririi (această interdicţie este firească şi protejează debitorul care are angajaţi cărora le plăteşte drepturi salariale, fiind, în acelaşi timp, şi o măsură de protecţie a salariaţilor debitorului poprit, chiar dacă provizoriu).
Potrivit art. 873 alin. (1) CPC, o altă categorie de bunuri excluse de la poprire o reprezintă sumele rezultate din valorificarea bunurilor urmărite şi cele consemnate la dispoziţia executorului. Cu toate acestea, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, se va putea înfiinţa poprire numai asupra sumelor atribuite creditorilor sau debitorului prin procesul‑verbal de distribuire. Ipoteza se referă la situaţia în care creditorul care urmează să beneficieze de sumele rezultate din executarea silită pornită împotriva unui debitor are, la rândul său, un creditor, care doreşte ca suma obţinută prin executare de către cel dintâi să nu ajungă în contul acestuia, ci direct la dispoziţia sa. Or, în aceste condiţii, adresa de înfiinţare a popririi va fi înaintată executorului învestit cu prima executare, însă obligaţia de indisponibilizare a sumelor realizate din executare nu va opera anterior distribuirii sumelor. În practică, apreciem că un executor care primeşte o astfel de solicitare va proceda la indisponibilizare direct prin procesul‑verbal de distribuire a sumelor. În cazul în care acesta a fost deja întocmit, dar banii nu au fost eliberaţi din contul executorului către creditorul care l‑a sesizat cu executarea, indisponibilizarea va avea loc printr‑un alt proces‑verbal, suma de bani urmând a fi remisă executorului popritor, în acest sens urmând a fi emisă o încheiere. Trebuie menţionat şi că, în opinia noastră, adresa de înfiinţare a popririi care se referă la sumele pe care executorul le va realiza în cadrul executării pentru debitor [iar nu cu privire la sumele despre care face vorbire art. 873 alin. (2) CPC] nu va putea sta nici la baza unei hotărâri de validare a popririi, întrucât instanţa nu poate modifica măsura atunci când o validează şi nici nu o poate valida cu încălcarea legii.

[1] De exemplu, subvenţii acordate pentru agricultură de statul român sau de Uniunea Europeană, direcţionate către un anumit scop.

Trebuie semnalat că, potrivit art. 781 alin. (1) teza a II‑a CPC, în condiţiile art. 733 alin. (1), pot fi poprite şi bunurile mobile corporale ale debitorului deţinute de un terţ în numele său. De asemenea, poprirea se poate înfiinţa şi asupra sumelor sau bunurilor mobile incorporale pe care creditorul urmăritor însuşi le datorează debitorului, dacă ambele creanţe sunt certe şi lichide. Această instituţie este utilă în cazul existenţei creanţelor reciproce între creditor şi debitor, dar dintre care numai creanţa deţinută de creditor este exigibilă, în timp ce datoria sa către debitor este încă neexigibilă. Prin instituirea popririi în acest caz, creditorul se asigură că, la momentul ajungerii la exigibilitate, le va putea folosi în scopul acoperirii creanţei sale. În schimb, potrivit art. 781 alin. (4) CPC, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen.
Subliniem la acest moment faptul că de esenţa valabilităţii măsurii popririi este caracterul cert şi lichid al debitului pe care terţul îl înregistrează faţă de debitor.
Un exemplu în care obiectul popririi este incorect determinat este situaţia în care creditorul indică drept sume de bani datorate de terţ o serie de debite datorate în baza unor contracte cu caracter administrativ şi pentru care sunt stabilite prin acte normative doar tarifele de calcul pentru redevenţele viitoare, fără ca în temeiul acestor raporturi şi dispoziţii să se fi perfectat vreodată documente contabile şi fără să se facă dovada chiar că serviciile pentru care redevenţa era datorată au fost efectiv prestate.

DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT

1. Sume datorate lunar de terţul poprit, membru al asociaţiei de proprietari, debitoarei asociaţia de proprietari. Destinaţie. „În interpretarea dispoziţiilor art. 781 alin. (5) lit. a) CPC, art. 46‑48 din Legea nr. 230/2007, art. 12 pct. B) lit. c) din H.G. nr. 1588/2007 [1], sumele datorate lunar de terţul poprit, membru al asociaţiei de proprietari, debitoarei asociaţia de proprietari, cu titlu de cheltuieli de întreţinere, au afectaţiunea specială corespunzătoare diferitelor componente ale acestor cheltuieli, astfel cum sunt determinate de legislaţia în materie”.

[1] Legea nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari (M. Of. nr. 490 din 23 iulie 2007) şi H.G. nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acesteia (M. Of. nr. 43 din 18 ianuarie 2008) au fost abrogate prin Legea nr. 196/2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor (M. Of. nr. 660 din 30 iulie 2018).

În considerentele deciziei (parag. 99‑107), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut următoarele: „Astfel cum s‑a menţionat, cu trimitere la dispoziţiile legale care constituie sediul materiei, sumele datorate în cadrul cheltuielilor de întreţinere lunare au mai multe destinaţii, de natură să acopere consumul de utilităţi şi plata diferitelor servicii prestate pentru buna funcţionare a proprietăţii individuale şi a părţilor comune ale condominiului.
Aşa fiind, plata şi, corelativ, stingerea creanţelor diferiţilor furnizori sau prestatori de servicii trebuie să se facă respectându‑se destinaţia fiecărei sume, calculată în mod corespunzător, potrivit clauzelor contractuale, pe baza facturilor emise (regăsindu‑se, ca atare, pe listele de plată afişate lunar de asociaţie).
De aceea, nu se poate susţine că un anumit furnizor ori prestator de servicii nu ar putea urmări suma datorată de membrul asociaţiei, terţ poprit în relaţia cu debitorul (asociaţia de proprietari, atunci când contractul este încheiat de aceasta în nume propriu), pentru acea parte a sumei ce i se cuvine conform serviciului prestat.
Este evident însă că un creditor nu va putea urmări întreaga sumă pe care un proprietar o datorează lunar asociaţiei, pentru că, aşa cum s‑a arătat, în componenţa acestei sume intră debite ale acestuia către diferiţi alţi furnizori care au, în egală măsură, calitatea de creditori şi deci interes în valorificarea creanţei proprii.
În acest sens trebuie respectată destinaţia fiecărei sume şi apare astfel afectaţiunea specială la care face referire art. 781 alin. (5) lit. a) CPC, de natură să atragă indisponibilizarea sumelor de bani care au altă afectaţiune decât cea a cărei realizare, prin poprire, o urmăreşte creditorul (de exemplu, un furnizor de energie termică nu va putea popri şi sumele datorate pentru consumul de apă rece sau canalizare ori pentru energia electrică etc.).
Altminteri s‑ar putea ajunge ca, în valorificarea unei creanţe, prin indisponibilizarea întregii sume plătite cu titlu de cheltuieli de întreţinere de către un debitor, să fie paralizat dreptul la valorificarea creanţei al altui creditor.
Aşadar, în măsura în care un creditor face dovada că terţul poprit datorează asociaţiei de proprietari sume de bani reprezentând contravaloarea serviciului pe care l‑a prestat sau a utilităţii furnizate, validarea popririi pe care o solicită nu poate fi împiedicată de invocarea dispoziţiilor art. 781 alin. (5) lit. a) CPC, pe de o parte, pentru că, prin ipoteză, nu este vorba despre o sumă de bani având o afectaţiune specială, alta decât cea necesară satisfacerii creanţei respective, pe de altă parte, pentru că nu este vorba despre sume de care debitorul nu ar putea dispune.
Dimpotrivă, asociaţia de proprietari are scopul de a colecta lunar sumele de bani necesare achitării consumurilor individuale şi celor aferente spaţiilor comune indivize, asigurând plata la timp a furnizorilor [conform art. 3 lit. i) din Legea nr. 230/2007, cheltuielile asociaţiei de proprietari constau în cheltuielile sau obligaţiile financiare ale asociaţiei care sunt legate de exploatarea, reparaţia sau întreţinerea proprietăţii comune, precum şi cheltuielile cu serviciile de care beneficiază proprietarii şi care nu sunt facturate individual către proprietăţile individuale].
De aceea, în interpretarea dispoziţiilor art. 781 alin. (5) lit. a) CPC, art. 46‑48 din Legea nr. 230/2007, art. 12 pct. B lit. c) din H.G. nr. 1588/2007, trebuie considerat că sumele datorate lunar de către terţul poprit, membru al asociaţiei de proprietari, debitoarei asociaţia de proprietari, cu titlu de cheltuieli de întreţinere, au afectaţiunea corespunzătoare diferitelor componente ale acestor cheltuieli, astfel cum sunt determinate de legislaţia în materie (şi cum rezultă din listele de plată lunare)” (I.C.C.J., compl. DCD, Decizia nr. 84 din 26 noiembrie 2018, M. Of. nr. 84 din 1 februarie 2019).

PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. Calitatea de debitor a terţului poprit. „Terţul poprit este un debitor al debitorului urmărit. Această calitate trebuie să fie întrunită de către terţul poprit în momentul înfiinţării popririi. În caz contrar, el nu poate dobândi calitate procesuală în cadrul popririi” (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 3830 din 7 octombrie 2003, în I. Leş, Legislaţia executării silite. Comentarii şi explicaţii, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 1065‑1066).
2. Înfiinţarea popririi în lipsa disponibilului bănesc. „Poprirea se poate înfiinţa şi în cazul în care debitorul nu are disponibil bănesc în contul deschis la terţul poprit, executarea popririi urmând să aibă loc în măsura alimentării contului” (C.S.J., S.U., dec. nr. 4 din 21 septembrie 1998, în I. Leş, op. cit., p. 1067).
3. Lipsa acordului creditoarei asupra angajamentului de plată. „În cauză se va reţine că înscrisul depus la dosar de către apelantă nu reprezintă un acord de eşalonare a debitului încheiat între aceasta şi creditor, ci doar un angajament de plată din partea apelantei debitoare şi care nu poate fi opozabil creditorului în lipsa acordului lui expres în acest sens. Prin urmare, respectivul angajament, precum şi plăţile parţiale ulterioare efectuate începând cu 30 iulie 2015 şi până în 25 martie 2016 nu pot înlătura obligaţia terţului poprit potrivit art. 781 CPC” (Trib. Argeş, s. civ., dec. civ. nr. 2940 din 13 octombrie 2016).
4. Poprirea sumelor ce au o destinaţie specială prevăzută de lege. „(…) Tribunalul reţine că din prevederile H.G. nr. 598/2014 [1] reiese că, deşi contestatoarea realizează venituri proprii, aşa cum sunt cele provenite din sumele încasate din realizarea programelor anuale de împrospătare a stocurilor rezervă de stat şi din sumele încasate din activităţi cu caracter comercial, valorificări de stocuri disponibile şi de conjunctură, aceste venituri au o destinaţie specială, constând în cheltuielile pentru reîntregirea în condiţiile legii a stocurilor de produse rezervă de stat diminuate şi în cheltuielile pentru intervenţiile operative ale Administraţiei Naţionale (a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale – n.n.) şi ale unităţilor sale teritoriale, precum şi pentru susţinerea capacităţii de administrare a stocurilor rezervă de stat. Analizând contractul de vânzare în baza căruia au luat naştere raporturile juridice ale contestatoarei cu terţul poprit, Tribunalul constată că acesta a fost încheiat între contestatoare (care figurează ca fiind beneficiarul plăţii) şi vânzător, pe de o parte, şi terţul poprit (cumpărător), pe de altă parte, şi are ca obiect vânzarea cantităţii de 5.500 de tone păcură. Drept urmare, Tribunalul reţine că terţul poprit datorează sume de bani contestatoarei tocmai ca urmare a încheierii unui contract încheiat în baza prevederilor H.G. nr. 598/2014 şi ale Legii nr. 82/1992 [2], a căror aplicabilitate este stipulată chiar în cuprinsul acestuia. Potrivit art. 780 alin. (5) CPC [3], «Nu sunt supuse executării silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie; b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte; c) sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfiinţării popririi. Atunci când asupra aceluiaşi cont sunt înfiinţate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăţi aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înfiinţării primei popriri». Făcând aplicarea dispoziţiilor legale menţionate, Tribunalul apreciază ca fiind întemeiate criticile apelantei‑contestatoare privind încălcarea dispoziţiilor art. 780 alin. (5) lit. a) CPC, întrucât sumele datorate de către terţul poprit au o destinaţie specială prevăzută de lege şi nu pot fi poprite” (Trib. Bucureşti, s. a IV‑a civ., dec. civ. nr. 1662/A din 22 aprilie 2016).

[1] Privind înfiinţarea pe lângă Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale şi pe lângă fiecare unitate teritorială a unor activităţi finanţate integral din venituri proprii (M. Of. nr. 549 din 24 iulie 2014).
[2] Privind rezervele de stat (republicată în M. Of. nr. 354 din 11 decembrie 1997).
[3] Instanţa a soluţionat cauza potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă în forma anterioară republicării, astfel că art. 780 se va citi art. 781 în forma actuală.

5. Sumele de bani aflate în conturile deschise de operatorii economici sau persoanele juridice împuternicite de aceştia nu sunt sume cu destinaţie specială, în sensul art. 781 alin. (5) lit. a) CPC. „În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia sumele de bani datorate sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie, se reţine, pe de o parte, că în speţă nu este vorba despre transferuri sau subvenţii alocate de la bugetul local [art. 5 alin. (10) din O.U.G. nr. 146/2002 [1]], iar, pe de altă parte, că art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 146/2002 stabileşte o ordine pentru utilizarea sumelor de bani încasate în conturile deschise de operatorii economici sau alte persoane juridice împuternicite de aceştia, fiind reglementată şi situaţia în care sunt sume de bani rămase disponibile care sunt virate către instituţii de credit ori pentru plăţi furnizori sau creditori, cu condiţia ca asupra conturilor să nu fi fost înfiinţată poprire prin titluri executorii. Aşa fiind, nu se poate lua în considerare susţinerea potrivit căreia sumele de bani aflate în conturile deschise de operatorii economici sau persoanele juridice împuternicite de aceştia au destinaţie specială şi nu pot fi utilizate în alte scopuri, neputând fi executate silit. Iar potrivit prevederilor art. 45 CPC 1865 (art. 781 CPC – n.n.), veniturile şi bunurile viitoare ale debitorului pot forma obiect al popririi, în temeiul unor raporturi juridice existente. Nu se aduce, astfel, niciun prejudiciu terţului poprit, întrucât acesta va trebui să plătească numai în măsura în care va avea o datorie faţă de debitorul urmărit” (Trib. Brăila, s. I civ., dec. civ. nr. 933 din 27 octombrie 2016).
6. Conturi ale instituţiei publice, afectate plăţii drepturilor salariale sau consemnării cauţiunilor. Exceptare de la poprire. „Potrivit înscrisurilor (…), conturile ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – n.n.) deschise la Banca (…) sunt destinate exclusiv plăţii drepturilor salariale ale angajaţilor. De asemenea, apelanta nu are conturi deschise la această instituţie bancară, ci figurează doar cu recipise de consemnare având ca beneficiari executori judecătoreşti. În drept, Tribunalul reţine în această situaţie incidenţa art. 727 CPC, potrivit căruia «Nu sunt supuse urmăririi silite: (…) f) bunurile declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege». Totodată, conform art. 781 alin. (5) CPC, «Nu sunt supuse executării silite prin poprire:
a) sumele care sunt destinate unei afectaţiuni speciale prevăzute de lege şi asupra cărora debitorul este lipsit de dreptul de dispoziţie; b) sumele reprezentând credite nerambursabile ori finanţări primite de la instituţii sau organizaţii naţionale şi internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte; c) sumele aferente plăţii drepturilor salariale viitoare, pe o perioadă de 3 luni de la data înfiinţării popririi. Atunci când asupra aceluiaşi cont sunt înfiinţate mai multe popriri, termenul de 3 luni în care se pot efectua plăţi aferente drepturilor salariale viitoare se calculează o singură dată de la momentul înfiinţării primei popriri». Prin urmare, potrivit dispoziţiilor de generală aplicare citate mai sus, conturile în care sunt consemnate sume cu afectaţiune specială (cum sunt consemnările de cauţiuni) şi cele afectate plăţii drepturilor salariale sunt exceptate în general de la poprire, cele din urmă numai pentru o perioadă de 3 luni.

[1] Privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului (republicată în M. Of. nr. 295 din 16 aprilie 2008).

Coroborând însă aceste texte cu dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002, rezultă că ANRP, în calitate de instituţie bugetară, nu poate fi urmărită silit asupra conturilor cu destinaţiile de plăţi salariale sau de consemnaţiuni, întrucât raţiunea acestei norme speciale a fost aceea de a asigura derularea în condiţii optime a activităţii acestui tip de instituţii. Prin urmare, adresele de înfiinţare a popririi în cauză au fost emise cu încălcarea interdicţiei speciale prevăzute de O.G. nr. 22/2002, motiv pentru care măsura luată de executor este lovită de nulitate” (Trib. Bucureşti, s. a IV‑a civ., dec. civ. nr. 4308/A din 16 noiembrie 2018).

