Av. Simona Maria Miloş – Preşedintele INPPI
Av. Andreea Deli-Diaconescu – Membru în Consiliul Ştiintific al INPPI
Plecând de la faptul că, înainte de toate, dreptul este „o creaţie de conştiinţă socială” (1), Codul Insolvenţei (2) a încercat să realizeze o construcţie unitară a instituţiilor şi conceptelor deja existente, urmărind modul în care acestea trebuiau să evolueze în realitatea practică, socială şi umană actuală, dar păstrând, de fiecare dată, logica funcţională a acestor instituţii şi concepte.
În al doilea rând, Codul Insolvenţei a încercat introducerea la nivelul normei juridice a unei jurisprudenţe recomandabile, care a reuşit, de-a lungul perioadei de aplicare a Legii nr. 85/2006 , să stabilizeze soluţii corecte, juste şi echitabile.
În al treilea rând, Codul Insolvenţei a preluat, adaptat şi implementat normele de „best practice” la nivel internaţional în materie de insolvenţă, în special recomandările Băncii Mondiale, sintetizate atât în Principiile privind Efectivitatea Insolvenţei şi Drepturile Creditorilor/Debitorilor, cât şi în „Report on the Observance of Standards and Codes” („ROSC”), de asemenea Recomandările Comisiei Europene şi Ghidul Legislativ UNCITRAL în materie de insolvenţă.
În cele ce urmează, vom prezenta principalele modificări aduse prin Codul Insolvenței cadrului legislativ existent în materie de prevenţie a insolvenţei şi de insolvenţă, încercând a sintetiza şi raţiunea sau, după caz, obiectivul avut în vedere .
1. Modificarea scopului legii – art. 2;
2. Introducerea a treisprezece principii directoare, care prevalează în interpretarea şi aplicarea normelor de drept subsecvente;
3. Introducerea definiţiei testului creditorului privat – art. 5 pct. 71;
4. Modificări intervenite în cadrul procedurii concordatului preventiv;
5. Reglementarea unui conţinut minimal în cadrul rapoartelor de activitate întocmite de practicianul în insolvenţă în procedură;
6. Reducerea valorii prag a creanţei pentru deschiderea procedurii, precum şi deblocarea procedurilor de lichidare voluntară în faţa Oficiului Registrului Comerţului – art. 5 pct. 72, teza a II-a;
7. Deschiderea procedurii simplificate şi împotriva profesioniştilor de fapt;
8. Posibilitatea de valorificare a unor bunuri, anterior formării şi desemnării Comitetului Creditorilor, de către Administratorul Judiciar, pentru acoperirea cheltuielilor de procedură – art. 39 alin. (6);
9. Prevalența sediului social stabil pentru deschiderea procedurii (6 luni anterior depunerii cererii), în detrimentul celui obţinut prin „delocalizări” intenţionate – art. 41 alin. (1);
10. Derogări de la procedura de regularizare a cererilor, conform Noului Cod de Procedură Civilă, pentru asigurarea celerităţii procedurii – art. 41 alin. (4), art. 43 alin. (2) – (3), art. 111 alin. (2) – (5);
11. Repunerea de drept în termenul de depunere a cererilor de admitere a creanţelor a creditorilor care nu au fost notificaţi individual, conform Codului de procedură civilă;
12. Au fost introduse noi cazuri în care poate fi suspendată, în apel, sentinţa judecătorului sindic – art. 43 alin. (5) lit. d) – h);
13. Suplimentarea atribuţiilor judecătorului sindic;
14. Modificări intervenite la nivelul atribuţiilor practicianului în insolvenţă;
15. Termenul de convocare a Adunării Creditorilor este de cel puţin 5 zile anterior datei şedinţei, cu obligaţia de a se depune convocatorul la Buletinul Procedurilor de Insolvenţă cu 3 zile anterior datei la care trebuie efectuată publicarea – art. 48 alin. (1);
16. Asigurarea unui vot potrivit regulilor unui vot real, conform şi just – art. 49 alin. (3); art. 49 alin. (4), art. 108 alin. (2); art. 109 alin. (1); art. 51 alin. (5) şi (7);
17. Desesizarea Adunării Generale a Acţionarilor/Asociaţilor şi răspunderea Administratorului special;
18. Distincţia dintre practicianul în insolvenţă, în calitate de organ care aplică procedura, şi debitor – art. 57 alin. (11);
19. Rapoartele de evaluare – depunere, posibilitate de studiu, exercitare căi de atac – art. 58 alin. (1) lit. q), art. 62 alin. (2);
20. Prevalenţa cererii creditorului faţă de cea a debitorului în ceea ce priveşte desemnarea practicianului provizoriu: art. 66 alin. (6) și (7) raportate la art. 57 alin. (1) și art. 45 alin. (1) lit. d);
21. Posibilitatea formulării cererilor de ordonanţă preşedinţială pentru prevenirea înstrăinărilor de către debitor a unor active tip core business, anterior deschiderii procedurii insolvenţei de către creditor – art. 70 alin. (5);
22. Posibilitatea formulării şi de către debitor a cererilor de ordonanţă preşedinţială pentru stoparea executărilor silite individuale a unor creditori, până la pronunţarea asupra deschiderii procedurii, pentru protejarea unor active tip – core business – art. 66 alin. (11);
23. Simplificarea probatoriilor care pot fi administrate în cadrul contestaţiei la cererea creditorului privind deschiderea procedurii şi eliminarea sancţiunii decăderii din dreptul de a depune un plan de reorganizare, în cazul respingerii contestaţiei – art. 72 alin. (3);
24. Clarificarea duratei perioadei suspendării acţiunilor în realizarea creanţelor împotriva debitorului, pentru acurateţea normei juridice;
25. Reglementarea cererilor de plată – cu efectul trecerii la faliment, chiar din perioada de observaţie – art. 75 alin. (3) și (4);
26. Restituirea sumelor de bani care formează obiectul unei ipoteci mobiliare creditorului îndreptăţit sau utilizarea acestora în activitatea curentă, însă cu acordarea unei protecţii corespunzătoare;
27. Protecţia acordată furnizorului de utilităţi;
28. Interdicţia împiedicării debitorului de a participa la licitaţii, pentru motivul deschiderii procedurii – art. 77 alin. (6);
29. Caracterul efectiv al dreptului creditorului de a propune un plan de reorganizare – art. 82 alin. (1);
30. Super-prioritatea finanţărilor acordate debitorului, atât în procedura de concordat, cât şi de reorganizare – art. 24 alin. (2) lit. b); art. 87 alin. (4); 133 alin. (5) lit. B; art. 159 alin. (1) pct. 2; art. 161 pct. 2;
31. Inopozabilitatea actelor sau a faptelor anterioare deschiderii procedurii, faţă de masa credală;
32. Valorificarea bunurilor în procedură, libere de sarcini – excepţie: măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau a confiscării extinse;
33. Regimul juridic al creanţei fiscale, născută în temeiul unor raporturi juridice derulate anterior deschiderii procedurii de insolvenţă;
34. Regimul creanţelor provenind din contractele de leasing;
35. Modificarea regimului juridic al acţiunilor revocatorii falimentare;
36. Durata perioadei de observaţie este de 1 an, cu posibilitatea înscrierii provizorii, pentru stabilizarea masei credale cu întocmirea tabelului definitiv – art. 112 alin. (3); art. 113 alin. (4);
37. Obligativitatea distribuției sumelor obţinute prin valorificarea bunului garantat în cadrul planului de reorganizare – art. 133 alin. (5) lit. F;
38. Programul de plăţi – sumele provenite din activitatea curentă/valorificarea activelor negrevate se vor distribui pro rata, pentru fiecare creanţă prevăzută a se achita în timpul reorganizării – art. 140 alin. (3);
39. Asigurarea unui dublaj între votul pe categorii și votul raportat la procentul masei credale (30% din totalul creanţelor) – art. 139 alin. (1) lit. A, B, C;
40. Introducerea obligativităţii de aplicare a regulilor de vânzare prevăzute pentru licitaţia publică din noul Cod de proc. civ., prin hotărârea judecătorului sindic – 156 alin. (2);
41. Eliminarea procedurii greoaie a pașilor de supraofertare şi înlocuirea acesteia cu o procedură mai simplă şi mai flexibilă – art. 156 alin. (1), (2) şi (3);
42. Posibilitatea expresă a creditorilor de a prelua în contul creanţei bunurile debitoarei, cu respectarea ordinii de prioritate prevalente, atât pe orizontală, cât şi pe verticală – art. 175 alin. (3);
43. Reglementarea insolvenţei în materia grupului de societăţi.
(1)A se vedea, în acest sens, Leon Duguit, Traite de droit constitutionel, ed. 3, Paris, 1927, vol. I, p. 118, citat în Prof. Univ. Dr. Nicolae Popa, Teoria Generală a Dreptului, Ed. Actami, București, 1996, p. 145.
(2) Folosirea denumirii de „Cod al Insolvenţei”, din punct de vedere al tehnicii legislative, poate fi criticată prin argumente care țin de: (i) neincluderea, în cuprinsul său de reglementare, a tuturor domeniilor de aplicare, cum ar fi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale şi insolvenţa persoanelor fizice (consumator); (ii) calificarea dată chiar de către Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 283 din 21 mai 2014 („Deşi legea criticată, reglementând sistematic materia insolvenței, cuprinde 344 de articole, grupate în cinci titluri, nu poate fi calificată drept un cod al insolvenţei, avându-se în vedere sfera sa de aplicare […]”. Pe de altă parte, denumirea de cod poate fi argumentată din prisma adunării, într-un singur corp legislativ uniform, subordonat unei serii de 13 principii fundamentale, a mai multor domenii de aplicare, anterior tratate disparat la nivel legislativ, iar caracterul său – totuşi incomplet – poate fi complinit în viitor, prin înglobarea şi a celorlalte domenii de aplicare (insolvența persoanei fizice – consumator şi insolvenţa unităţilor administrativ-teritoriale). Nu în ultimul rând, la nivelul percepţiei specialiştilor în domeniu, observăm deja preluarea denumirii uzuale de „cod”. În final, avându-se în vedere şi faptul că cele două reglementări au fost edictate sub acelaşi număr, aspect cu totul întâmplător, distincţia ar putea fi făcută şi pentru a se evita riscul de confuzie, plecând de la faptul că Legea nr. 85/2006 şi Legea nr. 85/2014 vor funcţiona totuşi, o perioadă, în paralel, urmare a aplicării celei dintâi procedurilor deschise sub imperiul său.
Publicată în M. Of. nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Studiul integral este publicat in lucrarea: