In randurile urmatoare va oferim o scurta introducere in , un extras din cea mai noua carte juridica dedicata in mod special acestui domeniu in care observam ca se specializeaza din ce in ce mai multi profesionisti.
Extrasul apartine lucrarii: , ai carei autori sunt dl Septimiu Ioan Put si dl Cosmin Flavius Costas.
Dl Septimiu Ioan Put este lector universitar doctor in cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si avocat definitiv titular al Cab. av. Septimiu Ioan Put;
Dl Cosmin Flavius Costas este conferentiar universitar doctor la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca si avocat-partener si asociat coordonator la societatea civila de avocati „Costas, Negru & Asociatii”.
„Miscarea sportiva are ca obiectiv principal solutionarea litigiilor in cadrul sau, fara expunerea de a iesi „in deschis”. Odata iesit „in deschis”, litigiul isi pierde din specificitate, intrand in categoria „litigiilor comune”, iar miscarea sportiva pierde din control, solutia urmand a fi pronuntata de instanta de judecata ordinara. Este emblematica in acest sens, afirmatia parintelui miscarii olimpice, Pierre de Coubertin, care sublinia faptul ca „prima si cea mai utila dintre sarcinile ce ii incumba unei federatii sportive este aceea de a se organiza din punct de vedere judiciar. Ea trebuie sa fie in acelasi timp un Consiliu de Stat, o curte de apel si un tribunal al litigiilor”[1].
Pornind de la acest deziderat, in timp, miscarea sportiva federala a insitutionalizat o „justitie de tip inchis” care avea ca finalitate solutionarea majoritatii litigiilor de natura sportiva in sanul ei, dupa regulile procedurale stabilite si de catre organism jurisdictionale interne[2].
Riscurile solutionarii litigiilor sportive in afara jurisdictiilor sportive sunt evidente, iar ratiunile sunt multiple: intelegerea naturii si a specificului litigiului, durata procedurilor, evitarea taxele judiciare, posibilitatea „alegerii” judecatorului s.a.
Astazi, justitia sportiva apare ca un „dat” natural sau obiectiv. Atat in randul federatiilor internationale, cat si in cel al federatiilor nationale, s-au institutionalizat sisteme jurisdictionale interne complex compuse din comisii interne de prima instanta si, apoi, de apel sau recurs, inspirate de modelul procedural-jurisdictional comun. Federatiile sportive elaboreaza statute si regulamente, asumate prin mecanismul afilierii de catre asociatiile si cluburile sportive, care reglementeaza inclusiv problematica „organelor jurisdictionale interne”, chiar daca acestea, cvasi-unanim nu poarta denumirea de „instanta”, ci cea de comisie[1].
În acest sistem jurisdictional, arbitrul judecator detine imperium-ul analog celui pe care il are judecatorul comun, pentru ca forta juridica a hotararii pronuntate in limite „intra” este aceeasi pe care o hotararea judecatoreasca in limite „extra”, domeniul de referinta fiind unul diferit.
Sistemul jurisdictional propune un limbaj tehnicizat, mai mult sau mai putin criptat, dar si un sistem de norme procedurale capabile sa prelucreze orice continut cu specific sportiv. Tema proceduralizarii sportului a aparut ca o nevoie reala a miscarii sportive dincolo de formularea teoretica a unor reguli actionale date. Era nevoie de o dezvoltare a procedurilor jurisdictionale, tocmai pentru a clama tendinta miscarii sportive spre autonomie, dar si pentru a institui mijloace reale de conciliere a intereselor divergente ale diferitilor participanti la miscarea sportiva si la competitiile de profil[1].
Contenciosul disciplinar
Federatiile sportive au instituit cai de atac interne apte sa solutioneze totalitatea contestatiilor pe care deciziile lor sunt susceptibile sa le provoace. Astfel, comisiile federale vot fi tinute
sa statueze in privinta litigiilor disciplinare referitoare la sanctiunile aplicate de federatii membrilor lor. Numeroasele reglementari in materie de sport elaborate de federatiile internationale, apoi reluate si aplicate de catre federatiile nationale, determina obligatiile care guverneaza modul de gestionare a disciplinei sportive si desfasurarea uniforma a competitiilor.
Mentinerea ordinii sportive cere deci ca federatiile sa sanctioneze orice nerespectare a acestor reglementari: incalcarile regulilor tehnice ale jocului, ale regulilor institutionale ale federatiei, precum si ale normelor deontologice protejand etica sportiva sau chiar ale normelor anti-doping sunt sanctionate de catre organele disciplinare ale federatiilor[2].
Înainte de toate, acest domeniu disciplinar este cel in care federatiile au instituit organe de apel competente pentru a statua asupra eventualelor actiuni exercitate impotriva sanctiunilor aplicate.
Este, in orice caz, interesant de observat cum, in Franta, puterea etatica a reglementat rapid exercitarea atributiei disciplinare a federatiilor nationale, impunandu-le sa respecte un regulament disciplinar tip care oblige, in esenta, la respectarea principiului dublului grad al comisiilor disciplinare, la asigurarea unei cai de apel impotriva deciziilor federale in favoarea persoanei sanctionate[1].
Contenciosul nondisciplinar
Desi contenciosul disciplinar are importanta lui pentru organizarea si disciplinarea competitiei sportive, nu trebuie omise si celelalte componente ale fenomenului sportiv. Astfel, litigiile nondisciplinare vizeaza in special contestatiile impotriva deciziilor federale vizand accesul la competitii: refuzul de acordare a licentei, selectie, calificare, retrogradare, inclusiv omologarea rezultatelor de pe terenurile de sport.
De asemenea, nu poate fi trecuta cu vederea in context si componenta financiara vizand mai ales implicarea statului in sport in lume si in special in Uniunea Europeana sau chiar banalele litigii de dreptul muncii survenite intre sportivi si cluburile angajatoare or, nu mai putina importanta, perspectiva fiscala legata de calificarea naturii activitatii sportivilor.
Prin urmare, contenciosul sportiv include doua fatete complementare, fiecare cu domenialitatea si miza proprie, care reclama solutii legitime diferite in procedurile jurisdictionale interne[2].”
Va invitam sa cititi si: Notiunea de „rezervare confirmata” in serviciile de transport aerian