7. Poprirea veniturilor salariale ale debitorului. Poprire anterioară de către un alt creditor. Lipsa efectului exonerator pentru terţul poprit în privinţa popririi ulterioare. Limita urmăririi veniturilor din salarii. „În speţă, conform situaţiei veniturilor debitorului (…), comunicată de terţul poprit, acesta are un venit net de 782 de lei, din care reţineri de 30% de către finanţe, respectiv 235 de lei. Este adevărat că drepturile salariale datorate de terţul poprit debitorului trebuie consemnate către executorul judecătoresc în limita urmăribilă prevăzută de lege, iar în acest caz drepturile salariale puteau fi urmărite astfel încât să nu se depăşească jumătate din venitul lunar net al debitorului [art. 729 alin. (2) CPC], însă, conform unui calcul aritmetic, jumătate din venitul lunar net al debitorului reprezintă 391 de lei, iar reţinerea percepută de finanţe este de 235 de lei, rămânând o diferenţă de 156 de lei care poate fi urmărită respectând limitele legale. Faţă de faptul că până la acest moment terţul poprit nu şi‑a îndeplinit obligaţia mai sus arătată, Tribunalul apreciază ca fiind întemeiată cererea de validare a popririi” (Trib. Sibiu, s. I civ., dec. civ. nr. 48 din 23 ianuarie 2019).

Art. 782. [1] Cererea de poprire. Competenţa. (1) Poprirea se înfiinţează la cererea creditorului de către un executor judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul. (2) Dispoziţiile art. 652 alin. (5) sunt aplicabile.

[1] Art. 782 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14¹ din O.U.G. nr. 1/2016, punct introdus prin art. unic pct. 8 din Legea nr. 17/2017.

COMENTARIU

1. Condiţii esenţiale. Competenţa materială. Poprirea, ca măsură executorie, se poate înfiinţa numai la cererea creditorului, iar competenţa de înfiinţare aparţine executorului judecătoresc.
2. Competenţa teritorială a organului de executare. Sancţiune. În ceea ce priveşte competenţa teritorială a organului de executare, aceasta aparţine, în urma modificării prin Legea nr. 17/2017, executorului judecătoresc al cărui birou se află în circumscripţia curţii de apel unde îşi are domiciliul sau sediul debitorul. Modificarea legislativă a simplificat, în mod considerabil, modul de stabilire a competenţei executorului, reducând totul la regula domiciliului/sediului debitorului, spre deosebire de reglementarea anterioară, care instituia o competenţă alternativă a executorului judecătoresc al cărui birou se afla în circumscripţia curţii de apel unde îşi avea domiciliul sau sediul debitorul ori terţul poprit.
Nerespectarea dispoziţiilor prevăzute în art. 782 CPC atrage nulitatea măsurii popririi executorii, nulitate care este expresă şi necondiţionată, prin trimiterea la art. 652 alin. (5) CPC.
3. Prevederile art. 782 alin. (1) – aplicaţie particulară a dispoziţiilor generale ale art. 652 alin. (2) CPC. În practică s‑a pus problema dacă, în materia competenţei executorului judecătoresc în ceea ce priveşte executarea prin poprire, art. 782 CPC se completează cu dispoziţiile art. 652 alin. (2) din acelaşi cod, care stabileşte un caz de prorogare legală de competenţă a executorului în materia urmăririi silite.
Articolul 652 CPC constituie norma generală în materie de competenţă a executorului judecătoresc. Alineatul (2) al acestui articol instituie următoarea regulă: „Dacă bunurile urmăribile, mobile sau imobile, se află în circumscripţiile mai multor curţi de apel, oricare dintre executorii judecătoreşti care funcţionează pe lângă una dintre acestea este competent să realizeze executarea, inclusiv cu privire la bunurile urmăribile aflate în raza celorlalte curţi de apel” (s.n.).
Articolul 782 alin. (1) CPC constituie norma specială de competenţă a executorului în materia exclusivă a popririi, respectiv în ceea ce priveşte poprirea asupra conturilor bancare ale debitorului.
Din simpla lecturare a celor din urmă dispoziţii se constată că ele reglementează atât competenţa executorului în aceste materii speciale, cât şi o prorogare implicită de competenţă, atunci când conturile sunt deschise la mai multe unităţi ale instituţiei de credit, în sensul că, odată determinat executorul competent potrivit acestor norme (de la domiciliul sau sediul debitorului), el va putea dispune poprirea şi cu privire la celelalte conturi ale debitorului deschise la unităţi bancare care nu sunt în localitatea de la domiciliul/sediul pârâtului.
Însă, pentru situaţiile în care terţul poprit nu este o instituţie de credit la ale cărei unităţi debitorul are deschise mai multe conturi, apreciem că norma cuprinsă de art. 652 alin. (2) CPC nu poate fi înlăturată. De altfel, prevederile art. 782 alin. (1) reprezintă o aplicaţie particulară a dispoziţiilor generale ale art. 652 alin. (2) CPC, în sensul că se poate considera că acest din urmă text prezumă că bunurile mobile urmăribile (inclusiv prin poprire) se află la domiciliul sau sediul debitorului. Prin urmare, apreciem că prorogarea de competenţă operează şi în cazul popririi.
De altfel, contraargumentul adus acestei teorii, în sensul că art. 782 face trimitere expresă doar la art. 652 alin. (5) CPC (nulitatea actelor întocmite de executorul necompetent), nu este un temei de reconsiderare a celor deja arătate. Dacă art. 781 este privit ca o normă specială, dar care doar dezvoltă principiile stabilite prin art. 652, trimiterea expresă nici nu era necesară.
În plus, soluţia imposibilităţii prorogării de competenţă este nerealistă şi contrară intereselor creditorului. Întrucât, de regulă, în patrimoniul oricărei persoane bunurile mobile corporale, incorporale şi sumele de bani (fie ele reprezentate de moneda efectivă ori de cea electronică) reprezintă partea cea mai bine reprezentată, ar fi absurd să se pretindă creditorului să pornească executarea asupra acestor bunuri (eventual neexistând în patrimoniul debitorului bunuri imobile), pentru ca, pe măsura constatării lipsei bunurilor mobile în raza de competenţă a executorului, să fie nevoit să apeleze la câte un nou executor în circumscripţia unei alte curţi de apel, ceea ce ar presupune eforturi financiare şi personale considerabile, precum şi prelungirea duratei executării silite.
În plus, în lipsa unei menţiuni contrare în cuprinsul art. 652 CPC cu privire la excluderea executării prin poprire, textul arătat ar fi lipsit în mare măsură de aplicabilitate practică, ceea ce ar contrazice principiul de interpretare juridică conform căruia norma se interpretează în sensul în care să producă efecte.
4. Competenţa teritorială a executorului judecătoresc în cazul executării silite a unui debitor prin poprirea conturilor sale bancare (anterior modificării textului art. 782 CPC). În practică, s‑a pus problema competenţei teritoriale a executorului judecătoresc din circumscripţia unei curţi de apel dacă debitorul are domiciliul şi contul bancar deschis la un sediu secundar din afara respectivei curţi de apel. Concret, la întâlnirea reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel din 11‑12 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, s‑a pus în discuţie următoarea situaţie: „presupunând că pe rolul judecătoriei se înregistrează o cerere de încuviinţare a executării silite formulată de către un executor judecătoresc din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti împotriva unui debitor cu domiciliul în judeţul Timiş, prin poprirea unui cont bancar deschis la un sediu secundar din Timişoara, se ridică problema dacă executorul judecătoresc este sau nu competent. Creditorul are de ales, potrivit art. 782 alin. (2) CPC, între un executor judecătoresc din circumscripţia curţii de apel de la domiciliul sau sediul debitorului ori a curţii de apel de la sediul central sau secundar al instituţiei de credit unde a fost deschis
contul în concret. În speţa descrisă mai sus, s‑a apreciat că este competent a efectua executarea silită prin poprire executorul ce se află în raza teritorială a Curţii de Apel Timişoara, raportat la sediul secundar unde a fost deschis contul bancar, nu şi un executor cu sediul în circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, unde se află sediul central al băncii” [1].

