Asist. univ. dr. Nicolae-Horia ŢIŢ
Facultatea de Drept, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Nota redacției: O analiză detaliată a implicațiilor generate în procedura executării silite ca urmare a modificărilor aduse prin Decizia Curții Constituționale nr. 895/2015 și prin O.U.G. nr. 1/2016 se regăsește în lucrarea Executarea silită. Partea generală – Nicolae-Horia ȚIȚ, Ed. Hamangiu, 2016
Partea a III-a – Titlurile executorii. Executarea silită prin poprire. Executarea ipotecii mobiliare
(Partea I – Înregistrarea cererii de executare - poate fi accesată aici.)
(Partea a II-a – Încuviințare executării silite - poate fi accesată aici.)
O.U.G. nr. 1/2016 aduce câteva modificări legislative în materia titlurilor executorii, ca efect al revenirii la soluţia legislativă a încuviinţării executării silite de către instanţa de executare. Astfel, procedura învestirii cu formulă executorie nu mai este reglementată ca o formalitate premergătoare formulării cererii de executare, ci este înglobată în procedura încuviinţării executării silite, formula executorie urmând a fi înscrisă în partea finală a încheierii de încuviinţare, şi nu în cuprinsul unei încheieri separate sau al titlului executoriu. Se revine, sub acest aspect, la soluţia legislativă consacrată în varianta Codului de procedură civilă anterioară modificării prin Legea nr. 138/2014.
Prin urmare, art. 641 CPC, care reglementa învestirea cu formulă executorie, capătă o nouă redactare, potrivit art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 1/2016:
„Art. 641. Înscrisurile sub semnătură privată. Înscrisurile sub semnătură privată sunt titluri executorii numai în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege. Orice clauză sau convenţie contrară este nulă şi considerată astfel nescrisă. Dispoziţiile art. 664 şi următoarele sunt aplicabile.”
Articolul 641 CPC a fost modificat, şi nu abrogat, pentru a se menţine numerotarea anterioară a textelor, care ar fi trebuit refăcută în urma republicării Codului de procedură civilă, republicare ce va avea loc după aprobarea prin lege a O.U.G. nr. 1/2016, conform art. VIII din aceasta. Pe de altă parte, s-a avut în vedere necesitatea existenţei în Codul de procedură civilă a unui text de lege cu caracter general care să reglementeze situaţia juridică a înscrisurilor sub semnătură privată care constituie titluri executorii. Atât Codul civil, cât şi o serie de legi speciale reglementează caracterul executoriu al anumitor acte încheiate sub forma înscrisului sub semnătură privată. Astfel, potrivit Codului civil, constituie titluri executorii următoarele contracte:
– contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost înregistrate la organele fiscale constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege (art. 1798 C. civ.);
– contractul de locaţiune încheiat pe durată determinată şi constatat prin înscris sub semnătură privată, înregistrat la organul fiscal competent, constituie, în condiţiile legii, titlu executoriu la expirarea termenului în privinţa obligaţiei de restituire a bunului dat în locaţiune [art. 1809 alin. (3) C. civ.]; de asemenea, constituie titlu executoriu contractul de locaţiune încheiat pe durată nedeterminată, prin înscris sub semnătură privată, înregistrat la organul fiscal competent, la împlinirea termenului de preaviz, cu privire la obligaţia de restituire a bunului [art. 1816 alin. (3) C. civ.][1];
– contractele de arendare înregistrate la consiliul local constituie, în condiţiile legii, titluri executorii pentru plata arendei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract (art. 1845 C. civ.);
– contractul de comodat încheiat printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condiţiile legii, în cazul încetării prin decesul comodatarului sau prin expirarea termenului, în ceea ce priveşte obligaţia de restituire. Dacă nu s-a stipulat un termen pentru restituire, contractul de comodat constituie titlu executoriu numai în cazul în care nu se prevede întrebuinţarea pentru care s-a împrumutat bunul ori întrebuinţarea prevăzută are un caracter permanent (art. 2157 C. civ.);
– contractul de împrumut de consumaţie încheiat printr-un înscris sub semnătură privată cu dată certă constituie titlu executoriu, în condiţiile legii, la scadenţa obligaţiei de restituire a bunului sau bunurilor împrumutate (art. 2165 C. civ.);
– contractele de ipotecă valabil încheiate sunt, în condiţiile legii, titluri executorii [art. 2431 C. civ.];
– contractele de gaj valabil încheiate sunt, în condiţiile legii, titluri executorii (art. 2494 C. civ.).
Dintre contractele prevăzute în legi speciale, enumerăm, cu caracter exemplificativ:
– contractul de asistenţă juridică, legal încheiat, constituie titlu executoriu cu privire la restanţele din onorariu şi alte cheltuieli efectuate de avocat în interesul clientului [art. 31 alin. (3) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată[2], şi art. 124 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat[3]];
– contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit (art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului[4]);
– contractele de credit ipotecar pentru investiţii imobiliare, precum şi garanţiile reale şi personale subsecvente (art. 21 din Legea nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare[5]);
– contractele de credit încheiate de o instituţie financiară nebancară, precum şi garanţiile reale şi personale afectate garantării creditului [art. 52 alin. (1) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare[6]];
– contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing (art. 8 din O.G. nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing, republicată[7]);
– contractul de mediere, cu privire la obligaţia părţilor de a achita onorariul scadent cuvenit mediatorului (art. 48 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator[8]).
Articolul 641 CPC, în redactarea dată prin art. I pct. 5 din O.U.G. nr. 1/2016, scoate în evidenţă caracterul eminamente legal al forţei executorii a acestor înscrisuri. Cu alte cuvinte, un înscris sub semnătură privată poate constitui titlu executoriu numai dacă legea prevede în mod expres acest lucru şi numai dacă întruneşte condiţiile de formă prevăzute în acest sens. Spre exemplu, în cazul contractului de împrumut de consumaţie, acesta trebuie să aibă dată certă, conform art. 278 alin. (1) CPC, în caz contrar neputând constitui titlu executoriu. Aşa cum am arătat şi mai sus, în cazul în care actul depus de creditor odată cu cererea de executare nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu, cererea de încuviinţare a executării va fi respinsă în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 2 CPC, iar în situaţia în care actul intră în categoria celor care, potrivit legii, constituie titluri executorii, însă nu îndeplineşte toate condiţiile de formă prevăzute în acest sens, cererea de încuviinţare va fi respinsă în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 3.
Articolul 641 CPC înlătură orice controversă în legătură cu posibilitatea constituirii titlului executoriu pe cale convenţională[9]. Doar legea poate stabili, în legătură cu un înscris, caracterul executoriu, fiind irelevant dacă părţile fac sau nu menţiuni în cuprinsul lui în acest sens. Teza a II-a precizează că orice clauză sau convenţie contrară este nulă şi considerată astfel nescrisă. Redactarea textului de lege este deficitară, raportat la situaţiile în care Codul civil reglementează clauze nescrise, sancţiune care, sub aspectul modului în care funcţionează, nu se confundă cu nulitatea. Nulitatea se constată, în timp ce caracterul nescris al unei clauze operează ex lege, nefiind necesară constatarea sa.
Prin urmare, având în vedere caracterul nescris al clauzelor care ar prevedea caracterul executoriu al unui înscris cu privire la care legea nu prevede acest lucru, instanţa de executare va respinge cererea de încuviinţare a executării silite, în temeiul art. 666 alin. (5) pct. 2 CPC (înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu). De asemenea, chiar dacă legea prevede caracterul executoriu al unui înscris, acesta se limitează la creanţa la care textul de lege face referire în mod expres, neputând fi extins şi asupra altor creanţe pe care debitorului le-ar datora în temeiul aceluiaşi act. Spre exemplu, în cazul contractului de locaţiune, acesta constituie titlu executoriu, dacă este încheiat prin înscris sub semnătură privată care a fost înregistrat la organele fiscale, doar pentru plata chiriei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege, potrivit art. 1798 C. civ. Prin urmare, contractul de locaţiune nu va constitui titlu executoriu şi pentru penalităţile datorate de debitor pentru plata cu întârziere a chiriei şi nici pentru sumele de bani reprezentând utilităţi, pentru acestea fiind necesară constituirea unui titlu pe cale judiciară[10]. De asemenea, potrivit art. 1809 alin. (3) C. civ., contractul de locaţiune încheiat pe perioadă determinată şi constatat prin înscris sub semnătură privată, înregistrat la organul fiscal competent, constituie titlu executoriu pentru obligaţia de restituire a bunului dat în locaţiune numai în situaţia împlinirii (expirării) termenului contractual, nu şi în cazul în care contractul încetează înainte de termen, în acest caz fiind necesară obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de evacuare a locatarului, fie în procedura de drept comun, fie în procedura specială reglementată de art. 1040 şi urm. CPC.
O altă modificare în materia titlurilor executorii vizează hotărârile arbitrale. Astfel, potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 1/2016, art. 603 alin. (3) CPC se modifică după cum urmează:
„În cazul în care hotărârea arbitrală se referă la un litigiu legat de transferul dreptului de proprietate şi/sau de constituirea altui drept real asupra unui bun imobil, hotărârea arbitrală se va prezenta instanţei judecătoreşti ori notarului public pentru a obţine o hotărâre judecătorească sau, după caz, un act autentic notarial. După verificarea de către instanţa judecătorească ori de către notarul public a respectării condiţiilor şi după îndeplinirea procedurilor impuse de lege şi achitarea de către părţi a impozitului privind transferul dreptului de proprietate, se va proceda la înregistrarea în cartea funciară şi se va realiza transferul de proprietate şi/sau constituirea altui drept real asupra bunului imobil în cauză. Dacă hotărârea arbitrală se execută silit, verificările prevăzute în prezentul alineat vor fi efectuate de către instanţă, în cadrul procedurii de încuviinţare a executării silite.”
Modificarea constă în reglementarea posibilităţii verificării condiţiilor transferului dreptului de proprietate şi/sau constituirii unui alt drept real asupra unui imobil în procedura încuviinţării executării silite, ca urmare a înglobării în aceasta a procedurii învestirii cu formulă executorie.
Executarea silită prin poprire
O.U.G. nr. 1/2016 aduce o modificare şi în materia executării silite prin poprire. Astfel, potrivit art. 783 alin. (1) CPC, aşa cum a fost modificat prin art. I pct. 15 din O.U.G. nr. 1/2016:
„Poprirea se înfiinţează fără somaţie, în baza încheierii de încuviinţare a executării, prin adresă în care se va preciza şi titlul executoriu în temeiul căruia s-a înfiinţat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 781 alin. (1), împreună cu încheierea de încuviinţare a executării sau un certificat privind soluţia pronunţată în dosar. Despre măsura luată va fi înştiinţat şi debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înfiinţare a popririi, la care se vor ataşa şi copii certificate de pe încheierea de încuviinţare a executării sau de pe certificatul privind soluţia pronunţată în dosar, şi titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate.”
Textul are în vedere, pe de o parte, corelarea cu modificările intervenite în legătură cu încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, pe de altă parte, ca element de noutate, dă posibilitatea înfiinţării popririi în baza unui certificat de soluţie eliberat de instanţa de executare, în care este consemnată soluţia de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite. Această modificare are în vedere celeritatea cu care trebuie să se desfăşoare procedura urmăririi silite prin poprire, superioară altor modalităţi de executare silită, care a condus la reglementarea unor reguli derogatorii de la dreptul comun în acest sens (înfiinţarea popririi fără somaţie). Este însă posibil ca, având în vedere termenele reglementate de art. 666 alin. (2) CPC, în special termenul de 7 zile de redactare a încheierii de încuviinţare a executării, să nu se permită realizarea scopului avut în vedere de legiuitor prin reglementarea popririi fără somaţie, în special în cazul popririi conturilor bancare. În concret, este posibil ca debitorul, verificând portalul instanţelor de judecată, să acţioneze înainte de înfiinţarea popririi, retrăgând sumele în numerar din conturile curente până la momentul redactării încheierii de încuviinţare. Din acest motiv, art. 783 alin. (1) CPC permite, în mod excepţional, ca înfiinţarea popririi să poată fi făcută şi în temeiul unui certificat de grefă eliberat de instanţa de executare, adică înainte de redactarea încheierii de încuviinţare (având în vedere şi posibila depăşire, în practică, a termenului de 7 zile de redactare a încheierii de încuviinţare). Certificatul de grefă va fi eliberat în condiţiile art. 160 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti[11], ca regulă generală, în aceeaşi zi cu pronunţarea încheierii, asigurându-se în acest fel celeritatea procedurii de poprire. În acest sens, odată cu cererea de încuviinţare a executării silite se va putea formula de către executorul judecătoresc şi cererea de eliberare a certificatului de soluţie, urmând ca pe baza acestuia să fie înfiinţată poprirea.
Executarea ipotecii mobiliare
Ca urmare a revenirii la soluţia legislativă a încuviinţării executării silite de către instanţa de executare, prin O.U.G. nr. 1/2016 au fost modificate şi textele de lege referitoare la executarea ipotecii mobiliare. Astfel, potrivit art. III din O.U.G. nr. 1/2016, art. 2445 C. civ. va avea următoarea redactare:
„Creditorul ipotecar poate cere instanţei încuviinţarea executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat. La cererea de încuviinţare se vor ataşa documente care atestă existenţa creanţei ipotecare şi a ipotecii mobiliare, împreună cu dovada perfectării ipotecii. Instanţa va analiza existenta creanţei şi a ipotecii legal perfectate şi va încuviinţa vânzarea, cu citarea părţilor interesate. Introducerea cererii de încuviinţare a executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului mobil ipotecat întrerupe prescripţia dreptului de a obţine executarea silită.”
Aşadar, se are în vedere înlocuirea procedurii învestirii cu formulă executorie cu cea a încuviinţării executării silite. Ţinând seama de faptul că suntem în prezenţa unei proceduri de executare care se desfăşoară fără mijlocirea executorului judecătoresc, cererea de încuviinţare a executării se formulează direct de către creditor, iar procedura este diferită de cea reglementată de art. 666 alin. (2) CPC, desfăşurându-se cu citarea părţilor.
De asemenea, în ceea ce priveşte instanţa competentă, nu sunt aplicabile regulile generale prevăzute de art. 651 alin. (1) CPC, cererea de încuviinţare a executării ipotecii mobiliare prin vânzarea bunului ipotecat fiind de competenţa judecătoriei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau, după caz, sediul creditorul, potrivit art. 1811 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil[12], astfel cum a fost modificat prin art. IV din O.U.G. nr. 1/2016. De asemenea, de competenţa aceleiaşi instanţe este şi opoziţia la executare prevăzută de art. 2452 C. civ., potrivit art. 1811 alin. (2) din Legea nr. 71/2011.
***
În finalul acestui studiu, facem câteva aprecieri în legătură cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 895/2015 şi aplicarea în timp a O.U.G. nr. 1/2016.
Aşa cum se reţine în motivarea deciziei şi în expunerea de motive a ordonanţei de urgenţă, decizia de neconstituţionalitate nu se va aplica în privinţa procedurilor de executare silită încuviinţate până la data publicării sale. Cu toate acestea, decizia se va aplica în privinţa contestaţiilor la executare formulate împotriva încheierilor de încuviinţare a executării silite date de executorul judecătoresc aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti la data publicării acesteia, precum şi în cele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate până la data sus-menţionată. Cu alte cuvinte, trebuie să avem în vedere trei situaţii: dacă până la data publicării deciziei nu era formulată o contestaţie la executare cu privire la încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc, procedura de executare încuviinţată anterior de acesta rămâne valabilă şi nu poate fi desfiinţată. Dacă la data publicării deciziei era pe rolul instanţelor judecătoreşti o contestaţie la executare în care era invocată în termen, ca motiv de nelegalitate, chestiunea încuviinţării executării de către executorul judecătoresc, această contestaţie va fi admisă şi va conduce la desfiinţarea executării silite înseşi. În aceste cazuri, creditorul nu va putea fi însă obligat la plata cheltuielilor de judecată, neputându-se reţine culpa sa procesuală, deoarece el a acţionat în baza unei legi în vigoare la momentul respectiv, iar neconstituţionalitatea acesteia nu îi poate fi imputată.
Subliniem faptul că, în opinia noastră, decizia Curţii Constituţionale se va aplica în contestaţiile la executare aflate pe rol numai în măsura în care acestea sunt formulate împotriva executării silite înseşi şi numai dacă motivul referitor la neconstituţionalitatea încuviinţării executării silite de către executorul judecătoresc a fost invocat în termenul prevăzut de art. 715 alin. (1) pct. 3 raportat la dispoziţiile art. 713 alin. (3) teza a II-a CPC (contestatorul îşi poate modifica cererea iniţială, adăugând motive noi de contestaţie, dacă, în privinţa acestora din urmă, este respectat termenul de exercitare a contestaţiei la executare); nu ar putea fi admisă invocarea unui motiv nou de contestaţie la executare cu depăşirea termenului prevăzut de lege pentru formularea acesteia, indiferent de natura respectivului motiv. Cu atât mai puţin, motivul referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor legale care reglementau competenţa de executare a executorului judecătoresc nu poate fi invocat direct în faţa instanţei de apel, deoarece ar conduce la o modificare a cadrului procesual în apel, încălcându-se astfel limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă. Prin urmare, partea interesată se va putea prevala de decizia Curţii în contestaţiile aflate pe rol numai în cazul în care acestea vizează executarea silită însăşi şi numai dacă motivul referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor referitoare la încuviinţarea executării silite de către executorul judecătoresc este invocat în termenul prevăzut de art. 715 alin. (1) pct. 3 CPC.
Cea de-a treia situaţie este aceea în care în cadrul contestaţiei la executare a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 666 CPC anterior publicării deciziei, aceasta fiind aplicabilă în astfel de cazuri.
Sub aspectul aplicării în timp a O.U.G. nr. 1/2016 şi având în vedere şi referirile cuprinse în decizia Curţii Constituţionale, cererea de încuviinţare a executării silite se va soluţiona de către instanţa de executare, chiar dacă cererea de executare silită a fost înregistrată la executorul judecătoresc anterior intrării în vigoare a acesteia. În asemenea cazuri, executorul va proceda în conformitate cu dispoziţiile art. 665-666 CPC, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 1/2016. Articolul VI alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2016 prevede în acest sens că, de la data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, aceasta se va aplica tuturor cererilor de executare silită, deci indiferent dacă cererea de executare a fost formulată anterior sau ulterior acestui moment. Practic, dispoziţiile O.U.G. nr. 1/2016 sunt de imediată aplicare, fiind aplicabile şi cererilor de executare formulate anterior şi cu privire la care nu s-a pronunţat încă o încheiere de încuviinţare a executării, prin derogare de la dispoziţiile art. 24 CPC.
De asemenea, reglementările cuprinse în ordonanţa de urgenţă se aplică tuturor cererilor de executare a ipotecii mobiliare, potrivit art. 2445 C. civ., indiferent de momentul formulării acestora. Cu alte cuvinte, dacă la data intrării în vigoare a ordonanţei existau pe rol cereri de învestire cu formulă executorie formulate în temeiul art. 2445 C. civ., acestea vor fi calificate ca cereri de încuviinţare a executării ipotecii mobiliare şi soluţionate ca atare, după procedura prevăzută de textul de lege modificat.
În ceea ce priveşte învestirea cu formulă executorie, potrivit art. VII din O.U.G. nr. 1/2016, ori de câte ori un act normativ prevede o astfel de formalitate, executarea silită se va face după încuviinţarea executării silite de către instanţa de executare, fără a fi necesară în prealabil învestirea cu formulă executorie. Practic, O.U.G. nr. 1/2016 abrogă implicit toate dispoziţiile legale care fac referire la învestirea cu formulă executorie a titlului ca formalitate prealabilă sesizării organului de executare.
[1] Pentru detalii, a se vedea A. Tabacu, Contractul de locaţiune, titlu executoriu, în Revista română de executare silită nr. 3/2014, pp. 94-103.
[2] M. Of. nr. 98 din 7 februarie 2011.
[3] Aprobat prin Hotărârea nr. 64/2011 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România (M. Of. nr. 898 din 19 decembrie 2011).
[4] M. Of. nr. 1027 din 27 decembrie 2006.
[5] M. Of. nr. 611 din 14 decembrie 1999.
[6] M. Of. nr. 259 din 21 aprilie 2009.
[7] M. Of. nr. 9 din 12 ianuarie 2000.
[8] M. Of. nr. 441 din 22 mai 2006.
[9] O astfel de posibilitate era afirmată de unii autori: E. Hurubă, Constituirea titlului executoriu pe cale convenţională, în I. Leş (coord.), Tratat de drept procesual civil. Vol. II. Căile de atac, procedurile speciale, executarea silită, procesul civil internaţional, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, pp. 524-525; I. Deleanu, Problema titlului executoriu convenţional, în I. Deleanu, V. Mitea, S. Deleanu, Tratat de procedură civilă, vol. III, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pp. 110-114.
[10] Trib. Bucureşti, s. a IV-a civ., dec. nr. 566/A din 29 aprilie 2014, în R. Sîrghi, Executarea silită în noul Cod de procedură civilă. Practică judiciară adnotată, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2015, pp. 9-10.
[11] Aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015 (M. Of. nr. 970 din 28 decembrie 2015).
[12] M. Of. nr. 409 din 10 iunie 2011.