Dreptul concurenței reprezintă una dintre cele mai complexe materii pe care din ce în ce mai mulți studenți și masteranzi aleg să o studieze. Cu toate că există numeroase spețe dificile și extrem de multe semne de întrebare cu privire la modul perfect de soluționare a celor mai grele cazuri, interesul pentru această materie este unul din ce în ce mai evident. Tratăm spețe juridice și articole interesante în cadrul acestui blog juridic. Vă promitem de asemenea mai multe materiale informative ce vor fi publicate zilnic.
În rândurile următoare vă oferim un scurt și interesant – primul manual complet publicat în Romania care se adresează începătorilor în acest domeniu, un curs ce prezintă materia dintr-o perspectivă accesibilă și practică, explicând informația de bază cu care operează . Lucrarea respectă o structură logică în douăsprezece capitole cu ajutorul cărora parcurgem materiile de drept al concurenței. Mai mult, cartea conține și un capitol final de teorie a acestuia, cu exemple, aplicații practice și concluzii rezumative.
„Răspunderea pentru faptele de concurență neloială
Raportul juridic de concurență, deși analizat extensiv în literatură, în realitate se naște doar prin încălcarea unei norme care reglementează concurența onestă, generând un raport de sancționare ori de remediere a consecințelor negative.
Prin faptele de concurență neloială ia naștere fie (i) un raport de drept administrativ, corespunzător răspunderii contravenționale, fie (ii) un raport de drept penal, corespunzător răspunderii penale, fie (iii) un raport juridic civil, corespunzător răspunderii delictuale. Primele două forme de răspundere se aplică în alternanță, în timp ce cea delictuală poate fi cumulată cu oricare dintre
primele două.
În pofida îndelungatei aplicări a Legii nr. 11/1991, aceasta și-a demonstrat ineficacitatea din perspectiva furnizării unui instrument de remediu eficient contra practicilor incorecte. Ipotezele legale prin care au fost reglementate au avut o practică modestă, consecința fiind că și acțiunile în concurență neloială au fost puține și cu prea puțin succes.
Protecția împotriva concurenței incorecte este aproape derizorie în jurisprudență, cu toate că, în teorie, există triplu mecanism de descurajare a comportamentului incorect în afaceri (prin răspundere contravențională, respectiv penală) și un instrument juridic specific
Motivele țin atât de dreptul substanțial, cât și de cel procesual.
Întâi, unele astfel de activități ilicite sunt considerate drept contravenție și sancționate cu amendă. Competența aplicării revine în prezent autorității de concurență[1], care are și competența investigării faptelor anticoncurențiale și de control al concentrărilor economice[2]. Apoi, legea apreciază anumite fapte drept infracțiune sancționabile cu amenda sau închisoarea. Organele penale sunt abilitate să investigheze și, în cazul în care apreciază că sunt dovezi îndestulătoare, trimit în judecată pe făptuitor. Răspunderea penală poate avea efect descurajator pentru concurența neloială, dar este foarte rar aplicată în practică.
Confiscarea profitului ilicit sau a bunurilor, alte măsuri bazate pe înlăturarea câștigului, pot fi valorificate doar în cazul săvârșirii unei infracțiuni, deci în cazuri rare de concurență neloială.
Sub un al doilea aspect, standardul probator este o reală provocare în practică. Atât contravenția cât și infracțiunea în domeniul practicilor neloiale sunt dificil de dovedit, prin raportare la obiectivul ca săvârșirea faptei să fie dincolo de orice dubiu.
Sub un al treilea aspect, cuantumul maxim al amenzii nu poate avea efect disuasiv în comiterea faptelor ilicite, mai ales prin comparație cu sancțiunile aplicate în dreptul antimonopol.
Sub un al patrulea aspect, eliminarea unor fapte din categoria contravențiilor prevăzute legal conduce, pe de o parte, la reducerea la nivel pur ipotetic a calificării de către autoritatea competentă a faptelor care nu mai sunt prevăzute și, pe de altă parte, la creșterea dificultății probării, chiar și pe tărâm delictual, a caracterului ilicit al faptei de concurență neonestă.
În pofida faptului că există instrumente pentru încadrarea unui număr mare de fapte drept concurență neloială, eliminarea multora dintre ipoteze face fragilă distincția dintre practicile licite și cele ilicite[3]. Chiar dacă un sistem generalist este mai simplu de reglementat, marja largă de interpretare lăsată la discreția autorităților și instanțelor afectează în mod direct conținutul probei,
pentru faptele care nu sunt prevăzute expres trebuind să fie dovedită (i) fapta, dar și (ii) asimilarea faptei cu una dintre ipotezele enunțate de textul legal, după
caz, prin raportare la standardul de uzanță comercială cinstită.
În fine, indiferent de natura încălcării, infracțiune sau contravenție, victima are la îndemână o acțiune civilă pentru recuperarea daunelor suferite, acțiunea în concurență neloială putând fi intentată indiferent dacă fapta a fost calificată sau nu drept contravenție sau infracțiune. Acest aspect a fost confirmat și de practica fostei Curți Supreme de Justiție, în sensul că nu este necesară urmarea
niciunei etape preliminare formulării acțiunii în concurență neloială.
Prin urmare, pentru a funcționa postulatul <încălcarea nu trebuie să merite>, la care se poate adăuga măsura ordonării încetării faptei.
[1] Anterior, revenea Ministerului de Finanțe, sub organizarea căruia activitatea de sancționare a fost foarte limitată.
[2] La aceasta se adaugă și alte activități, inclusiv anumite prerogative în materia ajutorului de stat.
[3] Independent de faptul că un sistem mixt este capabil să vizeze și fapte descrise și fapte implicite, reducerea listei poate să atragă concluzia că a avut loc implicit o dezincriminare și conduce la necesitatea verificării preliminare despre care se făcea vorbire în secțiunea precedentă. Aceasta are efect negativ pentru acțiunile în concurență neloială. De altfel, dreptul anticoncurențial și concurența necinstită presupun o linie de demarcație fragilă, unele dintre fapte putând fi calificate din perspectiva ambelor încadrări. Spre exemplu, boicotul și limitarea producției ori
distribuției au fost considerate inițial forme de concurență neloială, apoi au devenit încălcări monopoliste. De asemenea, asimilarea unor forme de materializare în enumerarea formelor de
încălcare este ușor de remediat în sistemele mixte, legea putând fi modificată la nivel practic fără probleme, odată cu modificarea condițiilor în piață.”