[1] Minuta întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, 11‑12 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, www.inm‑lex.ro.

Art. 783. Înfiinţarea popririi. (1) [2] Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul căruia s‑a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicată celei de‑a treia persoane arătate la art. 781 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviinţare a executării sau un certificat privind soluţia pronunţată în dosar. Despre măsura luată va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia pronunţată în dosar, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i‑au fost anterior comunicate. (2) În adresa de înfiinţare a popririi i se va pune în vedere celei de‑a treia persoane, care devine, potrivit alin. (1), terţ poprit, interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându‑le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.

[2] Alin. (1) al art. 783 este reprodus astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 1/2016.

(3) Adresa de înfiinţare a popririi va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute.
(4) În cazul în care se solicită înfiinţarea popririi pentru toate conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru conturile subunităţilor fără personalitate juridică ale acesteia din urmă, se vor indica, dacă sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate fără personalitate juridică a debitorului persoană juridică.
(5) În cazul în care adresa de înfiinţare a popririi se transmite unei unităţi operaţionale a unei instituţii de credit, poprirea va fi înfiinţată numai asupra conturilor pe care debitorul urmărit le are deschise la acea unitate. Dacă debitorul nu are cont deschis la unitatea instituţiei de credit sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise de debitor la alte unităţi operaţionale.
(6) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazurile în care poprirea se înfiinţează asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile ce se află în păstrare la unităţi specializate.
(7) În cazul în care poprirea a fost înfiinţată ca măsură de asigurare şi nu a fost desfiinţată până la obţinerea titlului executoriu, se va comunica terţului poprit o copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 787. Titlul executoriu va fi însoţit de o adresă care va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute, numărul şi data adresei în baza căreia s‑a înfiinţat poprirea asigurătorie, numărul dosarului de executare şi datele de identificare a contului în care a fost consemnată suma poprită asigurătoriu.
(8) După înfiinţarea popririi, orice alt creditor al debitorului poprit va putea să poprească aceeaşi creanţă până la eliberarea sau distribuirea sumelor rezultate din poprire, cu respectarea dispoziţiilor art. 787.

COMENTARIU

1. Procedura de înfiinţare a popririi. Textul art. 783 CPC reglementează procedura efectivă de înfiinţare a popririi. Astfel, sub aspect procedural, această măsură de executare se caracterizează prin următoarele:
– este o măsură de executare care se înfiinţează fără somaţie, prin derogare de la regula prevăzută la art. 668 CPC, debitorul fiind înştiinţat despre forma de executare începută asupra sa doar după ce măsura a fost dispusă;
– poprirea se înfiinţează prin adresă emisă de executorul judecătoresc, în baza încheierii de încuviinţare a executării silite, şi va fi înaintată către terţul poprit;
– adresa de poprire va menţiona şi titlul executoriu în baza căruia se face executarea silită, fiind comunicată terţului împreună cu încheierea de încuviinţare a executării;
– despre măsura popririi este încunoştinţat şi debitorul, încunoştinţare care este ulterioară adresei de poprire, debitorului urmând a i se comunica de organul de executare, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor anexa copii certificate de pe încheierea de încuviinţare şi de pe titlul executoriu, desigur, dacă acestea nu au fost deja comunicate (soluţia este firească, dacă avem în vedere că această măsură de executare silită poate coexista cu alte forme de executare silită);
– în adresa de înfiinţare a popririi i se va pune în vedere celei de‑a treia persoane, care devine terţ poprit, interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându‑le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit.
2. Cuprinsul adresei de înfiinţare a popririi. În art. 783 alin. (3)‑(6) CPC sunt prevăzute elementele obligatorii cu privire la datele de identificare ale debitorului ori la eventualele conturi ale acestuia la unităţi bancare sau la alte instituţii de credit, astfel:
– numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute;
– în cazul în care se solicită înfiinţarea popririi pentru toate conturile unei persoane fizice sau juridice, inclusiv pentru conturile subunităţilor fără personalitate juridică ale acesteia din urmă, se vor indica, dacă sunt cunoscute, elementele de identificare pentru fiecare cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate fără personalitate juridică a debitorului persoană juridică;
– în cazul în care adresa de înfiinţare a popririi se transmite unei unităţi operaţionale a unei instituţii de credit, poprirea va fi înfiinţată numai asupra conturilor pe care debitorul urmărit le are deschise la acea unitate. Dacă debitorul nu are cont deschis la unitatea instituţiei de credit sesizate, aceasta va informa executorul cu privire la conturile deschise de debitor la alte unităţi operaţionale;
– în adresa de înfiinţare a popririi i se va pune în vedere terţului poprit interdicţia de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându‑le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligaţiei ce se execută silit, menţiune care urmează a fi făcută în adresa de înfiinţare a popririi şi în situaţia în care aceasta se înfiinţează asupra titlurilor de valoare sau a altor bunuri mobile incorporale urmăribile ce se află în păstrare la unităţi specializate.
De asemenea, este reglementată şi ipoteza, de altfel destul de posibilă, în care, pe parcursul procesului, a fost dispusă măsura asigurătorie a popririi, care nu a fost desfiinţată până la momentul obţinerii titlului executoriu.
În acest caz, poprirea asigurătorie se va transforma în poprire executorie, iar organul de executare va comunica terţului poprit o copie certificată de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 787 CPC. Titlul executoriu va fi însoţit de o adresă care va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul, precum şi codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute, numărul şi data adresei în baza căreia s‑a înfiinţat poprirea asigurătorie, numărul dosarului de executare şi datele de identificare a contului în care a fost consemnată suma poprită asigurătoriu.

PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. Înfiinţarea fără somaţie. „Poprirea se înfiinţează fără somaţie, prin adresă comunicată terţului poprit, debitorul fiind şi el înştiinţat despre măsura dispusă. Debitorul trebuie înştiinţat despre măsura popririi numai după ce aceasta a fost luată, singura condiţie necesară pentru înfiinţarea popririi fiind comunicarea adresei de înfiinţare către terţul poprit. Dacă s‑ar considera că debitorul trebuie înştiinţat înaintea înfiinţării popririi despre faptul că urmează să se înfiinţeze o poprire, reglementarea acestei forme de executare silită ar fi lipsită de eficienţă, pentru că, anterior popririi conturilor, debitorul ar putea să retragă debitul” (Trib. Bucureşti, s. a IV‑a civ., dec. nr. 813 din 10 iunie 2005, în C. Nica, op. cit., p. 424‑427).
2. Comunicarea înştiinţării se face după înfiinţarea popririi. „(…) Articolul 782 CPC [1] sancţionează prin teza finală a alin. (1) faptul neînştiinţării în vreun fel a debitorului cu privire la poprire. Această teză prevede că despre măsura luată va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia pronunţată în dosar, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i‑au fost anterior comunicate. Niciunde în textul citat nu se prevede obligaţia executorului de a înştiinţa debitorul anterior înfiinţării popririi, fiind dictată de considerente practice necesitatea înştiinţării acestuia abia după înfiinţarea măsurii, aşa cum s‑a întâmplat şi în cauza de faţă. De altfel, apelantul recunoaşte primirea înştiinţării, fiind, aşadar, nemulţumit că această înştiinţare s‑a făcut după înfiinţarea măsurii. Or, aşa cum s‑a reţinut mai sus, condiţia înştiinţării anterior sau concomitent măsurii nu este prevăzută de lege şi nici nu ar fi în interesul bunei derulări a activităţii execuţionale” (Trib. Bucureşti, s. a IV‑a civ., dec. civ. nr. 4288/A din 28 octombrie 2016).
3. Sancţiunea necomunicării titlului executoriu. „În cauză, fiind vorba despre o executare silită prin poprire, aceasta se înfiinţează fără somaţie, conform art. 782 alin. (1) CPC [2], însă, aşa cum judicios a arătat apelantul, este necesară comunicarea adresei de înfiinţare a popririi şi a titlului executoriu, aşa cum menţionează expres art. 782. Sancţiunea necomunicării titlului executoriu, prevăzută de dispoziţiile art. 666 alin. (2) CPC, este nulitatea expresă, această nulitate fiind o nulitate necondiţionată de vătămare, conform art. 176 pct. 6 CPC, deoarece vizează nerespectarea unei cerinţe legale extrinseci actului de procedură. Prin urmare, sunt greşite cele reţinute de prima instanţă în sensul că în cauză nu s‑a dovedit o vătămare a contestatorului, cât timp acesta cunoştea titlul executoriu, în condiţiile în care, aşa cum am arătat, nulitatea invocată şi dovedită (necomunicarea titlului executoriu), reţinută de altfel şi de prima instanţă, este o nulitate necondiţionată de vătămare care atrage nulitatea executării silite. Raportat la aceste considerente, în baza art. 480 CPC, Tribunalul va admite apelul şi va schimba în tot sentinţa apelată, în sensul că va admite contestaţia la executare şi va anula executarea silită” (Trib. Bucureşti, s. a IV‑a civ., dec. civ. nr. 3013/A din 2 septembrie 2015).

[1] Instanţa a soluţionat cauza potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă în forma anterioară republicării, astfel că art. 782 se va citi art. 783 în forma actuală.
[2] Instanţa a soluţionat cauza potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă în forma anterioară republicării, astfel că art. 782 se va citi art. 783 în forma actuală, iar art. 666 se va citi art. 667.

4. Comunicarea pe fax a adresei de înfiinţare a popririi. Efecte. „Comunicarea prin fax şi e‑mail a acestor acte (adresa de înfiinţare a popririi şi încheierea de încuviinţare a executării – n.n.) nu este una legală, astfel că termenul de 5 zile prevăzut de art. 787 CPC nu a început să curgă de la data de 21 decembrie 2016. Comunicarea prin fax sau e‑mail se face doar dacă partea în proces a indicat date în acest sens, iar o astfel de comunicare nu înlătură obligaţia de comunicare în plic închis sau prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Executorul judecătoresc nu poate comunica terţului poprit acte în această modalitate, întrucât terţul poprit nu a solicitat expres ca adresa de înfiinţare a popririi şi încheierea de încuviinţare a executării să fie astfel comunicate” (Trib. Timiş, s. I civ., dec. civ. nr. 621 din 14 mai 2018).

Art. 784. Efectul înfiinţării popririi. (1) Din momentul comunicării adresei de înfiinţare a popririi către terţul poprit sunt indisponibilizate toate sumele şi bunurile poprite. De la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel.
(2) Când se popresc sume cu scadenţe succesive, indisponibilizarea se întinde nu numai asupra sumelor ajunse la scadenţă, ci şi asupra celor exigibile în viitor.
(3) Indisponibilizarea se întinde şi asupra fructelor civile ale creanţei poprite, precum şi asupra oricăror alte accesorii născute chiar după înfiinţarea popririi.
(4) Prin efectul indisponibilizării, plata sau cesiunea creanţei poprite nu va fi opozabilă creditorului popritor. De asemenea, nu pot fi opuse creditorului popritor actele de dispoziţie de orice fel făcute ulterior înfiinţării popririi de debitorul poprit asupra bunurilor poprite.
(5) Poprirea întrerupe prescripţia nu numai cu privire la creanţa poprită, dar şi în ceea ce priveşte creanţa pentru acoperirea căreia ea a fost înfiinţată.
(6) Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile poprite nu va înceta decât dacă debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înfiinţată poprirea, la dispoziţia executorului judecătoresc, în condiţiile prevăzute la art. 721. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înştiinţa de îndată pe terţul poprit.
(7) În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, instituţiile de credit sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României pentru ziua respectivă, în vederea consemnării acestora potrivit dispoziţiilor art. 787.
(8) În cazul în care titlul executoriu cuprinde o obligaţie de plată în valută, instituţiile de credit sunt autorizate să efectueze convertirea în valuta indicată în titlul executoriu a sumelor existente în conturile debitorului, fie în lei, fie într‑o altă valută decât aceea în care se face executarea, fără a fi necesar consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României pentru ziua respectivă.

COMENTARIU

1. Efectele popririi. Efectele înfiinţării acestei măsuri executorii sunt prevăzute în principal în art. 784, dar şi în art. 785 CPC. Aceste efecte constau în:
indisponibilizarea sumelor şi bunurilor poprite – această indisponibilizare se produce din momentul comunicării către terţul poprit a adresei de înfiinţare a popririi; în consecinţă, după poprire, terţul poprit va fi răspunzător de orice plăţi efectuate de el care vin în contradicţie cu indisponibilizarea ordonată de organul de executare; de asemenea, indisponibilizarea are loc atât asupra sumelor ajunse la scadenţă, cât şi asupra celor exigibile în viitor, asupra fructelor civile ale creanţei poprite, precum şi asupra altor accesorii născute chiar după înfiinţarea popririi; un alt efect al indisponibilizării rezidă în faptul că o eventuală plată sau cesiune a creanţei poprite nu va fi opozabilă creditorului popritor, sens în care acesta va putea obţine din nou obligarea terţului poprit;
întreruperea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită – odată înfiinţată poprirea, se întrerup atât prescripţia cu privire la creanţa poprită, cât şi cea cu privire la creanţa pentru acoperirea căreia ea a fost înfiinţată.
Articolul 784 alin. (6) CPC prevede o modalitate de paralizare a popririi, în sensul că va înceta indisponibilizarea bunurilor poprite dacă debitorul consemnează, cu afectaţiune specială, toate sumele pentru acoperirea cărora a fost înfiinţată poprirea, la dispoziţia executorului judecătoresc, în condiţiile prevăzute la art. 721 CPC. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecătoresc, care îl va înştiinţa de îndată pe terţul poprit;
convertirea sumelor în valută fără consimţământul titularului de cont – această ipoteză vizează indisponibilizarea prin poprire a sumelor de bani în valută. În vederea consemnării, în mod firesc trebuie să opereze o convertire a acestora în moneda naţională. Fiind în ipoteza unei executări silite, această convertire se va face obligatoriu de către instituţia de credit, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţională a României în ziua respectivă. De asemenea, această convertire, în lumina art. 784 alin. (8) CPC, operează şi în altă valută decât în lei, în aceleaşi condiţii (fără consimţământul titularului de cont), în cazul în care titlul executoriu cuprinde o obligaţie de plată în valută. Şi în acest caz va fi avut în vedere cursul oficial al Băncii Naţionale pentru
ziua respectivă;
efectul indisponibilizator al popririi se menţine pe timpul cât executarea este suspendată, cu privire la sumele deja indisponibilizate, indiferent de felul suspendării (legală, voluntară, judecătorească). Articolul 701 alin. (3) CPC prevede că, pe perioada suspendării executării, actele de executare efectuate anterior, măsurile de executare dispuse de instanţa de executare sau de executor, inclusiv cele de indisponibilizare a bunurilor, veniturilor şi conturilor bancare, rămân în fiinţă, în afară de cazul în care prin lege sau prin hotărâre judecătorească se dispune altfel. Această dispoziţie a generat nelămuriri în practică în ceea ce priveşte conduita pe care ar trebui să o adopte terţul poprit (în special instituţiile de credit) cu privire la sumele de bani intrate în contul debitorului pe durata suspendării. Potrivit Deciziei în interesul legii nr. 11/2018, redată mai jos, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit însă că efectul suspendării nu se extinde şi asupra încasărilor ulterioare în contul poprit.

RECURS ÎN INTERESUL LEGII

1. Suspendarea urmăririi silite prin poprire bancară. Obligaţia terţului poprit. „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 784 alin. (1) teza a doua CPC, suspendarea urmăririi silite prin poprire bancară înlătură obligaţia terţului poprit de a indisponibiliza şi încasările, în contul debitorului poprit, ulterioare suspendării” (I.C.C.J., compl. RIL, Decizia nr. 11 din 16 aprilie 2018, M. Of. nr. 430 din 21 mai 2018).

PRACTICĂ JUDICIARĂ

1. Efectul indisponibilizator se menţine şi pe perioada suspendării [1]. „Cu titlu de principiu, Tribunalul constată că efectul suspendării se produce numai pentru viitor, acesta neextinzându‑se asupra actelor deja dispuse, iar în materia popririi legea dispune şi mai clar menţinerea efectului indisponibilizator şi pe perioada suspendării. (…) Efectul indisponibilizator al popririi se menţine şi pe parcursul suspendării executării, în virtutea dispoziţiilor art. 457 alin. (3) CPC (din 1865 – n.n.), astfel că nu i se poate reţine primei instanţe greşita interpretare sau aplicare a legii” (Trib. Bucureşti, s. a IV‑a civ., dec. civ. nr. 147/R din 26 februarie 2016).
2. Condiţii esenţiale la înfiinţarea popririi. „Poprirea reprezintă o formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare ori alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deţinute în numele său de către o terţă persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în baza unor raporturi juridice existente, creditorul subrogându‑se în drepturile debitorului său, temporar şi condiţionat.
Pentru înfiinţarea popririi, textul legal impune două condiţii esenţiale, şi anume: să existe o creanţă rezultată dintr‑un raport obligaţional creat între debitorul popritor şi debitorul poprit; să existe o creanţă rezultată dintr‑un raport obligaţional creat între debitorul poprit şi terţul poprit, ultimul fiind dator primului. În ceea ce îl priveşte pe terţul poprit, acesta este terţa persoană care are calitatea de debitor al debitorului poprit. De regulă, terţ poprit poate fi orice persoană fizică ori juridică de drept public ori de drept privat care, în baza raportului juridic, îi datorează debitorului sume de bani, titluri de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile, legătura juridică în baza căreia terţul este obligat fiind cea care îi conferă calitatea de subiect de drept în această procedură. Validarea popririi este o procedură menită să sancţioneze conduita culpabilă a terţului poprit care nu şi‑a îndeplinit obligaţiile indicate de art. 787 CPC, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat‑o debitorului poprit. Adresa de înfiinţare a popririi are natura juridică a unui act procedural ce emană de la organul de executare silită în ultima fază a procesului civil, fiind şi un act de decizie în raport de finalitatea sa, aceea de a indisponibiliza sume ori titluri de valoare şi de realizare a creanţei creditorului prin plata ori valorificarea acestora. Dacă la data transferării sumei de 979.900 de euro asupra contului debitoarei fusese instituită măsura popririi de către executorul judecătoresc, terţul poprit nu o mai putea elibera unei alte persoane fizice sau juridice” (Trib. Prahova, s. I civ., dec. civ. nr. 1280 din 28 septembrie 2016).
3. Plăţi efectuate de terţul poprit către debitor după primirea adresei de înfiinţare a popririi. Contracte de împrumut. Efecte. „Tribunalul reţine că adresa de înfiinţare a popririi comunicată către cei doi terţi popriţi nu a limitat la sumele datorate în baza raporturilor de muncă obiectul popririi, ci a specificat faptul că măsura indisponibilizării este instituită asupra «tuturor disponibilităţilor băneşti sau a bunurilor mobile incorporale» pe care terţii le datorau «în temeiul unor raporturi juridice existente». Perioada relevantă pentru aprecierea conduitei terţilor popriţi este cea cuprinsă între momentul comunicării adresei de poprire (26 iulie 2016) şi data cererii de validare a popririi (12 august 2016). În plus, Tribunalul va verifica şi perioada dintre data formulării cererii de validare (12 august 2016) şi data pronunţării sentinţei apelate în cauză (15 martie 2017), faţă de efectul devolutiv al apelului şi de faptul că se impune aprecierea conduitei terţului până la momentul primei verificări realizate în cauză de prima instanţă.
Potrivit actelor aflate la (…), rezultă că, între data de 26 iulie 2016 şi data de 15 martie 2017, terţii popriţi au făcut plăţi către debitoare, calificate drept restituire împrumut. Aceste plăţi sunt realizate în considerarea multiplelor contracte de împrumut încheiate între părţi. Prin urmare, este fără dubiu că terţii popriţi şi‑au încălcat principala obligaţie prevăzută de art. 784 alin. (1) CPC («De la indisponibilizare şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel»).
Este fără relevanţă faptul că multiplele contracte încheiate (despre care instanţa presupune că nici nu ar avea în realitate natura juridică a unor împrumuturi) stipulează diferite termene de restituire. Pe de o parte, aceste termene, chiar nerespectate (fie prin plata mai devreme sau mai târziu), nu afectează analiza în cadrul validării de poprire, pentru că legea impune existenţa unui raport obligaţional la momentul instituirii popririi. Pe de altă parte, eliberarea sumelor de bani către debitoare după primirea adresei de înfiinţare a popririi constituie în sine o încălcare a obligaţiilor impuse terţilor în virtutea efectului indisponibilizator al popririi, care atrage admiterea cererii (de validare a popririi – n.n.)” (Trib. Bucureşti, s. a IV‑a civ., dec. civ. nr. 4220/A din 21 decembrie 2017).

[1] Cauza a fost soluţionată cu aplicarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă de la 1865. Potrivit acestuia, respectiv potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (3), la care se face referire, „La data sesizării băncii, sumele existente, precum şi cele provenite din încasările viitoare sunt indisponibilizate în măsura necesară realizării creanţei. Din momentul indisponibilizării şi până la achitarea integrală a obligaţiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării executării silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizată, dacă legea nu prevede altfel”. Prin urmare, textul indicat în hotărâre este similar dispoziţiei cuprinse la art. 784 alin. (1) din actualul cod.

Please follow and like us: