Capitolul I. Aspecte prealabile
Secțiunea 1. Fazele și etapele procesului civil
Extras din lucrarea
autor: Mădălina Dinu
Procesul civil constituie activitatea desfăşurată de către instanţă, părţi, organe de executare şi alte persoane sau organe care participă la înfăptuirea de către instanţele judecătoreşti a justiţiei în pricinile civile, în vederea realizării sau a stabilirii drepturilor şi a intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurii prevăzute de lege[1].
Procesul civil parcurge două faze:
I. faza judecăţii (cognitio), care, la rândul său, cuprinde:
a) judecata în primă instanţă, în cadrul căreia întâlnim 4 etape:
1. etapa scrisă – care debutează cu depunerea cererii de chemare în judecată de către reclamant, fiind urmată de verificarea şi regularizarea acesteia de către instanţă, depunerea întâmpinării şi/sau a cererii reconvenţionale de către pârât, răspunsul la întâmpinare al reclamantului şi/sau întâmpinarea formulată de către reclamantul-pârât la cererea reconvenţională a pârâtului-reclamant. Cu alte cuvinte, în această etapă, părţile iau reciproc cunoştinţă despre pretenţiile şi apărările lor, dar şi despre mijloacele de probă pe care intenţionează să le administreze[2]. Etapa scrisă se încheie odată cu depunerea de către reclamant a răspunsului la întâmpinarea pârâtului (sau la expirarea termenului pentru depunerea acestuia, în situaţia în care acesta nu este depus) şi fixarea de către instanţă a primului termen de judecată;
2. etapa cercetării procesului, în cadrul căreia se îndeplinesc, în condiţiile legii, acte de procedură la cererea părţilor sau din oficiu de către instanţa învestită cu soluţionarea cauzei în vederea pregătirii dezbaterii în fond a
[1] V.M. CIOBANU, T.C. BRICIU, C.C. DINU, Drept procesual civil. Drept execuţional civil. Arbitraj. Drept notarial – Curs de bază pentru licenţă şi masterat, seminare şi teste, Ed. Naţional, 2013, p. 39.
[2] G. BOROI, M. STANCU, Drept procesual civil, ed. a 2-a, revizuită şi adăugită,
Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 330.
procesului. Astfel, potrivit art. 237 alin. (2) C. proc. civ., în etapa cercetării procesului instanţa:
– va rezolva excepţiile ce se invocă ori pe care le poate ridica din oficiu;
– va examina cererile de intervenţie formulate de părţi sau de terţe persoane, în condiţiile legii;
– va examina fiecare pretenţie şi apărare în parte, pe baza cererii de chemare în judecată, a întâmpinării, a răspunsului la întâmpinare şi a explicaţiilor părţilor, dacă este cazul;
– va constata care dintre pretenţii sunt recunoscute şi care sunt contestate;
– la cerere, va dispune, în condiţiile legii, măsuri asigurătorii, măsuri pentru asigurarea dovezilor ori pentru constatarea unei situaţii de fapt, în cazul în care aceste măsuri nu au fost luate, în tot sau în parte, potrivit art. 203 C. proc. civ.;
– va lua act de renunţarea reclamantului, de achiesarea pârâtului sau de tranzacţia părţilor;
– va încuviinţa probele solicitate de părţi, pe care le găseşte concludente, precum şi pe cele pe care, din oficiu, le consideră necesare pentru judecarea procesului şi le va administra în condiţiile legii;
– va decide în legătură cu orice alte cereri care se pot formula la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate;
– va dispune ca părţile să prezinte dovada efectuării verificărilor în registrele de evidenţă ori publicitate prevăzute de Codul civil sau de legi speciale;
– va îndeplini orice alt act de procedură necesar soluţionării cauzei, inclusiv verificări în registrele prevăzute de legi speciale.
3. etapa dezbaterilor, în cadrul căreia sunt discutate, în faţa instanţei de judecată, împrejurările de fapt şi temeiurile de drept invocate de părţi în cererile lor sau, după caz, ridicate de către instanţă din oficiu, fiecare dintre părţi susţinându-şi cererile şi apărările formulate în proces; această etapă marchează momentul final al contradictorialităţii, după închiderea dezbaterilor urmând deliberarea şi pronunţarea hotărârii; etapa dezbaterilor se încheie în momentul în care preşedintele completului de judecată consideră că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei;
4. etapa deliberării şi a pronunţării hotărârii constituie ultima etapă a fazei judecăţii; deliberarea are loc în secret, la aceasta luând parte doar membrii completului de judecată care au participat la dezbaterile în fond; cât priveşte pronunţarea hotărârii, ca regulă, ea are loc în şedinţă publică, la locul unde s-au desfăşurat dezbaterile, de către preşedinte sau de către un judecător, membru al completului de judecată, care va citi minuta, indicând şi calea de atac ce poate fi folosită împotriva hotărârii; ca excepţie, dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ. permit ca, în cazul în care instanţa amână pronunţarea hotărârii, preşedintele, odată cu anunţarea termenului la care a fost aceasta amânată, poate stabili că pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Nu este însă necesar ca judecata să parcurgă toate cele patru etape, întrucât pe parcursul judecăţii pot interveni anumite incidente de natură a elimina una sau mai multe dintre aceste etape. Astfel, reclamantul poate renunţa la judecata cererii de chemare în judecată sau la dreptul dedus judecăţii şi, prin urmare, etapa dezbaterilor în fond nu va mai exista, aceeaşi fiind situaţia în cazul în care intervine suspendarea judecăţii fără a fi urmată de o cerere de reluare a judecăţii, operând sancţiunea perimării. De asemenea, părţile pot înţelege să stingă litigiul prin intermediul unei tranzacţii, fără a mai exista în acest din urmă caz etapa deliberării;
b) judecata în căile de atac, care poate parcurge judecata în calea de atac ordinară (apelul) şi, în condiţiile prevăzute de lege, judecata în căile extraordinare de atac (recursul, contestaţia în anulare şi revizuirea). Cu toate acestea, judecata în căile de atac poate lipsi atunci când partea interesată nu exercită calea de atac prevăzută de lege pentru hotărârea pronunţată.
Judecata, ca fază a procesului civil, poate lipsi atunci când creditorul deţine un titlu împotriva debitorului, titlu căruia legea îi conferă putere executorie, astfel încât nu se mai impune parcurgerea fazei judecăţii. Astfel, spre exemplu, potrivit dispoziţiilor art. 638 alin. (1) C. proc. civ., „sunt, de asemenea, titluri executorii şi pot fi puse în executare silită: 1. încheierile şi procesele-verbale întocmite de executorii judecătoreşti care, potrivit legii, constituie titluri executorii; 2. înscrisurile autentice, în cazurile prevăzute de lege; 3. titlurile executorii notariale emise în condiţiile prevăzute de lege;
4. titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte putere executorie”;
II. faza executării silite (cognitio) intervine atunci când debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţia statuată în titlul executoriu. Desigur, şi această fază poate lipsi atunci când debitorul îşi execută de bunăvoie obligaţia, creditorul nemaifiind nevoit a se adresa organelor competente pentru valo- rificarea drepturilor sale constatate prin titlul executoriu[1].
Prin urmare, deşi de cele mai multe ori procesul civil parcurge ambele faze (atât judecata, cât şi executarea silită), sunt situaţii în care faza judecăţii sau cea a executării silite lipseşte.
[1] M. DINU, R. STANCIU, Executarea silită în noul Cod de procedură civilă, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, p. 3.
Citiţi tot extrasul aici