Articole juridice, Blog Juridic, Carti juridice, Noutati editoriale, Spete juridice, Stiri juridice

Revocarea actelor administrative, cel mai dificil subiect de drept administrativ?

Like & Share

Materia dreptului administrativ este considerata complexa si uneori poate fi numita de-a dreptul dificila. Insa adevarul este ca orice materie se poate simplifica cu ajutorul notiunilor explicate clar si prin materie sintetizata si expusa intr-o maniera usor de asimilat. Este si cazul celei mai noi lucrari de drept administrativ, una dintre acele carti juridice pe care studentii la drept le cauta si le aprofundeaza cu interes major.

Va oferim in randurile urmatoare un extras din lucrarea , una dintre cele mai noi carti juridice din categoria Drept administrativ la Editura Hamangiu:

„Revocarea actelor administrative
§1. Introducere

409. Dacă ar trebui să desemnăm cel mai dificil subiect de drept administrativ, atunci cu siguranță acesta ar trebui ales între (a) oportunitatea și (b) revocarea actelor administrative. După cincizeci de ani de comunism, ale căror efecte distructive de tradiție se simt și azi, cu un singur text legal (de aplicare generală) în materie [art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004], pe care mulți încearcă să îl explice, dar nimeni nu pare să îl înțeleagă corect (printre altele, pentru că este greu inteligibil!), cu o doctrină și o jurisprudență în totală derivă și fără niciun principiu călăuzitor, cu principiile din sistemele de drept străine – total „străine” de noi –, cu aplicarea mai mult formală (ca stereotipuri) a principiilor pe care le stabilesc, prin deciziile lor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg și Curtea de Justiție a Uniunii Europene de la Luxembourg, orice tratare a subiectului în discuție pare, a priori, sortită eșecului.

În prima ediție a prezentei lucrări am arătat că o abordare a subiectului de la zero ar părea o operațiune cu șanse minime de reușită, pentru că nu ar fi fost suficientă trasarea unor principii directoare și cu o justificare solidă pe care să se întemeieze revocarea actelor administrative; realizarea unui asemenea sistem închegat de idei necesita și potrivirea cu realitățile dreptului nostru administrativ. Am apreciat acest lucru ca fiind aproape irealizabil și totuși am încercat.

Însă cu puține excepții, teoria a părut că merge în paralel cu jurisprudența, care își vedea de ale sale. Așa că, în continuare vom încerca o adaptare. ”

Va invitam sa descoperiti mai multe informatii importante de drept administrativ din cea mai noua lucrare juridica la Editura Hamangiu: „Drept administrativ. Vol. I. Actul administrativ (I). Repere pentru o teorie altfel. Tomul II. Regimul juridic”.

Like & Share

S-ar putea să te intereseze și