Articol publicat în volumul Dreptul românesc la 100 de ani de la Marea Unire. Coordonatori: Paul Pop, Radu Rizoiu

Conf. univ. dr. Radu RIZOIU
Facultatea de Drept, Universitatea din București

Motto: I said I’d do my best.
That’s hardly a promise[1].

Rezumat: Dreptul este o construcție antropocentrică. De la diviziunea romană (quod autem is quo ultimur vel ad personas pertinet, vel ad res, vel ad actiones) până la celebra frază a lui Portalis (Toutes les lois se rapportent aux personnes ou aux biens et aux biens pour utilité des personnes), dreptul a pus persoana în centrul preocupării sale.
În drept, voința reprezintă un element central. De la definiția dreptului subiectiv ca voință și interes, până la concepte de drept constituțional precum voința suverană a poporului, voința impregnează toate zonele sistemului juridic. Într-un fel, era cu neputință ca voința să nu fie reprezentată (cu pregnanță) în drept, de vreme ce se spune că numai în oglindă ne percepem cu adevărat propriul sine. Astfel, dreptul ca imagine în oglindă a lumii îl reflectă pe om ca o conștiință de sine, ca voință.
Studiul de față își propune să ofere imaginea din spatele oglinzii, pentru a descifra vălul misterului procesului complex al voinței, din perspectivă juridică. Aspectul reflexiv al voinței reprezintă punctul dificil al analizei voinței juridice. Dacă pretindem că voința în drept trebuie să se raporteze la voința internă, aducem oglinda în interiorul nostru, iar atunci oglinda nu mai poate reflecta nimic în exterior. Dreptul ar fi atunci captiv fiecărei ființe, raporturile dintre ființe fiind nereflectate de drept. Dreptul și-ar pierde rațiunea de a fi. Spre deosebire de credință (care poate forța ființa să se afunde în sine), dreptul este obligat de funcția sa să privească spre exterior, spre celelalte ființe (subiecte de drept). Pentru a putea reflecta voința ființei, o oglindă exterioară trebuie să surprindă o imagine (am)plasată în afara ființei. Prin urmare, singura voință care este perceptibilă de către drept este voința exteriorizată.
Pornind de la bazele teoriei voinței juridice, pentru a-i sublinia limitele explicative, prezentul demers explorează teoria voinței văzută ca o putere, cu scopul de a dezvălui răspunsul la întrebarea „Este voința o putere sau o slăbiciune?”, iar în final sunt analizate exemplele unde teoria voinței poate oferi o interpretare mai apropiată realității unor probleme juridice concrete.

Read More

Please follow and like us: